ICCJ. Decizia nr. 961/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.961/2012
Dosar nr.15630/3/2009
Şedinţa publică din 15 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1382 din 27 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii B.D. şi B.G., în contradictoriu cu pârâta R.A.A.P.P.S. RA - A.P.P.S., a obligat pârâta să emită decizie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent către reclamanţi, constând în compensarea cu un teren în suprafaţă de 2.495 m.p. situat în Bd. E., Bucureşti, sector 1, identificat cadastral pentru terenul în suprafaţă de 690,80 m.p., reprezentând parcelele 16 şi 17, bloc 3 - fosta parcelare J., solicitat prin notificare, imposibil de restituit în natură şi a anulat capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosinţă ca netimbrat.
Tribunalul a reţinut că prin notificarea nr. 910 din 13 februarie 2002 transmisă prin B.E.J. - S. şi N. la Primăria Municipiului Bucureşti, unde a fost înregistrată sub nr. 24433 din 14 februarie 2002, reclamanţii B.D. şi B.G., în calitate de legatari universali ai defunctului C.G.D. au solicitat restituirea în natură a terenului reprezentând parcele 16 şi 17, blocul 3 din fosta Parcelare J., conform prevederilor Legii nr. 10/2001, modificată şi completată.
Prin Dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti, cu nr. 9591 din 27 februarie 2008 a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Ministerului Apărării, care la rândul său şi-a declinat competenţa în favoarea Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat.
Tribunalul a avut în vedere Nota prin care s-a propus respingerea notificării reclamanţilor prin care au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 690,80 mp şi aprobarea acordării de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul imposibil de restituit în natură, aprobată în şedinţa Consiliului de Administraţie al pârâtei, din data de 16 aprilie 2009.
Pârâta a reţinut că imobilul solicitat prin notificare se identifică conform celor înscrise în actul de vânzare - cumpărare autentificat, precum şi planului de reconstituire întocmit de P.M.B., scara 1/500, care localizează parcela revendicată în incinta imobilului cu nr. 22 - 24, pe strada T.
Tot în notă se arată că, imobilul, care se află în administrarea pârâtei, figurează în HG nr. 265/2005, anexa 5 - ce cuprinde imobilele aflate în proprietatea publică a statului - unde, la poziţia 58, este menţionat - "Casele de oaspeţi Lac 2 şi Lac 3" cu anexe, şi terenul aferent în suprafaţă de 66.526,36 m.p. din Bucureşti, str. T., sector 1".
Totodată, conform HG nr. 963/2005 s-a aprobat atribuirea destinaţiei de reşedinţă oficială pentru Preşedintele României, imobilului de mai sus, rămânând în proprietatea publică a statului şi în administrarea pârâtei.
Tribunalul a constatat că reclamanţii nu au contestat nici un moment imposibilitatea restituirii în natură a imobilului solicitat prin notificare, ce a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 166/1960, şi din corespondenţa purtată cu pârâta, rezultă că aceştia şi-au exprimat opţiunea de atribuire în echivalent a unui alt teren, în schimbul celui care nu poate fi restituit în natură, în acest sens, procedându-se la efectuarea unei expertize de evaluare care a stabilit valoarea de piaţă a terenului ce face obiectul notificării în scopul atribuirii în echivalent a unui teren cu aceeaşi valoare.
În conformitate cu dispoziţiile Legii 10/2001, art. 1 alin. (5), întrucât s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri, pârâta, ca entitate învestită cu soluţionarea notificării, şi-a respectat obligaţia prevăzută de lege şi prin adresa nr. 9834 din 25 septembrie 2008, a afişat lista cu terenuri care pot face obiectul atribuirii în compensare potrivit Legii nr. 10/2001, iar prin adresa înregistrată cu nr. 4974 din 23 aprilie 2009 reclamanţii au optat pentru o suprafaţă echivalentă din terenul situat în Bucureşti, B-dul E., lotul identificat cu număr cadastral x, limita de vest, teren care se regăseşte în lista cu terenurile disponibile, menţionată.
Deşi pârâta a depus destule diligenţe în vederea soluţionării notificării formulate de reclamanţi, totuşi nu a îndeplinit obligaţia finală prevăzută de Legea nr. 10/2001, respectiv aceea de a emite decizie motivată de soluţionare a notificării, în conformitate cu art. 26 din lege, care prevede că în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie motivată, în termenul prevăzut de la art. 25 alin. (1) (60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
După nota aprobată la data de 16 aprilie 2009, pârâta a mai emis o Notă aprobată în şedinţa Consiliului de Administraţie, fără a se indica însă data şedinţei, prin care s-a propus atribuirea în echivalent reclamanţilor a parcelei în suprafaţă de 2.495,30 m.p. situat în B-dul E., în schimbul suprafeţei de 690,80 m.p. reprezentând parcele 16 şi 17, bloc 3 din fosta Parcelare J., teren notificat în baza Legii nr. 10/2001, ce nu poate fi restituit în natură.
Din această notă, tribunalul a reţinut că s-au parcurs toate etapele prevăzute de lege pentru propunerea acestei măsuri reparatorii şi că ultima dată în raport de care se poate stabili respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 este data efectuării raportului de expertiză de evaluare a terenului notificat, înregistrat cu nr. 6394 din 29 mai 2009 la R.A. – A.P.P.S., dată de la care pârâta era obligată să emită Decizia motivată de acordare în compensare a unui teren către persoanele îndreptăţite - reclamanţii din prezenta cauză.
În şedinţa publică reprezentantul pârâtei a confirmat că notele ataşate întâmpinări au fost emise de entitatea pe care o reprezintă, dar că nu s-a emis Decizia motivată cu privire la notificarea formulată de reclamanţi, rezultând în mod evident că nu a fost respectat termenul de 60 de zile prevăzut de lege, ci, de la data efectuării expertizei, a trecut un interval de 6 luni în care pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia.
Prin urmare, susţinerea pârâtei exprimată în întâmpinare potrivit căreia în raport de toate diligenţele acesteia în vederea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, cererea reclamanţilor ar fi neîntemeiată, nu a putut fi primită în prezenta cauză, câtă vreme reclamanţi au solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei motivate, de soluţionare a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, iar pârâta nu şi-a îndeplinit tocmai această obligaţie legală.
Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele expuse, în raport de art. 1 coroborat cu art. 26 din Legea nr. 10/2001 modificată şi completată, tribunalul a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâta să emită decizie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent către reclamanţi, constând în compensarea cu un teren în suprafaţă de 2.495,3 m.p. situat în B-dul. E., Lotul nr. 1, Bucureşti, sector 1 identificat cadastral pentru terenul în suprafaţă de 690,80 m.p. reprezentând parcelele 16 şi 17, bloc 3 - fosta parcelare J., solicitat prin notificare, imposibil de nu a restituit în natură.
Având în vedere că reclamanţii au evaluat capătul 2 de cerere la suma de 64.410,47 RON, dar că au declarat în mod expres că nu înţeleg să timbreze acest capăt de cerere şi au solicitat, în schimb, să se ia act de renunţarea la judecarea acestui capăt de cerere, rezervându-şi dreptul de a solicita pretenţiile pe cale separată, în raport de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, tribunalul a constatat de că nu se poate lua act de renunţarea la judecată în lipsa îndeplinirii obligaţiei de timbrare, motiv pentru care a anulat capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosinţă, ca netimbrat.
Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat apel pârâta R.A.A.P.P.S., prin care a solicitat admiterea apelului, aşa cum a fost formulat şi motivat şi schimbarea sentinţei apelate în tot, în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată, sentinţa civilă nr. 1382 din 27 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, fiind netemeinică şi nelegală întrucât
În şedinţa Consiliului de Administraţie al R.A.A.P.P.S. din data de 16 aprilie 2009, a fost aprobată Nota privind notificarea reclamanţilor, înaintată de Comisia de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. Prin această notă, aprobată de Consiliul de Administraţie, s-a propus:
- respingerea notificării formulate de către reclamanţi prin care au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 690,80 m.p. reprezentând parcelele nr. 16 şi 17 blocul 3 din fosta parcelare J., conform prevederilor Legii nr. 10/2001, modificată şi actualizată;
- aprobarea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent reclamanţilor, pentru terenul solicitat, ce nu poate fi restituit în natură.
În motivarea notei s-a avut în vedere faptul că imobilul se identifică conform celor înscrise în contractul de vânzare - cumpărare, transcris din 11 noiembrie 1948, prin care M.C.C. (născută B.), D.G.C. şi G.C.S. au cumpărat de la M.S.S., terenul viran în suprafaţă de 690,80 m.p., reprezentând parcelele 16 şi 17 - blocul 3 din fosta parcelare J., precum şi conform planului de reconstruire întocmit de Primăria Municipiului Bucureşti, scara 1/500, care localizează parcela revendicată în incinta imobilului pe strada T.
În motivarea propunerii de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent s-a avut în vedere şi sentinţa civilă nr. 464/2004, rămasă definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 299/2004 având ca obiect „expropriere teren", unde instanţa a reţinut cu autoritate de lucru judecat că imobilul revendicat nu poate face obiectul retrocedării, fiind clasificat ca un bun imobil din domeniul public al statului afectat de un obiectiv subteran de protecţie civilă.
Prin adresa înregistrată la R.A.A.P.P.S. din 21 aprilie 2009 le-a fost adus la cunoştinţă reclamanţilor faptul că în şedinţa Consiliului de Administraţie al regiei din 16 aprilie 2009 s-a aprobat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren de 690,80 mp, reprezentând parcelele 16 şi 17, blocul 3 din fosta parcelare J. şi a fost solicitată reclamanţilor să prezinte în scris opţiunea privind locaţia pe care urmează a se acorda compensarea.
De asemenea, prin aceeaşi adresă li s-a adus la cunoştinţă că în funcţie de opţiunea reclamanţilor urmează a se întocmi un raport de expertiză tehnică de evaluare care va stabili valoarea de piaţă a fiecărei suprafeţe în parte şi care va fi prezentat spre aprobare Consiliului de Administraţie.
Cu adresa înregistrată la regie cu nr. 4974 din 23 aprilie 2009, reclamanţii şi-au exprimat opţiunea „pentru un teren amplasat în Lotul 1 din B-dul E., cu rugămintea de a se comunica dacă terenul identificat cu nr. cadastral x cu care lotul 1 se învecinează la Nord este prevăzut în planul de parcelare ca teren destinat şoselei de acces". Se precizează de către reclamanţi în cuprinsul aceleiaşi adrese că se vor pronunţa şi îşi vor da acceptul asupra suprafeţei terenului şi dimensiunilor laturilor acestuia după ce le va fi făcut cunoscut raportul de evaluare al R.A.A.P.P.S. privind analiza comparativă a celor două terenuri.
Prin adresa înregistrată din 29 aprilie 2009 a solicitat prin comandă SC R.C. SRL, în baza prevederilor contractuale, efectuarea evaluării unor terenuri, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, fiind inclus şi terenul situat în incinta imobilului din Bucureşti, B-dul E., posibil a fi atribuit în schimbul terenului în suprafaţă de 690,80 m.p.
În mod greşit instanţa a obligat pârâta să emită decizie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent către reclamanţi, constând cu compensarea cu un teren în suprafaţă de 2.495,3 m.p. situat în B-dul. E., Lotul 1, Bucureşti, sector 1 pentru terenul în suprafaţă de 690 m.p. reprezentând parcelele 16 şi 17 bloc 3 - fosta parcelare J., imposibil de restituit în natură câtă vreme nu a fost analizată în mod ferm posibilitatea acordării măsurilor reparatorii în ceea ce priveşte restituirea terenului din B-dul. E.
Prin Decizia civilă nr. 198/ A din 24 februarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de R.A.A.P.P.S., împotriva sentinţei civile nr. 1382 din 27 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii - reclamanţi B.D. şi B.G.
A schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea ca nefondată.
În motivarea deciziei s-a reţinut că, sentinţa a fost atacată cu apel, în esenţă, pe motivul că prima instanţă în mod greşit a dispus obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare în compensare a terenului menţionat fără să examineze posibilitatea acordării de măsuri reparatorii referitoare la terenul atribuit în compensare.
Că la termenul de judecată din data de 20 mai 2010, apelanta pârâtă a învederat instanţei că terenul asupra căruia s-au purtat iniţial negocieri între părţi în vederea acordării în compensare şi asupra căruia instanţa de fond s-a pronunţat prin sentinţa apelată nu se mai află în administrarea pârâtei, arătând totodată că poate fi restituit prin compensare un alt teren în suprafaţă de 2.495,3 m.p. situat la aceeaşi adresă poştală, identificându-se cu nr. cadastral x.
Că prin aceeaşi precizare, apelanta pârâtă a mai învederat instanţei că terenul propus pentru compensare nu face obiectul niciunui litigiu în curs de soluţionare, neexistând cu privire la acesta nici notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001. De asemenea, apelanta a mai arătat că suprafaţa de teren nu este afectată de instalaţii subterane sau supraterane de utilitate publică.
Că din actele depuse în probaţiune de către intimaţii reclamanţi, faţă de susţinerile apelantei pârâte, referitoare la imposibilitatea efectivă de acordare în compensare a terenului cu nr cadastral x, rezultă că terenul a făcut obiectul unui act de dezmembrare în două loturi care poartă următoarele nr cadastrale în urma acestei operaţiuni: 21752/1/1/8/1/1, care a fost acordat în compensare, prin Decizia nr 289 din 30 octombrie 2009, altor notificatori (Z.D.Ş. şi I.M., ultimul dintre aceştia înstrăinând drepturile sale lui C.M. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr 172 din 08 februarie 2010, potrivit extrasului informativ de carte funciară din data de 19 aprilie 2010).
Cu privire la terenul oferit în compensare de către apelanta pârâtă, Curtea a constatat că atribuirea acestuia a avut loc potrivit deciziei nr 270 din 22 octombrie 2010 emisă de pârâtă, soluţionându-se astfel notificarea formulată de intimaţii reclamanţi în sensul constatării imposibilităţii retrocedării în natură şi respingerii acestei cereri şi acordării de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma compensării cu terenul în suprafaţă de 2.671,70 mp situat în Bucureşti, B-dul E., identificat cadastral cu nr x.
Din considerentele decizie emise pentru soluţionarea notificării reclamanţilor rezultă că apelanta pârâtă a efectuat un raport de expertiză având ca obiect evaluarea celor două terenuri, făcându-se totodată referire la adresa din 29 septembrie 2010 prin care reclamanţii şi-au exprimat acordul pentru suprafaţa de teren echivalentă, atribuită în compensare prin Decizia anterior menţionată.
La solicitarea instanţei, apelanta a învederat că terenul oferit în compensare nu este afectat de elemente de sistematizare, învederând că suprafaţa de teren atribuită reclamanţilor face parte dintr-un lot mai mare, care a fost dezmembrat şi s-a obţinut nr. cadastral x.
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea a constatat că părţile s-au înţeles asupra unui alt teren, ce a fost atribuit în compensare reclamanţilor în locul celui pentru care s-a formulat notificare în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi care nu putea fi restituit în natură, pentru consfinţirea acestei situaţii emiţându-se şi Decizia nr 270 din 22 octombrie 2010, care pe baza expertizei efectuate de instituţia apelantă confirmă echivalenţa valorică a acestora.
Pe cale de consecinţă, raportându-se la obiectul acţiunii introductive: obligarea pârâtei să emită o decizie pentru soluţionarea notificării formulate în baza legii 10/2001, Curtea a constatat că prin emiterea deciziei nr 270/2010 de către apelanta pârâtă s-a soluţionat notificarea reclamanţilor şi implicit s-a rezolvat şi solicitarea reclamanţilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din legea 10/2001, deciziile sau dispoziţiile emise instituţiile deţinătoare sau de cele abilitate legal să soluţioneze notificările formulate în baza legii 10/2001, pot fi contestate la secţia civilă a tribunalului, în a cărui circumscripţie teritorială se află unitatea care a emis dispoziţia sau Decizia atacată.
Astfel, în condiţiile în care reclamanţi intimaţi sunt nemulţumiţi de Decizia prin care li s-a acordat terenul în compensare, pot uza de această cale procedurală pentru a beneficia de controlul legalităţi exercitat de instanţa de judecată competentă.
Având în vedere că terenul asupra căruia s-a pronunţat prima instanţă nu mai poate fi acordat în compensare, făcând deja obiectul unei alte decizii emise de apelantă pentru soluţionarea notificărilor formulate de alte persoane, aşa cum s-a arătat, şi având în vedere că reclamanţii nu înţeles să formuleze apel (nici principal şi nici incident) împotriva hotărârii primei instanţe, precum şi faptul că primul capăt de cerere al acţiunii introductive a acestora a primit o rezolvare din partea instituţiei abilitate de lege să răspundă notificării, Curtea, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii ca nefondate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii Arad B.D. şi B.G., invocând în drept disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat greşita interpretare şi aplicare a disp. art. 292 C. proc. civ., argumentându-se că apelanta nu mai putea să invoce în apel împrejurarea că terenul nu mai putea fi acordat în compensare, făcând obiectul unei alte decizii, atât timp cât această împrejurare nu a fost adusă la cunoştinţa instanţei de fond, iar această împrejurare invocată în apel nu poate constitui temei pentru admiterea apelului.
O altă critică a vizat lipsa de rol activ a instanţei, din perspectiva dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., susţinându-se că instanţa avea obligaţia de a lămuri pe deplin situaţia juridică a terenului primit în compensare, respectiv a faptului dacă acesta este un teren liber, neafectat de utilităţi, impunând apelantei să facă dovezi în acest sens sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ.
Ultima critică vizează greşita reţinere a instanţei a posibilităţii de a ataca în justiţie Decizia emisă de către pârâtă, fără a se observa că aceasta a fost emisă în cursul judecăţii.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Apelul, prin efectul său devolutiv, repune în discuţie chestiunea judecată la prima instanţă, iar partea pârâtă este în drept să se apere în apel cu motivele propuse la prima instanţă, chiar dacă acele motive au fost respinse, după cum este în drept de a invoca şi alte motive noi.
Se constată că prin motivele de apel, pârâta a invocat că în cauză nu a fost analizată posibilitatea acordării măsurii reparatorii în echivalent raportat la terenul atribuit de către prima instanţă, iar la data de 19 mai 2010 prin precizări a arătat că terenul nu se mai afla în administrarea sa, astfel că nu se poate reţine încălcarea disp. art. 292 C. proc. civ.
Nefondată este şi critica privind lipsa de rol activ a instanţei, prin nelămurirea deplină a regimului juridic a terenului atribuit în compensare, şi respectiv a faptului dacă acesta este teren liber, neafectat de utilităţi în sensul Legii nr. 10/2001.
Se constată că în cauză s-a stabilit regimul juridic al terenului propus pentru a fi atribuit în compensare, chiar de către unitatea deţinătoare, iar faptul dacă acesta este sau nu afectat de utilităţi publice, ţine de legalitatea deciziei nr. 270/2010 emisă de către pârâtă, decizie care nu face obiectul prezentei judecăţi.
Raportat la obiectul judecăţii - obligarea pârâtei să emită dispoziţie de atribuire teren în compensare - în mod fondat a reţinut instanţa că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia prin emiterea dispoziţiei nr. 270/2010 iar aceasta nu poate face obiect de analiză privind legalitatea şi temeinicia, în prezenta cauză.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B.D. şi B.G. împotriva deciziei nr. 198/ A din 24 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 96/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 957/2012. Civil → |
|---|
