ICCJ. Decizia nr. 888/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.888/2012
Dosar nr.244/3/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 186 din 12 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 244/3/2009, a fost admisă în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta U.A., în contradictoriu cu pârâţii M.S.A., M.D., Primăria Municipiului Bucureşti, Primarul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti şi a anulat Dispoziţia nr. 10970 din 05 decembrie 2008 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti.
În consecinţă, a obligat pe pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită o nouă dispoziţie privind propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, pentru cota de 5/8 din terenul în suprafaţă de 259,56 m.p. şi cota de 5/8 definitivă şi irevocabilă din construcţia demolată - în favoarea reclamantei U.M., iar pentru cota de 3/8 din teren şi cota de 3/8 din construcţia demolată - în favoarea moştenitorilor lui M.N., M.S.A. şi M.D.
Prin Decizia nr. 728 din 2 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă, a fost respins, ca tardiv declarat, apelul declarat de către pârâta Primăria Municipiului Bucureşti - Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva sentinţei menţionate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că, în raport de data comunicării hotărârii primei instanţei către pârâtul apelant - 18 iunie 2010, apelul declarat la data de 7 iulie 2010 a fost exercitat cu depăşirea termenului procedural de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., ultima zi pentru declararea apelului în termen fiind 5 iulie 2010.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, susţinând că apelul a fost declarat în termenul legal, termen care trebuie apreciat de la data comunicării hotărârii menţionată pe ştampila de pe hotărârea judecătorească.
S-a mai susţinut că, în cauză, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate în ceea ce priveşte terenul, iar pentru construcţie, reclamanta a primit despăgubiri, nefăcându-se nici dovezile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001.
La termenul de judecată din 10 februarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 306 C. proc. civ., reţinând cauza spre soluţionare pe acest aspect.
Faţă de excepţia invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, în condiţiile în care recursul formulat nu conţine critici de nelegalitate, posibil a fi analizate din perspectiva vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, recurentul - pârât susţine că apelul exercitat împotriva sentinţei civile nr. 186 din 12 februarie 2010 a fost declarat în termenul legal, contrar celor reţinute prin Decizia recurată, întrucât termenul trebuie calculat în raport de data poştei din ştampila aplicată pe hotărârea judecătorească (prin această susţinere, în mod evident, recurentul se referă la data poştei de pe dovada de comunicare a sentinţei).
Or, recurentul nu arată ce date ar fi trebuit luate în considerare în calculul termenului procedural, în condiţiile în care instanţa de apel a indicat atât momentul de început al termenului de declarare a apelului, cât şi cel în care acesta s-a împlinit, cu referire tocmai la dovada de comunicare a sentinţei de la fila 258 din dosarul primei instanţe, iar în conţinutul acestei dovezi, există o singură indicaţie temporală, aceea în raport de care instanţa a calculat termenul de declarare a apelului.
Simpla negare a considerentelor nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei, în absenţa unor susţineri concrete pe aspectul vizat de soluţia adoptată în apel.
Nu au această valoare în cauză nici susţinerile referitoare la aspecte de fond, precum înscrisurile doveditoare ale calităţii de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care calea de atac a fost respinsă ca fiind tardiv promovată, fără a se fi cercetat motivele de apel.
Întrucât, din dezvoltarea motivelor de recurs, nu este posibilă încadrarea acestora în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., operează sancţiunea preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume nulitatea recursului, dat fiind că neîncadrarea susţinerilor din motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu şi va constata nul recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 728/ A din 2 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 911/2012. Civil. Conflict de competenţă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 891/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
