ICCJ. Decizia nr. 891/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.891/2012
Dosar nr.4353/121/2010
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1796 din 28 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi, a fost respinsă ca rămasă fără obiect acţiunea reclamantului Dragomir Constantin, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galaţi, prin Primar.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că pârâta a emis o dispoziţie, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, ca răspuns la notificarea formulată de reclamanţi, încă de la data de 11 septembrie 2006, totodată că, deşi apărătorul reclamantului a susţinut că acţiunea ar avea ca obiect o contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 3103/SR/2006, acest lucru nu rezultă din cererea de chemare în judecată şi nici nu a fost formulată o cerere modificatoare a acţiunii iniţiale, care a avut ca obiect obligarea pârâtei de a emite dispoziţie asupra notificării.
Prin Decizia nr. 21 din 14 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către reclamant împotriva sentinţei menţionate, prin care s-au confirmat legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe.
A fost înlăturată susţinerea reclamantului în sensul că, după depunerea dispoziţiei la dosar de către pârâtă, şi-ar fi modificat acţiunea din „obligaţie de a face" în „contestaţie la dispoziţia emisă de Primar", deoarece, aşa cum a constatat şi prima instanţă, reclamantul nu a formulat o cerere modificatoare a acţiunii iniţiale, nici în scris şi nici verbal, în condiţiile art. 132 C. proc. civ.
Totodată, Curtea a constatat că, deşi după ce pârâta a depus la dosar întâmpinarea şi dispoziţia emisă de Primar, instanţa a acordat reclamantului un termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acestora şi pentru a-şi pregăti apărarea şi, implicit, pentru a-şi preciza poziţia faţă de situaţia nou intervenită în dosar, la următorul termen de judecată, cel din 03 septembrie 2010, nu s-au făcut nici un fel de discuţii cu privire la modificarea obiectului acţiunii şi nici nu s-a depus vreo cerere în acest sens de către reclamant.
La data de 27 septembrie 2010, Tribunalul a pus în discuţie excepţia lipsei obiectului acţiunii, faţă de împrejurarea că la dosar a fost depusă dispoziţia emisă de Primar în baza Legii nr. 10/2001, apărătorul reclamantului precizând la acel moment că, de fapt, obiectul acţiunii îl reprezintă o contestaţie împotriva acestei dispoziţii.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare pentru ca părţile să îşi pregătească apărarea faţă de excepţia invocată dar, ulterior, niciuna dintre acestea nu s-a mai prezentat în instanţă.
Instanţa de apel a apreciat ca fiind nereale susţinerile reclamantului din motivele de apel, în sensul că şi-a modificat cererea de chemare în judecată în termenul prevăzut de lege, respectiv încă din data de 14 iunie 2010, trimiţând prin fax cererea modificatoare la dosar, deoarece la dosar nu există nici o cerere de acest gen.
În al doilea rând, deşi reclamantul a depus odată cu cererea de apel şi presupusa cerere de modificare a acţiunii, precum şi un raport de fax din data de 14 iunie 2010 provenind de la cabinetul individual de avocatură al apărătorului reclamantului, adresat Tribunalului Galaţi, acestea sunt doar probe pro causa produse de apelantul reclamant în încercarea de a dovedi o situaţie de fapt care nu corespunde realităţii.
Respectivul raport de fax, datorită formei în care se prezintă, nu poate constitui o dovadă certă în sensul că priveşte transmiterea chiar a pretinsei cereri de modificare a acţiunii reclamantului.
Dacă, într-adevăr, înscrisul respectiv ar fi fost transmis instanţei de judecată încă din data de 14 iunie 2010, este total inexplicabil cum de apărătorul reclamantului nu a observat, la următorul termen de judecată, cel din data de 03 septembrie 2010, lipsa de la dosar a unui înscris de o asemenea importanţă, cum de nu a făcut niciun fel de discuţii cu privire la acesta şi nu a depus, eventual, încă un exemplar al cererii pentru a fi comunicată părţii adverse, potrivit dispoziţiilor procedurale.
Discuţiile cu privire la cererea de modificare a acţiunii iniţiale erau esenţiale la acel moment al judecăţii, dacă lucrurile ar fi stat într-adevăr aşa, apărătorul reclamantului fiind cel mai interesat să facă discuţii cu privire la acest aspect la respectivul termen de judecată.
De altfel, nici măcar la următorul termen de judecată, din 27 septembrie 2010, când Tribunalul a pus în discuţie excepţia lipsei obiectului acţiunii, apărătorul reclamantului nu a reacţionat şi nu s-a apărat, aşa cum a făcut-o în apel, în sensul de a susţine că de fapt a transmis cererea de modificare a acţiunii încă din data de 14 iunie 2010 dar că aceasta nu a ajuns la dosar.
Avocatul s-a limitat la a preciza că „obiectul acţiunii îl reprezintă contestarea dispoziţiei emise de pârâtă" fără a face nici un fel de discuţii referitoare la împrejurarea că ar fi depus încă din data de 14 iunie 2010 la dosar cerere de modificare a acţiunii.
Mai mult decât atât, deşi cauza a fost lăsată la a doua strigare pentru a da părţilor posibilitatea să îşi pregătească apărarea faţă de excepţia invocată, apărătorul reclamantului nu a făcut nici o referire la presupusa cerere modificatoare a acţiunii, lipsind, chiar, la apelul făcut ulterior, s-a mai arătat în Decizia de apel.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut, în esenţă, că, deşi în cursul judecăţii în primă instanţă, nu a fost făcută dovada formulării cererii modificatoare întemeiate pe dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., deoarece nici avocatul reclamantului, nici instanţa, nu şi-au dat seama că nu s-a înregistrat cererea la dosar, această dovadă a fost depusă în apel.
În mod greşit, instanţa de apel a apreciat că dovada contestării dispoziţiei Primarului a fost confecţionării pro causa, fără a face niciun fel de verificări.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Cu toate că recurentul a indicat drept temei juridic al criticilor formulate, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., este posibilă încadrarea acestora în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., criticându-se lipsa de rol activ al instanţei de apel în verificarea susţinerilor reclamantului privind formularea cererii modificatoare în faţa primei instanţe.
În acest context, se constată că, pretinzând neexercitarea unui rolul activ de către instanţa de apel, reclamantul se prevalează, în fapt, de propria culpă în neîndeplinirea obligaţiilor procedurale prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora părţile au obligaţia să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, precum şi de a-şi probeze pretenţiile şi apărările.
Reclamantul a ataşat motivelor de apel un raport de transmitere a unui fax de la un cabinet de avocatură către Tribunalul Galaţi la data de 14 iunie 2010, susţinând că, în acest fel, face dovada depunerii la dosarul primei instanţe o cerere modificatoare a obiectului pricinii.
Deşi nu se poate contesta trimiterea unui fax la Tribunalul Galaţi la data respectivă, simpla înfăţişare a raportului de trimitere nu este, însă, suficient în îndeplinirea obligaţiilor procedurale ale părţii, care ar fi trebuit să dovedească faptul că înscrisul transmis prin fax instanţei care soluţiona pricina era chiar actul de procedură pretins.
În conformitate cu art. 93 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin HG nr. 387/2005 - în forma în vigoare la data de 14 iunie 2010, la care partea pretinde că a trimis prin fax cererea modificatoare -, cererile, altele decât actele de sesizare a instanţei de judecată (vizând, aşadar, dosare aflate pe rol), „sosite prin poştă, curier, fax, e-mail sau prin orice alt mijloc de comunicare, se înregistrează în registrul general de dosare, registrul de intrare-ieşire a corespondenţei administrative (…) şi se prezintă (…) atunci când cererea priveşte un dosar aflat pe rolul instanţei, completului căruia i-a fost repartizată cauza".
Ca atare, o eventuală trimitere a cererii ar fi trebuit să figureze înregistrată în evidenţele serviciului Registratură, cu specificarea înscrisului trimis, de pe care reclamantul, prin demersuri proprii, ar fi putut obţine o copie certificată, în scopul probării pretenţiei de formulare a unei cereri modificatoare.
Or, reclamantul nu a produs o asemenea dovadă şi nici măcar nu a solicitat instanţei de apel verificări la prima instanţă privind o eventuală înregistrare a cererii modificatoare.
În aceste condiţii, este evidentă lipsa de diligenţă a părţii care nu şi-a probat susţinerile din motivele de apel, mai mult, a dat dovadă de pasivitate şi în faţa primei instanţe, unde nici măcar nu a invocat formularea cererii modificatoare, deşi a fost prezent, prin avocat, la două termene de judecată după momentul pretinsei trimiteri a cererii.
Cât timp îndeplinirea propriilor obligaţii procedurale era posibilă, nu poate fi acceptată invocarea lipsei de rol activ al instanţei, potrivit principiului, ce operează şi în procesul civil, potrivit căruia este inadmisibilă invocarea propriei culpe, consacrat explicit de art. 108 alin. (4) C. proc. civ. în materia nulităţii actelor de procedură.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.C. împotriva deciziei nr. 21/ A din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 888/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 881/2012. Civil → |
|---|
