ICCJ. Decizia nr. 924/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 924/2012
Dosar nr. 45827/3/2009
Şedinţa publică din 23 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 7320 din 22 iunie 2010 a respins ca neîntemeiate excepţia necompetenţei teritoriale şi excepţia de netimbrare a acţiunii, invocate de pârâta SC G.P.A. SA Bucureşti.
De asemenea a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii G.I. şi G.A. în contradictoriu cu pârâta SC G.P.A. SA Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) raportat la art. 7 alin. (1) C. proc. civ. competenţa de judecare a pricinii revine Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
De asemenea, cererea de chemare în judecată a fost timbrată în cuantumul legal, potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi aplicat timbru judiciar conform art. 1 alin. (1) din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Starea de fapt expusă în cererea de chemare în judecată este, exclusiv în ceea ce priveşte existenţa poliţei de asigurare de răspundere civilă, producerea evenimentului rutier şi procedurile penale parcurse, necontestată de către pârâtă, litigiul punând în discuţie doar verificarea existenţei elementelor răspunderii civile delictuale, coroborate cu prevederile speciale din materia asigurărilor de răspundere civilă obligatorie.
În cauză a fost dovedită existenţa cerinţelor legate de caracterul ilicit al faptei lui H.R.F. asigurat de răspundere civilă auto la SC A.S.B. SA în momentul producerii evenimentului rutier soldat cu decesul fiului reclamanţilor.
Nu acelaşi lucru s-a putut reţine însă cu privire la condiţia caracterului cert, actual şi determinat al prejudiciului moral. Deşi potrivit art. 1169 C. civ. reclamanţilor le reveneau sarcina probei, ei s-au limitat numai la a depune înscrisuri fără vreo legătură cu caracterul cert, actual şi determinat al prejudiciului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 234 din 25 mai 2011 a admis apelul reclamanţilor G.I. şi G.A. împotriva sentinţei comerciale nr. 7320 din 22 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea şi a obligat pârâta la plata sumei de 100.000 Euro în echivalent lei la data plăţii şi a dobânzii legale de la data de 23 noiembrie 2009 şi până la plata integrală a debitului principal.
Au mai fost menţinute dispoziţiile sentinţei de respingere a excepţiilor.
În final a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12.582 lei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 şi art. 999 C. civ., respectiv fapta ilicită săvârşită de conducătorul autovehiculului (decedat şi el), prejudiciul moral suferit de apelanţii reclamanţi, în calitatea de părinţi ai victimei, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia, sub forma culpei a persoanei vinovate de producerea accidentului.
În baza contractului de asigurare obligatorie, intimata-pârâtă s-a subrogat în obligaţiile asiguratului său, vinovat de producerea accidentului de circulaţie, conform dispoziţiilor art. 50 şi art. 53 din Legea nr. 136/1995.
Dreptul apelanţilor de a pretinde intimatei, societate de asigurări, despăgubiri morale îşi are temeiul în prevederile art. 998 şi art. 999 C. civ. şi art. 43 pct. 2 lit. d) din anexa la Ordinul nr. 3108/2004.
Există o prezumţie absolută a unei strânse legături afective, între victima decedată şi părinţi, aşa cum rezultă şi din Rezoluţia nr.75-7 a Comitetului de Miniştrii ai Consiliului Europei.
Prejudiciul moral suferit de apelanţi este inestimabil şi nu poate fi evaluat sau reparat pecuniar, însă prin acordarea de despăgubiri băneşti, aceştia se pot distanţa de grijile financiare cotidiene, pot obţine un climat plăcut în cămin şi satisfacţii de ordin moral, susceptibile de a le alina suferinţele psihice.
Sub aspectul cuantumului daunelor morale se va urmări ca acestea să nu aibă un caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă ale apelanţilor, prin procurarea unor satisfacţii morale, urmând a se avea în vedere şi gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţă al persoanei.
Acordarea unor sume de bani cu titlu de despăgubiri morale nu trebuie să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa psihică şi nici să conducă la îmbogăţirea fără just temei a persoanelor îndreptăţite.
Conform dispoziţiilor art. 1088 C. civ. intimata a fost obligată la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Împotriva deciziei comerciale nr. 234 din 25 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs pârâta SC G.P.A. SA Bucureşti, care a criticat pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească, solicitând în principal admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de reclamanţi, cu consecinţa menţinerii sentinţei dată în fond de prima instanţă şi în subsidiar admiterea recursului în sensul acordării unor daune morale în cuantum diminuat, ţinându-se seama de cauza concretă dedusă judecăţii şi de jurisprudenţa din România.
Recurenta a expus teza potrivit căreia acordarea acestui tip de daune tinde să acopere un prejudiciu moral, ce nu poate fi cuantificat pecuniar şi de aceea, întinderea lui nu trebuie să fie excesivă, ci doar să compenseze pierderea produsă, în măsura în care nu antrenează o diminuare a patrimoniului părţilor civile şi nici o pierdere economică.
Orice majorare sau dobândă se datorează numai în situaţia în care obligaţia de plată nu a fost îndeplinită la termenul prevăzut de lege, însă în prezenta situaţie, pârâta nu a fost obligată la nici o plată, mai mult a avansat o propunere de despăgubire la care reclamanţii nu au înţeles să răspundă.
Intimaţii-reclamanţi G.I. şi G.A. au depus întâmpinare, prin care au cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse de recurenta-pârâtă SC G.P.A. SA, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Corect a stabilit instanţa de apel că reclamanţii G.I. şi G.A. sunt îndreptăţiţi la o despăgubire justă şi echitabilă în sumă de 100.000 Euro, suficientă în acoperirea prejudiciului moral cauzat de decesul fiului G.I.G., în accidentul rutier din 30 noiembrie 2008, fiind întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, reglementate de dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ.
Din conţinutul Ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului R.F., dată în dosarul nr. 5949/P/2008 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, s-a apreciat că factorul determinant în producerea accidentului rutier a fost comportamentul victimei H.R.F., care a încălcat normele rutiere, circulând cu o viteză peste limita legală.
La momentul producerii accidentului, autoturismul marca BMW, având numărul de înmatriculare , condus regulamentar de R.F. era asigurat la SC A.S.B. SA cu poliţa de asigurare RCA seria RO/04/W12/ZP, nr. 000033967.
Legea nr. 136/1996 privind asigurările şi reasigurările în România, la art. 50 prevede că despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri. Daunele morale se acordă de asigurătorul RCA în cazul de deces, aşa cum explicit se regăseşte menţionat în Ordinul nr. 20/2008 art. 49 pct. 2 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, publicat în M.Of. nr. 762/2008.
Propunerea recurentei pârâte SC G.P.A. SA din data de 30 octombrie 2009 prin care a fost de acord să plătească cu titlu de despăgubiri suma de 40.000 lei, daune morale nu a fost primită de reclamanţi, fiind într-adevăr insuficientă în raport de situaţia în care se aflau aceştia.
Întreaga documentaţie existentă la dosar, precum şi declaraţiile martorilor HG şi V.E.C., audiaţi în faza procesuală a apelului, a demonstrat fără putere de tăgadă că între victimă şi părinţii săi a existat o strânsă legătură afectivă, aceştia locuiau şi gospodăreau împreună, fiul oferind un efectiv sprijin financiar şi moral.
Suferinţa părinţilor reclamanţi generată de pierderea fiului a determinat şi o veritabilă modificare a coordonatelor vieţii cotidiene, prin menţinerea unei traume psihice cu caracter de permanenţă, astfel că sumele de bani acordate trebuie să respecte pe lângă criteriul proporţionalităţii şi pe cel de a oferi satisfacţii compensatorii în măsură a le uşura reala condiţie morală, mai ales că situaţia anterioară este imposibil de restabilit.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G.P.A. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 234 din 25 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G.P.A. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 234 de la 25 mai 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 927/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 921/2012. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
