ICCJ. Decizia nr. 87/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 87/2012
Dosar nr. 10371/3/2010
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 10371/3/2010, la data de 26 februarie 2010, reclamantul C.M.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 Euro, în echivalent lei la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul cauzat prin condamnarea si executarea pedepsei privative de libertate, din motive politice, de către statul comunist, a bunicului său, D.Gh.D.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 891 din 14 iunie 2010, a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamantul, descendent de gradul II al lui D.D., persoană care a suferit măsuri cu caracter politic şi care este decedată, nu are calitate activă de a solicita aceste despăgubiri, în condiţiile în care mama reclamantului, descendent de gradul I al defunctului este în viaţă, aceasta fiind cea care ar justifica legitimare procesual activă în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul, arătând că sentinţa este nelegală, instanţa de fond limitând în mod nejustificat persoanele care pot cere despăgubiri în condiţiile Legii nr. 221/2009.
Susţine apelantul că are calitate procesuală activă în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1), art. 4 alin. (1) şi (2) din această lege, deoarece prin sintagma „precum şi soţul sau descendenţii acestuia până la gradul 2", legea dă posibilitatea unei opţiuni proprii a acestor categorii de persoane, după cum se consideră lezate sau nu, fără a le cere expres calitatea de moştenitor a autorului persecutat direct sau calitatea de moştenitori între aceste două persoane (soţ sau descendent).
Prejudiciul ce se vrea reparat astfel este unul de natură afectivă, socială, care nu s-a oprit în persoana celui vizat direct de măsuri represive.
De aceea, legiuitorul nu s-a limitat la calitatea de moştenitor, ci a dat posibilitatea ca oricare dintre aceste categorii, dacă se consideră lezată moral, potrivit cu conştiinţa şi înţelegerea sa, să solicite repunerea în drepturile fireşti ale persoanei persecutate.
În sfera persoanelor îndreptăţite la reparaţiile pentru consecinţele negative produse de restricţiile şi privaţiunile la care au fost supuse persecuţiei de dictatura comunistă, se includ şi copiii acestora (în acest sens Decizia nr. 2028/1993 a Curţii Supreme de Justiţie, Decizia nr. 1218/1993 a Curţii Supreme de Justiţie date în aplicarea Decretului Lege nr. 118/1990).
Concluzia este justificată, de vreme ce măsurile politice aplicate majorilor sunt de natură să producă consecinţe negative şi de durată sub aspect material şi moral şi asupra copiilor minori care au avut cel mai mult de suferit de pe urma măsurilor represive.
Apelul a fost respins ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente.
Legea nr. 221/2009 acordă calitate procesual activă într-o astfel de cauză persoanei condamnate politic, sau în caz de deces a acesteia descendenţilor.
Ca atare, vocaţie la succesiunea celui condamnat o are mama reclamantului – apelant şi nu acesta.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul C.M.N. care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate: este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv acela că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În mod nelegal, se susţine că, instanţa de apel, a soluţionat cererea faţă de deciziile Curţii Constituţionale nr. 1354, 1358, 1360 din 2010, apreciind ca în temeiul art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba cauza sau obiectul acţiunii întrucât s-ar încălca principiul triplului grad de jurisdicţie.
În raport de deciziile mai sus arătate, general obligatorii pentru viitor, de la momentul publicării lor în M. Of., instanţa de apel ar fi trebuit să stabilească cadrul procesual în lumina acestor decizii.
Faţă de dispoziţiile art. 129 şi art. 292 C. proc. civ., potrivit cu care judecătorul nu este ţinut de temeiul de drept al acţiunii, dar este obligat să pună în discuţie orice aspect de fapt sau de drept, chiar nemenţionat în cerere, în vederea aplicării corecte a legii şi pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, instanţa de apel trebuia să se pronunţe pe baza motivelor, a mijloacelor de apărare noi invocate prin apel; instanţa de apel, în condiţiile în care însăşi instanţa de fond, văzând obiectul şi motivarea cererii de chemare în judecată precum şi probele administrate, a subliniat necesitatea precizării cadrului procesual, ar fi trebuit să stabilească textele de lege aplicabile speţei, şi să trimită cauza la rejudecare instanţei de fond.
Prin stabilirea corectă a temeiului juridic al acţiunii (care text de lege este aplicabil speţei) de către instanţa de control judiciar nu se aduce atingere dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., şi nici principiului disponibilităţii, pentru că procedând astfel, nu se schimbă cauza, aceasta fiind şi rămânând una civilă, şi nici obiectul acţiunii, întrucât scopul acţiunii civile este acelaşi : reabilitarea morală şi îndreptarea consecinţelor produse (prejudiciul cauzat prin lezarea lor drepturi personale) în urma măsurilor represive luate de autorităţile comuniste.
În aplicarea principiului devoluţiunii cauzei în apel, instanţa ar fi trebuit să dea eficienţă dispoziţiilor art. 292 C. proc. civ., potrivit cu care judecata în apel se face în baza motivelor, mijloacelor de apărare şi a dovezilor chiar noi (s.n.) arătate în cererea de apel, iar prin cererea depusă la data de 11 ianuarie 2011 nu rezultă încălcarea dispoziţiilor acestui principiu, de altfel, neaplicat de instanţa de apel.
Astfel, cu privire la sfera persoanelor care se pot adresa instanţei de judecată în temeiul acestei legi, se au în vedere în primul rând persoanele asupra cărora s-au răsfrânt în mod nemijlocit efectele condamnărilor politice, în sens larg, ale regimului comunist, apoi, legea dă posibilitatea ca, în caz de deces al acestor persoane, să se adreseze instanţei şi alte categorii de persoane care au resimţit fie în acelaşi timp, ca regulă, fie în timp, ca şi urmare, efectele acestor condamnări.
Se apreciază că, soluţia instanţelor de fond este greşită în privinţa calităţii procesual active, principiul chemării la moştenire în ordinea claselor de moştenitori trebuind a fi aplicat în ordinea dată de Legea nr. 221/2009, şi în raport de scopul urmărit de aceasta.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente şi anume art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Criticile formulate de recurent nu pot fi primite. În mod corect s-a statuat prin hotărârile instanţei de fond şi a instanţei de apel că reclamantul nu are calitate procesuală activă, dată fiind legitimarea procesuală conferită de lege.
Astfel, Legea nr. 221/2009 acordă calitate aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, dreptul celui condamnat la despăgubiri morale. Soţul sau descendenţi pot culege aceste despăgubiri, numai în calitate de moştenitorii ai acestuia.
Faptul că în articolul mai sus expus se menţionează că despăgubirile pot fi solicitate de descendenţi până la gradul II inclusiv nu înseamnă că se dă posibilitatea obţinerii unor despăgubiri în nume propriu a acestor categorii de persoane, după cum se consideră lezate sau nu, fără a le cere expres calitatea de moştenitor a autorului persecutat, sau fără a se respecta regulile devoluţiunii succesorale.
Reclamantul este descendent de gradul II al defunctului D.Gh.D., iar mama sa C.M. este descendent de gradul I.
Nici susţinerile relative la efectele deciziilor Curţii Constituţionale nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate.
Motivele de recurs referitoare la aspectele privind îndeplinirea de către reclamant a condiţiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu sunt relevante în soluţionarea cauzei şi nu pot fi primite, faţă de aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale, aşa cum a reţinut instanţa de apel.
Problema de drept care se pune, în speţă, nu este deci cea a faptului dacă reclamanţii sunt sau nu îndreptăţiţi la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 (aspect care, de altfel, a fost soluţionat definitiv de curtea de apel), ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010).
După cum a reţinut şi instanţa de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării (M. Of. nr. 761/15.11.2010) a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O. câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantului.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.M.N. împotriva deciziei civile nr. 37/ A din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 878/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 869/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
