ICCJ. Decizia nr. 7596/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7596/2012
Dosar nr. 174/91/2010
Şedinţa publică din 12 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 174/91/2010 la Tribunalul Vrancea, C.I.H. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 1158 din 08 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Vrancea, în Dosarul nr. 5710/231/2007, în contradictoriu cu intimata M.D., invocând dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii a arătat că, prin decizia civilă nr. 659 din 16 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Vrancea, s-a respins ca nefondat recursul declarat de M.D. împotriva sentinţei civile nr. 689 din 6 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Focşani jud. Vrancea, în dosarul civil nr. 6330/231/2008, iar prin decizia civilă nr. 1158 din 8 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Vrancea, în Dosarul nr. 5710/231/2007, s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de el împotriva sentinţei civile nr. 2457 din 11 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Focşani, jud. Vrancea, recurs prin care invoca excepţia autorităţii de lucru judecat. Cum cele două decizii sunt contradictorii a considerat că sunt îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea cererii de revizuire şi anularea celei din urmă hotărâri, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 25 martie 2010 revizuentul a invocat necompetenţa materială a tribunalului în soluţionarea cererii, excepţie întemeiată pentru următoarele considerente:
Dacă se cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri competenţa de soluţionare a acesteia aparţine instanţei mai mari în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărâri potrivnice. Dacă hotărârile potrivnice au fost date de două instanţe de recurs, cererea se soluţionează de către instanţa mai mare în grad, în speţă curtea de apel.
Prin decizia civilă nr. 324 din 25 martie 2010, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de revizuent şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, motivat de faptul că aceasta este instanţa mai mare în grad.
Prin decizia civilă nr. 379R din 26 octombrie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins cererea de revizuire pentru următoarele considerente:
Verificând existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, instanţa a constatat că hotărârile pretins a fi potrivnice nu s-au pronunţat în „una şi aceeaşi pricină", întrucât prin sentinţa civilă nr. 689 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Focşani, jud. Vrancea, (menţinută prin decizia civilă nr. 659 din 16 iunie 2009 a Tribunalului Vrancea), s-a respins acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de mandat autentificat din 7 noiembrie 2006 de către BNP – D.G., prin sentinţa civilă nr. 2457 din 11 mai 2009 a Judecătoriei Focşani, jud. Vrancea (menţinută prin decizia civilă nr. 1158 din 8 decembrie 2009 a Tribunalului Vrancea), s-a admis cererea reclamantei M.D. şi în consecinţă, pârâtul a fost obligat la predarea procurii în original, autentificată din 29 martie 2007 de BNP – T.L.
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi, invocată de către revizuent la termenul din 26 octombrie 2010, în sensul că şi-ar fi întemeiat cererea de revizuire în principal pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. şi în subsidiar, urmare anulării greşite a recursului său ca netimbrat, a înţeles să invoce şi dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanţa a constatat că aceasta nu poate fi primită. Este adevărat că în cererea introductivă la instanţă se invocă şi dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ., dar la termenul din 25 martie 2010, însuşi revizuentul şi-a precizat temeiul juridic, ca fiind cel prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., înţelegând să invoce excepţia lipsei competenţei materiale a tribunalului.
Atât timp cât nu a înţeles să mai susţină şi să argumenteze şi pct. 1 al art. 322 C. proc. civ., s-a reţinut că în mod corect a procedat tribunalul doar la declinarea competenţei şi nu a considerat necesar a disjunge capătul cererii de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1, 3, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Susţine că instanţa care s-a pronunţat pe cererea de revizuire era necompetentă să o soluţioneze, întrucât hotărârile contradictorii sunt sentinţa civilă nr. 689/2009 şi sentinţa civilă nr. 2457/2009, ambele pronunţate de Judecătoria Focşani, şi nu hotărârile pronunţate în recurs. Astfel, cererea de revizuire întemeiată atât pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cât şi pe art. 322 pct. 1 din acelaşi cod, era de competenţa Tribunalului Vrancea.
Nici decizia nr. 1158/2009, nici decizia nr. 659/2009 nu soluţionează fondul problemei şi nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cererii de revizuire.
Arată că cererea de revizuire era întemeiată şi se impunea anularea sentinţei nr. 2457/2009 pronunţată de Judecătoria Focşani, întrucât este a doua hotărâre pronunţată în aceeaşi cauză, cu încălcarea autorităţii lucrului judecat a sentinţei nr. 689/2009 a Judecătoriei Focşani. Prin această hotărâre s-a constatat cu autoritate de lucru judecat că el a predat integral preţul pentru vânzarea terenului, iar prin sentinţa nr. 2457/2009 s-a reţinut contrariul, fiind obligat să plătească a doua oară preţul.
Analizând recursul din prisma criticilor formulate, ce pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7426/231/2007 pe rolul Judecătoriei Focşani, reclamanta M.D. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul C.I.H., să se constate nulitatea absolută a contractului de mandat autentificat din 7 noiembrie 2006 de BNP D.G., iar prin sentinţa nr. 689 din 6 februarie 2009, Judecătoria Focşani a respins acţiunea, hotărârea fiind menţinută prin decizia civilă nr. 659 din 16 iunie 2009 a Tribunalului Vrancea.
Prin cererea înregistrată sub nr. 5710/231/2007 pe rolul Judecătoriei Focşani, reclamanta M.D. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul C.I.H., obligarea pârâtului la predarea procurii autentificate din 29 martie 2007 de BNP T.L., precum şi obligarea pârâtului la restituirea preţului obţinut ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare pentru care a fost dată această procură.
Prin sentinţa civilă nr. 2457 din 11 mai 2009, Judecătoria Focşani a admis cererea reclamantei astfel cum a fost formulată, hotărârea fiind menţinută, prin decizia civilă nr. 1158 din 8 decembrie 2009 a Tribunalului Vrancea, prin anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de pârât.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă aceasta a rămas definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi dacă e dată de o instanţă de recurs când evocă fondul.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., hotărârile contradictorii trebuie date în una şi aceeaşi pricină.
Curtea de Apel a făcut aplicarea acestor dispoziţii şi, constatând că nu sunt întrunite cerinţele deduse din art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a respins ca cererea de revizuire, constatând că hotărârile pretins contradictorii nu au fost date în "una şi aceeaşi pricină".
Această soluţie este legală, în condiţiile în care, pe de o parte, hotărârile indicate nu evocă fondul, nu există contrarietate între hotărârile indicate de către revizuent, acestea nu sunt pronunţate în aceeaşi pricină, obiectul lor fiind diferit, iar, pe de altă parte, nu subzistă elementele autorităţii de lucru judecat.
În cadrul recursului de faţă, recurentul arată că instanţa care a soluţionat cererea de revizuire era necompetentă material, întrucât hotărârile contradictorii sunt pronunţate de Judecătoria Focşani.
Aceste alegaţii nu pot fi primite, câtă vreme prin cererea de revizuire, astfel cum a fost precizată în şedinţa din 4 martie 2010 a Tribunalului Vrancea, pârâtul a solicitat anularea deciziei civile nr. 1158/2009 a Tribunalului Vrancea, susţinând că este contradictorie deciziei civile nr. 659/2009 a Tribunalului Vrancea.
Susţinând existenţa contrarietăţii deciziilor de recurs, recurentul-revizuent plasează în această fază procesuală o atare contrarietate şi la nivelul dispoziţiilor judecătoreşti de primă instanţă.
Or, atare raţionament juridic nu este corect, deoarece se bazează pe confuzia între două cerinţe distincte de admisibilitate a revizuirii, respectiv contrarietatea între hotărâri judecătoreşti şi caracterul definitiv al acestora.
Astfel, deşi este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să fie definitive, astfel cum rezultă din art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 7 nu vizează în mod obligatoriu hotărârile pronunţate în calea de atac, indiferent de conţinutul acestora, ci se raportează la hotărârile ce conţin efectiv dispoziţii contradictorii.
Faptul că hotărârile pronunţate în primă instanţă sunt contradictorii (or, cel puţin, astfel susţine revizuentul) nu înseamnă că şi deciziile de recurs prin care acestea au fost menţinute sunt în mod necesar contradictorii şi, astfel, susceptibile de a fi atacate pe calea revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7.
O asemenea cerere poate fi formulată doar împotriva hotărârilor ce conţin dispoziţii contrare, cerinţă ce nu este întrunită în cauză, din moment ce revizuentul nu şi-a întemeiat cererea pe cele două sentinţe, ci a înţeles să le invoce contradictorialitatea doar în cadrul recursului de faţă (demers ce ar fi atras un alt mod de soluţionare a cererii de revizuire, în primul rând, o altă competenţă ratione materiae de soluţionare în primă instanţă, respectiv a tribunalului, fiind vorba despre hotărâri ale judecătoriei).
În plus, raportarea la conţinutul acestora, şi nu la cel al hotărârilor invocate, ar echivala cu încălcarea principiului disponibilităţii.
Fără a se aborda chestiunea evocării dreptului sau a inexistenţei a două hotărâri contradictorii pronunţate în aceeaşi pricină, este suficient a se preciza că, în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., contrarietatea dintre hotărârile judecătoreşti se analizează în raport de dispoziţiile adoptate prin hotărârile invocate în cererea de revizuire.
Astfel, este necesar ca înseşi aceste hotărâri să reflecte o soluţionare diferită a unuia şi a aceluiaşi aspect (o excepţie procesuală - aceeaşi în ambele dosare - ori fondul dreptului dedus judecăţii). Mai mult, soluţionarea diferită trebuie să rezulte din chiar conţinutul dispoziţiilor adoptate, indiferent dacă este vorba despre hotărâri pronunţate în primă instanţă sau în căi de atac şi fără ca, pentru a se formula o asemenea concluzie în cazul hotărârilor pronunţate în căi de atac, să se recurgă la cercetarea hotărârilor menţinute prin acestea.
Astfel, o hotărâre de respingere a recursului ca nefondat nu contrazice o alta prin care a fost anulat recursul ca netimbrat, cât timp din dispozitivul hotărârilor nu reiese că ar fi fost adoptate soluţii diferite cu privire la aceeaşi problemă de drept supusă dezbaterii în fiecare cauză, fiind nerelevantă împrejurarea că prin cele două decizii pronunţate în recurs au fost menţinute hotărâri ale primei instanţe.
Ca atare, este nefondat motivul de recurs referitor la existenţa unei contrarietăţi între hotărârile judecătoreşti indicate în cererea de revizuire, pentru considerentele expuse, constatându-se, în acelaşi timp, că nu este fondat nici motivul relativ la întrunirea elementelor autorităţii de lucru judecat, respectiv tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Aceste elemente trebuie întrunite în mod cumulativ, astfel încât neîntrunirea unuia împiedică producerea efectelor pozitive şi negative ale puterii de lucru judecat.
În speţă, astfel cum, în mod corect, s-a constatat prin decizia recurată, în cauzele succesiv soluţionate prin hotărârile pretins contradictorii, obiectul cererilor de chemare în judecată a fost diferit.
În aceste condiţii, se constată că Dosarele nr. 5710/231/2007 şi nr. 6330/231/2008 nu au avut acelaşi obiect, nefiind îndeplinită una din condiţiile cumulative prevăzute de lege, astfel că, în mod corect, prin decizia recurată s-a considerat că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., criticile pe acest aspect neavând suport.
Pârâtul a mai indicat prin cererea de recurs incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1, 3, 5 şi 7 C. proc. civ., însă menţionarea acestora este pur formală, nefiind formulate critici care să se circumscrie prevederilor textelor menţionate.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care îl va respinge ca atare, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C.I.H. împotriva deciziei nr. 379R din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7602/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7569/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
