ICCJ. Decizia nr. 1096/2013. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 1096/2013
Dosar nr. 7166/97/2010*
Şedinţa publică de la 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2487/CA/2011 Tribunalul Hunedoara, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Primăria Municipiului Brad şi a respins ca nefondată acţ unea în contencios administrativ formulată de reclamanta C.N.H. SA Petroşani împotriva pârâtei Primăria Municipiului Brad, având ca obiect pretenţii.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanta C.N.H. SA împotriva deciziei nr. 26/2012 din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 1202/2013. Civil. Constatare nulitate act... | ICCJ. Decizia nr. 1199/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|