ICCJ. Decizia nr. 967/2012. Civil. Nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 967/2012Dosar nr. 32930/3/2009
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra recursurilor, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 401/com din 23 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea comercială privind constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de drept litigios de creanţă încheiat la 1 aprilie 2008 şi a contractului de cesiune de creanţă subsecvent acestuia , încheiat la 1 aprilie 2009, acţiune formulată de SC E. SA în contradictoriu cu pârâtele SC T.E. SA, Cabinetul de avocat V.B.O. şi SC R.B.S. SRL.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că prin acţiunea comercială ce a format obiectul dosarului nr. 27796/3/2007 reclamanta SC T.E. SA, a solicitat obligarea pârâtei SC E. SA la plata sumei de 57.287.258,42 lei reprezentând preţ energie electrică şi 31.964.422,69 lei penalităţi de întârziere. Societatea reclamantă a fost reprezentată în această cauză de B.O.V. în calitate de avocat care, pe parcursul soluţionării cauzei a încheiat cu aceasta contractul de ,,cesiune de drept litigios de creanţă" la data de 1 aprilie 2008. În şedinţa publică din data de 16 februarie 2009, s-a depus o cerere de legitimare procesuală activă a Cabinetului de Avocat V.B.O., întemeiată pe contractul de cesiune menţionat anterior.
Fiind dovedită realizarea contractului de cesiune care a fost şi notificat pârâtei SC E. SA instanţa, în cauza respectivă, a recunoscut calitatea procesuală activă a Cabinetului de Avocat V.B.O. şi a obligat pârâta la plata sumei de 4.425.096 lei cu titlu de preţ şi 26.218.425,06 lei cu titlu de penalităţi către acesta.
La data de 1 aprilie 2009 Cabinetul de Avocat V.B.O. a cesionat creanţa în valoare de 31.557.229,06 lei în favoarea SC R.B.S. SRL care aşa cum reţine instanţa a fost achitată benevol în contul pe care Cabinetul de Avocat V.B.O. îl avea deschis la R.E.B.
Analizându-se incidenţa dispoziţiilor art. 1309 ce au fost invocate cu privire la interdicţia judecătorilor, procurorilor dar şi a avocaţilor care îşi exercită funcţia sau profesia în circumscripţia curţii de apel competente să se pronunţe asupra drepturilor litigioase respective, instanţa de fond a constatat că nu ne aflăm în prezenţa unui contract de cesiune de drept litigios şi prin urmare nici a aplicării sancţiunii nulităţii absolute prevăzute de textul mai sus indicat.
Astfel, deşi la art. 1 din contract se stipulează că obiectul acestuia îl reprezintă transmiterea de către cedent către cesionar a dreptului litigios de creanţă în valoare de 89.251.681,11 lei faţă de debitoarea SC E. SA, pretenţii ce formează obiectul dosarului nr. 27796/3/2007, clauzele ulterioare infirmă această calificare juridică de contract de cesiune dată respectivei convenţii.
În art. 2 din contract se prevede că preţul cesiunii va fi plătit pe măsura recuperării lui, iar cesionarul nu va avea nicio obligaţie de plată pentru sumele nerecuperate. Totodată, s-a convenit că, în cazul în care prin sentinţa definitivă se va stabili o altă valoare a creanţei decât cea prevăzută în prezentul contract, cesionarul va plăti cedentului acea creanţă.
Or, în cazul unui contract de cesiune de drept litigios în materie comercială, preţul cesiunii este întotdeauna mai mic decât creanţa cedată, cesionarul speculând tocmai obţinerea unei creanţe mai mari decât preţul plătit cedentului întrucât prevederile art. 45 C. com., interzic debitorului exercitarea retractului litigios în condiţiile stabilite de codul civil.
S-a mai reţinut că potrivit art. 977 C. civ., calificarea juridică a unui contract trebuie să aibă în vedere nu cuvintele folosite de părţi, ci conţinutul real al voinţei lor, iar conform art. 982 C. civ. ,,toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg".
Cele mai sus arătate relevă faptul că actul juridic a cărei nulitate se invocă nu este un contract de cesiune de drept litigios ci, eventual, un contract de mandat fără reprezentare, iar definitorie este clauza stipulată de părţi în cuprinsul contractului, conform căreia cesionarul este obligat să vireze toate sumele recuperate într-un cont special deschis de ambele părţi, din care nu se poate atrage nici o sumă fără acordul acestora. De asemenea, cesionarul avea obligaţia să facă toate demersurile legale necesare în vederea recuperării dreptului litigios de creanţă şi să informeze lunar cedentul cu privire la aceste demersuri.
Obligaţiile stabilite prin contract în sarcina cesionarului nu sunt specifice unei veritabile cesiune deoarece cedentul nu are nicio legătură cu sumele recuperate de cesionar de la debitor şi nu are dreptul să dispună de acestea şi nici un interes ca cesionarul să depună toate diligenţele pentru recuperarea creanţei, singurul interesat în acest sens fiind cesionarul.
S-a reţinut astfel că, deşi în aparenţă dreptul litigios ar aparţine cesionarului, în realitate toate demersurile pe care acesta trebuia să le întreprindă erau în interesul cedentei SC T.E. SA, scopul urmărit prin contract fiind acela ca cesionarul în nume propriu, dar în interesul cedentei să întreprindă demersurile necesare pentru recuperarea creanţei de la debitoarea SC E. SA.
În consecinţă, contractul denumit de părţi contract de cesiune de drept litigios de creanţă, nu reprezintă în realitate o cesiune de drepturi litigioase, astfel încât nu-i este aplicabilă interdicţia prevăzută de art. 1309 C. civ. şi nici sancţiunea nulităţii absolute ca urmare a încălcării acestei interdicţii.
În ce priveşte petitul doi al acţiunii prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului subsecvent, respectiv al cesiunii de creanţă încheiat la data de 1 aprilie 2009 între Cabinet de avocat V.B. şi SC R.B.S. SRL, s-a reţinut că acest act juridic nu are ca obiect un drept litigios de creanţă, ci o creanţă certă, lichidă şi exigibilă stabilită prin sentinţa comercială nr. 5079/2009.
Fiind o convenţie subsecventă hotărârii judecătoreşti menţionate anterior, care constituie titlu executoriu, ea însăşi este executorie de drept.
Prin urmare, acestui act juridic subsecvent nu-i sunt aplicabile interdicţiile prevăzute de art. 1309 C. civ. şi nici sancţiunea nulităţii absolute astfel cum s-a solicitat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC E. SA solicitând schimbarea sentinţei în sensul constatării nulităţii absolute a contractelor de cesiune de drept litigios din 1 aprilie 2008 şi 1 aprilie 2009, ca fiind încheiate cu încălcarea prevederilor art. 1309 C. civ.
Prin Decizia comercială nr. 17 din 18 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, s-a admis apelul declarat de SC E. SA, a fost schimbată sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei şi constatarea nulităţii contractului de cesiune de drept litigios din 1 aprilie 2008, încheiat între SC T.E. SA Bucureşti şi Cabinet avocat V.B.O.
S-a respins acţiunea reclamantei pentru constatarea nulităţii absolute a contractului încheiat la 1 aprilie 2009 între Cabinet de avocat V.B.O. şi SC R.B.S. SRL.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că greşit instanţa de fond a calificat contractul de cesiune din 1 aprilie 2008 ca fiind un contract de mandat fără reprezentare, deoarece preţul cesiunii este întotdeauna mai mic decât creanţa cedată în materie comercială. Preţul poate fi mai mic sau mai mare decât valoarea nominală a creanţei ce face obiectul litigiului. O creanţă este purtătoare de dobânzi încă de la data scadenţei conform art. 43 C. com., astfel că, o asemenea creanţă poate deveni profitabilă chiar dacă este cumpărată la o valoare mai mare decât cea nominală. Mai mult, creanţele comerciale au un caracter speculativ, care nu este specific creanţelor necomerciale.
S-a reţinut că, actele de la dosar dovedesc că iniţial s-au stabilit criteriile de determinare a preţului, ulterior, prin convenţia încheiată la 19 august 2009 între pârâta SC T.E. SA şi Cabinet de avocat V.B.O. s-a stabilit că obligaţiile asumate de părţi au fost executate. La data încheierii acestei convenţii, în contul comun deschis de aceştia, se făcuseră plăţi de către reclamantă în sumă de 31.939.299,06 lei.
Prin urmare, chiar dacă iniţial cei doi pârâţi au stabilit o limită maximă a preţului şi criteriile de limitare ale acestuia, prin convenţia din 19 august 2009 s-a convenit asupra preţului ca fiind de 31.939.229,06 lei.
Cât priveşte mandatul de reprezentare, cum a fost calificat de către instanţa de fond contractul din 1 aprilie 2008, pârâta SC T.E. SA nu a susţinut nici un moment în instanţă acest lucru ci, dimpotrivă, a susţinut că a încheiat cu pârâtul Cabinet de avocat V.B.O. un contract de cesiune de drept litigios.
Mai mult, din corespondenţa purtată între reclamanta SC E. SA şi pârâta SC T.E. SA aceasta din urmă nu contestă existenţa unor cauze de nulitate ale contractului de cesiune, dar arată că nu poate promova o acţiune în anularea acestui contract, invocându-şi propria turpitudine.
S-a reţinut astfel că, contractul din 1 aprilie 2008 are toate elementele şi a produs efectele specifice unui contract de vânzare de drept litigios fiindu-i aplicabile prevederile art. 1391-1401 şi art. 1403 C. civ. şi nu ale retractului litigios.
Instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1309 şi a interdicţiilor prevăzute de acest text, pârâtul Cabinetul de avocat V.B.O. la data încheierii contractului de cesiune de drept litigios la 1 aprilie 2008, era avocat în Baroul Bucureşti iar acel drept era supus judecăţii Tribunalului Bucureşti, ceea ce atrage sancţiunea prevăzute de acelaşi temei legal, respectiv nulitatea absolută a contractului de cesiune.
Instanţa a reţinut că reclamanta SC E. SA a dovedit un interes actual în promovarea acţiunii, prin aceea că ar fi evitată posibilitatea unei executări silite pornite împotriva sa şi ar putea chiar solicita o reevaluare a valabilităţii plăţilor făcute în contul creanţei cesionate.
În ce priveşte contractul de cesiune de creanţă de drept litigios din 1 aprilie 2009 intervenit între Cabinet de avocat V.B.O. în calitate de cedent şi SC R.B.S. SRL în calitate de cesionar, s-a reţinut că nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1309 C. civ., deoarece interdicţiile prevăzute de acest text, în raport de calitatea persoanelor, se aplică numai cesionarului, iar nu şi cedentului care într-adevăr are calitatea de avocat.
În acest contract calitatea de cesionar o are o persoană juridică ce îmbracă forma unei societăţi cu răspundere limitată, respectiv, SC R.B.S. SRL, iar interdicţia prevăzută de art. 1309 C. civ. vizează doar anumite persoane fizice enumerate limitativ în considerarea calităţii lor speciale, în sistemul judiciar în competenţa căruia revine soluţionarea fondului dreptului litigios.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanta SC E. SA şi pârâtul Cabinetul de avocat V.B.O., criticând-o ca fiind nelegală.
În recursul reclamantei se susţine că în plan procedural au fost încălcate dispoziţiile art. 126 C. proc. civ. prin stabilirea parţial inexactă a limitelor judecăţii atunci când instanţa s-a rezumat la constatarea nulităţii actului principal dar nu a sancţionat în acelaşi mod consecinţele acestuia, respectiv a constatării nulităţii şi a actului subsecvent.
În planul dreptului material, interpretarea dată dispoziţiilor art. 1309 C. civ., este contrară specificului acestuia care, în speţă se referă la incapacitatea specială a avocaţilor de a dobândi creanţe litigioase, iar aceasta nu ar opera decât în situaţia în care este vorba de avocat ca persoană fizică şi calitatea de cesionar, iar nu şi atunci când avocatul acţionează prin mijlocirea unei societăţi comerciale unde este singur asociat.
Motivele arătate sunt circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pârâtul Cabinetul de avocat V.B.O. critică sentinţa susţinând motivarea contradictorie a deciziei recurate, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. constând în aceea că instanţa de apel, printr-o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii, a schimbat natura dar şi înţelesul acestuia.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate în cele două recursuri, constată următoarele:
Recursul recurentului pârât urmează să fie anulat ca netimbrat.
Astfel, acesta a fost citat cu menţiunea timbrării recursului cu suma de 448.313,91 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
La termenul din 23 septembrie 2011, recurentul pârât a formulat cerere de reexaminare a modului de calcul al taxei de timbru stabilite, sens în care a fost acordat un nou termen.
Prin încheierea din 30 noiembrie 2011, s-a respins cererea de reexaminare formulată de pârât cu privire la calculul cuantumului taxei de timbru.
Având în vedere că recurenta-pârâtă prin apărător a învederat că nu va timbra, urmează să se aplice sancţiunea anulării recursului pârâtului conform art. 20 pct. 3 din Legea nr. 146/1997.
Recursul reclamantei SC E. SA este fondat:
Într-adevăr, instanţa de apel a reţinut că reclamanta şi-a limitat critica în ce priveşte petitul doi al acţiunii în invocarea dispoziţiilor art. 1309 C. civ. şi cu privire la contractul de cesiune încheiat la 1 aprilie 2009 între pârâtele Cabinetul de avocat V.B.O. şi SC R.B.S. SRL, fără a observa că prin acţiunea în anulare, reclamanta invocase regula conform căreia resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, respectiv ,,măsura în care s-a anulat dreptul celui ce dă se anulează şi dreptul celui ce dobândeşte".
Împrejurarea că instanţa fondului a respins acţiunea în anulare în întregul ei nu însemna nicidecum că limita instanţei de apel, care a constatat nulitatea actului principal, să nu verifice legalitatea actului subsecvent celui anulat şi a respectării regulii mai sus arătate astfel că nu se justifică limitele în care s-a situat, instanţa de apel, acelea ale verificării numai a incidenţei dispoziţiilor art. 1309 C. civ.
Prin urmare, Decizia recurată este nelegală sub aspectul modului de soluţionare a cererii privind anularea actului subsecvent, al contractului de concesiune din 1 aprilie 2009.
Atâta timp cât actul principal, din 1 aprilie 2008 ce consta în cesiunea de drept litigios între SC T.E. SA şi Cabinetul de avocat V.B.O. a fost constatat nul întrucât s-a încălcat regula potrivit cu care, anularea actului prim conduce la anularea celor ce derivă ca acte ulterioare, cu atât mai mult cu cât este evidentă legătura lor juridică, mai ales pe planul efectelor produse.
Referitor la critica de drept material cu referire la interpretarea interdicţiei prevăzută de dispoziţiile art. 1309 C. civ. în sensul că ,,judecătorii, supleanţii, membrii ministerului public şi avocaţii nu pot fi cesionari de drepturi litigioase, care sunt de competenţa curţii de apel în a cărei circumscripţie îşi exercită funcţiile, sub pedeapsa de nulitate, speze şi daune interese", Înalta Curte constată că contractul de cesiune de creaţă de drept litigios intervenit între Cabinetul de avocat V.B.O. în calitate de cedent şi SC R.B.S. SRL în calitate de cesionar, încalcă interdicţia prevăzută de art. 1309 C. civ. atâta vreme cât cesionarul, deşi persoană juridică, avea la data cesiunii ca asociat unic un avocat.
Spiritul normei ce fixează la art. 1309 incapacitatea specială printre alţii şi a avocaţilor de a dobândi creanţe litigioase este aplicabil în situaţia în care aceştia acţionează prin mijlocirea unei societăţi comerciale unde este unic asociat cum este în speţă, întrucât nu este admisibilă eludarea interdicţiei din lege prin mijlocirea unei societăţi comerciale constituită în acest scop. Din actele aflate la dosar apare evident acest lucru atâta vreme cât societatea s-a constituit cu aproximativ o lună înaintea încheierii contractului de cesiune din 1 aprilie 2009. Convenţia dintre cedent şi cesionar cu privire la această cesiune este demonstrată şi de faptul că în aceeaşi zi a încheierii contractului , cedentul a solicitat executarea sentinţei Tribunalului Bucureşti, iar ulterior acelaşi cedent V.B.O., acordă asistenţă juridică şi reprezintă societatea R.B.S. SRL.
Este de domeniul evidenţei că s-a urmărit prin constituirea acestei societăţi comerciale, având ca unic asociat un avocat, ridicarea interdicţiei prevăzută de art. 1309 C. proc. civ. şi prin aceasta eludarea legii cu bună-ştiinţă.
Având în vedere considerentele ce preced, urmează să fie anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâtul Cabinetul avocat V.B.O. şi, în baza art. 312 pct. 2 C. proc. civ. să fie admis recursul declarat de SC E. SA Bucureşti, să se modifice Decizia recurată în parte, în sensul anulării şi a contractului de cesiune de creanţă de drept litigios din 1 aprilie 2009.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. pârâtele SC T.E. SA, Cabinetul de avocat V.B.O. şi SC R.B.S. SRL vor fi obligate la plata sumei de 159.846,64 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea SC E. SA Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarate de reclamanta SC E. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 17 din 18 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, modifică în parte Decizia recurată, schimbă în tot sentinţa comercială nr. 401/COM din 23 iunie 2010 a Tribunalului Alba, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, constată nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanţă încheiat la 1 aprilie 2009 între pârâţii Cabinetul de Avocatură V.B.O. şi SC R.B.S. S SRL BUCUREŞTI.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei. Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta CABINET AVOCAT V.B.O. împotriva deciziei comerciale nr. 17 din 18 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Obligă pârâtele CABINET AVOCAT V.B.O., SC R.B.S. S SRL BUCUREŞTI şi SC T.E. SA BUCUREŞTI la plata sumei de 159.846,64 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea SC E. SA BUCUREŞTI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 971/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 897/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
