ICCJ. Decizia nr. 890/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 890/2012
Dosar nr. 1122/39/2010
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 245 din 17 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia civilă, în rejudecare după desfiinţarea sentinţei civile nr. 1534 30 octombrie 2006 a Tribunalului Botoşani, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, prin decizia nr. 161 din 9 mai 2007 a Curţii de Apel Suceava, menţinută prin decizia nr. 499 din 30 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a admis acţiunile reunite formulate de reclamanţii C.D.N., C.D.G., prin procurator C.D.N., D.L., T.A., C.E., prin procurator C.D.N., în contradictoriu cu P.M. Botoşani, M. Botoşani prin P. şi, respectiv, SC E.O.N.G.D. SA Târgu Mureş.
În consecinţă, a dispus, în contradictoriu cu P.M. Botoşani, ca reprezentant legal al M. Botoşani, restituirea în natură, către reclamanţi, a imobilului clădire Corp B, ocupat în prezent de A.N.S.R., filiala Suceava - Grup Botoşani, identificat cu culoare roz în planul de situaţie întocmit de expert tehnic L.C., parte integrantă din hotărâre, împreună cu terenul aferent acestei clădiri, compus din proiecţia ei la sol şi suprafeţele de teren împrejmuitoare, figurate cu haşuri de culoare roşie în planşa de la dosar nr. 1157/40/2004, ce constituie, de asemenea, parte integrantă din sentinţă.
A anulat Dispoziţia nr. 2386 din 26 februarie 2004 emisă de P.M. Botoşani.
Totodată, a dispus, în contradictoriu cu SC E.O.N.G.D. SA Târgu Mureş, restituirea în natură către reclamanţi a suprafeţei de 368 m.p. teren din municipiul Botoşani, identificată cu culoare verde în planul de situaţie întocmit de expert tehnic L.C.
A obligat pe P.M. Botoşani să emită în favoarea reclamanţilor o dispoziţie cu propunere de acordare de despăgubiri pentru: corp clădire demolat (corp A) fost situat în strada Mihai Eminescu, compus din 4 camere şi dependinţe, cu suprafaţa de 180 m.p.; construcţie grajd demolată (corp C), fost situată la aceeaşi locaţie; suprafaţa totală de teren aferentă respectivelor clădiri, precum şi a clădirii înstrăinate, ca diferenţă dintre suprafaţa de 2.250 m.p. a fostei proprietăţi G. (culoare galbenă) şi suprafaţa restituită în natură prin sentinţă.
Imobilele pentru care se acordă despăgubiri au fost identificate în schiţa depusă la dosar nr. 1157/40/2004, ataşat.
A obligat pe P.M. Botoşani să înainteze dispoziţia cu propunere de acordare de despăgubiri către C.C.A.D., împreună cu întreaga documentaţie necesară, inclusiv sentinţa pronunţată după rămânerea definitivă şi irevocabilă.
A respins, ca inadmisibile, acţiunile în contradictoriu cu S.R., prin M.F.P., P.J. Botoşani şi C.C.S.D.
A obligat pe fiecare dintre pârâţii M. Botoşani prin P. şi SC E.O.N.G:D: SA Târgu Mureş să plătească reclamanţilor câte 910 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că reclamanţii sunt moştenitori ai defunctei O.G. (născută C.), în calitate de nepoţi de frate şi respectiv fiica fratelui decedat C.C., aspect deja reţinut conform sentinţei nr. 1534 din 30 octombrie 2006 pronunţată în cauză, fără ca instanţa de control să se fi pronunţat într-un sens contrar.
Imobilul solicitat de reclamanţi a fost preluat de S.R., însă acesta nu are un titlu de preluare în proprietate, Decizia nr. 38 din 10 februarie 1960 emisă de S.P.O. Botoşani - Comitetul Executiv dispunând doar asupra administrării imobilului din strada Eminescu (fost), descris în procesul-verbal de preluare. Astfel, preluarea imobilelor în discuţie în proprietatea Statului s-a făcut fără un titlu valabil, încât este incidentă în speţă dispoziţia art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001.
În ce priveşte fostul proprietar al imobilelor arătate de reclamanţi, aceştia au susţinut că persoana deposedată este autorul lor O.G., ca ultimul proprietar cunoscut.
În dovedirea dreptului de proprietate, tribunalul a reţinut următoarele înscrisuri: inventarul întocmit la data de 25 februarie 1935 asupra averii rămase de urma numitei E.P.T., care menţionează la poziţia 164 imobilele în litigiu din strada Agafton: „două corpuri de casă, construcţie de zid cu fundaţie de piatră, acoperite cu tablă vopsită, corpul de casă din faţă are 4 camere, un antreu, o cameră, o bucătărie, un closet, pivniţă închiriate domnului C.A., iar al doilea corp cu aceeaşi construcţie, compus din 7 camere, un antreu, un coridor (verandă), una bucătărie, una cameră, un closet, pivniţă şi un grajd de zid. Acest imobil este închiriat domnului V.P.”; contractul de închiriere din 1928 încheiat între E.P.T. şi chiriaşul V.P., atestat şi de martora P.L.S.; imobilul descris în inventar este acelaşi cu cel arătat în procesul-verbal de preluare a imobilului, întocmit la nivelul anilor 1960 de către autoritatea locală a puterii comuniste; Jurnalul nr. 3280 din 12 martie 1935 emis de Tribunalul Judeţean Botoşani - Camera de Consiliu, conform căruia O.G. a solicitat şi obţinut trimiterea în posesiune legală asupra averii defunctei E.T., pe baza inventarului din 25 februarie 1935.
Tribunalul a reţinut că aceste probe, deşi nu valorează prin ele însele titlu de proprietate pentru O.G., dovedesc dreptul acesteia de proprietate asupra imobilelor în litigiu, în acord cu prevederile legii speciale reparatorii, Legea nr. 10/2001.
Astfel, spre deosebire de rigoarea probatorie impusă de cadrul procesual al acţiunilor anterioare purtate de reclamanţi, în ce priveşte dreptul de proprietate al autoarei lor invocate (revendicare, acţiune în constatare drept), Legea nr. 10/2001 oferă acestora posibilitatea de a dovedi existenţa acestui drept fără a se depune obligatoriu un titlu de proprietate veritabil (act juridic translativ de proprietate).
Art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 dispune că au valoare doveditoare a dreptului de proprietate şi: d) orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive, cum ar fi, valabil în speţa de faţă, acte emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective.
Înscrisurile sus-menţionate îndeplinesc trăsăturile enunţate de acest text de lege şi, în coroborare cu celelalte probe administrate în cauză, deja enunţate în precedent, fac dovada ca ultimul proprietar al imobilelor în discuţie, înainte de preluarea lor de către S.R., a fost O.G., autoarea reclamanţilor.
Drept urmare, aceştia sunt îndreptăţiţi la a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, după distincţiile făcute de acest act normativ în raport cu situaţia actuală a imobilelor, reţinută în raportul de expertiză tehnică inginer L.C. întocmit în cauză, şi având în vedere situaţia veche a acestora, prezentate în înscrisurile-schiţe depuse de reclamanţi la dosar. În legătură cu aceste schiţe, Tribunalul a reţinut concludenţa acestora, în raport de împrejurarea că ele reprezintă înscrisuri oficial întocmite la momentul sistematizării zonei străzii Mihai Eminescu (actual George Enescu) din municipiul Botoşani, că se coroborează cu expertiza judiciară întocmită în cauză şi că nu au fost contestate de intimaţii din proces.
Prin decizia nr. 99 din 19 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de către P.M. Botoşani, prin primar, împotriva sentinţei menţionate, cu motivarea că apelul a fost declarat de către primărie, cu toate că nu a fost parte în proces, neavând relevanţă faptul că primarul este reprezentantul legal, atât al primăriei, cât şi al unităţii administrativ – teritoriale.
Prin decizia nr. 3154 din 20 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul declarat de pârâta P.M. Botoşani împotriva deciziei menţionate, cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, recunoscându-se legitimarea procesuală a Primăriei în declararea apelului.
Prin decizia nr. 21 din 8 februarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către pârâta P.M. Botoşani împotriva sentinţei nr. 245 din 17 februarie 2009 pronunţate de Tribunalul Botoşani, secţia civilă.
Pentru a decide astfel, în aplicarea art. 4 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a apreciat că a fost dovedită calitatea de moştenitor a reclamanţilor de pe urma proprietarului imobilului, G.O., conform actelor de stare civilă depuse la dosar.
În ce priveşte dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, instanţa a constatat, potrivit art. 23.1 din Normele metodologice, că din actele depuse la dosar de reclamanţi în dovedirea acestui aspect, rezultă faptul că imobilele în litigiu au aparţinut autorilor lor.
Astfel, inventarul întocmit la data de 25 februarie 1935 asupra averii rămase după E.P.T. menţionează la poziţia 164 imobilul în litigiu din str. Agafton, acelaşi cu imobilul arătat în procesul verbal de preluare întocmit în anul 1960, unde apare ca proprietar numitul V.P., în realitate acesta fiind doar chiriaş, aşa cum rezultă din contractul de închiriere aflat la dosar nr. 5509/1997 şi din declaraţia martorei P.L.S., fiica numitului V.P., care confirmă faptul că familia sa a locuit până în anul 1941 în imobilul revendicat.
A mai precizat această martoră faptul că, după perioada refugiului, în imobilul în care ea şi familia ei au locuit cu chirie a funcţionat Şcoala sanitară, aspect care coincide cu menţiunea din cuprinsul Deciziei 38 din 10 februarie 1960 cum că acest imobil aparţinea Ministerului Sănătăţii şi cu cea din procesul verbal de preluare întocmit la aceeaşi dată.
Au fost considerate drept relevante şi înscrisurile depuse la dosar nr. 1157/40/2004, reprezentând copii scrise după scrisori primite de O.G. în perioada anului 1949, în care i se relata faptul că imobilele din str. Agafton erau ocupate complet de „Crucea Roşie”.
Toate aceste aspecte, coroborate cu concluziile raportului de expertiză efectuat de ing. C.L. şi cu faptul că pârâta apelantă nu a indicat terţi care ar revendica acelaşi imobil sau că ar exista un drept de proprietate în favoarea altor persoane, au format pe deplin convingerea instanţei în sensul dovedirii, conform Legii nr. 10/2001, a dreptului de proprietate al autorilor reclamanţilor.
În ce priveşte suprafaţa de 368 m.p. teren deţinută de societatea SC E.O.N.G.D. SA Târgu Mureş, Curtea a constatat că dovada dreptului de proprietate a reclamanţilor este dată de menţiunea cuprinsă în Tabelul de preluare a imobilelor, iunie 1948, conform căreia suprafaţa de teren aferentă construcţiilor era de 2244 m.p. Amplasamentul acestei parcele a fost identificat de expertul L.C. şi coincide cu redarea grafică din copia conformă cu originalul a schiţei anexă la contractul nr. 4677/1977 de la aceluiaşi dosar.
Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs ambii pârâţi, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând următoarele:
1. În mod greşit, instanţa de apel a respins solicitarea pârâţilor, formulată atât oral, cât şi în scris pentru termenul de judecată din 8 februarie 2011, de introducere pe concept şi citarea în cauză a P.M. Botoşani, în calitate de pârât.
Solicitarea a fost motivată de faptul că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată în contradictoriu cu P.M. Botoşani, care nu a mai fost înscris pe concept în faza apelului, P. este emitentul dispoziţiei nr. 2386 din 26 februarie 2004 contestate în cauză, iar prin sentinţa civilă nr. 245 din 17 februarie 2009, s-au stabilit obligaţii strict în sarcina acestuia.
2. În mod greşit, Tribunalul Botoşani şi Curtea de Apel Suceava au considerat că, din înscrisurile depuse de către reclamanţi (inventarul averii din 1935 al numitei E.T., contractul de închiriere din 1928, Jurnalul nr. 3280 din 12 martie 1935 de trimitere în posesie a averii sus – numitei) rezultă, în mod cert, că fostul proprietar al imobilului litigios şi persoana deposedată fără titlu valabil ar fi O.G., autoarea reclamanţilor.
Un aspect important ce nu a fost reţinut de către instanţele de fond este faptul că, deşi reclamanţii susţin că imobilul a fost rechiziţionat în timpul războiului şi a fost folosit de către Crucea Roşie, din adresa nr. 4 din 25 februarie 1999 a S.N.C.R.R. reiese clar faptul că imobilul din Bd. George Enescu nu figurează în evidenţe ca fiind folosit de Crucea Roşie în perioada celui de-al doilea război mondial.
De asemenea, instanţele nu au reţinut că decizia nr. 38 din 10 februarie 1960 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al oraşului Botoşani, invocată de către reclamanţi, este un act administrativ, şi nu de preluare în proprietatea statului. Mai mult, la data emiterii deciziei menţionate, imobilul era deja în proprietatea statului, aparţinând Ministerului Sănătăţii.
Din aceste documente, rezultă că nu s-a stabilit cu certitudine situaţia juridică a imobilului din anul 1935 şi până în anul 1960, când, la data emiterii deciziei nr. 38, imobilul era deja în proprietatea statului, nefiind stabilită data preluării, temeiul legal al preluării şi persoana de la care s-a preluat.
La termenul de judecată din 10 februarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţie excepţia nulităţii recursului sub aspectul încadrării acestuia în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., reţinând cauza spre soluţionare pe acest aspect.
Faţă de excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că este întemeiată.
Cu toate că recurentul a indicat, drept temei al recursului declarat, cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs, rezultă că susţinerile formulate nu pot fi încadrate nici în cazul de recurs expres precizat, nici în vreunul dintre celelalte cazuri prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
1. La termenul de judecată din 18 ianuarie 2011, pârâţii, prin consilier juridic, au învederat instanţei de rejudecare a apelului necesitatea menţionării în citativ şi a citării corespunzătoare a P.M. Botoşani.
Instanţa de apel, verificând cadrul procesual în raport de învestirea instanţei prin cererea de chemare în judecată, a constatat calitatea de pârâţi în cauză doar în persoana P.M. Botoşani şi a M. Botoşani, apreciind că solicitarea pârâţilor tinde la schimbarea calităţii părţilor în apel şi constituie o cerere nouă, ca atare, este inadmisibilă, faţă de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Prin cererea scrisă formulată pentru termenul următor, cel din 8 februarie 2011, pârâţii au reiterat susţinerile verbale consemnate în încheierea de şedinţă de la termenul din 18 ianuarie 2011, fără vreo referire la dispoziţia anterioară a instanţei şi fără a învedera motivul pentru care au înţeles să formuleze o altă cerere cu acelaşi obiect.
În condiţiile în care motivarea instanţei de apel s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind că P.M. Botoşani nu a fost chemat în judecată în nume propriu şi nu a figurat în proces în calitate de pârât, criticile împotriva dispoziţiei instanţei de la termenul din 18 ianuarie 2011 ar fi trebuit să vizeze incidenţa acestei norme procesuale în cauză, demonstrându-se că nu este vorba despre o schimbare a calităţii părţilor în apel şi nu se tinde la extinderea cadrului procesual, printr-o cerere nouă formulată în apel.
Prin motivele de recurs nu s-au formulat asemenea critici, arătându-se doar că cererea în discuţie a fost, în mod greşit, respinsă şi reiterându-se argumentele proprii folosite în susţinerea cererii, fără a se menţiona şi combate argumentele instanţei.
Or, simpla infirmare a dispoziţiei instanţei, fără vreo referire la argumentele acesteia, nu reprezintă critici de nelegalitate, susceptibile de încadrare în vreunul dintre cazurile reglementate de art. 304 C. proc. civ., susţinerile pe acest aspect urmând a fi, în consecinţă, înlăturate.
2. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la înscrisurile depuse la dosar, se constată că, prin formularea lor, se tinde la reaprecierea situaţiei de fapt şi a probelor administrate, finalitate ce excede limitele controlului de legalitate presupus în sarcina acestei instanţe de recurs, ale cărei atribuţii sunt circumscrise cercetării motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Se reţine, astfel, că prima instanţă a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat fără un titlu valabil, aşadar, în fapt, de la autoarea reclamanţilor, O.G., moştenitoarea E.T., preluare ce se încadrează în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, apreciind, pe baza probelor administrate, că a fost dovedit dreptul de proprietate al autoarei, chiar în lipsa unui titlu de proprietate, deoarece prevederile legii speciale în materie nu reflectă rigoarea probatorie impusă de dreptul comun.
Motivele de apel formulate de către P.M. Botoşani au vizat calitatea de persoană îndreptăţită a reclamanţilor, în raport de nedovedirea dreptului de proprietate al autoarei lor asupra imobilului în litigiu, precum şi imposibilitatea preluării imobilului prin rechiziţie în perioada celui de-al doilea război mondial, cu toate că prima instanţă nu reţinuse o asemenea modalitate de preluare a imobilului.
Instanţa de apel a confirmat legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe, făcând referire la mijloacele de probă administrate, printre care şi procesul – verbal de preluare de imobile din anul 1948, în care s-a reţinut că figurează şi imobilul în litigiu.
În aceste condiţii, referirile recurenţilor la înscrisurile din dosar, nu în sensul aptitudinii lor de a reprezenta „acte doveditoare” în înţelesul art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi a normei corespondente din H.G. nr. 250/2007, ci în sensul nedovedirii dreptului de proprietate şi al modului de preluare a imobilului de către stat, vizează netemeinicia, şi nu nelegalitatea deciziei recurate, tinzând la reevaluarea probatoriului administrat.
Mai mult, recurenţii invocă elemente nerelevante pentru situaţia de fapt şi de drept reţinută în cauză, respectiv faptul că nu s-a dovedit că imobilul în litigiu ar fi fost ocupat de către Crucea Roşie în timpul războiului, aspect ce nu a fost reţinut ca atare, de către instanţele de fond, arătându-se, într-adevăr, în considerentele deciziei de apel, că imobilul era ocupat complet de Crucea Roşie, însă în anul 1949. De altfel, recurenţii fac trimitere la adresa nr. 4 din 25 februarie 1999 emisă de Crucea Roşie, care, deşi a fost invocată constant în cursul judecăţii, nu a fost depusă la dosar.
De asemenea, recurenţii susţin că Decizia nr. 38/1960 nu reprezintă un act de preluare a imobilului de către stat, însă instanţele de fond nici nu au reţinut contrariul, valorificând acest înscris doar pentru stabilirea identităţii imobilului cu cel deţinut de autoarea reclamanţilor.
Se constată, în aceste condiţii, că nu s-au formulat critici de nelegalitate faţă de decizia recurată, ci exclusiv critici de netemeinicie, ce nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În această situaţie, în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., operează sancţiunea preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume nulitatea recursului.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu şi va constata nul recursul declarat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurenţii pârâţi la 200 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant C.D.N., reprezentând cheltuieli de transport ocazionate de soluţionarea recursului, respectiv dublul contravalorii tichetului de călătorie Botoşani – Bucureşti, depus la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâţii P.M. Botoşani, prin P. şi M. Botoşani, prin P. împotriva deciziei nr. 21 din 8 februarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurenţii pârâţi la 200 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant C.D.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 89/2012. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 90/2012. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
