ICCJ. Decizia nr. 959/2013. Civil. Acţiune în constatare. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 959/2013
Dosar nr. 4165/1/2012
Şedinţa publică de la 7 martie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 5 iunie 2012, contestatoarea SC T. SA Suceava a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 712 din 15 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, solicitând anularea deciziei nr. 712 din 15 februarie 2012, rejudecarea recursurilor formulate de SC T. SA şi M. Suceava, admiterea acestora, modificarea parţială a deciziei şi pe fond admiterea acţiunii cu privire la constatarea calităţii de proprietar a SC T. SA asupra clădirilor edificate pe terenurile aferente suprafeţei de 1.553,054 m.p. înscrisă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate şi respingerea recursului declarat de M. Suceava ca neîntemeiat.
Contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
A arătat în cererea sa că instanţa a săvârşit mai multe erori materiale care au influenţat în mod evident hotărârea pronunţată. Astfel, în considerentele deciziei nr. 712 din 15 februarie 2012 instanţa a menţionat că, prin hotărârea nr. 4731/2006 a Judecătoriei Suceava, sentinţa nr. 35/2007 şi decizia nr. 1861/2006 a Curţii de Apel Suceava s-a reţinut că terenurile şi clădirile în litigiu sunt proprietatea M. Suceava, nefiind invocată autoritatea de lucru judecat, instanţa fiind în eroare atunci când a apreciat că din conţinutul unor acte normative reiese că M. Suceava nu a transferat proprietatea asupra imobilelor care fac obiectul prezentului litigiu, precizând şi faptul că sunt menţionate hotărâri inexistente: H.C.L. nr. 84/2002 şi H.G. nr. 140/2009.
Pe de altă parte a susţinut că niciun act normativ nu prevede faptul că M. Suceava nu a transferat proprietatea asupra bunurilor imobile care fac obiectul cauzei.
A arătat că în condiţiile în care a fost admis recursul M. Suceava recursul său nu a mai fost analizat, echivalând cu omisiunea prevăzută de dispoziţiile art. 318 alin. (1)teza a ll-a C. proc. civ., fiind încălcate dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
Motivele invocate în contestaţia în anulare nu pot fi primite pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Conform art. 318 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Textul reglementează contestaţia în anulare specială şi vizează două ipoteze: când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În speţă, contestatoarea are în vedere ambele ipoteze.
În prima ipoteză invocă greşelile materiale strecurate în considerentele deciziei atacate cu privire la aprecierile instanţei în legătură cu dreptul de proprietate al M. Suceava asupra imobilelor în litigiu şi invocarea unor acte normative care ar conferi acesteia un drept de proprietate.
Este de reţinut că greşeala materială nu vizează erori de apreciere a probelor, erori de judecată, calea de atac a contestaţiei în anulare neputând fi utilizată pentru remedierea greşelilor de fond, de interpretare a dispoziţiilor legale, de rezolvare a unui incident procedural, noţiunea de greşeală materială referindu-se la greşeli de fapt, involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante sau unor date aflate la dosarul cauzei.
Având în vedere că SC T. SA invocă greşita judecată a cauzei, determinată de greşita apreciere a probelor, greşeli care vizează judecata fondului cauzei: dezlegarea dată recursului nefiind rezultatul unei greşeli materiale, contestaţia în anulare nu poate fi analizată în limitele de aplicare a art. 318 teza I C. proc. civ., astfel că va fi respinsă.
În ceea ce priveşte cea de-a doua ipoteză privind omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra recursului său, se constată că instanţa a analizat motivele de recurs ale ambelor recursuri prin considerente comune care au condus la admiterea recursului M. Suceava prin P. şi la respingerea recursului SC T. SA astfel că nu s-a justificat susţinerea contestatoarei cum că instanţa a omis să analizeze recursul său.
Este adevărat că instanţa de recurs trebuie să răspundă tuturor motivelor de recurs formulate, însă nu are obligaţia de a răspunde separat fiecărui motiv ci, poate răspunde motivelor de recurs printr-un motiv comun, astfel că neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs, nu constituie, prin ea însăşi o omisiune, dacă instanţa a răspuns motivelor de recurs printr-un considerent comun.
Constatând că ambele recursuri au fost analizate în acelaşi timp, prin considerente comune, care au condus la admiterea recursului pârâtului şi respingerea recursului reclamantei, Înalta Curte apreciază că motivul astfel invocat nu se încadrează în art. 318 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., urmând a fi respins.
Având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile cerute de art. 318 C. proc. civ., pentru considerentele de mai sus, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC T. SA Suceava împotriva deciziei nr. 712 din 15 februarie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în dosarul nr. 3869/86/2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 955/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1233/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
