ICCJ. Decizia nr. 7539/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7539/2012
Dosar nr. 2151/3/2009
Şedinţa publică din 11 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V–a, la 20 ianuarie 2009, reclamanta F.E., prin procurator F.M.A. a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA, solicitând să se constate că este persoană îndreptăţită conform Legii nr. 10/2001 la plata de despăgubiri pentru terenul intravilan de 352 m.p. situat în Bucureşti, str. V., nr. 42, sector 1, să se dispună obligarea organelor de conducere ale pârâtei la emiterea dispoziţiei motivate, în care să se prevadă valoarea de piaţă prin echivalent a terenului, cu daune cominatorii de 1000 RON pe zi de întârziere în caz de remitere în termen de 30 de zile de la soluţionarea în fond a cauzei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că terenul pentru care solicită obligarea la despăgubiri este situat în prezent pe aleea de acces la Liceul H.C. din str. B., sector 1, Bucureşti.
La data de 5 august 2008 s-a emis de către AVAS decizia nr. 224 din 5 august 2008, prin care s-a recunoscut reclamantei calitatea de proprietar pentru suprafaţa de teren în discuţie, reţinându-se că terenul de 394 m.p., situat în Bucureşti, str. V., nr. 42 şi str. S., nr. 43, sector 1, din suprafaţa totală expropriată de 742 m.p., este evidenţiat în patrimoniul SC M. SA, societate comercială privatizată, astfel că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii şi s-a înaintat decizia însoţită de documentele aferente Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru suprafaţa de 352 m.p. s-a declinat competenţa soluţionării notificării către SC R. SA, terenul aflându-se în patrimoniul acestei societăţi, la care AVAS este acţionar majoritar.
Prin cererea precizatoare formulată la 23 aprilie 2010, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Municipiului Bucureşti prin Primarul General, solicitând obligarea acestuia la emiterea deciziei de restituire prin echivalent pentru suprafaţa de 35,02 m.p. din terenul situat în Bucureşti, str. V., nr. 42, ce reprezintă în prezent aleea de acces la Liceul H.C. din str. B. nr. 1.
Prin sentinţa civilă nr. 1004 din 16 iulie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V–a civilă, a admis acţiunea reclamantei F.E., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu părinţii SC R. SA şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
S-a constatat că reclamanta este persoană îndreptăţită la despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 308,27 m.p. situat la fosta adresă din Bucureşti, str. V., nr. 42, sector 1.
A fost obligată pârâta SC R. SA să emită în favoarea reclamantei dispoziţie cuprinzând propunerea de acordare de despăgubiri pentru acest teren, în sumă de 283.878 euro în echivalent RON la data plăţii în condiţiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 şi art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi să decline competenţa de soluţionare a notificării pentru suprafaţa de 35,02 m.p. în favoarea Primăriei Municipiului Bucureşti.
S-a respins cererea de acordare a daunelor cominatorii ca inadmisibilă şi a fost obligată pârâta SC R. SA la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între reclamantă şi pârâtă au fost purtate discuţii cu privire la retrocedarea suprafeţei de teren în litigiu, părţile convenind prin procesul verbal încheiat la 30 septembrie 2008 că terenul solicitat nu poate fi restituit în natură pârâtei, astfel că acestea au fost de acord cu restituirea prin echivalent, urmând a fi efectuat un raport de evaluare de către un expert unanim acceptat.
Întrucât un asemenea raport nu s-a întocmit, iar notificarea nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, s-a considerat că reclamanta are deschisă calea acţiunii în justiţie pentru a se statua asupra cererii formulate prin notificare, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. XX/2007 pronunţată în recursul în interesul legii, prezenta acţiune având natura juridică a unei contestaţii în sensul art. 26 din lege.
Pe fondul cererii, tribunalul a constatat că terenul situat în Municipiul Bucureşti, str. V., nr. 42, în suprafaţă de 742 m.p. ce a aparţinut lui B.C. şi B.F. a fost expropriat, în temeiul Decretului nr. 338/1980, în scopul realizării investiţiei, „Dezvoltarea Întreprinderii de Avioane Bucureşti şi a Întreprinderii de Cercetare şi Producţie Piese forjate şi Turnate pentru Aviaţie Bucureşti”, cu plata unei despăgubiri în cuantum de 56.112 ROL, achitate la 23 martie 1982.
S-a reţinut că dreptul de proprietate al expropriaţilor este dovedit cu actul de vânzare–cumpărare din 17 iulie 1930 pentru terenul în suprafaţă de 450 m.p. şi potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 pentru diferenţă.
Tribunalul a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 raportat la art. 11 alin. (4), (5) şi (7) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, terenul deţinut de pârâta SC R. SA, la care AVAS este acţionar majoritar, fiind ocupat de construcţii şi amenajări, ceea ce atrage dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii speciale – art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 35,02 m.p. aflată în proprietatea Municipiului Bucureşti, tribunalul a considerat că se impune aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 şi declinarea competenţei soluţionării notificării în favoarea Primăriei Municipiului Bucureşti, cererea reclamantei neputând fi examinată în contradictoriu cu această pârâtă, potrivit art. 26 alin. (3) din lege, întrucât nefiind investită cu soluţionarea notificării, nu se poate constata refuzul nejustificat, care să poată fi cenzurat de instanţă pe această cale procesuală.
Referitor la cererea de obligare a pârâţilor la daune cominatorii de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, tribunalul a constatat că este inadmisibilă în raport de prevederile art. 5803 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâta SC R SA, solicitând schimbarea în totalitate în sensul respingerii acţiunii, având în vedere că părinţii reclamantei au fost deja despăgubiţi de către Statul Român în anul 1982 pentru întreg imobilul expropriat compus din teren şi construcţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 442A din 26 aprilie 2011, a respins ca nefondat apelul pârâtei SC R. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a constatat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, conform cărora valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabileşte prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren şi construcţii din valoarea de piaţă stabilită pentru imobilul imposibil de restituit în natură, la data soluţionării notificării, potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Prin urmare, s-a reţinut că Legea nr. 10/2001 are în vedere şi situaţia imobilelor expropriate, calificând preluarea acestora în perioada regimului politic comunist ca fiind abuzivă, indiferent de plata efectivă a unor despăgubiri, astfel cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) pct. g – h cu art. 11 din lege.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC R. SA, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâta recurentă a susţinut că, din documentele depuse la dosar, respectiv din adeverinţa din 19 noiembrie 2002 emisă de SC H.N. SA, rezultă că autorii reclamantei au fost deja despăgubiţi de Statul Român pentru întreg imobilul expropriat conform Decretului nr. 338/1980, la poziţia CC, astfel că normele legale incidente cuprinse în art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 trebuiau interpretate raportat la probele administrate.
S-a învederat că reclamanta nu a depus o declaraţie autentificată din care să rezulte că autorii săi nu au fost despăgubiţi pentru imobilul expropriat şi nici nu a făcut prin notificare vreo precizare legată de acest aspect.
S-a susţinut că în condiţiile în care despăgubirile la momentul exproprierii au fost acordate atât pentru construcţie cât şi pentru teren, o a doua formă de despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001 ar putea conduce la o îmbogăţire fără justă cauză.
Intimata – reclamantă F.E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefundat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând criticile invocate de recurenta pârâtă SC R. SA, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Nu poate fi primită critica potrivit căreia solicitarea formulată de reclamanta intimată prin notificare a rămas fără obiect datorită faptului că a primit despăgubiri în anul 1982.
Instanţele de fond şi apel au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent se stabileşte prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite din valoarea de piaţă stabilită pentru imobilul imposibil de restituit în natură.
De altfel, prima instanţă a precizat că a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantei dispoziţia cuprinzând propunerea de acordare de despăgubiri pentru teren în condiţiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Nici critica privind lipsa de la dosar a declaraţiei autentice a reclamantei din care să rezulte că nu a fost despăgubită pentru imobilul expropriat nu poate fi primită.
Reclamanta nu a susţinut niciun moment că autorii săi nu ar fi primit despăgubiri pentru imobil, această situaţie rezultând din adeverinţa din 19 noiembrie 2002 emisă de SC H.N. SA din care reiese că în anul 1982 s-au acordat despăgubiri băneşti foştilor proprietari B.C. şi F.
Prin urmare sunt neîntemeiate susţinerile recurentei referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantei intimate, reţinând că Legea nr. 10/2001 are în vedere şi situaţia imobilelor expropriate în perioada de referinţă, calificarea preluării acestora de regimul politic comunist fiind considerată ca fiind abuzivă, indiferent de plata efectivă a unor despăgubiri, astfel cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) pct. g – h cu art. 11 din lege.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefundat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R. SA împotriva deciziei nr. 442/A din 26 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentă la 5.000 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă F.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7541/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7538/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
