ICCJ. Decizia nr. 7603/2012. Civil. Legea 10/2001. Acţiune în constatare. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7603/2012
Dosar nr. 36961/3/2009
Şedinţa publică din 13 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1866 din 3 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III - a civilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul B.D. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării şi Municipiul Craiova prin Primar şi în consecinţă:
A anulat ordinul din 21 august 2009 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării;
A constatat că reclamantul este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul expropriat situat în Craiova, respectiv parţial pe str. I.M. potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantului suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
Prin notificările înregistrate, reclamantul a solicitat Primăriei Craiova să acorde despăgubirile ce i se cuvin în baza Legii nr. 10/2001 sub forma măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul expropriat situat în Craiova.
Prin dispoziţia din 19 iulie 2007 emisă de Primarul Municipiului Craiova s-a înaintat spre competentă soluţionare notificarea reclamantului către Inspectoratul Şcolar Dolj ca unitate deţinătoare a imobilului.
S-a statuat că îşi încetează efectele dispoziţia anterioară din 9 martie 2002 prin care dosarul se înaintase Prefecturii Judeţului Dolj.
Prin ordinul din 21 august 2009 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării au fost respinse cererile de acordare a despăgubirilor băneşti pentru imobilul în litigiu întrucât nu există identitate între adresa din str. M.D. şi fosta str. M.G., actualul sediu al Inspectoratului Şcolar Judeţean care se află pe str. I.M. nu se identifică cu imobilul solicitat de notificator; toate actele existente la dosar în dovedirea pretenţiilor notificatorului au fost depuse în copie.
Sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză şi a dovedirii raportului de succesiune a contestatorului faţă de fostul proprietar, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin contractul de vânzare - cumpărare din 17 decembrie 1937 numiţii B.S. şi M. au dobândit cota de 1/3 din imobilul situat în Craiova, str. M.D. compus din mai multe construcţii şi terenul aferent de 295,80 m.p.
Potrivit certificatului de moştenitor, B.S. devine proprietara întregului imobil după decesul soţului său B.M. în calitate de legatară universală.
În urma decesului numitei B.S. potrivit certificatului de moştenitor din 28 august 1964 au rămas ca moştenitori L.G. şi L.D.
Ulterior, prin certificatul de moştenitor după L.G. a rămas L.A., soţie supravieţuitoare.
Imobilul în cauză, format din construcţie 217,40 m.p., şi teren 154 m.p. situat în str. M.G. a fost expropriat prin Decretul nr. 33/1988.
Din certificatul de calitate de moştenitor din 6 martie 2003 emis de B.N.P. C.E. rezultă că reclamantul este succesorul numitei L.A. în calitate de fiu.
În ceea ce priveşte identitatea dintre imobilul iniţial aflat la adresa din Craiova, şi actualul sediu al Inspectoratului Judeţean Dolj prin expertiza administrată s-a constatat că datorită unor modificări succesive a nomenclaturii urbane a Municipiului Craiova, inclusiv a renumerotării proprietăţilor, imobilul în litigiu figurează la mai multe adrese, deşi este vorba despre acelaşi imobil, mai ales având în vedere planurile imobiliare, forma şi caracteristicile imobilului.
Sub aspectul amplasării actuale a acestui imobil, expertul a constatat că în prezent terenul este ocupat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj (226 m.p. în partea de nord) şi de Municipiul Craiova -domeniu public, trotuar (90 m.p. în partea de sud).
Faţă de concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, coroborate cu istoricul de număr poştal al imobilului în cauză, prima instanţă a dispus anularea ordinului din 21 august 2009 emis de Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Spaţiului criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât reclamantul nu a depus la dosarul de notificare actele originale sau copiile legalizate ale actelor doveditoare privind dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu şi nu s-a avut în vedere adresa din 21 iulie 2003 a Primăriei Municipiului Craiova potrivit căreia, între adresele str. M.D. şi M.G., nu există identitate.
Prin decizia civilă nr. 152 A din 5 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că, din actele aflate la dosarul notificării formulate în anul 2001, reclamantul şi-a îndeplinit obligaţia de a depune la dosar acte originale sau în copie legalizată ori acte certificate de către funcţionarul public învestit cu soluţionarea notificării.
A înlăturat ca nesinceră şi critica vizând faptul că reclamantul nu ar fi depus la dosar actul de proprietate al imobilului în litigiu, acesta fiind reprezentat de contractul de vânzare - cumpărare din 1936.
Curtea a mai reţinut că adresa Primăriei Craiova, are în vedere faptul că str. M.D. a devenit str. Madona Dudu nr. X abia în anul 2001, astfel că nu contrazice concluziile raportului de expertiză.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a reiterat criticile formulate în apel, respectiv: la dosarul de notificare reclamantul nu a depus actele originale sau copii legalizate de-ale actelor doveditoare şi nici actul de proprietate al imobilului aflat în litigiu; instanţa de apel nu a ţinut seama de adresa Primăriei Craiova din 21 iulie 2009 din care rezultă că între adresele str. M.D. şi M.G. nu există identitate; reclamantul nu a făcut dovada proprietăţii imobilului din str. M.D. sau a imobilului situat în str. I.M. şi că între aceste imobile există identitate.
Faţă de cele expuse, recurentul - pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor ce pot fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
În aplicarea datei depunerii actelor doveditoare, pct. 23.1 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, precizează că termenul de a se pronunţa asupra notificării de restituire se poate deroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptăţite, dacă unitatea deţinătoare comunică acesteia, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Ca atare, pentru a invoca faptul că reclamanta nu ar fi depus actele doveditoare de drepturi de proprietate, este necesar ca unitatea deţinătoare să comunice în scris persoanei îndreptăţite acest lucru.
În speţă, o astfel de dovadă a comunicării către reclamant a insuficienţei documentaţiei nu s-a făcut aşa încât, critica referitoare la neîndeplinirea actelor doveditoare va fi respinsă.
De altfel, ambele instanţe au constatat, că la dosarul notificării, reclamantul a depus întreaga documentaţie cu privire la dreptul său de proprietate şi la calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.
Nefondată este şi critica referitoare la neluarea în considerare a adresei nr. 85723/2009, emisă de Primăria Municipiului Craiova de către instanţa de apel, întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă cu prisosinţă că o astfel de adresă nu contrazice concluziile raportului de expertiză cu privire la identitatea imobilului în litigiu.
În raport cu cele expuse în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI împotriva deciziei civile nr. 152 A din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 7605/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7601/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|