ICCJ. Decizia nr. 925/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 925/2012
Dosar nr. 19497/3/2010
Şedinţa publică din 14 februarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 21 aprilie 2010, reclamantul S.P.V. în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al municipiului Bucureşti a solicitat obligarea pârâtului să emită decizie/dispoziţie motivată în dosarul înregistrat la Primăria municipiului Bucureşti sub nr. 527 din 10 aprilie 2001 ce are ca obiect retrocedarea imobilul situat în str. D., sector 1, Bucureşti, conform notificării din 5 aprilie 2001; la plata daunelor cominatorii de 100 RON/zi întârziere, după 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1175 din 10 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul S.P.V., în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti, ca rămasă fără obiect şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a soluţionat prin emiterea Dispoziţiei nr. 12957 din 04 august 2010, s-a constatat că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, pârâtul fiind obligat, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON către reclamant, culpa procesuală în promovarea cererii aparţinând pârâtului, care a soluţionat notificarea pe parcursul judecăţii cauzei.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel apelantul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, respectiv că în mod greşit instanţa a admis capătul de cerere privitor la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, deoarece la baza obligaţiei de restituire a acestora stă culpa procesuală a părţii şi în prezenta cauză nu se poate reţine culpa instituţiei.
Prin Decizia nr. 235A din 07 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârât.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, de la data notificării şi până la data formulării cererii, intimatul nu a primit niciun răspuns, apreciind că după 9 ani de la data notificării îi este imposibil să se bucure de Legea nr. 10/2001 care s-a dorit a fi reparatorie.
La dosarul de fond a fost depusă Dispoziţia nr. 12957 din 04 august 2010, prin care Primarul General al Municipiului Bucureşti a dispus restituirea în natură a construcţiei situată în str. D., sector 1, cu excepţia apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995.
Totodată, la dosarul de fond a fost depusă Dispoziţia nr. 12958 din 04 august 2010, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995 din acelaşi imobil.
Curtea de apel a constatat că instanţa fondului a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., obligând apelantul la plata cheltuielilor de judecată, care se face în sistemul legislaţiei noastre procesuale întemeiat pe culpa părţii care a pierdut procesul. Au fost respectate principiile care stau la baza acordării cheltuielilor de judecată, respectiv culpa procesuală şi acoperirea integrală a prejudiciului cauzat părţii câştigătoare.
Astfel, s-a arătat că din probele administrate în cauză rezultă că intimatul a formulat notificare la 04 aprilie 2001, aşa cum rezultă din dosarul de fond. Cererea introductivă de instanţă a fost formulată la 21 aprilie 2010 şi cele două dispoziţii ale Primarului au fost emise la 04 august 2010, la mai mult de 9 ani de la data formulării notificării, deşi termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001 sunt imperative.
Totodată, la dosarul de fond a fost depusă factura fiscală din 21 aprilie 2010, prin care intimatul a făcut dovada cuantumului cheltuielilor de judecată, astfel ca faţă de culpa procesuală evidentă a apelantului, curtea de apel nu a putut reţine critica privitoare la lipsa acestui element al antrenării aplicării dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în motivarea recursului, pârâtul a arătat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., atâta timp cât a ignorat că prin sentinţa tribunalului a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant, ca rămasă fără obiect.
Textul art. 274 C. proc. civ. este neechivoc, în sensul că trebuie să existe o parte din proces care să cadă în pretenţii (să piardă procesul) pentru a fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Recurentul a arătat că, în speţă, cum acţiunea reclamantului a fost respinsă, ca rămasă fără obiect este absurd, ilogic să se reţină că pârâtul a fost parte care ar fi căzut în pretenţii.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează pe ideea de culpă procesuală care aparţine acelei părţi care a ocazionat, în mod nelegal, declanşarea unei proceduri judiciare.
Or, în cauză, pârâtul a încălcat dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, depăşind cu mult termenul prevăzut de acest text de lege şi nesoluţionând notificarea reclamantului într-un interval de timp ce a depăşit 9 ani. Prin atitudinea sa, pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală ce îi revenea, ceea ce a dus la declanşarea acţiunii judiciare, fiind dovedită culpa sa procesuală şi, pe cale de consecinţă, acesta datorează reclamantului cheltuielile de judecată avansate pe parcursul procedurii.
Ca urmare, hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii, recursul urmând a fi respins în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 235A din 07 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 920/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 926/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
