ICCJ. Decizia nr. 853/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 853/2012
Dosar nr. 660/97/2010
Şedinţa publică de la 22 februarie 2012
Asupra recursului de faţă, după deliberare, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 976/CA/2010 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 660/97/2010 s-a admis, în parte, acţiunea introdusă de reclamanta SC D.E.L. împotriva pârâtei SC S.V.I. SA Bucureşti şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 245.804,08 lei reprezentând contravaloare produse petroliere - motorină şi dobânda comercială aferentă sumei începând cu data de 12 decembrie 2009 şi până la plata efectivă a debitului.
A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6.533 lei, cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că prin acţiunea comercială înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 660/97/2010 din data de 11 februarie 2010, reclamanta SC D.E.L. a chemat în judecată pe pârâta SC S.V.I. SA Bucureşti solicitând să fie obligată pârâta să-i plătească suma de 245.804,08 lei, reactualizată cu indicele de creştere a inflaţiei pe perioada 16 aprilie 2007 până la data plăţii efective, cu plata dobânzilor bancare calculate de la data de 16 aprilie 2007 şi până la data plăţii efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.
Pe fond, prima instanţă a reţinut că, prin contractul de cesiune de creanţe încheiat la data de 5 septembrie 2008, SC A.G.H.I. SRL Brad, în calitate de cedent, a cesionat către D.E.L., în calitate de cesionar, creanţa sa în sumă de 245.804,08 lei, deţinută împotriva debitorului cedat SC S.V.I. SA. Bucureşti.
Cesionarul SC A.G.H.I. SRL Brad a livrat pârâtei SC S.V.I. SA Bucureşti produse petroliere - motorină în baza contractului încheiat între părţi sub nr. 5 din 12 ianuarie 2007 în ianuarie 2007 şi aprilie 2007.
Pentru încasarea preţului reclamanta a întocmit facturile nr. 05133687 din data de 24 ianuarie 2007 şi nr. 05134012 din 1 aprilie 2007, care nu au fost achitate de pârâtă, prima în sumă de 134.654,27 lei şi a doua în sumă de 111.119,81 lei, în total 245.804,08 lei.
S-a arătat că în art. 5 pct. 5.1. din contract părţile au stipulat că plata se efectuează în termen de 15 zile de la primirea acestora, or pârâta nu a achitat nici până în prezent contravaloarea facturilor emise de reclamantă.
S-a motivat că în adresa nr. 18-4633 din 18 aprilie 2007 pârâta arată că marfa în sumă de 35.380 1 motorină nu a fost comandată şi că între părţi nu a fost încheiat niciun contract, însă la dosarul cauzei a fost depus contractul de vânzare - cumpărare produse petroliere încheiat între părţi sub nr. 5 din 12 ianuarie 2007, care poartă semnătura şi ştampila părţilor, iar pârâta nu a făcut dovada ca respectivul contract a fost anulat sau desfiinţat.
S-a arătat că s-a făcut dovada, cu martorii audiaţi în cauză (filele 37, 38), că au fost livrate cantităţile de motorină facturate prin facturile menţionate şi a căror valoare totală este în sumă de 245.804,08 lei, că această sumă reprezintă creanţa care face obiectul contractului de cesiune încheiat la data de 5 septembrie 2008, că reclamanta a notificat pârâtei cesiunea începând cu data de 12 decembrie 2009, cu recomandata nr.3, care a fost primită de către pârâtă potrivit răspunsului cu nr. 432 din 16 iunie 2010 al O.J.P.O.P. Deva 1 şi cu aceeaşi recomandată a fost trimisă pârâtei şi invitaţia la conciliere directă, iar faptul că aceasta nu s-a prezentat la data stabilită nu înseamnă că reclamanta nu a îndeplinit procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
S-a motivat că potrivit art. 1393 C. civ. cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea, că reclamanta a îndeplinit această condiţie legală şi a dovedit în cauză că pârâta nu a achitat contravaloarea produselor livrate în baza contractului nr. 5 din 12 ianuarie 2007.
Potrivit art. 969 C. civ. convenţia legal îndeplinită are putere de lege între părţile contractante.
Având în vedere că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, în baza art. 969 şi art. 1393 C. civ., acţiunea s-a apreciat a fi fondată şi a fost admisă, în ceea ce priveşte suma de 245.804,08 lei contravaloare facturi.
Au fost invocate şi dispoziţiile art. 43 C. com., conform cărora datoriile comerciale produc dobândă de la data scadenţei, pârâta fiind obligată la dobândă comercială începând cu data de 12 decembrie 2009, când i-a fost notificat de către reclamantă contractul de cesiune.
S-a arătat că nu se acordă şi rata inflaţiei, aceasta acordându-se în litigiile de natură civilă.
Au mai fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 276 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta SC S.V.I. SA Bucureşti a declarat apel, în termen, motivat şi legal timbrat, solicitând să fie desfiinţată în totalitate.
Reclamanta - intimată SC D.E.L. a formulat cerere de aderare la apelul pârâtei solicitând să fie admisă acţiunea în întregime şi să fie obligată pârâta la plata sumei de 245.804,08 lei, reactualizată cu indicele de creştere a inflaţiei pe perioada 16 aprilie 2007 şi până la data plăţii efective, precum şi a dobânzilor comerciale aferente obligaţiei de plată a preţului de 245.804,08 lei, începând cu aceeaşi dată şi până la data plăţii efective. A arătat că prima instanţă i-a respins nemotivat cererea de reactualizare a sumei cu indicele de inflaţie prin aceasta creându-i-se un prejudiciu.
A invocat în drept dispoziţiile art. 969, art. 970, art. 1073 şi art. 1084 C. civ., art. 43 C. com. şi art. 3 din O.G. nr. 9/2000.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat următoarele:
Critica privind respingerea excepţiei de necompetenţă materială este nefondată.
Asupra excepţiei prima instanţă s-a pronunţat prin încheierea din 21 aprilie 2010 (fila 27), reţinând în mod corect că este competentă să soluţioneze cauza, câtă vreme în clauza inserată la art. 10.1 din contractul nr. 5 din 12 ianuarie 2007 părţile nu au prevăzut expres organul arbitrai, care ar fi urmat să soluţioneze eventualele litigii.
Clauza compromisorie este contrară prevederilor art. 3431 alin. (1) C. proc. civ., fiind inoperantă în condiţiile în care nu se indică numele arbitrilor şi nici modalitatea de numire. Referirea la tribunalul arbitrar din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie este generică, fără raportare la judeţ sau la nivel de ţară. Astfel, dispoziţiile art. 3434 alin. (2) lit. b) teza a II-a C. proc. civ. au devenit incidente.
De altfel, se observă că pârâta a ridicat excepţia necompetenţei materiale invocând o clauză din contractul a cărui existenţă o contestă, iar pe de altă parte încheierea din 21 aprilie 2010 nici nu a fost apelată.
Nici critica vizând excepţia de necompetenţă teritorială, respinsă prin încheierea din 16 iunie 2010, de asemenea neatacată, nu este fondată.
Excepţia, nefiind de ordine publică, putea fi invocată cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Cum a fost invocată ulterior acestei date (fila 33 dosar fond), abia la data celui de-al patrulea termen de judecată, la primul termen ridicându-se doar excepţia de necompetenţă, a operat sancţiunea decăderii, fiind tardiv formulată.
Pe fond, s-a constatat că reclamanta este cesionar al creanţei în sumă de 245.804,08 lei, de la cedentul SC A.G.H.I. SRL Brad.
In susţinerea pretenţiilor sale, reclamanta a invocat 2 facturi - cea cu nr. 05133687 din 24 ianuarie 2007 în valoare de 134.654,27 lei şi cea cu nr. 05134012 din 1 aprilie 2007 în valoare de 111.149,81 lei, raportat la contractul de vânzare - cumpărare produse petroliere - motorină Euro nr. 5 din 12 ianuarie 2007.
Existenţa acestui contract a fost contestată de către apelantă, însă pe de altă parte, tot apelanta şi-a fondat apărările pe clauze ale respectivei convenţii.
In ceea ce priveşte relevanţa probării contractului, prin înscrisul materializat în contractul menţionat mai sus, că au existat raporturi comerciale între pârâtă şi SC A.G.H.I. SRL Brad nu se poate contesta, măcar şi doar în forma comenzii urmate de executare, cel puţin cu privire la factura nr. 05133687 din 24 ianuarie 2007 apelanta necontestând existenţa tranzacţiei.
In justificarea pretenţiilor sale, reclamanta a invocat predarea mărfii.
Cu privire la livrarea cantităţii de 42.065 litri motorină pentru care s-a emis factura nr. 05133687 din 24 ianuarie 2007 în data de 26 ianuarie 2007 - la Punctul de lucru Ploieşti al SC A.G.H.I. SRL s-a încheiat procesul - verbal de returnare a respectivei cantităţi, pentru că nu corespundea din punct de vedere al caracteristicilor fizico - chimice (fila 7 dosar apel).
Delegatul din partea SC A.G.H.I. SRL - P.N. - semnatar al procesului - verbal arătat, audiat în cauză în calitate de martor (filele 82 - 84 dosar apel), a confirmat că îi aparţine semnătura pe respectivul act, menţionând însă că nu 1-a citit şi arătând că a însoţit un transport al unei cantităţi de 42.065 1 motorină de la Ploieşti la Turda, la cererea pârâtei.
Indiferent dacă marfa încărcată în data de 26 ianuarie 2007 din Ploieşti şi transportată la Turda era sau nu una şi aceeaşi cu cea refuzată, fiind vorba de aceeaşi cantitate, în prezenţa refuzului exprimat de pârâtă, a cărui existenţă a fost confirmată de martorul arătat, pârâta nu poate fi obligată la plata mărfii. Mai mult, în procesul - verbal s-a inserat obligaţia de înlocuire a mărfii, ceea ce nu s-a dovedit că s-ar fi întâmplat.
La fel şi în ceea ce priveşte factura nr. 05134012 din 1 aprilie 2007, predarea mărfii nefiind dovedită.
Din declaraţiile aceluiaşi martor P.N. rezultă că marfa s-a transvazat într-o cisternă în apropiere de Piteşti. Nu există nicio probă că cisterna aparţinea pârâtei.
In consecinţă, faţă de cele expuse, în baza art. 296 C. proc. civ., prin decizia comercială nr. 33 din 6 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost admis apelul pârâtei şi s-a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii în pretenţii.
S-a înlăturat obligarea pârâtei la plata sumei de 245.804,08 lei reprezentând contravaloare produse petroliere şi a dobânzii comerciale, precum şi a cheltuielilor de judecată, către reclamantă.
Faţă de această soluţie asupra acţiunii principale, a fost respinsă cererea de aderare la apel formulată de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta care a solicitat modificarea deciziei pronunţată de instanţa de apel, respingerea apelului declarat de pârâtă ca nefondat şi admiterea cererii de aderare la apel a reclamantei, respectiv admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată.
In motivarea recursului, recurenta a arătat, în esenţă, că au fost încălcate dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în sensul că apelul a fost analizat nu prin prisma prevederilor contractului de vânzare-cumpărare, ci a unor raporturi juridice generate de livrarea de bunuri în baza unor comenzi, apreciindu-se că reclamanta, în justificarea pretenţiilor sale, a invocat predarea mărfii.
S-a arătat că instanţa de apel trebuia să analizeze raporturile dintre părţi prin prisma prevederilor art. 2.4 din contract care prevăd obligaţia vânzătorului de însoţire a mărfii cu documente alternative de livrare, respectiv factură sau aviz de expediţie. In sprijinul acestei afirmaţii au fost invocate depoziţiile de martori.
Faţă de împrejurarea reţinută de instanţa de apel în sensul că marfa livrată nu corespunde calitativ şi că sunt incidente prevederile art. 3.2 lit. a) din contract, recurenta a invocat probele administrate în cauză din care rezultă, în opinia sa, o altă situaţie de fapt.
Recurenta a invocat şi aplicarea greşită a legii, arătând că instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 292, art. 115 şi art. 720 indice 4 C. proc. civ. acordând intimatei posibilitatea de a formula probe chiar dacă la fond aceasta nu a invocat decât excepţia necompetenţei.
In dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a învederat că au fost aplicate greşit prevederile art. 969, art. 1313 şi art. 1361 C. civ. întrucât nu s-a reţinut că raporturile comerciale dintre părţi sunt generate de contractul nr. 5 din 12 ianuarie 2007 şi s-a stabilit în mod greşit că reclamanta nu a livrat pârâtei marfa din facturile în litigiu.
Recurenta a învederat şi că, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că obligaţia de predare a mărfii prevăzută de art. 1313 C. civ. a fost îndeplinită, există şi obligaţia de plată a mărfii către cumpărătoare, obligaţie prevăzută de art. 1361 din acelaşi act normativ.
S-a invocat şi încălcarea dispoziţiilor art. 1393 şi următoarele C. civ., arătându-se că plata preţului mărfii trebuia făcută către cesionarul creanţei, respectiv către reclamantă, la dosar existând dovada notificării cesiunii.
Recursul a fost legal timbrat.
Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
Atât criticile formulate de recurentă cu privire la incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cât şi cele care vizează aplicarea greşită a legii se circumscriu de fapt modului în care instanţa de apel a evaluat probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile şi depoziţiile martorilor care au fost audiaţi.
Aceste critici nu pot face obiect al analizei instanţei de recurs întrucât, în actuala reglementare, în recurs se pot formula numai critici de nelegalitate a hotărârilor atacate, cu excepţia situaţiei în care hotărârea pronunţată de instanţa de fond este supusă numai recursului.
De asemenea, se va reţine şi că instanţa de apel este suverană în aprecierea concludentei, utilităţii şi pertinenţei probelor, iar împrejurarea că aceasta a apreciat că, în cauză, probele administrate o îndreptăţesc să tragă o anumită concluzie nu evidenţiază niciun aspect de nelegalitate a deciziei recurate.
Înalta Curte constată şi că actul juridic dedus judecăţii nu a fost ignorat sau denaturat întrucât, pe de-o parte, instanţa de apel a reţinut derularea unor raporturi comerciale între SC A.G.H.I. SRL Brad şi pârâtă, iar pe de altă parte a analizat coroborat probele administrate în cauză, constatând că nu s-a dovedit predarea mărfii de către reclamantă pârâtei.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 292 C. proc. civ., invocată de recurentă, critica formulată nu subzistă întrucât instanţa de apel a analizat hotărârea atacată numai în limitele cererilor de apel, adică în limitele criticilor formulate.
De asemenea, este neîntemeiată susţinerea referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 969, art. 1313, art. 1361 şi art. 1393 C. civ., întrucât recurenta tinde, de fapt, la schimbarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, iar reaprecierea probelor în recurs nu mai este posibilă odată cu abrogarea pct. 10-11 din art. 304 C. proc. civ.
In consecinţă, constatând că nu subzistă motive de casare sau de modificare a hotărârii recurate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.E.L. NICOSIA împotriva deciziei comerciale nr. 33/2011 din 6 aprilie 2011, pronunţată de Secţia comercială a Curţii de Apel Alba Iulia, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 822/2012. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 855/2012. Civil. Constatare nulitate act... → |
|---|
