ICCJ. Decizia nr. 7569/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7569/2012
Dosar nr. 3961/109/2009
Şedinţa publică din 12 decembrie 2012
Asupra recursurilor civile de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 279 din 6 octombrie 2003, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a respins ca prematur introdusă acţiunea formulată de reclamanţii N.T. şi V.M. împotriva SC A. SA.
Tribunalul a reţinut că, în condiţiile în care nu există o decizie sau dispoziţie motivată, care să poată fi atacată în justiţie, reclamanţii nu justifică un interes născut şi actual, motiv pentru care acţiunea este prematur introdusă.
Prin decizia nr. 279A din 12 decembrie 2003, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, a respins ca nefundat apelul declarat de reclamanţi.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au formulat notificarea pe care au adresat-o societăţii pârâte şi că s-au adresat instanţei de judecată înainte ca notificarea să fie soluţionată.
Prin urmare, cererea este prematur introdusă.
Prin decizia nr. 2987 din 21 martie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanţi.
A casat decizia instanţei de apel şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Argeş.
Instanţa de recurs a constatat că reclamanţii au declanşat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar unitatea deţinătoare nu a răspuns notificării, din motive care-i sunt imputabile.
În această situaţie, reclamanţii se pot adresa justiţiei pentru valorificarea pretenţiilor lor.
După rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 255 din 13 septembrie 2007, Tribunalul Argeş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată depărată SC F. SA.
A respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilitătii acţiunii, formulate de AVAS.
A admis acţiunea precizată şi a obligat pârâta SC F.C. SA (fostă SC A. SA) să emită o decizie sau dispoziţie motivată în ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor din acţiune.
A obligat ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul a reţinut că pârâta SC F.C. SA are calitate procesuală pasivă, deoarece este deţinătoarea terenului solicitat prin acţiune. Calitate procesuală pasivă are şi AVAS, care a fost introdusă în cauză după rejudecarea cauzei, la solicitarea reclamanţilor, pentru că este autoritate publică implicată în procesul de privatizare a pârâtei.
Cât priveşte excepţia inadmisibilitătii acţiunii, tribunalul a reţinut că, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a calificat acţiunea şi a dat îndrumări pentru soluţionarea ei.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a reţinut că, prin notificarea transmisă la data de 11 iulie 2001, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1 . 000 m.p. din totalul de 3.210,69 m.p.
Potrivit art. 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001, indiferent de soluţia ce se va da notificării, unitatea deţinătoare trebuie să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată.
Prin decizia nr. 60A din 6 martie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat depărată AVAS.
A schimbat în parte sentinţa şi a înlăturat obligarea AVAS la plata cheltuielilor de judecată.
A respins apelul declarat de pârâta SC F.C. SA.
Instanţa de rejudecare în apel a reţinut că, chiar dacă a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a AVAS, obligată la emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate a fost doar pârâta SC F.C. SA, motiv pentru care AVAS nu trebuia obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Cât priveşte apelul declarat de pârâta SC F.C. SA, instanţa de rejudecare în apel a reţinut că aceasta, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, avea obligaţia să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, obligaţie pe care nu a respectat-o.
Curtea a mai reţinut că pârâta are calitate procesuală pasivă, pentru că este deţinătoarea imobilului solicitat prin notificare.
Prin decizia nr. 4080 din 27 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de pârâta SC F.C. SA împotriva deciziei, pe care a casat-o.
A admis apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 255 din 13 septembrie 2007 a Tribunalului Argeş, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de recurs a constatat că instanţa de apel a justificat calitatea procesuală a pârâtei SC F.C. SA doar prin faptul că aceasta este deţinătoarea imobilului notificat, fără a proceda la verificarea situaţiei faptice a imobilului şi a modului în care acesta a fost preluat de către stat.
În funcţie de aceste elemente, urma a se determina aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 20 sau 27 din Legea nr. 10/2001, persoana juridică ce are obligaţia de a emite dispoziţia şi natura măsurilor reparatorii la care reclamanţii au dreptul.
După a doua rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 235 din 3 noiembrie 2010, Tribunalul Argeş a admis acţiunea formulată de reclamanţi.
A obligat pârâta SC F.C. SA să emită o dispoziţie în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care să le fie restituită în natură suprafaţa de 727 m.p. şi să fie obligată la despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru suprafaţa de 2.165 m.p. teren.
Tribunalul a reţinut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul solicitat de reclamanţi este ocupat în suprafaţă de 3.087 m.p. de către pârâta SC F.C. SA, din care 1.374 m.p. teren este ocupat de clădiri, iar 727 m.p. teren reprezintă suprafaţă liberă, ce poate fi restituită în natură.
Din suprafaţa iniţial deţinută de reclamanţi în baza actului de proprietate, reclamanţii au înstrăinat 1.000 m.p., iar la data preluării abuzive s-a preluat suprafaţa de 4.000 m.p.
Din această suprafaţă de 727 m.p. poate fi restituită în natură, aşa cum se arată în raportul de expertiză, suprafaţa pe care se află o construcţie provizorie şi care poate fi ridicată.
Prin decizia nr. 104A din 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, a admis apelurile declarate de reclamanţi şi pârâta SC F.C. SA.
A schimbat în parte sentinţa şi a obligat AVAS să emită dispoziţie pentru despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru suprafaţa de 3.087 m.p. teren.
A obligat AVAS la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul N.T.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de AVAS.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta SC F.C. SA, instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 410/1962 şi că, în prezent, se află în patrimoniul SC F.C. SA, societate privatizată integral din anul 1993.
Cum pârâta era integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu avea obligaţia restituirii în natură, aplicabil în cauză fiind art. 29 din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, prima instanţă a reţinut în mod greşit calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte, deoarece măsurile reparatorii ce se cuvin reclamanţilor se propun de către instituţia care a efectuat privatizarea, respectiv de către AVAS.
Cu privire la apelul declarat de reclamanţi, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod greşit dreptul la despăgubiri numai pentru 2.165 m.p. teren şi nu pentru întreaga suprafaţă avută în proprietate, mai precis pentru diferenţa dintre 4.000 m.p. şi 727 m.p. teren.
Cum în posesia SC F.C. SA se află suprafaţa de teren de 3.087 m.p., reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii pentru această suprafaţă.
Cât priveşte apelul declarat de pârâta AVAS, instanţa de apel a reţinut că aceasta nu şi-a motivat cererea de declarare a căii de atac, dar că, pentru motivele arătate, apelul nu este fondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii şi pârâta AVAS.
Reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au arătat că instanţa de apel a motivat în mod nelegal că pot fi acordate despăgubiri doar pentru suprafaţa de teren cuprinsă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate şi nu pentru întreaga suprafaţă de 4.000 m.p., preluată abuziv.
În decizie nu se menţionează în nici un fel cine va acorda despăgubiri pentru diferenţa de 913 m.p. teren.
Pârâta AVAS a invocat tot dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că reclamanţii nu au tăcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, conform Legii nr. 10/2001, pentru că nu au dovedit calitatea de moştenitori şi dreptul de proprietate asupra imobilului.
De asemenea, dosarul administrativ nu a fost completat cu toate actele doveditoare.
A mai arătat recurenta că procedura administrativă nu a fost finalizată şi nu există o dispoziţie care să poată fi atacată în instanţă.
Recurenta a mai susţinut că nu trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată, pentru că nu a dat dovadă de rea-credinţă sau neglijenţă prin apărările pe care le-a făcut în proces.
Ambele recursuri permit încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţi, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, AVAS nu poate propune acordarea de măsuri reparatorii pentru întreaga suprafaţă de teren ce a aparţinut reclamanţilor, ci doar pentru suprafaţa de teren ce se află în patrimoniul societăţii comerciale în privatizarea căreia a fost implicată.
Or, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis la 7 decembrie 1993 de către Ministerul Culturii atestă faptul că societatea este proprietara suprafeţei totale de teren de 3.601,69 m.p., care cuprinde doar suprafaţa de 3.087 m.p. teren preluată de la reclamanţi.
De altfel, în procedura instituită de Legea nr. 10/2001, cadrul procesual, în limitele căruia se desfăşoară procedura administrativă şi cea judiciară, este dat de solicitarea transmisă în temeiul legii speciale, respectiv, de notificare.
În cauză, prin notificarea transmisă pârâtei SC F.C. SA prin executor judecătoresc B.E.A., reclamanţii au solicitat restituirea în natură a suprafeţei de teren de 1.000 m.p. din totalul de 3.210,69 m.p.
Şi prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 4 martie 2003 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamanţii au avut aceeaşi solicitare de a li se restitui în natură suprafaţa de 1.000 m.p. teren şi de a li se acorda despăgubiri prin echivalent bănesc pentru diferenţa de 2.210,69 m.p. teren.
Prin urmare, instanţele de judecată nu puteau avea în vedere la soluţionarea cauzei o suprafaţă de teren mai mare decât cea solicitată prin notificare, chiar dacă ulterior, în procedura judiciară aceştia ar fi indicat o suprafaţă majorată, cu atât mai mult cu cât în patrimoniul societăţii integral privatizate se regăseşte doar suprafaţa de 3.087 m.p. teren.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta AVAS, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, pentru a dovedi calitatea de persoană îndreptăţită, reclamantul trebuie să probeze că a fost proprietarul imobilului solicitat sau moştenitorul acestuia şi că imobilul a fost preluat în mod abuziv.
Prin actul de vânzare-cumpărare transcris din 26 august 1933 la Tribunalul Judeţului Argeş, reclamanţii au dovedit că autorii lor au dobândit în proprietate un imobil situat în str. E., „lung de circa una sută metri şi lat de circa 50 metri", iar prin actele de stare civilă depuse în copie la dosar, au dovedit că sunt moştenitorii autorilor lor, N.C.T. şi N.T.V.
De altfel, problema calităţii de persoană îndreptăţită a reclamanţilor de pe urma autorilor lor a fost dezbătută şi într-un alt proces, finalizat prin deciziile nr. 2082 din 4 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti şi nr. 9814/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a constatat că aceştia au dreptul la măsuri reparatorii în condiţiile legii speciale pentru un alt imobil ce a aparţinut aceloraşi autori.
De asemenea, în cauză a fost dovedită preluarea abuzivă, deoarece imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 410/1962, iar expropriere a fost calificată de Legea nr. 10/2001 ca fiind preluare abuzivă.
Nefondată este şi critica referitoare la nedepunerea actelor doveditoare, pentru că înscrisurile existente la dosar dovedesc că reclamanţii au depus în faza administrativă acte suficiente pentru ca notificarea să fie soluţionată.
Nici criticile referitoare la greşita obligare la plata cheltuielilor de judecată nu sunt fondate, pentru că, potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii trebuie să suporte cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
Or, din moment ce pârâta AVAS a fost obligată la emiterea unei dispoziţii motivate, este parte care a căzut în pretenţii şi care trebuie să suporte cheltuielile de judecată.
Faţă de cele arătate, ambele recursuri sunt nefondate şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii N.T. şi V.M. şi de pârâta AVAS împotriva deciziei nr. 104/A din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7596/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7546/2012. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
