ICCJ. Decizia nr. 1130/2013. Civil. Partaj judiciar. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1130/2013
Dosar nr. 313/44/2011
Şedinţa publică din 5 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi – Secţia civilă, revizuienta Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Anreiaşu de Jos a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1193 din 22 decembrie 2010 a Tribunalului Vrancea, în temeiul dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 2 şi 7 C. proc. civ. Cu privire la acest ultim motiv, revizuenta a susţinut că instanţa a încălcat autoritatea de lucru judecat stabilită prin sentinţa civilă nr. 4976/2007 şi nr. 4166/2008 ale Judecătoriei Focşani.
Prin decizia civilă nr. 161/R din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, s-a dispus disjungerea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi formarea unui nou dosar, precum şi declinarea competenţei de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în favoarea Tribunalului Vrancea.
Revizuienta Comisia Judeţeană Vrancea a solicitat admiterea cererii de revizuire, apreciind că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi anume:
- să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei;
- să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză;
- hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite;
- în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat;
- să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea puterii lucrului judecat.
Curtea de Apel Galaţi – Secţia civilă, prin decizia nr. 215/R din 6 aprilie 2011, a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a analizat decizia civilă nr. 1193/2010 a Tribunalului Vrancea, precum şi sentinţele civile nr. 4976 din 12 noiembrie 2007 şi nr. 4166/2008 ale Judecătoriei Focşani, prin prisma motivului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reţinând următoarele:
În speţă, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi anume, hotărârile nu sunt pronunţate în aceeaşi pricină, nu există tripla identitate de obiect, cauză şi părţi.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 4976/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 547/2008 a Tribunalului Vrancea, s-a respins plângerea fond funciar formulată de M.O., care solicitase reconstituirea dreptului de proprietate după H.O. şi s-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de S.S.C., în interesul pârâtelor.
Cel de-al doilea proces a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a Hotărârii nr. 290 din 19 decembrie 2008 emisă de Comisia Judeţeană Vrancea şi constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate, precum şi constatarea nulităţii absolute şi radierea încheierilor de carte funciară. Prin urmare, nu există identitate de obiect.
În plus, în al doilea proces instanţa a analizat detaliat ce probleme de drept au fost dezlegate prin sentinţa civilă nr. 4976/2007 reţinând următoarele:
Apărarea intimatului S.S.C. bazată pe conţinutul sentinţei civile nr. 4976 din 12 noiembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Focşani este, de asemenea, irelevantă, în ceea ce priveşte calitatea de succesor a acestuia de pe urma defunctului H.O.
Astfel, după cum s-a arătat mai sus, Hotărârea nr. 134/2006, astfel cum a fost redactată conducea la o situaţie paradoxală, respectiv, s-a încuviinţat reconstituirea dreptului de proprietate după urma unui defunct, fără a se indica însă persoana beneficiară a acestei reconstituiri.
Această situaţie juridică profund ilegală este contestată de M.O., acesta depunând plângere împotriva Hotărârii nr. 134 din 26 septembrie 2006 şi care a constituit obiectul dosarului înregistrat la data de 8 ianuarie 2007, sub nr. 108/231/2007 pe rolul Judecătoriei Focşani.
Prin această plângere, reclamantul O.M. critică Hotărârea nr. 134/2006 tocmai sub acest aspect, respectiv faptul că, deşi s-a reconstituit dreptul de proprietate după defunctul H.O., totuşi nu s-a menţionat cine este moştenitorul acestuia. Plecând de la această situaţie, M.O. a solicitat instanţei să reţină că el este moştenitorul lui H.O., astfel încât reconstituirea dreptului ce a aparţinut acestui defunct să se facă pe numele său. De asemenea, M.O. mai critică şi suprafaţa ce a fost reconstituită prin această Hotărâre, în opinia sa, trebuind ca reconstituirea să se dispună cu privire la o suprafaţă de 734 ha, iar nu doar 518 ha.
În acest dosar a formulat cerere de intervenţie S.S.C., arătând că el este moştenitorul lui H.O., că Hotărârea nr. 134/2006 este legală şi că din totalul suprafeţei reconstituite, M.O. are o cotă de drept de 3/8, restul de 5/8 aparţinându-i, în calitatea sa de moştenitor al lui H.O.
Prin sentinţa civilă nr. 851 din 01 martie 2007 pronunţată în dosar nr. 108/231/2007, Judecătoria Focşani a anulat plângerea înregistrată sub nr. 108/231/2007, pentru lipsa calităţii de reprezentant a numitei C.V., cea care formulase în numele lui M.O. cererea de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 586 din 30 mai 2007 pronunţată în dosar nr. 108/231/2007, Tribunalul Vrancea admite recursul şi casează sentinţa civilă nr. 851 din 01 martie 2007, trimiţând cauza spre rejudecare şi apreciind că numita C.V. are dreptul de a-l reprezenta pe M.O.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. 5331/231/2007, dosar în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 4976 din 12 noiembrie 2007 şi prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de O.M. şi s-a admis cererea de intervenţie a numitului S.S.C. Recursul declarat de O.M. împotriva acestei sentinţe a fost, de asemenea, respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 547 din 05 iunie 2008 pronunţată în dosar nr. 5331/231/2007 de Tribunalul Vrancea.
Curtea de Apel Galaţi a reţinut că, atât prin sentinţa civilă nr. 4976 din 12 noiembrie 2007, cât şi prin decizia civilă nr. 547 din 05 iunie 2008, instanţele au reţinut că M.O. nu are calitatea de moştenitor de pe urma defunctului H.O., dar nu au constatat sau reţinut că M.O. nu este îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurii ce i-a fost luată de stat din patrimoniul său propriu.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie depusă de S.S.C., prima instanţă a calificat-o ca o cerere de intervenţie accesorie, în interesul pârâtelor, nemaifăcând vreo altă referire în considerente cu privire la susţinerile intervenientului. De asemenea, nici instanţa de recurs nu a considerat necesar să facă nicio referire cu privire la situaţia intervenientului, arătând doar în finalul considerentelor, că este nefondată pretenţia recurentului reclamant (M.O.) de a i se reconstitui o suprafaţă de teren suplimentară celei cuprinse în Hotărârea nr. 134/2006.
Din examinarea sentinţei civile nr. 4976 din 12 noiembrie 2007 şi a deciziei civile nr. 547 din 05 iunie 2008, opozabile lui M.O. (acesta fiind reclamant în aceste dosare) rezultă astfel, că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, faţă de M.O. şi succesoarea acestuia C.V., că M.O. nu are calitatea de moştenitor al lui H.O. (chiar dacă era fiu natural al acestuia) şi, în consecinţă, nici nu este îndreptăţit să i se reconstituie dreptul de proprietate după acest defunct.
Aceste hotărâri nu dezleagă însă şi problema moştenitorilor lui H.O., instanţele neanalizând absolut deloc susţinerile lui S.S.C. formulate prin cererea de intervenţie, întâmpinări şi concluzii prin care acesta declara că este moştenitor al lui H.O.
Aşadar, prin aceste hotărâri instanţele au dezlegat cu autoritate de lucru judecat faţă de M.O. şi succesoarea acestuia C.V. următoarele probleme:
- că M.O. nu are calitatea de moştenitor a lui H.O. şi deci nu este îndreptăţit să i se reconstituie dreptul de proprietate după acest defunct;
- că M.O. nu are dreptul să i se reconstituie o suprafaţă suplimentară faţă de cea indicată în Hotărârea nr. 134/2006.
Prin aceste hotărâri, instanţele nu au constatat sau reţinut că M.O. nu este îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurii ce i-a fost luată de stat din patrimoniul său propriu.
De asemenea, prin aceste hotărâri, instanţele nu au analizat, nu au stabilit şi nici nu au reţinut că S.S.C. ar fi succesor al lui H.O.
În aceste condiţii, nu se poate opune cu putere de lucru judecat în prezentul dosar, o stare de drept ce nu a fost tranşată în procesul finalizat cu sentinţa civilă nr. 4976 din 12 noiembrie 2007 şi decizia civilă nr. 547 din 05 iunie 2008, respectiv chestiunea calităţii de succesor al lui S.S.C. de pe urma defunctului H.O.
Prin urmare, apărarea intimatului bazată pe aceste hotărâri este nefondată.
În concluzie, nu mai este posibilă reanalizarea acestei excepţii pe calea revizuirii, deoarece se opune însăşi puterea de lucru judecat asupra rezolvării date prin decizia civilă nr. 119/2010 a Tribunalului Vrancea.
Totodată, instanţa a reţinut în ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 4166/2008, că situaţia este asemănătoare, în sensul că a avut obiect diferit şi anume, plângere formulată de petentul S.S.C. în contradictoriu cu Comisia Locală Andreiaşu şi Comisia Judeţeană Vrancea. Soluţia a fost de admitere a plângerii şi reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea petentului, în calitate de moştenitor al defunctului H.O. pentru suprafaţa de 202 ha teren.
De asemenea, în al doilea proces instanţa a analizat detaliat probleme de drept ce au fost dezlegate prin sentinţa civilă nr. 4166 din 25 septembrie 2008, reţinând următoarele:
„Cercetând conţinutul sentinţei civile nr. 4166 din 25 septembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Focşani se constată că prin aceasta nu s-a stabilit sub nicio formă că amplasamentul de 518 ha pădure a fost proprietatea autorului def. H.O., cu unic moştenitor C.S.S.
Astfel, din cuprinsul hotărârii respective, rezultă că obiectul respectivului dosar l-a constituit cercetarea legalităţii unei alte hotărâri emise de Comisia judeţeană, şi anume, Hotărârea nr. 109/2007, iar instanţa a analizat şi s-a pronunţat cu privire la dreptul de reconstituire al petentului S.S.C. asupra unei suprafeţe de 202 ha, suprafaţă distinctă de cea care a fost reconstituită şi inclusă în titlul de proprietate nr. 8343/2006, titlu emis în baza Hotărârii nr. 134 din 26 septembrie 2006.
Prin urmare, sunt cu totul lipsite de fundament argumentele expuse de Comisia judeţeană Vrancea în cuprinsul acestei Hotărâri nr. 290/2008, în sensul că prin sentinţa civilă nr. 4166 din 25 septembrie 2008 s-ar fi stabilit că amplasamentul de 518 ha pădure a fost proprietatea autorului def. H.O., cu unic moştenitor C.S.S.”
Împotriva deciziei nr. 215/R din data de 6 aprilie 2011, precum şi deciziei nr. 161 din 16 martie 2011 ale Curţii de Apel Galaţi – Secţia civilă a exercitat calea de atac a recursului intimatul S.S.C., solicitând casarea hotărârilor atacate şi, în temeiul art. 313 C. proc. civ., instanţa de recurs să trimită cauza spre rejudecare unei alte instanţe în grad Curţii de Apel Galaţi, faţă de văditele încălcări ale drepturilor la apărare la care a fost supus intimatul şi faţă de manifesta părtinire a acestei instanţe la adresa părţii adverse.
În prealabil, intimatul S.S.C. a arătat cu privire la decizia nr. 161, că la data de 16 martie 2011 nu a fost soluţionată calea de atac a revizuirii, ci doar a fost luată măsura disjungerii unora dintre motivele de critică în revizuire şi declinarea competenţei judecării acestora în favoarea Tribunalului Vrancea, fiind acordat termen în continuare pentru soluţionarea pe fond a cererii de revizuire, soluţionare care s-a făcut prin decizia civilă nr. 215/R din 6 aprilie 2011.
Pe cale de consecinţă, dintr-o eroare hotărârea din 16 martie 2011 a fost denumită decizie şi a primit un număr, când în realitate este vorba despre o încheiere.
Aşa s-a ajuns în situaţia absolut atipică şi neprocedurală, prin care instanţa fondului, într-o singură cerere de revizuire a pronunţat două decizii distincte, la două termene consecutive.
Faţă de corecta calificare a hotărârii din 16 martie 2011 drept încheiere, recurentul-intimat a susţinut că împotriva acesteia se poate formula recurs odată cu fondul, aşa cum stipulează art. 282 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 316 şi art. 328 alin. (2) C. proc. civ.
Intimatul S.S.C. a formulat 5 critici ale recursului declarat împotriva încheierii din 16 martie 2013:
- instanţa de revizuire s-a pronunţat în absenţa dosarului în care fusese pronunţată hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, precum şi în absenţa dosarelor în care instanţele judecătoreşti se pronunţaseră anterior şi faţă de care s-a invocat art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Aspectele care aveau legătură cu fondul şi care au fost soluţionate (disjungerea, excepţia de conexitate, etc.) nu puteau fi cercetate în mod efectiv în absenţa dosarului în care s-a pronunţat decizia care forma obiectul cererii de revizuire.
Cu toate că există o motivare, aceasta nu poate fi decât una fictivă în absenţa respectivului dosar de fond, precum şi a însăşi hotărârii care făcea obiectul revizuirii.
Recurentul a precizat că această primă critică este comună şi deciziei nr. 215/R/2011 a Curţii de Apel Galaţi.
- în mod nelegal a fost respinsă cererea intimatului S.S.C. pentru angajare apărător. În acest mod părţii i-au fost încălcate drepturile la apărare şi la un proces echitabil, consacrate atât de art. 6 din C.E.D.O., cât şi de art. 21 şi art. 24 din Constituţia României.
- nelegalitatea măsurii disjungerii: la dosarul cauzei nu existau pricini care să fi fost întrunite anterior; niciuna dintre pricinile rezultate în urma disjungerii nu se afla în stare de judecată şi nu a fost judecată la respectivul termen.
Ca urmare a calificării motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. ca motiv principal, consideră recurentul că, potrivit art. 17 C. proc. civ., se impunea şi soluţionarea celorlalte de către Curtea de Apel Galaţi.
Din această perspectivă, recurentul a înţeles să critice în mod distinct şi măsura declinării de competenţă către Tribunalul Vrancea.
- măsura de a crea un nou dosar pe rolul Curţii de Apel Galaţi după disjungere nu are niciun temei procedural.
- în mod greşit a fost amânată cererea de conexare a dosarelor nr. 45/44/2011, nr. 46/44/2011 şi nr. 38/44/2011, care aveau aceleaşi părţi şi ca obiect o cerere de revizuire împotriva aceleiaşi hotărâri.
Intimatul S.S.C. a formulat 3 critici ale recursului declarat împotriva deciziei nr. 215/R din data de 6 aprilie 2011:
- instanţa de revizuire a soluţionat cererea de revizuire pe fond în absenţa dosarului în care a fost pronunţată hotărârea ce forma obiectul revizuirii.
Niciuna dintre părţi nu a depus la dosar decizia în cauză şi nici nu se găseşte vreo adresă de înaintare a acesteia. La data de 6 aprilie 2011, decizia nr. 1193 din 22 decembrie 2010 nu se afla la dosar.
Nu au fost ataşate nici dosarele în raport de care s-a invocat contrarietatea de hotărâri.
Instanţa nu a intrat în realitate în cercetarea fondului pricinii, iar motivarea este una fictivă, care doar justifică o soluţie adoptată apriori.
- soluţia a fost dată în condiţiile în care a fost lipsă de procedură cu S.S.C.
Menţiunea de la paragraful 4 al paginii 1 privind „rectificarea citativului” în sensul că S.S.C. ar avea termen în cunoştinţă este nelegală. Argumentul că prezenţa mandatarului la precedentul termen de judecată şi a faptului că ar fi primit termen în cunoştinţă nu este valabilă. Mandatarul a avut mandat şi s-a prezentat numai în dosarul nr. 46/44/2011.
După disjungere, s-a format un nou dosar cu nr. 313/44/2011, în care S.S.C. nu a fost citat conform legii şi despre al cărui număr nu putea să aibă cunoştinţă.
Potrivit art. 107 C. proc. civ., faţă de lipsa de procedură, instanţa de revizuire ar fi trebuit să acorde termen.
- criticile pe fondul soluţiei de revizuire: în mod greşit instanţa a considerat că nu sunt întrunite condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv tripla identitate de obiect, părţi şi cauză.
Identitatea de părţi este indiscutabilă, cel puţin între prezenta cauză şi dosarul nr. 5331/231/2007, părţile având şi aceeaşi calitate, iar C.V. este succesoarea în drepturi a lui O.M.
Nici identitatea de cauză nu poate fi pusă în discuţie, aceasta fiind calitatea de moştenitor de pe urma defunctului H.O., respectiv calitatea de beneficiar al reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor care au aparţinut acestuia.
Deşi aparent, obiectul pricinilor ar fi diferit, în realitate există o identitate perfectă de obiect.
Toate dosarele au un numitor comun: Hotărârea nr. 134/2006 a Comisiei Judeţene Vrancea, fiind în realitate plângeri împotriva acesteia.
Contrarietatea de hotărâri invocată de recurent vizează tocmai aceste chestiuni: nu pot exista în paralel mai multe hotărâri judecătoreşti care vizează reconstituirea aceluiaşi drept de proprietate de pe urma aceluiaşi antecesor, drept care face obiectul aceleiaşi hotărâri - Hotărârea nr. 134/2006 a Comisiei Judeţene Vrancea, iar în unele dintre acestea să se reţină că S.S.C. are calitatea de succesor al defunctului H.O. şi să i se reconstituie dreptul de proprietate, iar în altele ulterioare să se reţină dimpotrivă, că nu are calitate şi să se dispună anularea Titlului de proprietate emis în baza hotărârii menţionate anterior.
Instanţa de revizuire face o greşită aplicare a distincţiei dintre prezumţia de lucru judecat şi excepţia lucrului judecat.
Este ignorat în totul efectul pozitiv al lucrului judecat anterior, respectiv lipsa calităţii de moştenitor a lui O.M. şi calitatea de moştenitor a recurentului S.S.C. de pe urma defunctului H.O.
Între cererea introductivă de instanţă finalizată prin sentinţa nr. 4976/2007 a Judecătoriei Focşani, irevocabilă prin decizia nr. 547/2008 a Tribunalului Vrancea şi prezenta cauză există şi o vădită identitate de motivare, chestiunea pusă în discuţie fiind aceeaşi.
Recurentul a criticat şi disjungerea motivelor de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ. În temeiul art. 17 C. proc. civ., instanţa iniţial învestită cu revizuirea – Curtea de Apel Galaţi era competentă să se pronunţe şi asupra acestora.
La termenul de judecată din 12 februarie 2013, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii recursului şi, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., va fi analizată cu prioritate această excepţie, reţinându-se următoarele:
Obiectul cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. îl constituie decizia civilă nr. 1193 din 22 decembrie 2010 a Tribunalului Vrancea.
Conform art. 322 alin. (2) C. proc. civ., dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă.
În doctrină şi în jurisprudenţă s-a decis constant că recursul, în condiţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., este admisibil numai dacă hotărârea atacată cu revizuire este susceptibilă de apel sau de recurs.
Dispoziţia legală enunţată nu creează un drept de recurs la recurs, ci se aplică şi în acest caz principiul accesorium sequitur principale.
Textul trebuie înţeles în sensul că recursul este admisibil numai dacă a doua hotărâre, care a fost atacată cu revizuire, era susceptibilă de apel sau de recurs, întrucât în caz de contrarietate de hotărâri, art. 327 alin. (1) C. proc. civ. impune anularea celei de-a doua hotărâri, ceea ce înseamnă că admisibilitatea căii de atac se determină în raport cu cea de-a doua hotărâre.
Or, hotărârea din recurs este irevocabilă, în raport cu dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Recursul declarat de intimatul S.S.C. împotriva deciziei nr. 161 din 16 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a fost deja soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă, prin decizia nr. 5855 din 1 octombrie 2012.
Una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic şi se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una şi aceeaşi cale de atac.
Atâta timp cât unul din principiile de drept procesual priveşte unicitatea dreptului de a folosi calea de atac, în cauză nu mai pot fi supuse unei noi analize aceleaşi critici, ce au fost formulate de intimatul S.S.C. prin prezenta cerere de recurs împotriva deciziei nr. 161 din 16 martie 2011. Drept urmare, recursul declarat împotriva acestei hotărâri va fi respins, ca inadmisibil.
În ceea ce priveşte calea de atac a contestaţiei în anulare formulată de intimatul S.S.C. împotriva deciziei nr. 215/R din 6 aprilie 2011 (conform precizărilor de la termenul din 12 februarie 2013), competenţa de soluţionare a acesteia va fi declinată în favoarea Curţii de Apel Galaţi, în conformitate cu prevederile art. 319 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intimatul S.S.C. împotriva deciziei nr. 215/R din data de 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi – Secţia civilă şi deciziei nr. 161 din 16 martie 2011 a aceleiaşi instanţe .
Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulate de acelaşi intimat împotriva deciziei nr. 215/R din data de 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi – Secţia civilă, în favoarea acestei instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1138/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1128/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
