ICCJ. Decizia nr. 7647/2012. Civil. Uzucapiune. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7647/2012
Dosar nr. 1008/3/2010
Şedinţa publică din 13 decembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Cererea introductivă de instanţă are ca obiect constatarea dobândirii prin uzucapiunea scurtă de 10 – 20 de ani a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3.045,81 m.p. şi pronunţarea unei hotărâri care să ateste dreptul de proprietate al Parohiei M.V,.asupra acestui teren, respectiv accesiunea imobiliară asupra clădirii bisericii în suprafaţă de 231,20 m.p. şi asupra clopotniţei bisericii în suprafaţă de 75,13 m.p..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada octombrie 1984 – martie 1985 biserica şi turnul clopotniţei a fost translatată în str. S. nr. 4, sector 5 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1189 din 24 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta Biserica M.V., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Bucureşti prin Primarul General.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că pentru terenul în suprafaţă de 3.045,81 m.p., reclamanta a solicitat a se constata că a dobândit dreptul de proprietate ca efect al prescripţiei achizitive de 10-20 ani, însă condiţiile acesteia nu sunt îndeplinite.
Astfel, în speţă, nu se poate regăsi existenţa unui just titlu, astfel cum este acesta definit de dispoziţiile art. 1897 C. civ.
Justul titlu este acel titlu care provine de la un neproprietar, reclamanta invocând ca just titlu în cauză un contract de schimb în temeiul căruia a dobândit posesia asupra terenului ca urmare a pierderii posesiei asupra terenului unde era amplasată iniţial.
Decretul nr. 299 din 23 septembrie 1986 al Consiliului de Stat al R.S.R., prin care se aproba modificarea detaliului de sistematizare pentru ansamblul de locuinţe Artera I. – C., din municipiul Bucureşti, aprobat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 190/1981, nu poate constitui just titlu câtă vreme acesta vizează doar procedura de expropriere şi demolare a construcţiilor existente în scopul sistematizării zonei, fără a face referire la transmiterea în proprietatea reclamantei a suprafeţei de teren din strada S.
Chiar pentru existenţa unui astfel de titlu translativ de proprietate în favoarea reclamantei, acest titlu trebuia să provină de un neproprietar pentru a putea fi invocată uzucapiunea scurtă, în caz contrar, titlul producând prin el însuşi efectele transmiterii proprietăţii, în speţă reclamanta nefăcând dovada că a primit terenul printr-un titlu translativ de proprietate ce provine de la un neproprietar.
În consecinţă, neîndeplinirea acestei condiţii face să paralizeze posesia aptă de a duce la dobândirea proprietăţii, chiar dacă aceasta ar fi exercitată în timpul cerut de lege şi cu bună credinţă.
În ce priveşte dreptul de accesiune asupra construcţiei, temeiul solicitării reclamantei este acela că existenţa dreptului de proprietate asupra terenului face să intervină dreptul de proprietate şi asupra a tot ce se uneşte şi se incorporează cu terenul, însă, aşa cum s-a arătat, reclamanta nu poate dobândi proprietatea asupra terenului, dispoziţiile art. 488 C. civ. nefiind incidente.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelanta reclamantă Biserica M.V.
Prin decizia civilă nr. 109A din 08 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta Biserica „M.V.”.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
În faţa instanţei de apel, dovedirea cererii, apelanta a depus la dosar: adresa nr. AA/2011 emisă de Direcţia Patrimoniu, copie după Decretul nr. 133 din 09 mai 1985 şi anexe, copie după Decretul nr. 299 din 23 septembrie 1986, autorizaţia de construire nr. BB/2007.
Curtea a constatat că instanţa fondului a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1897 coroborat cu art. 1847 C. civ. Pentru a se putea constata dobândirea proprietăţii prin prescripţia achizitivă, în condiţiile art. 1895 C. civ., apelanta avea obligaţia să facă dovada întrunirii condiţiilor cumulative a bunei-credinţe şi justului titlu. Dacă buna-credinţă, conform alin. (2) al art. 1899 C. civ., în materia uzucapiunii, se prezumă întotdeauna, cu privire la justul titlu apelanta avea obligaţia să facă dovada întrunirii cerinţelor imperative ale art. 1897 C. civ.
În spiritul art. 1897 C. civ. se poate defini justul titlu ca fiind orice titlu translativ de proprietate ce provine de la altcineva decât adevăratul proprietar şi cu dată certă. Numai aşa va putea fi opus celui ce se pretinde proprietar şi care are calitatea de terţ faţă de actul translativ de proprietate. Ori, nici Decretul nr. 133/1985 şi nici Decretul nr. 299/1986 ale Consiliului de Stat al R.S.R., prin care se aproba modificarea detaliului de sistematizare aprobat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 190/1981 nu reprezintă just titlu în sensul art. 1897 C. civ. Natura juridică a celor două decrete nu poate fi considerată ca titlu translativ de proprietate, ele vizând exclusiv procedura de expropriere şi demolare a construcţiilor existente. Niciunul din decrete nu face referire la transferul proprietăţii către apelantă şi sub nicio formă nu se poate considera că provin de la un neproprietar.
O hotărâre judecătorească privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune nu poate fi pronunţată decât în contradictoriu cu acela al cărui drept s-ar putea stinge prin efectul posesiei exercitate în termenul prevăzut de lege de reclamantă, respectiv apelanta avea obligaţia să facă dovada că intimata este adevărata proprietară a terenului, aspect ce în prezenta cauză nu a fost probat.
Cu privire la justul titlu, prima cerinţă a normei invocate o reprezintă efectul translativ de proprietate, ori cele două decrete nu întrunesc cerinţele art. 1897 C. civ. pentru a putea fi considerate just titlu, respectiv un titlu translativ de proprietate, care să provină de la altcineva decât adevăratul proprietar, astfel că în mod corect prima instanţă a reţinut că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 1895 – 1899 C. civ. pentru a se constata că a intervenit prescripţia achizitivă asupra terenului obiect al prezentei cereri.
Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că nici cerinţele art. 488 C. civ. care reglementează accesiunea imobiliară şi arată că tot ce se uneşte şi de încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului nu sunt incidente în prezenta cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta Biserica M.V.
Un prim motiv de recurs vizează incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii”.
În acest sens se susţine că instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 1897 din vechiul C. civ., considerând că „nici Decretul nr. 133/1985 şi nici Decretul nr. 299/1986 ale Consiliului de Stat al R.S.R., prin care s-a aprobat modificarea detaliului de sistematizare aprobat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 190/1981, nu reprezintă just titlu în sensul art. 1897 C. civ.”.
Potrivit dispoziţiilor art. 645 din vechiul C. civ., „Proprietatea se mai dobândeşte prin accesiune sau incorporaţie, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupaţiune”.
Având în vedere că Decretul nr. 299/1986 este un act normativ de autoritate cu putere de lege, acesta reprezintă un just titlu, condiţie esenţială a uzucapiunii scurte invocate în cauză.
Din interpretarea coroborată a celor două texte legale menţionate rezultă că un act normativ (deci şi Decretul nr. 299/1986) poate constitui titlu translativ de proprietate.
Prin urmare, instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 1897 din vechiul C. civ., în sensul că le-a interpretat excesiv de restrictiv, deşi enumerarea prevăzută de legiuitor nu este limitativă: „Justa cauză este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul, etc.”.
Aşadar, din textele legale citate mai sus reiese cu necesitate faptul că legiuitorul a avut în vedere orice mod de dobândire a proprietăţii, inclusiv legea, astfel cum prevede art. 645 din vechiul C. civ.
Un al doilea motiv de recurs invocat vizează incidenţa art. 304 pct. 8 C. proc. civ.: „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecaţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia”.
Actul juridic translativ de proprietate, invocat ca just titlu, este Decretul nr. 299/1986 al Consiliului de Stat al R.S.R.
Instanţa de apel, reţinând că „natura juridică a celor două decrete nu poate fi considerată ca titlu translativ de proprietate, ele vizând exclusiv procedura de expropriere şi demolare a construcţiilor existente”, a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit al acestuia.
În speţă, Planul de situaţie anexă şi parte integrantă a Decretului nr. 299/1986 - comunicat în extenso în apel de Arhivele Naţionale - ce reprezintă justul titlu invocat de reclamanta apelantă, indică fără putinţă de tăgadă „Amplasament Nou Propus M.V.” - indicând exact şi suprapunând pe teren, în fapt, noua realitate juridică. Se indică şi se identifică astfel, prin actul normativ (just titlu) noul amplasament inclusiv teren şi delimitările aferente, al întregului ansamblu mănăstiresc „M.V.”.
Prin aprobarea Decretului de către Consiliul de Stat al R.S.R., s-a aprobat implicit transferul ansamblului mănăstiresc M.V. pe noul amplasament arătat expres în Planul de situaţie - Anexa la Decretul nr. 299/1986.
A accepta interpretarea dată de instanţa de apel înseamnă a lipsi de efecte juridice acest act normativ, însemna „a schimba natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia”.
Prin urmare, nu poate fi reţinut că Decretul nr. 299/1986 „vizează exclusiv procedura de expropriere şi demolare a construcţiilor existente”, astfel cum în mod eronat a reţinut Curtea de Apel.
Acest act normativ reprezintă, fără îndoială, justul-titlu în baza căruia reclamanta s-a comportat ca un adevărat proprietar, neexistând îndoieli cu privire la efectul translativ de proprietate.
Certitudinea pe care reclamanta a avut-o asupra caracterului translativ de proprietate al Decretului nr. 299/1986 rezultă din actele de dispoziţie pe care aceasta le-a efectuat ulterior, privind obţinerea autorizaţiei de construire nr. BB din 07 decembrie 2007 (anexată).
Un al treilea motiv de recurs vizează incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ.: „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii”.
Instanţa de apel, a reţinut în mod greşit în considerentele deciziei atacate, că „Natura juridică a celor două decrete nu poate fi considerată ca titlu translativ de proprietate, ele vizând exclusiv procedura de expropriere şi demolare a construcţiilor existente”.
Decretul nr. 299/1986, aşa cum s-a arătat în precedent, are caracteristicile unui act de schimb, întrucât, din vechiul amplasament unde Mănăstirea M.V. deţinea 5000 m.p. i s-a propus şi aprobat un nou amplasament, unde Mănăstirea a posedat în mod neîntrerupt, netulburat şi sub nume de proprietar noul teren, în suprafaţă de 3045.81 m.p., începând cu anul 1986 şi până în prezent, efectuând şi acte de dispoziţie asupra imobilului, cum ar fi obţinerea autorizaţiei de construire nr. BB/2007.
Conform legislaţiei în vigoare, unitatea administrativ teritorială, respectiv Municipiul Bucureşti, este titularul dreptului de proprietate privată asupra terenurilor aflate în raza sa teritorială (cu excepţia celor deţinute cu titlu de alte persoane) şi de aceea este persoana în contradictoriu cu care se judecă reclamanta.
Jurisprudenţa, în mod constant, a recunoscut calitatea procesuală pasivă a Municipiului Bucureşti prin Primarul General în litigiile având ca obiect constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune, în cazul terenurilor asupra cărora nu există alţi titulari. Cu atât mai mult, în speţa supusă judecaţii, unde imobilul a fost expropriat şi a trecut în proprietatea Statului conform Decretelor nr. 133/1985 şi nr. 299/1986.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că nu este fondat, urmând să îl respingă, pentru considerentele ce succed:
În ceea ce priveşte prima critică încadrată juridic în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondată.
Se susţine, în recurs, că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1897 din vechiul C. civ., considerând că nici Decretul nr. 133/1985 şi nici Decretul nr. 299/1986 ale Consiliului de Stat al R.S.R., prin care s-a aprobat modificarea detaliului de sistematizare aprobat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 190/1981, nu reprezintă just titlu în sensul dispoziţiilor legale.
Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1897 din vechiul C. civ. la situaţia de fapt reţinută în speţă.
Astfel, s-a reţinut în mod corect, că pentru a se putea constata dobândirea proprietăţii prin prescripţia achizitivă de 10 până la 20 de ani, în condiţiile art. 1895 C. civ., recurenta reclamantă avea obligaţia să facă dovada întrunirii condiţiilor cumulative, a bunei-credinţe şi justului titlu. Dacă buna-credinţă, conform alin. (2) al art. 1899 C. civ., în materia uzucapiunii, se prezumă întotdeauna, cu privire la justul titlu (justa cauză) reclamanta avea obligaţia să facă dovada întrunirii cerinţelor imperative ale art. 1897 C. civ.
În spiritul art. 1897 C. civ. se poate defini justul titlu ca fiind orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul, etc., ce provine de la altcineva decât adevăratul proprietar şi cu dată certă. Numai aşa va putea fi opus celui ce se pretinde proprietar şi care are calitatea de terţ faţă de actul translativ de proprietate.
În speţă, nici Decretul nr. 133/1985 şi nici Decretul nr. 299/1986 ale Consiliului de Stat al R.S.R., prin care s-a aprobat modificarea detaliului de sistematizare aprobat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 190/1981 nu reprezintă just titlu în sensul art. 1897 C. civ. Natura juridică a celor două decrete nu poate fi considerată ca titlu translativ de proprietate, ele vizând exclusiv procedura de expropriere şi demolare a construcţiilor existente.
Niciunul din cele două decrete nu face referire la transferul proprietăţii către reclamantă şi sub nicio formă nu se poate considera că provin de la un neproprietar.
Prin urmare, cele două decrete nu întrunesc cerinţele art. 1897 C. civ. pentru a putea fi considerate just titlu, respectiv un titlu translativ de proprietate care provine de la altcineva decât adevăratul proprietar, astfel că în mod corect instanţele anterioare au reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art. 1895 – 1899 C. civ. pentru a se constata că a intervenit prescripţia achizitivă asupra terenului obiect al prezentei cereri.
O hotărâre judecătorească privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune nu poate fi pronunţată decât în contradictoriu cu acela al cărui drept s-ar putea stinge prin efectul posesiei exercitate în termenul prevăzut de lege, respectiv reclamanta avea obligaţia să facă dovada că intimatul este adevăratul proprietar al terenului, aspect ce în prezenta cauză nu s-a dovedit.
De asemenea, în mod corect s-a constatat că nici cerinţele art. 488 C. civ. care reglementează accesiunea imobiliară şi arată că tot ce se uneşte şi se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului nu sunt incidente în cauză.
Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care consacră nemotivarea hotărârii judecătoreşti, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de judecată are obligaţia de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. Fără arătarea motivelor şi a probelor reţinute nu se poate exercita controlul judiciar.
Hotărârea ar putea fi modificată pentru acest motiv de ordine publică dacă: există contradicţie între considerente şi dispozitiv; există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipseşte motivarea soluţiei sau instanţa de control judiciar a copiat considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică.
Instanţa de recurs constată că invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin recursul de faţă, s-a realizat în mod formal, în condiţiile în care recurenta-reclamantă nu a indicat în care parte hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii sau, în care parte se consideră că nu este deloc motivată.
De altfel, referirea la acest motiv de nelegalitate este lipsită de orice susţinere pertinentă în dezvoltarea, atât în scris cât şi oral – cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, a motivului astfel invocat.
Şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., au fost invocate în mod formal de recurenta reclamantă, deoarece susţinerile acesteia nu se referă la greşita interpretare a naturii sau a clauzelor lămurite şi vădit neîndoielnice ale vreunui act juridic, în sens de convenţie sau act juridic material, la care se referă acest motiv de nelegalitate, ci se referă exclusiv la calificarea Decretului nr. 299/1986 ca just titlu, în condiţiile în care acest act normativ de expropriere nu are acest caracter.
În consecinţă, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită în speţă, astfel încât, nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate în recurs.
Pentru toate aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca, nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Biserica M.V. împotriva deciziei civile nr. 109/A din 08 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7651/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 7639/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
