ICCJ. Decizia nr. 894/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 894/2012
Dosar nr. 55898/3/2010
Şedinţa din Camera de consiliu de la 22 februarie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 13 mai 2010 reclamantul G.K. a formulat cerere de chemare în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Timiş prin care a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative aplicate tatălui său, de dislocare şi stabilire de domiciliu obligatoriu şi loc de muncă obligatoriu în URSS pe perioada 14 ianuarie 1945 – 29 mai 1947 şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor băneşti, în sumă de 500.000 Euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit, precum şi la obligarea pârâtei Direcţia Finanţelor Publice Timiş la punerea în executare a hotărârii.
În drept a invocat art. 5 raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş în reprezentarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 2875/PI din 28 octombrie 2010.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 105/1992, în considerarea faptului că domiciliul real al reclamantului este în străinătate.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 657 din 14 aprilie 2010, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, cu motivarea că reclamantul, chiar dacă are domiciliul stabil în afara României, pentru rezolvarea demersului juridic de faţă, a înţeles să-şi aleagă domiciliul pe teritoriul României, în judeţul Timiş, aşa încât are un domiciliu cunoscut pe teritoriul statului în care se judecă procesul, nefiind incidente dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 105/1992, după care, constatând ivit conflictul negativ de competenţă tribunalul a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre a fi soluţionat.
Împotriva acestei sentinţe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş a declarat recurs, care a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia civilă nr. 334 R din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reţinându-se că, potrivit art. 158 alin. (2) C. proc. civ., „dacă instanţa se declară necompententă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac".
Având în vedere conflictul negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând actele şi lucrările dosarului, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Cererea formulată de reclamant îşi are temeiul juridic în Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Potrivit art. 4 alin. (4) din lege, competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri, aparţine secţiei civile a tribunalului, în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.
În speţă, reclamantul şi-a ales domiciliul în oraşul Timişoara, la Cabinetul avocatului N.N., neputând fi incidente dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 105/1992, întrucât, vizează numai competenţa materială cu privire la care instanţele nu sunt în conflict, iar conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 competenţa soluţionării cererii dedusă judecăţii revine Secţiei civile a Tribunalului Timiş în circumscripţia căruia şi-a ales domiciliul procesual reclamantul ce trebuie considerat echivalentul unui domiciliu real de natură a produce aceleaşi efecte juridice atât în ce priveşte comunicarea actelor de procedură cât şi pentru determinarea competenţei teritoriale.
Este de reţinut că prin Legea nr. 221/2009 legiuitorul român a urmărit să faciliteze persoanei interesate soluţionarea rapidă a cererilor formulate în temeiul acestei legi, care să implice o modalitate de administrare a probatoriilor la îndemâna părţii ce a formulat cererea.
Drept consecinţă, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită de instanţa supremă, în favoarea Tribunalului Timiş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului ivit între reclamantul G.K. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Timiş, în favoarea Tribunalului Timiş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 892/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 895/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
