ICCJ. Decizia nr. 926/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 926/2012
Dosar nr. 4114/115/2009
Şedinţa publică din 14 februarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1642 din 13 octombrie 2010, Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul S.P., în calitate de moştenitor după tatăl său S.I., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Caraş-Severin.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5.000 euro, echivalent în lei la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale şi a luat act de renunţarea reclamantului la despăgubirile ce i-ar reveni în calitate de moştenitor după bunicii săi S.O. şi S.M., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că prin H.C.M. nr. 200/1951 s-a hotărât ca locuitorii zonei de frontieră cu Iugoslavia de pe o fâşie de 25 km, de la graniţă să fie strămutate în interiorul ţării, iar la data de 05 iunie 1951 a venit şi Hotărârea Ministerului Afacerilor Interne pentru declanşarea acţiunii.
Tatăl şi bunicii reclamantului au fost deportaţi în Bărăgan.
Instanţa de fond a arătat că, prin stabilirea domiciliului obligatoriu au fost cauzate familiei prejudicii atât materiale cât şi morale, afectându-le membrilor acesteia viaţa ulterioară şi încălcându-se dreptul personal nepatrimonial la libertate, fiind afectate onoarea şi reputaţia celor strămutaţi şi având impact şi asupra vieţii private a familiei.
Faţă de dispoziţiile art. 3, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, art. 6, 8 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Kudla vs Polonia ), a respectării art. 1 din Protocolul nr. 1, în conformitate cu art. 41 din Convenţie, instanţa de fond a considerat că atâta timp cât reclamantul a făcut dovada gravului prejudiciu moral suferit are dreptul de a beneficia de o reparaţie echitabilă şi nediscriminatorie în raport cu alte categorii de beneficiari ai Legii nr. 221/2009, astfel că a admis acţiunea şi a dispus în sensul celor mai sus-menţionate.
Prin Decizia nr. 322 din 22 februarie 2011, Curtea de Apel Timişoara,secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamantul S.P.; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, şi, în consecinţă, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.
În ceea ce priveşte efectele Deciziei nr. 1.338 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale în raport cu cauza de faţă, curtea de apel a avut în vedere că a fost desfiinţat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acţiunii reclamantului, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aspect faţă de care se impune soluţia admiterii apelului pârâtului cu consecinţa schimbării sentinţei şi respingerii acţiunii reclamantului.
Această soluţie se impune chiar dacă pricina se află în apel, avându-se în vedere că norma constatată ca fiind neconstituţională a dat naştere unei situaţii juridice legale (obiective), aflată în curs de desfăşurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
Or, apelul este devolutiv, ceea ce înseamnă că el readuce în faţa instanţei de control judiciar toate problemele de fapt şi de drept dezbătute în prima instanţă, provocând o nouă judecată asupra fondului.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul S.P., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamantul a invocat nerespectarea principiului egalităţii în drepturi şi normelor legale în materie, a principiului neretroactivităţii legii şi normelor legale în materie, nerespectarea art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în considerarea căruia jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a pronunţat cu privire la noţiunea de ";bun";.
La termenul de judecată din data de 14 februarie 2012, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor tardivitatea declarării recursului şi, având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa va analiza cu prioritate această excepţie.
Potrivit art. 301 C. proc. civ. ";termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel";.
În speţa dedusă judecăţii, cererea de recurs a fost depusă şi înregistrată la data de 11 aprilie 2011 la Curtea de Apel Timişoara.
Decizia atacată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 21 martie 2011, ultima zi de formulare a recursului fiind 6 aprilie 2011, astfel că recursul s-a declarat peste termenul legal, urmând a fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul S.P. împotriva Deciziei nr. 322 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 925/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 927/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
