ICCJ. Decizia nr. 854/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.854/2012
Dosar nr.46898/3/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 26 noiembrie 2009, I.J. a solicitat instanţei - în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice - să oblige pârâtul la plata unei despăgubiri în cuantum de 1.500.000 euro, pentru prejudiciul moral suferit de soţul său I.M., condamnat de către Tribunalul Militar Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 1022 din 2 iunie 1950, la 10 ani închisoare pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că soţul său a fost încarcerat la data de 12 februarie 1949 şi deşi trebuia să fie eliberat la data de 9 februarie 1959, a fost reţinut, în continuare, în baza Ordinului M.A.I. nr. 10041/1959, executând încă 48 de luni de detenţie, fără să fi fost dată o altă hotărâre judecătorească.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 815 din 2 iunie 2010 a admis în parte acţiunea şi în consecinţă a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 70.000 euro, echivalent în lei, daune morale.
A respins ca neîntemeiată cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că, soţul reclamantei a suferit o condamnare cu caracter politic, în înţelesul art. 1 al Legii nr. 221/2009, ceea ce îi dă dreptul reclamantei, în calitate de soţie supravieţuitoare, la despăgubiri conform art. 5 din acelaşi act normativ, pentru prejudiciul moral produs autorului acesteia.
Apelurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au fost admise de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin Decizia nr. 204/ A din 24 februarie 2011, a schimbat în parte sentinţa şi a respins capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata daunelor morale, ca nefondat.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că instanţa trebuie să aibă în vedere prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 147 din Constituţie.
Or, conchide instanţa de apel, caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale decurge şi din principiul înscris în art. 51 din Constituţie, conform căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, este obligatorie. Astfel, prevederea normativă a cărei neconstituţionalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de niciun subiect de drept, cu atât mai puţin de instituţiile publice, încetându-i-se de drept efectele pentru viitor şi anume de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României.
În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta I.J., care, indicând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine în esenţă că acţiunea a fost greşit respinsă în condiţiile în care legea aplicabilă este cea de la data pronunţării unei soluţii în primă instanţă.
Tot astfel, se arată, făcându-se trimiteri ample la practica C.E.D.O., reglementările internaţionale au întâietate faţă de cele interne.
Instanţa trebuia să aplice, mai susţine recurenta, principiul neretroactivităţii legii civile noi, conform căruia o lege civilă se aplică numai situaţiilor juridice ce se ivesc după intrarea ei în vigoare, regula constituindu-se într-un factor de stabilitate a circuitului civil.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale" dispune că deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanţei de contencios constituţional, aceasta fiind o aplicare - în materia controlului constituţionalităţii legilor - a principiului general al neretroactivităţii legilor.
Altfel spus, deşi încă de la pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituţională, efectul constatării neconformităţii textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.
Ca atare, numai până la această dată, prezumţia de constituţionalitate nu este înlăturată şi aplicarea legii nu este afectată, în condiţiile în care nu ne aflăm în situaţia unor acte juridice convenţionale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.
În acest context, nu se poate susţine că textul aflat în vigoare la data iniţierii demersului judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) îşi prelungeşte efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituţional - prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale - şi respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010.
Or, în speţă, Decizia din apel a fost pronunţată la 24 februarie 2011, dată la care - urmare declarării neconformităţii textului cu legea fundamentală şi a publicării în M. Of. a deciziei instanţei de contencios constituţional care a constatat această neconformitate - norma juridică pe care s-au întemeiat pretenţiile reclamantei, nu mai exista, şi în lipsa unor dispoziţii legale exprese, nici nu se putea considera că ultra-activează.
În consecinţă, la momentul la care instanţa de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislaţia internă şi nici nu se putea invoca existenţa unui „bun" din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care în cauză nu fusese pronunţată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.
Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs - ultraactivitatea unui text de lege şi după publicarea în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală - a fost de altfel definitiv tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care (în compunerea prevăzută de art. 3306 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010) prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011, Partea I - a statuat că în situaţia în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta „nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, pe care şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene, nu i le legitimează".
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.J. împotriva deciziei nr. 204/ A din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 863/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 858/2012. Civil → |
|---|
