ICCJ. Decizia nr. 7600/2012. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7600/2012

Dosar nr. 3143/1/2012

Şedinţa publică din 13 decembrie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. decizia nr. 1526 din 11 aprilie 2012 Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia lipsei de interes în declararea recursului şi a respins ca fiind lipsit de interes recursul declarat de contestatoarea T.T.L.A. împotriva încheierii din 9 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimaţii Primăria municipiului Ploieşti prin primar - Direcţia evidenţă şi valorificare a patrimoniului şi T.A.F.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că t

recurenta a ridicat excepţia de nelegalitate , că decizia de casare a impus Tribunalului să aibă în vedere această excepţie invocată şi ca atare în mod corect Tribunalul în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 a sesizat secţia a II-a contencios administrativ a Tribunalului Prahova în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei din 13 octombrie 2008 a Primarului municipiului Ploieşti şi a suspendat judecata cauzei până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunţa în dosarul având ca obiect soluţionarea excepţiei de nelegalitate a acestei dispoziţii.

Prin decizia nr. 489 din 15 iunie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul T.A.F. şi a respins ca inadmisibil recursul reclamantei T.T.L.A. împotriva încheierii din 12 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimaţii Primăria municipiului Ploieşti prin primar şi T.A.F.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că prin încheierea recurată, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost sesizată secţia de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Prahova cu o excepţie de nelegalitate, fiind suspendată judecarea cauzei până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunţa.

Dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „ legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. în acest caz, instanţa constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac".

Prin cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reclamanta T.T.L.A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 1526 din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă în raport de decizia nr. 489 din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie susţinând că sunt potrivnice şi au fost pronunţate în recurs, de aceeaşi instanţă, în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, cu aceeaşi calitate. Decizia nr. 1526 din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin admiterea excepţiei lipsei de interes o prejudiciază în demersul său judiciar.

Cererea de revizuire va fi respinsă.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane având aceeaşi calitate. Revizuirea unei instanţe de recurs se poate cere atunci când evocă fondul.

Revizuirea pentru contradictorialitate de hotărâri îşi are suportul în respectarea principiului autorităţii de lucru judecat şi ca atare hotărârile trebuie să fie date în aceeaşi cauză, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, fiind astfel necesar ca hotărârile să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat.

Analizând cele două hotărâri pretins potrivnice se constată că nici una nu evocă fondul.

O instanţă de recurs evocă fondul atunci când, admiţând recursul, prin efectul modificării hotărârii recurate, reapreciază dovezile administrate în cauză de instanţele anterioare, precum şi temeiurile de drept incidente, schimbând deci, situaţia de fapt stabilită de instanţele ale căror hotărâri au fost casate şi statuând în mod autonom asupra raportului juridic litigios.

În speţă prin decizia nr. 1526 din 11 aprilie 2012 Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins ca fiind lipsit de interes recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii din 9 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, iar prin decizia nr. 489 din 15 iunie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca inadmisibil recursul reclamantei T.T.L.A. împotriva încheierii din 12 mai 2011 a Tribunalului Prahova.

Se constată că o hotărâre este dată împotriva încheierii din 9 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, iar cealaltă împotriva încheierii din 12 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova şi, nefîind încălcată autoritatea de lucru judecat, acestea nu sunt potrivnice.

Aşa fiind, se constată că nu sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., iar cererea de revizuire va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 1526 din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia I civilă formulată de revizuenta T.T.L.A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7600/2012. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs