ICCJ. Decizia nr. 84/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 84/2012
Dosar nr. 4415/101/2010
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, la 26 mai 2010, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâtul S.R., prin M.F.P., pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se constate caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva sa şi a familiei sale, de asemenea, să fie obligat pârâtul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin aplicarea acestor măsuri, respectiv suma de 1.000.000 euro, precum şi la plata de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate ca efect al aceloraşi măsuri, respectiv 500.000 euro.
În motivare a susţinut că, în noaptea de 17 iunie 1951, ea, împreună cu părinţii V.I. şi P. şi sora V.I., au fost ridicaţi abuziv de la domiciliu din comuna Cireşu de către organele de represiune din acea vreme, fără a avea posibilitatea să ia ceva din gospodărie, iar după un drum anevoios în vagoane pentru animale, au fost debarcaţi în Bărăgan în comuna Pelicanu jud. Giurgiu, şi lăsaţi în câmp în dreptul unui ţăruş ce reprezenta locul de domiciliu, fiind lipsiţi de hrană, apă, supraveghere medicală, adăpost, construindu-şi un bordei de pământ ce era acoperit cu ciulini.
În final, a arătat că deportarea sa şi a familiei sale în Bărăgan în perioada 18 iunie 1951 – 01 ianuarie 1956 a fost de natură a cauza ei şi familiei un prejudiciu nepatrimonial constând în atingeri şi încălcări a dreptului la libertate, a dreptului la onoare, reputaţie, viaţă de familie, ce impune o reparaţie integrală de natură a înlătura toate consecinţele dăunătoare ale acestei măsuri, la stabilirea acestei despăgubiri trebuind a se ţine seama de jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie.
Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa civilă nr. 519 din 01 octombrie 2010, pronunţată în dosar nr. 4425/101/2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B.M.
A constatat caracterul politic al măsurii administrative luate în perioada 18 iunie 1951 - 01 ianuarie 1956 împotriva reclamantei şi a părinţilor săi V.I. şi V.P.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 7000 euro, reprezentând: 4000 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral personal; 1500 euro pentru prejudiciul moral suferit de mama sa V.P.; 1500 euro pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său V.I.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
În cauza de faţă, reclamanta a făcut dovada că are calitatea de persoană îndreptăţită, fiind descendentă de gradul I a defuncţilor V.I. şi P. şi, de asemenea, a dovedit că, împreună cu părinţii săi, au făcut obiectul măsurii administrative a strămutării, din hotărârea nr. 740 din 27 noiembrie 1990 a Comisiei de Aplicare a Decretului Lege nr. 118/1990 şi adresa nr. 82979 din 25 octombrie 1990, emisă de Ministerul de Interne - Filiala arhivelor statului Călăraşi reieşind că, în perioada 18 iunie 1951 - 01 ianuarie 1956, atât reclamanta, cât şi părinţii săi, au fost ridicaţi de la domiciliu, stabilindu-li-se domiciliu obligatoriu în localitatea Pelicanu, jud. Călăraşi.
Cum, cu probele administrate în cauză, reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului material invocat, respectiv că bunurile indicate ar fi fost confiscate de către pârât cu ocazia luării măsurii strămutării, a fost respins acest capăt al acţiunii, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta B.M. şi pârâtul S.R., reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P. Mehedinţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului declarat de reclamantă, s-a susţinut că prejudiciul moral este derizoriu, solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În apelul său, pârâtul S.R. a susţinut că instanţa de fond neîntemeiat a admis în parte acţiunea reclamantei, daunele morale acordate sunt neîntemeiate şi nedovedite.
Instanţa trebuia să verifice dacă drepturile obţinute de reclamantă prin efectul Decretul-Lege nr. 118/1990 şi a OUG nr. 214/1999 nu acoperă în totalitate prejudiciul moral suferit de acesta în urma condamnării, măsurii administrative cu caracter politic la care a fost supus autorul.
În conformitate cu prevederile OUG nr. 62/2010, dacă 10.000 euro se acordă pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, ca sumă maximă, rezultă că numai în împrejurările cele mai grave ca şi consecinţe suferite de cei în cauză poate fi acordată această sumă maximă.
În speţă, se susţine că reclamanta nu face dovada unui prejudiciu cu consecinţe dintre cele mai grave, în urma cărora se pot acorda daune morale în cuantumul maxim prevăzut de lege.
Apelul declarat de pârât a fost admis, iar apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 48 din 27 ianuarie 2011 pentru următoarele considerente:
La data promovării acţiunii de către reclamantă erau în vigoare dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2001 care dădeau posibilitatea persoanelor condamnate politic în regimul comunist să solicite acordarea de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit, acest text constituind temeiul de drept al cererii în justiţie.
Dispoziţiile legale arătate au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010. Ulterior acestei date, Curtea Constituţională a constatat şi prin alte decizii neconcordanţa dintre dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 cu Constituţia.
În atare situaţie, instanţa trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi dispoziţiile art. 147 din Constituţie.
La data soluţionării apelurilor de faţă, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituţional a expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu dispoziţiile legii fundamentale, astfel că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistenţa normei juridice.
Potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, instanţa este obligată să aplice dispoziţiile legale în vigoare la data când soluţionează cauza, inclusiv în căile de atac, fiind inadmisibil în cauză ca legea veche să ultraactiveze. Aşadar, constatând că la data când se soluţionează apelurile nu mai sunt în vigoare dispoziţiile legale ce au constituit temeiul legal al acţiunii, instanţa de apel a apreciat că acţiunea este neîntemeiată, motiv pentru care, pe fond, a respins-o.
Împotriva deciziei civile nr. 48/27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova a declarat recurs reclamanta care a învederat următoarele motive de nelegalitate.
Se susţine că, prin Decizia nr. 1354 din data de 20 octombrie 2010, decizie definitivă şi obligatorie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului, stabilind că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din OUG nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221 sunt neconstituţionale.
Se apreciază că se impune admiterea recursului aşa cum a fost formulat declarat împotriva deciziei civile nr. 48 din 27 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, în dosarul nr. 4415/101/2010, în sensul de a admite apelul şi de a respinge apelul formulat de S.R. reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P. Mehedinţi.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.
Deşi nu se indică motivul de nelegalitate incident în cauză, criticile vizează aplicarea dispoziţiilor Curţii Constituţionale în cauze deduse judecăţii.
Aceste critici nu pot fi primite.
Motivele de recurs referitoare la aspectele privind îndeplinirea de către reclamantă a condiţiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu sunt relevante în soluţionarea cauzei şi nu pot fi primite, faţă de aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale, aşa cum a reţinut instanţa de apel.
Problema de drept care se pune, în speţă, nu este deci cea a faptului dacă reclamanta este sau nu îndreptăţită la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 (aspect care, de altfel, a fost soluţionat definitiv de curtea de apel), ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010).
După cum a reţinut şi instanţa de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat, se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării (M. Of. nr. 761/15.11.2010) a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O., câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamanţilor.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva deciziei civile nr. 48 din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 850/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 815/2012. Civil → |
|---|
