ICCJ. Decizia nr. 7601/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7601/2012
Dosar nr. 16920/3/2005
Şedinţa publică din 13 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanţă la nr. 16920/3/2005 nr. vechi 2544/2005 reclamanţii G.G.L., C.N.Ş. şi A.T.C. au chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Apelor şi Pădurilor, A.D.S., R.G. SA, S. Braşov, C. SA, A.P.P.A.P.S. şi Primăria comunei M., jud. Galaţi pentru a se constata calitatea de moştenitori ai defuncţilor G.M., C.A. şi A.F. care, la rândul lor, sunt moştenitorii lui C.N. şi calitatea de proprietari asupra următoarelor bunuri imobile: silozul sistematic din staţia C.F.R. F. com. M. jud. Galaţi, cu o capacitate de 150 vagoane cu 3 etaje şi başcă, o clădire cu instalaţie de calorifer pentru personalul angajat al moşiei, o clădire cu instalaţie pentru industrializarea laptelui, o clădire pentru afumător sistematic de conservare a cărnii, două fântâni cu pompe şi rezervor de apă pentru alimentarea necesităţilor moşiei, o cramă cu o capacitate de prelucrare a producţiei de 10 ha de vie, terenul construit şi neconstruit aferent exploatării acestor bunuri astfel cum se afla delimitat în momentul preluării de către organele locale ale com. M. S-a solicitat lăsarea acestor bunuri în proprietate şi liniştită posesie.
Prin cererea de chemare în judecată s-a mai solicitat a se constata nulitatea absolută a ordinului nr. 976/1945 a Comisiei Centrale de reformă agrară,procesul verbal din data de 1 martie 1949 încheiat între delegaţii Primăriei com. M. şi Direcţia Gospodăriilor de Stat, contractul de privatizare a bunurilor ce fac obiectul prezentei cereri încheiat între Ministerul Agriculturii prin C. SA, A.D.S. cu R.G. SA Borsec, S.I.F. Braşov şi A.P.P.A.P.S.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii bunurilor arătate mai sus, că în anul 1945 acestea au fost expropriate fără respectarea Constituţiei în vigoare, în anul 1949 bunurile fiind predate prin procesul verbal din data de 1 martie.
La data de 17 decembrie 2002 reclamantul C.N.Ş. a depus o cerere de modificare a acţiunii în sensul de a se constata că este unicul moştenitor al bunurilor, că imobilele au fost preluate prin expropriere, de a se constata nulitatea absolută a contractelor de privatizare, iar în cazul în care se va constata valabilitatea acestora să fie obligată unitatea deţinătoare la plata despăgubirilor.
La data de 16 noiembrie 2005 s-a formulat o precizare a acţiunii în sensul că solicită a se constata nulitatea absolută a actelor de înstrăinare prin privatizare de către SC C. SA Bucureşti către SC R.H. Bucureşti, respectiv contractele de vânzare cumpărare din 14 februarie 1995, din 10 februarie 1995, din 29 mai 1995, act adiţional la contractul din data de 27 martie 1999 autentificat din 30 iunie 1999.
La data de 18 ianuarie 2006 cauza a fost scoasă de pe rolul tribunalului şi înaintată secţiei comerciale având în vedere că s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare prin privatizare.
La data de 29 noiembrie 2006 Tribunalul a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea actelor de privatizare şi a înaintat cauza la secţia comercială a Tribunalului Bucureşti, a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea capătului II al cererii introductive privind constatarea nulităţii ordinului nr. 976/1945 a Comisiei Centrale de reformă agrară.
La acelaşi termen, 29 noiembrie 2006, Tribunalul, a dispus suspendarea judecăţii cauzei în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea capătului de cerere disjuns.
Măsura suspendării a fost menţinută prin încheierile din data de 30 mai 2007 şi 21 ianuarie 2009.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 1 aprilie 2009 ca urmare a soluţionării definitive a capătului de cerere disjuns, prin sentinţa comercială nr. 11851 din 22 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială definitivă prin decizia civilă nr. 251 din 30 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti şi irevocabilă prin nerecurare.
Prin sentinţa civilă nr. 1017 din 30 mai 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins cererea de chemare în judecată modificată, formulată de reclamanţii C.N.Ş., G.G.L. şi A.T.C. în contradictoriu cu pârâta SC R.G. SA, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a constatat că la data de 1 aprilie 2009 Tribunalul a pus în vedere reclamanţilor să precizeze acţiunea sub aspectul cadrului procesual.
Reclamanţii G.G.L. şi A.T.C. au depus la dosar la data de 13 mai 2009, şi reclamantul C.N.Ş. la data de 24 iunie 2009, cereri prin care precizează cadrul procesual în sensul că înţeleg să se judece cu pârâta SC R.G. SA pentru revendicarea imobilelor situate în com. M., jud. Galaţi arătând că solicită a se judeca cu această pârâtă ţinând seama de specificul acţiunii în revendicare, aceasta fiind acţiunea formulată de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar.
La data de 9 iunie 2010 reclamantul C.N.Ş. a formulat o nouă cerere de precizare a obiectului cererii de chemare în judecată prin care solicită lăsarea în deplină proprietate şi posesie a imobilelor indicate în acţiune, iar în subsidiar solicită obligarea A.V.A.S. şi S.I.F. M.a la emiterea unei decizii privind propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001.
La termenul din data de 20 septembrie 2010 Tribunalul a constatat că cererea precizatoare a fost făcută cu nerespectarea dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., cadrul procesual fiind stabilit la data de 25 noiembrie 2009.
Acest cadru procesual a fost indicat de către reclamanţi prin cererile depuse la data de 13 mai 2009, şi data de 24 iunie 2009, la solicitarea Tribunalului din data de 1 aprilie 2009.
S-a reţinut că înscrisurile depuse de către reclamanţi şi cu atât mai puţin declaraţiile extrajudiciare nu constituie titlu de proprietate şi nu fac dovada proprietăţii aşa cum cer regulile acţiunii în revendicare pentru bunurile indicate ca fiind obiectul cererii de chemare în judecată.
Astfel, înscrisurile depuse sunt procese verbal, referate, memorii care nu demonstrează care este suprafaţa terenurilor revendicate şi nici nu se referă la clădirile indicate în acţiunea de faţă.
Deşi Tribunalul a acordat reclamanţilor un termen de judecată pentru a depune noi înscrisuri în dovedirea cererii, aceştia, la termenul stabilit pentru administrarea acestei probe, au arătat că nu mai au alte înscrisuri de depus.
Prin urmare, Tribunalul a constatat că reclamanţii nu au făcut dovada că există o identitate între aceştia şi titularii dreptului afirmat, adică nu au făcut dovada calităţii procesuale active ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile.
În consecinţă, Tribunalul a admis excepţia invocată şi a respins acţiunea modificată ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentinţe, la data de 27 iulie 2011, a declarat apel reclamantul C.N., cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 01 august 2011.
Curtea de Apel a constatat caracterul fondat al apelului, pentru următoarele considerente:
În cauză, prin petitul cu care instanţa de fond a rămas investită, ca urmare a disjungerii capătului de cerere având ca obiect anularea contractelor de vânzare cumpărare active şi a actului adiţional la contractul de cesiune şi renunţării la judecata cererii având ca obiect constatarea nulităţii ordinului nr. 976/1945 a Comisiei Centrale de reformă agrară, reclamanţii au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Apelor şi Pădurilor, A.D.S., R.G. SA, S.I.F. Braşov, C. SA, A.P.P.A.P.S. şi Primăria Com. M., jud. Galaţi, să se constate că au calitatea de proprietari ai bunurilor imobile: silozul sistematic din staţia C.F.R. F., com. M. jud. Galaţi, clădire cu instalaţie de calorifer pentru personalul angajat al moşiei C., o clădire cu instalaţie pentru industrializarea laptelui, o clădire pentru afumător sistematic de conservare a cărnii, două fântâni, o cramă, terenul construit şi neconstruit aferent exploatării acestor bunuri, expropriate de la autorul acestora, în temeiul Legii nr. 187/1945.
În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut că au calitatea de moştenitori ai autorului A.C., iar prin notificarea nr. 202/2001, au solicitat SC R.G. SA restituirea bunurilor ce fac obiectul acţiunii, în natură.
În cererea aflată, dosar fond al Tribunalului Galaţi, reclamanţii au precizat că imobilele menţionate au intrat în proprietatea statului, fără titlu, iar acţiunea acestora este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Tot astfel, prin cererea aflată din acelaşi dosar, reclamantul C.N.Ş. a precizat că cererea formulată este întemeiată pe dispoziţiile art. 1, art. 2, art. 46, art. 47, art. 24 şi art. 36 din Legea nr. 10/2001, iar prin cererea aflată din acelaşi dosar, toţi reclamanţii au arătat că înţeleg să-şi întemeieze acţiunea pe dispoziţiile art. 480 din C. civ. şi Legea nr. 10/2001, precizând că notificarea formulată de aceştia nu a fost niciodată soluţionată.
De asemenea, la termenul de judecată din data de 25 aprilie 2003, astfel cum rezultă cum încheierea Tribunalului Galaţi din aceeaşi dată, reclamanţii au precizat că temeiul juridic al acţiunii îl constituie prevederile Legii nr. 10/2001, iar această instanţă, prin raportare la toate aceste solicitări, prin sentinţa civilă nr. 223 F/2003, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii civile formulate în baza Legii nr. 10/2001, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
În urma acestei soluţii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 33/2003, analizând competenţa de soluţionare a cauzei, a stabilit, irevocabil că raportul juridic dedus judecăţii este de natură civilă, fiind întemeiat pe Legea nr. 10/2001.
De asemenea, s-a stabilit că în ceea ce priveşte petitul nr. 2, cererea este de competenţa Tribunalului, prin raportare la valoarea bunurilor care au făcut obiectul contractelor.
Curtea a reţinut aşadar, că, prin actele procesuale menţionate atât reclamanţii cât şi instanţele investite prin cererea de chemare în judecată, precizată, au procedat la calificarea acţiunii civile deduse judecăţii, stabilindu-se că obiectul cauzei îl constituie un litigiu în materie civilă, respectiv o cerere în restituirea unor bunuri pretins preluate abuziv, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
De altfel, la termenul de judecată din 25 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, astfel sesizat, a reţinut aceeaşi calificare a acţiunii introductive.
Prin raportare la constatările anterioare, având în vedere şi motivele de fapt invocate de reclamanţi în susţinerea acţiunii deduse judecăţii reliefate în cele ce prevăd, Curtea a apreciat că o nouă calificare a acţiunii introductive, de către instanţa de fond şi solicitarea unor noi precizări de către această instanţă, la termenul din 20 septembrie 2010, în ceea ce priveşte temeiul cererii cu care Tribunalul a rămas legal sesizat, este eronată.
Curtea a avut în vedere în acest sens faptul că din nici un act procedural realizat în cauză nu rezultă că reclamanţii au renunţat la temeiul iniţial – Legea nr. 10/2001.
Potrivit încheierii din data de 01 aprilie 2009, reclamanţii C. şi G., au solicitat acordarea unui termen pentru a preciza acţiunea sub aspectul cadrului procesual.
Prin cererea aflată la dos. fond, reclamanţii G.G.L. şi A.T. au învederat că în ceea ce priveşte „acţiunea în revendicare” înţeleg să susţină pretenţiile doar împotriva pârâtei R.G. SA.
Referitor la intenţia acestor reclamanţi, în ceea ce priveşte modificările petitului acţiunii introductive, Curtea s-a raportat şi la cuprinsul încheierii de şedinţă din 13 mai 2009 potrivit cu care, aceşti reclamanţi asistaţi de apărător, au precizat neechivoc că cererea depusă vizează o precizare, sub aspectul calităţii procesuale pasive, în sensul că înţeleg să se judece cu pârâta R.G. SA, dar şi la cuprinsul încheierii de şedinţă din 31 ianuarie 2011 şi cel al notelor scrise formulate de aceeaşi reclamanţi, în cadrul cărora, aceştia au arătat pe larg şi argumentat, că temeiul cererii lor este Legea nr. 10/2001.
Curtea a reținut totodată că, la termenul de judecată din data de 20 septembrie 2010, după discutarea excepţiei tardivităţii depunerii cererii anterior menţionate, acest reclamant, a indicat neechivoc faptul că acţiunea sa este întemeiată pe Legea nr. 10/2001 şi că pârâta legal reprezentată nu s-a opus primirii acestei noi precizări ci, a solicitat ca în raport de noile precizări ale reclamanţilor , admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii .
Având în vedere considerentele expuse pe larg în ceea ce priveşte această critică, câtă vreme excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor a fost analizată de către prima instanţă, în afara limitelor în care instanţa de fond a fost legal investită - prin raportare la dispoziţiile art. 480 din C. civ., iar nu prin raportare la normele speciale înscrise în Legea nr. 10/2001, Curtea a reţinut că soluţionarea cauzei de către Tribunal, în aceste condiţii, a produs apelantului o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin admiterea acestei căi de atac.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte criticile formulate de apelant având ca obiect modul de soluţionare al excepţiei tardivităţii cererii reclamantului de modificare a cadrului procesual pasiv, prin încheierea de şedinţă din data de 20 septembrie 2010, Curtea le-a apreciat ca fiind fondate.
În acest sens, Curtea a reţinut că pe de o parte, la termenul la care a fost depusă această cerere şi comunicată pârâtei, deja atrase în proces, aceasta nu s-a opus la primirea cererii (o atare manifestare de voinţă fiind exprimată doar la termenul următor),or, prin natura lor, normele înscrise în art. 132 C. proc. civ., au caracter dispozitiv, iar pe de altă parte, că, această pârâtă nu a făcut dovada vreunei vătămări care să îi fi fost produsă prin formularea acestei cereri care, nu aducea nicio modificare sub aspectul petitului iniţial, ci cuprindea o solicitare subsidiară având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor şi care, era îndreptată nu împotriva acestei pârâte, ci împotriva A.V.A.S. şi S.I.F.
Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere faptul că reclamanţii au susţinut cererea pe calitatea lor de moştenitori ai autorului comun ca şi dispoziţiile înscrise în art. 48 alin. (2) din C. proc. civ., câtă vreme instanţa de fond nu a procedat la soluţionarea fondului pricinii cu care a rămas investită, Curtea a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile înscrise în art. 296 din C. proc. civ. raportat la art. 297 alin. (1) C. proc. civ., impunându-se admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Împotriva deciziei civile nr. 143A din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs SC R.G. SA.
Se consideră că este incident art. 304, pct. 6 – C. proc. civ., deoarece litigiul s-a derulat în faţa instanţei de fond având trei reclamanţi şi anume: G.G.L., A.T.C. şi C.N.Ş. pârâta rămânând în cele din urmă (după precizarea cadrului procesual de către toţi aceşti 3 reclamanţi) doar recurenta.
Împotriva sentinţei pronunțată de instanţa de fond a declarat apel numai unul dintre reclamanţii iniţiali şi anume intimatul-reclamant din prezenta cauza C.N.Ş. Prin urmare, ceilalţi 2 coreclamanți iniţiali nu au înţeles să exercite apel împotriva sentinţei pronunţate în fond şi nici să adere la apelul formulat de C.N.Ş., aspect ce implică evident acceptarea de către aceşti doi coreclamanți a sentinţei pronunţate în fond ca fiind legală şi temeinică.
Având în vedere cele expuse şi făcând corect aplicarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, se apreciază că, în raport de intimaţii G. şi A., instanţa a acordat, pe de o parte ceea ce nu s-a cerut, căci prin desfiinţarea sentinţei, aceşti doi intimaţi redevin reclamanţi într-un dosar unde îşi asumaseră prin neexercitarea căii de atac sentinţa pronunţată, pe de altă parte, mai mult decât s-a cerut, întrucât intimaţii G. şi A. au înțeles să se judece pe dispoziţiile dreptului comun referitoare la revendicare, însă instanţa de fond. urmând să aplice cele reţinute de instanţa de apel ar trebui să judece cauza făcând aplicarea Legii nr. 10/2001, şi nu a temeiului precizat de cei doi reclamanţi.
Se mai susţine că este incident art. 304, pct. 7 – C. proc. civ., deoarece la fila deciziei atacate, al şaptelea alineat, instanţa reţine că, „dispoziţiile referitoare la modificarea acţiunii nu au caracter imperativ. Prin urmare, în caz de neopunere a pârtii adverse, acţiunea poate fi modificată chiar şi după primul termen de judecată fără ca instanţa să poată invoca excepţia de tardivitate”. Instanţa de apel a omis să remarce că, la termenul de fond din 13 mai 2009 reclamanţii G.G.L. şi A.T.C. au depus cerere precizatoare din cuprinsul căreia reiese fără echivoc că înțeleg să se judece exclusiv cu subscrisa recurentă şi că acţiunea este una în revendicare (chiar a fost şi definită „acţiune în revendicare”).
Din perspectiva celor expuse, contrar celor reţinute de instanţa de apel, toţi reclamanţii au arătat instanţei fondului că înăeleg sa se judece în acţiune în revendicare (acţiunea proprietarului neposesor contra posesorului neproprietar) cu recurenta societate.
Mai mult decât atât, instanţa de recurs va trebui să remarce că la termenul din 20 septembrie 2010, interpelaţi fiind de instanţă, reclamanţii C. şi A. au învederat că temeiul acţiunii îl constituie art. 480 C. civ., în vreme ce doar reclamantul C. a precizat că temeiul acţiunii îl constituie Legea nr. 10/2001.
Se apreciază că instanţa de apel este în eroare când susţine că la termenul din data de 31 ianuarie 2011 reclamanţii C. şi A. ar fi revenit asupra celor susţinute în data de 20 septembrie 2010, respectiv că se judecă pe art. 480 C. civ. şi ar fi invocat la rândul lor drept temei Legea nr. 10/2001.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 8 – C. proc. civ., se consideră că instanţa de fond a rămas investită după precizările reclamanţilor cu o acţiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, iar instanţa de apel, a înlăturat acestora temeiul juridic chiar de către ei precizat şi le-a oferit varianta reluării judecaţii asupra fondului în baza altui temei.
Se mai susţine incidenţa art. 304, pct. 9 – C. proc. civ. deoarece s-au încălcat prevederile art. 132 C. proc. civ., reclamantul C.N.Ş. modificându-şi acţiunea.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este necesar ca instanţa să fi acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut;
Acest motiv de modificare este expresia principiului disponibilităţii părţilor şi a obligaţiei instanţei de a se pronunţa asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Prima soluţie a instanţei de apel, care a desfiinţat sentinţa apelată în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond nu se încalcă acest principiu al disponibilităţii şi nu reprezintă „o plus petita”, aşa cum susţine recurenta SC R.G. SA. Desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond nu se poate subsuma acestei critici de nelegalitate, deoarece instanţa de apel corect a statuat că nu s-a procedat de către Tribunalul Bucureşti la soluţionarea fondului pricinii, astfel că instanţa investită cu soluţionarea apelului nu a dispus asupra unor lucruri ce nu s-au cerut, ci doar a procedat la aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Motivul de recurs vizând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat, ceea ce face inoperant cazul de casare prevăzut de aceste dispoziţii legale.
Recurenta pretinde că instanţa de apel a omis a analiza cererile precizatoare depuse de reclamanţi fiind „în eroare” asupra celor susţinute de aceştia cu privire la temeiul juridic al acţiunii, respectiv dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în loc de dispoziţiile art. 480 C. civ.
Considerentele din decizia instanţei de apel prin care instanţa a statuat asupra caracterului normelor înscrise în art. 132 C. proc. civ., ca şi cele prin care a reţinut că instanţa de fond a analizat cauza în afara limitelor în care instanţa de fond (aceasta)a fost legal investită, nu reprezintă considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, aşa cum susţine recurenta.
Pentru a opera acest motiv de nelegalitate, ar fi fost necesar ca acele considerente din decizia recurată să fie contradictorii, în sensul că din unele să rezulte netemeinicia acţiunii,iar din altele faptul că ar fi întemeiată, sau că acele considerente să nu aibă legătură cu natura pricinii, ceea ce nu este cazul, în speţa supusă.
Critica privind incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondată.
Acest motiv de modificare priveşte situaţia în care, deşi actul juridic dedus judecăţii este cât se poate de clar fiind „vădit neîndoielnic”, instanţa îi schimbă natura ori înţelesul.
Recurenta pretinde că instanţa ar fi încălcat aceste dispoziţii legale deoarece ar fi înlăturat temeiul juridic precizat de reclamanţi, susţineri ce nu pot fi primite, deoarece instanţa de apel în mod just a reţinut că formularea cererii de către reclamanţi nu aduce o modificare a petitului iniţial, ci cuprinde o solicitare subsidiară având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent,aceasta neechivalând cu o schimbare a „naturii” sau „înţelesului” actului juridic dedus judecăţii.
Motivul de recurs invocat de recurentă privind incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este incident în cauză.
Hotărârea este lipsită de temei legal conform acestor dispoziţii atunci când din modul în care este redactată hotărârea, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, ceea ce nu este cazul în speţa supusă judecăţii. „Hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii dacă instanţa ar fi recurs la textele de lege aplicabile speţei dar fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.
Susţinerea recurentei privind interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ. nu poate fi primită.
Instanţa de apel a interpretat în mod corect dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., aceste dispoziţii, privitoare la momentul până la care reclamanta îşi poate modifica sau întregi cererea au caracter dispozitiv, iar pârâta nu s-a opus la primirea acesteia (această manifestare de voinţă fiind exprimată doar la termenul următor).
Faţă de aceste argumente, se reţine că nu sunt întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., se va menţine decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC R.G. SA împotriva deciziei civile nr. 143 A din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7603/2012. Civil. Legea 10/2001. Acţiune în... | ICCJ. Decizia nr. 7600/2012. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
