ICCJ. Decizia nr. 931/2012. Civil. Reziliere contract. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 931/2012
Dosar nr. 1698/1/2011
Şedinţa publică din 23 februarie 201.
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 98 din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca nefondată, acţiunea în materie comercială formulată de reclamanta F.T.C. în contradictoriu cu pârâta A.N.C.I.P.U. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, că între părţi s-a încheiat contractul nr. 144 din 23 iunie 2008 în temeiul art. 24 din OUG nr. 75/2005, contract în baza căruia reclamanta a achitat taxa de 6.039 lei.
Considerând că nu a întocmit, cu rea-credinţă, raportul de evaluare, reclamanta a solicitat restituirea sumei.
Din probatoriul administrat, Curtea a reţinut că reclamanta a fost înştiinţată în ceea ce priveşte completarea raportului de evaluare internă şi desfăşurare a vizitelor de evaluare, însă aceasta a comunicat pârâtei că înţelege să suspende procedurile de evaluare, ulterior formulând acţiune în justiţie.
S-a constatat că, nu se poate reţine o culpă a pârâtei privind obligaţia contractuală asumată, iar conform dispoziţiilor art. 7 din contract, numai partea lezată poate solicita rezilierea contractului, reclamanta nefăcând nicio dovadă a acestei lezări.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs în termen legal, reclamanta F.T.C., invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În motivarea recursului său, reclamanta susţine, în esenţă, că instanţa a cărei hotărâre se atacă a reţinut greşit situaţia de fapt. În opinia recurentei, instanţa de fond în mod eronat a reţinut că „reclamanta a fost înştiinţată, situaţie ce rezultă din adresele depuse nr. 77 din 7 ianuarie 2009 şi nr. 43 din 20 octombrie 2009, că trebuie să completeze raportul de evaluare internă”, iar situaţia de fapt este alta.
Recurenta solicită să se analizeze şi să se constate că instanţa de fond a apreciat greşit probatoriul vizând cele două acte invocate în motivarea hotărârii recurate.
Prin Decizia nr. 587 din 9 februarie 2011 – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a constatat nul recursul declarat de reclamanta F.T.C. împotriva sentinţei nr. 98 din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute expres şi limitativ la pct. 1 –9. Or, recurenta – reclamantă nu numai că nu a invocat vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor formulate de aceasta nici nu a făcut posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute procedural de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., aşa cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
Recursul fiind o cale de atac nedevolutivă care nu-şi propune o reapreciere a probelor, criticile recurentei vizând probele administrate în cauză nu vor fi analizate, reaprecierea acestora nemaifiind posibilă în această etapă procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin OUG nr. 138/2000 şi ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin dispoziţiile Legii nr. 219/2005.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurenta F.T.C., invocând dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. şi criticând-o pentru faptul că recursul a fost soluţionat de secţia comercială şi nu de o instanţă de contencios administrativ.
În motivarea contestaţiei se arată că instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţia nulităţii recursului ca un fine de neprimire.
Conform art. 1591 alin. (1) C. proc. civ., numai necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti, poate fi invocată de părţi, ori de către judecător în orice stare a pricinii.
În speţă, soluţia a fost dată de o instanţă de contencios administrativ care conform Legii nr. 554/2004 este lipsită de un grad de jurisdicţie respectiv apelul, putând fi atacată numai cu recurs, astfel încât instanţa avea obligaţia să analizeze recursul sub toate aspectele, nu numai din prisma dispoziţiilor art. 301 pct. 1 –9 C. proc. civ.
Nefiind citată cu menţiunea că se va pune în discuţie nulitatea recursului, contestatoarea nu şi-a putut formula o apărare.
Prin refuzul instanţei de a soluţiona cererea de recurs, contestatoarea susţine că a fost lipsită de un recurs efectiv în interpretarea art. 6 CEDO, deoarece a fost lipsită de orice grad de jurisdicţie: apelul prin omisiunea de către legiuitor şi recursul prin refuzul aplicării dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Se invocă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei comerciale, deoarece în fond cauza a fost soluţionată de o instanţă de contencios administrativ datorită faptului că obiectul cauzei este un contract administrativ.
Analizând contestaţia în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 317 C. proc. civ., iar contestaţia va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 317 C. proc. civ.:
„(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
1. Când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
2. Când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
(2) Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
În prezenta cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 317 C. proc. civ. Cauza a fost apreciată la fond ca fiind o acţiune în materie comercială, iar recursul a fost soluţionat de Secţia Comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De altfel, reclamanta contestatoare prin cererea introductivă de instanţă a solicitat:
1. rezilierea contractului nr. 144 din 23 iunie 2008
2. repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6.039 lei, cu dobânda legală începând cu data de 7 ianuarie 2009 şi până la achitare;
3. cheltuieli de judecată.
A invocat drept temei juridic al acestei acţiuni dispoziţiile art. 1019 şi art. 1020 C. civ., coroborate cu dispoziţiile art.7 din contract.
Cu toate că prin sentinţa nr. 98 din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea în materie comercială formulată de contestatoare, aceasta prin motivele de recurs nu a invocat dispoziţii de ordine publică privitoare la competenţă.
Prin motivele de recurs, contestatoarea nu a invocat niciun motiv de nelegalitate, iar pentru termenul la care s-a soluţionat recursul, aceasta a fost legal citată.
Întrucât contestatoarea – recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recursul a fost soluţionat în lipsa părţilor.
Nu era necesar ca recurenta să fie citată cu menţiunea că se va pune în discuţie nulitatea recursului, codul de procedură civilă nu cuprinde dispoziţii în acest sens.
Dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ. stabilesc condiţiile promovării recursului şi sancţionează cu nulitatea nerespectarea lor. Astfel, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor. Or, în cauză, recurenta contestatoare nu a invocat niciun motiv de nelegalitate, ci a susţinut că instanţa a cărei hotărâre se atacă a reţinut greşit situaţia de fapt şi a apreciat greşit probatoriul vizând cele două acte invocate în motivarea hotărârii.
Este adevărat că, în cazul recursului prevăzut de art. 3041 C. proc. civ., cu alte cuvinte, al recursului declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, această cale nu este limitată la motivele de casare prevăzute de art. 304 „instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
Chiar şi în ipoteza în care este singura cale de atac admisă de lege, recursul îşi menţine caracterul de cale extraordinară de atac. Stabilirea prin lege a posibilităţii examinării recursului dincolo de motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. nu înlătură însă obligaţia indicării şi dezvoltării motivelor de modificare sau casare a hotărârii atacate.
Prin soluţia pronunţată de instanţa de recurs nu au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că recurenta contestatoare a fost lipsită de un recurs efectiv. Aceasta deoarece este culpa recurentei că nu a indicat motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate, astfel cum impun dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 317 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea F.T.C. Tămăşeni împotriva deciziei nr. 587 de la 9 februarie 2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 317/32/2010.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 935/2012. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 927/2012. Civil → |
|---|
