ICCJ. Decizia nr. 91/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 91/2012
Dosar nr. 10/54/2002
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Cu cererea înregistrată sub nr. 23445 din 17 octombrie 2008, P.C. Cruşet a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 361 din 21 noiembrie 20903, pronunţată în dosarul nr. 2154/2002 al Curţii de Apel Craiova, în sensul de a se corecta suma ce a fost stabilită în cauză, în raport de care se vor stabili măsurile reparatorii prin echivalent în cuantum de 1.102.084.000 lei şi nu 1.202.084.000 lei cât greşit s-a precizat în minuta, considerentele şi dispozitivul deciziei.
Analizând Decizia nr. 361 din 21 noiembrie 2003, actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, în baza căruia s-a stabilit suma ce reprezintă echivalentul măsurilor reparatorii ce se cuvin reclamantului, suma corectă este de 1.102.084.000 lei, reprezentând contravaloare bunuri imobile, teren şi construcţii şi nu 1.202.084.000 lei, fiind săvârşită o eroare de calcul.
Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile privind numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere, instanţa urmând a se pronunţa prin încheiere, părţile putând fi citate numai dacă sunt necesare lămuriri, în cauza de faţă nefiind necesare lămuriri din partea părţilor, eroarea fiind evidentă.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea a apreciat întemeiată cererea şi a admis-o.
Împotriva încheierii nr. 13 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel de Apel Craiova au declarat recurs intimatele S.R. şi M.E. care au susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:
La data de 30 septembrie 2010 instanţa a dispus suspendarea recursului.
De la data suspendării cauzei până la data repunerii pe rol, niciuna din părţi nu a stăruit în judecarea pricinii (12 ianuarie 2012).
Fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 248 C. proc. civ., se va constata perimarea recursului declarat împotriva încheierii din 3 noiembrie 2008 a Curţii de Apel de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de intimatele S.R. şi M.E. împotriva încheierii de şedinţă nr. 13 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 938/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 911/2012. Civil. Conflict de competenţă. Recurs → |
---|