ICCJ. Decizia nr. 7542/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7542/2012
Dosar nr. 6865/2/2009
Şedinţa publică din 11 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti la 31 octombrie 2000, cerere ce a format obiectul Dosarului nr. 6194/2000, reclamanta D.M.B.S. a chemat în judecată pe pârâţii A.I., V.A., V.S. şi R.E., solicitând obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie apartamentele pe care le deţin în imobilul din str. A.P.C. nr. 41 sector 1 Bucureşti.
La 20 iulie 2000, pârâta A.I.L. a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva numitelor M.A. şi I.V., solicitând ca, în cazul în care se va admite acţiunea în revendicare a reclamantei, să fie obligate chematele în garanţie să-i plătească suma de 12.500 dolari SUA (100 milioane la data vânzării–cumpărării), reevaluat la momentul plăţii la valoarea de circulaţie a imobilului din acel moment, precum şi taxele şi onorariile notariale în sumă de 500 dolari SUA reevaluate cu indicele de inflaţie.
În motivarea cererii de chemare în garanţie, pârâta a arătat că prin contractul de vânzare– cumpărare autentificat din 12 martie 1998 a cumpărat de la chematele în garanţie apartamentul nr. 2 din str. A.P.C. nr. 41, sector 1 şi 62 m.p. teren de sub construcţie.
În finalul cererii, pârâta a arătat că solicită reevaluarea preţului achitat pentru imobil, la preţul de circulaţie de la momentul pronunţării hotărârii, iar în ce priveşte cheltuielile legate de autentificarea vânzării, obligarea chematelor în garanţie la plata acestora, cu aplicarea indicelui de inflaţie.
Pârâta a arătat că pentru cheltuielile legate de îmbunătăţirile şi reparaţiile efectuate la imobil îşi rezervă calea unei acţiuni separate în cazul admiterii cererii principale din dosar.
În primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 395 din 10 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III–a civilă, au fost anulate ca netimbrate cererea principală şi cererea de chemare în garanţie.
Prin decizia civilă nr. 14 din 15 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta D.M.B.S., s-a anulat sentinţa primei instanţe şi s-a reţinut cauza pentru rejudecare.
Evocând fondul, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă, prin decizia civilă nr. 125 din 18 martie 2003 a admis în parte cererea formulată de reclamantă şi i-a obligat pe pârâţii V.A. şi V.S. să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie spaţiile deţinute, fiind respinse acţiunea în revendicare faţă de pârâta A.I.L. şi cererea de chemare în garanţie formulată de această pârâtă ca neîntemeiate.
Prin decizia civilă nr. 8932 din 6 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de recurenta–reclamantă D.M.B.S. şi a casat în parte decizia nr. 125/2003 a Curţii de Apel Bucureşti şi a trimis cauza pentru rejudecarea acţiunii în revendicare aceleiaşi instanţe, menţinând celelalte dispoziţii.
Curtea de Apel, secţia a IV–a civilă, prin decizia civilă nr. 37 din 23 ianuarie 2008, evocând fondul, a admis acţiunea reclamantei D.M.B.S. şi a obligat-o pe pârâta A.I.L. să-i lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 2 situat în Bucureşti, str. A.P.C. nr. 41, sector 1.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie, în parte, au fost obligate pârâtele M.A. şi I.V. la plata preţului de 12.500 dolari SUA şi 500 dolari SUA taxe notariale şi a fost respins capătul de cerere privind reevaluarea preţului achitat pentru imobil, la preţul de circulaţie, ca neîntemeiat.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs pârâta A.I.L. şi chematele în garanţie M.A. şi I.V., recursul pârâtei fiind admis prin decizia nr. 6587 din 11 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care s-a casat decizia şi s-a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea capătului de cerere privind reevaluarea preţului şi taxelor notariale, la momentul plăţii.
S-a respins ca nefondat recursul declarat de chematele în garanţie I.V. şi M.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă a apreciat că nu au fost respectate îndrumările deciziei de casare în sensul necesităţii administrării de dovezi în ce priveşte acţiunea principală şi cererea de chemare în garanţie. Din verificarea încheierilor întocmite la termenele din 24 octombrie 2007 şi 16 august 2008 a rezultat că s-au nesocotit prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. S-a considerat că prin neadministrarea probatoriului menţionat, pârâta a suferit o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii în partea privitoare la soluţionarea cererii de chemare în garanţie, cu respectarea dispoziţiilor art. 1344 C. civ.
După trimiterea spre rejudecare, la 13 octombrie 2009, reclamanta C. (fostă A.) I.L. a depus o cerere prin care a precizat că îşi măreşte câtimea valorii pretenţiilor, invocând dispoziţiile art. 1337, 1341, 1344, 1345 şi 1346 C. civ.
Reclamanta a arătat că pe parcursul celor 11 ani ce au trecut de la momentul cumpărării, valoarea apartamentului a crescut, pe de o parte, pentru că s-a înregistrat o creştere a valorii de piaţă a imobilelor, iar, pe de altă parte, pentru că a efectuat lucrări de îmbunătăţire şi conservare.
Pentru aceste motive, reclamanta a precizat că solicită obligarea vânzătoarelor chemate în garanţie la plata sumei de 906.400 RON, reprezentând valoarea de piaţă a imobilului la momentul actual, în temeiul art. 1344 C. civ. şi a art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum şi la plata sumei de 500 RON actualizată cu indicele de inflaţie, reprezentând taxe notariale şi a sumei de 7.500 RON, actualizată cu indicele de inflaţie pe ultimii doi ani, reprezentând cheltuieli de judecată.
La termenul din 8 iunie 2010, s-a invocat de către M.A. tardivitatea modificării obiectului cererii de chemare în garanţie, prin precizarea cererii depuse la 13 octombrie 2009. Pârâta a susţinut că prin cererea iniţială de chemare în garanţie nu s-a solicitat valoarea de piaţă a imobilului, ci restituirea preţului actualizat cu aplicarea indicelui de inflaţie.
Curtea de Apel a constatat că prin cererea iniţială de chemare în garanţie s-a solicitat „reevaluarea la momentul plăţii la valoarea de circulaţie a imobilului din acel moment al restituirii sumei”, astfel că pretenţiile constând în obligarea la valoarea de circulaţie a imobilului includeau atât preţul efectiv plătit, cât şi excedentul de valoare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă, prin decizia nr. 637 A din 21 iunie 2011, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanta C. (A.) I.L. în contradictoriu cu pârâtele chemate în garanţie M.A. şi I.V. şi le-a obligat pe acestea la plata către reclamantă a sumei de 223.546 RON reprezentând preţ şi excedent de valoare şi la plata sumei de 500 de dolari SUA în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri din taxe notariale.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 18.650 RON cheltuieli de judecată aferente cererii de revendicare şi cererii de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că nu pot face obiectul cererii decât sporul de valoare prilejuit de evoluţia pieţii imobiliare şi nu şi sporul de valoare adus de lucrările de îmbunătăţiri pretins efectuate de reclamantă la imobil, nesolicitate prin cererea iniţială de chemare în garanţie.
S-a constatat că pretenţiile reclamantei se grefează pe garanţia pentru evicţiune consumată, care incumbă pârâtelor în calitate de vânzătoare în baza actului de vânzare–cumpărare din 12 martie 1998.
Curtea de Apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii pârâtelor chemate în garanţie pentru evicţiunea de drept, provenind de la un terţ, cauza evicţiunii fiind anterioară vânzării şi necunoscută de către cumpărător.
În ce priveşte momentul la care s-a produs evicţiunea, s-a constatat că acesta este momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de revendicare prin care reclamanta C.I.L. a ost evinsă, respectiv 11 iunie 2009, data pronunţării deciziei în recurs.
În temeiul art. 1341 pct. 1 şi 4 şi a art. 1344 C. civ., Curtea de Apel le-a obligat pe pârâte la plata sumei stabilite prin expertiza efectuată de expertul P.C.C., ce include preţul primit şi sporul de valoare dobândit până la data evicţiunii, 11 iunie 2009, determinat exclusiv de evoluţia pieţei imobiliare, nu şi de lucrările de îmbunătăţire pretins efectuate.
În ceea ce priveşte spezele vânzării, s-a constatat că în cuprinsul contractului de vânzare–cumpărare s-a făcut menţiune expresă doar despre: 1.185.000 ROL taxă notarială, 1.925.000 ROL onorariu notarial şi 30.000 ROL timbru judiciar, în total 3.140.000 ROL, reprezentând 389,34 dolari SUA la un curs de 0,8065 ROL/dolari SUA, confirmat de expert.
S-a constatat că indicele de inflaţie pentru perioada martie 1998 până la data întocmirii expertizei contabile, 4 martie 2010, a fost de 525,31%, care aplicat la valoarea de 3.140.000 ROL reprezintă 1.649,47 RON (respectiv 557,235 dolari SUA la cursul RON/dolari SUA de la data pronunţării hotărârii.).
S-a avut însă în vedere principiul disponibilităţii şi în baza art. 1341 pct. 4 C. civ. au fost obligate pârâtele la 500 dolari SUA, în RON la cursul oficial de la data plăţii, reprezentând despăgubiri din taxele notariale.
În ceea ce priveşte despăgubirile reprezentată de cheltuielile de judecată din dosarul în care cumpărătorul a fost evins s-a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ. şi a art. 1341 pct. 3 C. civ.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs în termenul legal pârâtele chemate în garanţie I.V. şi M.A.
Prin motivele sale de recurs, pârâta I.V. a criticat decizia atacată ca nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că nu s-a ţinut cont de conţinutul deciziei de casare nr. 6587 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia instanţa de rejudecare trebuia să aibă în vedere reevaluarea preţului şi a taxelor notariale de la momentul plăţii, cu aplicarea indicelui de inflaţie.
S-a susţinut că modificarea obiectului cererii iniţiale, din 20 iulie 2000, s-a făcut tardiv şi, deşi în cauză a fost efectuată şi o expertiză contabilă, instanţa a omologat expertiza imobiliară efectuată de expert P.C., în condiţiile în care, din anul 2009, piaţa imobiliară s-a prăbuşit, tranzacţiile fiind practic îngheţate chiar şi pentru imobilele noi.
De asemenea, recurenta I.V. a criticat decizia instanţei de apel pentru greşita reţinere a cauzei evicţiunii ca fiind anterioară vânzării şi recunoscută de cumpărător, deşi prin decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că subdobânditoarea nu s-a angajat în cumpărare cu toate precauţiile unei persoane diligente, care trebuia să întreprindă verificări la Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995.
S-a învederat de către recurentă că, prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a încălcat scopul chemării în garanţie, despăgubirea acordată reclamantei A.C.I.L. conducând la o îmbogăţire fără just temei.
Totodată, recurenta a invocat necomunicarea încheierilor de amânare a pronunţării din 14 iunie şi 21 iunie 2011, care fac parte integrantă din decizia recurată.
Prin recursul său, pârâta M.A. a criticat decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8, 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a acesteia în sensul obligării sale, alături de cealaltă pârâtă, numai la suma stabilită prin expertiza contabilă efectuată de expert J.D., cu titlu de preţ plătit actualizat cu rata inflaţiei pe perioada 1998 – 2009, de 63.039 RON şi la suma de 500 dolari SUA. actualizată, respectiv 2521,56 RON.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâta recurentă M.A. a susţinut că suma reprezentând valoarea de circulaţie a apartamentului nr. 2 din str. A.P.C. nr. 41, sector 1, nu a fost solicitată în limitele procedurale, iar instanţa de apel a întreţinut confuzia existentă între preţul plătit pentru imobil în anul 1998 (ori preţul reactualizat) şi valoarea imobilului, reinterpretând cererea iniţială după două cicluri procesuale.
Cea de a doua critică formulată de recurenta M.A. a vizat faptul că excedentul de valoare nu a făcut obiect al cererii de chemare în garanţie, instanţa stabilindu-le într-o modalitate complet eronată, cu încălcarea art. 1344 C. civ.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care decizia de casare s-a referit doar la chestiunea de drept a reevaluării preţului (şi nu a imobilului) şi aceasta în raport de determinarea obiectului cererii de chemare în garanţie iniţiale din 20 decembrie 2000, singura existentă la dosar în acel moment.
S-a invocat, totodată, încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin nesocotirea expertizei efectuate de expert J.D. şi nesocotirea dovezilor administrate în cauză cu privire la probele evicţiunii.
De asemenea, recurenta M.A. a criticat decizia pentru aplicarea eronată a prevederilor art. 274 C. proc. civ., în condiţiile în care nu s-a diminuat cuantumul acestora proporţional cu nivelul obligaţiei stabilite, de numai 223.546 RON.
Recurenta a formulat şi un motiv de recurs subsidiar, întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare pentru necitarea unor părţi, respectiv a numiţilor V.A., V.S. şi R.E., precum şi pentru efectuarea expertizei de către expertul P.C.C., fără participarea consilierului propus de parte, V.I.
Intimata C. (A.) I.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor.
Examinând criticile invocate de pârâtele recurente, Curtea va constata că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce succed:
Limitele rejudecării cererii de chemare în garanţie formulate de reclamanta C. (A.) I.L. în contradictoriu cu pârâtele M.A. şi I.V. au fost stabilite prin decizia nr. 6587 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Astfel, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat decizia recurată cu trimitere spre rejudecare numai pentru soluţionarea capătului de cerere la stabilirea sumei pe care chematele în garanţie trebuie să i-o restituie cumpărătoarei A.I.L., în sensul solicitat prin cererea incidentală, reevaluarea preţului şi taxelor notariale, la momentul plăţii, cu aplicarea indicelui de inflaţie.
Prin decizia recurată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., nesocotind dezlegările obligatorii din decizia de casare şi procedând, în mod nelegal la interpretarea considerentelor hotărârii Înaltei Curţi.
Astfel, instanţa de apel a considerat, contrar îndrumărilor explicite din decizia de casare, că dacă instanţa supremă ar fi avut în vedere doar actualizarea cu indicele de inflaţie nu s-ar fi justificat casarea cu trimitere spre rejudecare, de vreme ce această operaţiune poate fi făcută direct în faza executării silite conform art. 3712 C. proc. civ.
Nu este lipsită de relevanţă împrejurarea că intimata a formulat şi o cerere de revizuire împotriva deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cerere respinsă ca tardivă.
Motivarea soluţiei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs s-a referit în mod expres la chestiunea reevaluării preţului, şi nu a imobilului, ţinând seama de dispoziţiile art. 1344 C. civ. şi de conţinutul cererii de chemare în garanţie iniţiale, formulate la 20 decembrie 2000.
Ca urmare a examinării tuturor motivelor de recurs instanţa supremă a restrâns posibilităţile de dezdăunare a evinsului, faţă de obiectul cererii de chemare în garanţie şi de principiile aplicabile în materia evicţiunii, numai la reevaluarea preţului şi a taxelor notariale, actualizate cu indicele de inflaţie.
Deşi, printr-o încheiere interlocutorie, instanţa de apel a constatat că cererea de chemare în garanţie nu a fost modificată prin cererea precizatoare din 13 ianuarie 2009, instanţa de apel a schimbat înţelesul cererii iniţiale, fără a avea în vedere că art. 1344 C. civ. se referă la excedentul de valoare, ca diferenţă de valoare şi nu la valoarea de piaţă a imobilului în momentul evicţiunii, cum greşit s-a interpretat.
Sporul de valoare nu poate fi confundat cu valoarea de piaţă actualizată a imobilului, astfel că dincolo de limitele permise de art. 132 C. proc. civ., în sensul majorării valorii câtimii, cererea de chemare în garanţie iniţială nu putea fi modificată, după ultima casare cu trimitere.
Critica referitoare la stabilirea eronată a cuantumului cheltuielilor de judecată, critică formulată de recurenta M.A. prin cel de-al patrulea motiv de recurs este fondată.
Într-adevăr, reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri conform art. 1341 alin. (1) pct. 3 C. civ., dar cheltuielile de judecată trebuie acordate cu respectarea art. 274 C. proc. civ., referitoare la culpa procesuală.
Astfel, se impune diminuarea cuantumului acestor cheltuieli, proporţional cu nivelul obligaţiei stabilite în sarcina părţilor chemate în garanţie.
Curtea va constata că, pentru considerentele expuse nu se mai impune examinarea celorlalte critici invocate de pârâtele recurente, parţial acestea nefiind circumscrise motivelor de nelegalitate invocate şi vizând chestiuni de netemeinicie, ce nu pot face obiectul recursului, în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.
Faţă de toate aceste considerente, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de M.A. şi I.V. şi va modifica în parte decizia recurată în sensul obligării acestora la plata sumei de 63.039 RON, reprezentând preţul plătit, actualizat cu rata inflaţiei şi, la 2521,56 RON, reprezentând taxe notariale, actualizate cu rata inflaţiei, către pârâta C. (A.) I.L.
Vor fi obligate pârâtele chemate în garanţie M.A. şi I.V. la 10.000 RON cheltuieli de judecată şi se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Curtea va respinge cererea recurentei M.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în această fază procesuală, reţinându-se că, deşi acestea au fost solicitate prin cererea de recurs, nu au fost dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de M.A. şi I.V. împotriva deciziei nr. 637/A din 21 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul obligării chematelor în garanţie M.A. şi I.V. la plata sumei de 63.039 RON, reprezentând preţul plătit, actualizat cu rata inflaţiei, şi la 2521,56 RON, reprezentând taxe notariale, actualizate cu rata inflaţiei, către pârâta C. (A.) I.L.
Obligă pe M.A. şi I.V. la 10.000 RON cheltuieli de judecată.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge cererea recurentei M.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7544/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 7541/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
