ICCJ. Decizia nr. 1233/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1233/2013

Dosar nr. 10258/2/2009

Şedinţa publică din 7 martie 2013

Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;

La data de 20 februarie 2004 pe rolul Tribunalului Giurgiu a fost înregistrată acţiunea formulată reclamanţii C.M., C.S. şi C.A.M., prin care aceştia au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC R. SA şi APAPS Bucureşti, obligarea acestora la restituirea unei mori situate în com. Gostinu, jud. Giurgiu, sau, în situaţia în care nu este posibilă restituirea în natură, restituirea în echivalent la preţul zilei.

Prin sentinţa civilă nr. 111 din 28 februarie 2005, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâta A.V.A.S. să emită decizie motivată cuprinzând oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului situat în comuna Gostinu, jud. Giurgiu - moară ţărănească compusă din moară, utilaje şi maşini aferente, locuinţă cu 4 camere, magazie, teren aferent morii de 1600 m.p.

Prin decizia civilă nr. 101 din 28 martie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a admis apelurile declarate de reclamanţi şi A.V.A.S., a desfiinţat sentinţa nr. 111 din 28 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Giurgiu şi a trimis cauza spre rejudecare acestui tribunal, reţinând că instanţa de fond a depăşit limitele investirii sale atunci când a obligat A.V.A.S. la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, din moment ce reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului sau despăgubiri băneşti.

Totodată, s-a stabilit că excepţiile prematurităţii şi a lipsei calităţii procesuale a A.V.A.S. invocate la fond nu sunt întemeiate, şi că, potrivit art. 24 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti se acordă numai pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă, condiţii în care hotărârea este nelegală.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Giurgiu, sub nr. 506/2/2007.

Procedând la rejudecarea fondului cauzei, în limitele arătate în hotărârea instanţei de apel, Tribunalul a solicitat reclamanţilor să îşi precizeze acţiunea, reclamantul C.A.M. arătând că solicită restituirea imobilului în natură sau prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti.

Prin sentinţa civilă nr. 300 din 17 octombrie 2006, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâta SC R. SA Giurgiu să restituie în natură reclamanţilor imobilul proprietatea autorilor acestora, situat în com. Gostinu, jud. Giurgiu, compus din construcţie - moară şi teren aferent în suprafaţă de 721 m.p. Tribunalul a respins acţiunea reclamanţilor faţă de pârâţii A.V.A.S. şi Ministerul Finanţelor Publice, întrucât acestora nu le revine nicio obligaţie legală în speţa de fată.

Tribunalul a reţinut că dispoziţiile de excepţie ale art. 27 din Legea nr. 10/2001 referitoare la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate nu sunt aplicabile în speţă, deoarece imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, astfel că SC R. SA nu poate opune un titlu legal, fiind necesar să restituie în natură partea din imobil ce o deţine.

Prin decizia civilă nr. 268A din 03 mai 2007 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a admis apelul declarat de SC R. SA, a admis cererea de intervenţie în interesul apelantei SC R. SA, a desfiinţat sentinţa nr. 300/2006 a Tribunalului Giurgiu şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Prin aceeaşi decizie a fost respins apelul declarat de apelanţii reclamanţi C.M., C.S. şi C.A.M.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că, în faza judecării apelului, C.D. şi C.F. au formulat cerere de intervenţie accesorie, arătând că au dobândit de la SC R. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2000, imobilul ce face obiectul prezentului dosar, compus din teren în suprafaţă de 710 m.p. şi construcţie având destinaţia de moară în suprafaţă de 157 m.p. plus magazie în suprafaţă de 14 m.p.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că înscrisurile anexate alăturat cererii de intervenţie fundamentează admiterea acesteia, rezultând tară echivoc că intervenienţii în interes accesoriu au dobândit imobilul litigios prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2000.

Curtea de Apel Bucureşti a mai reţinut că societatea pârâtă nu a fost citată în cauză corespunzător.

După casarea cu trimitere, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu, sub nr. 506/2/2007.

Tribunalul a dispus citarea pârâtei SC R. SA prin lichidator judiciar M.C. SRL, şi citarea intervenienţilor în interesul pârâtei SC R. SA, C.D. şi C.F.

La termenul de judecată din data de 29 noiembrie 2007, reclamantul C.A.M. a precizat că solicită restituirea în natură a morii situată în com. Gostinu, jud. Giurgiu, iar dacă restituirea nu mai este posibilă, solicită restituirea în echivalent. Pentru imobilul casă de locuit care a fost demolat, reclamantul a arătat că solicită despăgubiri.

Pârâtele Ministerul Finanţelor Publice şi SC R. SA au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că, în situaţia concretă, nu le revine nici o obligaţie fată de reclamanţi.

Prin sentinţa civilă nr. 297 din 13 decembrie 2007, Tribunalul Giurgiu a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R. SA; a respins acţiunea formulată de reclamanţii C.M., C.S. şi C.A.M., în contradictoriu cu aceste pârâte, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală. Tribunalul a admis, în parte, cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. Bucureşti şi intervenienţii C.D. şi C.F., a constatat că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti, pentru imobilul moară ţărănească situat în com. Gostinu, jud. Giurgiu, format din moară, locuinţă cu 4 camere, magazie şi teren aferent în suprafaţă de 1600 m.p. Tribunalul a obligat pârâta AVAS să emită reclamanţilor decizie cuprinzând propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobilul moară ţărănească, situat în com. jud. Giurgiu, format din moară, locuinţă cu 4 camere, magazie şi teren aferent în suprafaţă de 1600 m.p. Tribunalul a respins capătul de cerere al acţiunii reclamanţilor privind restituirea în natură a părţii din imobil, formată din moară şi teren aferent în suprafaţă de 721 m.p., aparţinând intervenienţilor conform contractului de vânzare cumpărare din 23 martie 2000. Tribunalul a respins capătul de cerere al acţiunii reclamanţilor privind restituirea utilajelor morii. Tribunalul a obligat reclamanţii la plata către intervenienţi a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, din raportul de expertiză tehnică rezultă că din moara veche nu mai există nici o clădire sau utilaj aferent, moara existentă fiind cu totul altă construcţie. Acest nou imobil a intrat în proprietatea pârâtei SC R. SA, terenul în suprafaţă de 721 m.p. fiind dobândit în baza Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Consiliul Judeţean Giurgiu, iar construcţia a fost dobândită în baza contractelor de vânzare - cumpărare de acţiuni şi actului adiţional la contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni.

Tribunalul a reţinut că, în procesul de privatizare, pârâta SC R. SA a înstrăinat imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare, intervenienţii C.D. şi C.F. dobândind în proprietate imobilul format din suprafaţa de 710 m.p. teren; construcţie moară în suprafaţă construită de 157 m.p. şi magazie, în suprafaţă construită de 14 m.p. (fila 35 din dosarul 506/2/2007).

Întrucât, potrivit dispoziţiilor legii civile buna credinţă se prezumă, iar în cauză nu s-a făcut dovada încheierii de către intervenienţi a actului cu rea credinţă, contractul de vânzare - cumpărare fiind încheiat înainte ca imobilul să facă obiectul vreunui litigiu, respectiv înainte de formularea notificării (24 ianuarie 2002), înainte de introducerea cererii de chemare în judecată de către reclamanţi (20 februarie 2004) şi înainte de apariţia Legii nr. 10/2001, Tribunalul a reţinut că actul a fost încheiat cu bună credinţă, nefiind lovit de nulitate. Tribunalul a constatat că, nefiind introdusă o acţiune în anularea sa în termenul prevăzut de legea specială, contractul de vânzare-cumpărare este valabil, producând efectele juridice în vedere cărora a fost încheiat.

Tribunalul a constatat că, prin sentinţa civilă nr. 273 din 03 februarie 2004 a Judecătoriei Giurgiu, rămasă irevocabilă şi confirmată prin decizia civilă nr. 212 A din 07 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a luat act că în patrimoniul intervenienţilor C.D. şi C.F. se evidenţiază imobilul constând din teren în suprafaţă de 710 m.p. şi construcţie având destinaţie de moară în suprafaţă de 157 m.p. şi magazie în suprafaţă de 14 m.p., reţinându-se că acesta a fost dobândit prin vânzare-cumpărare de la SC R. SA, intervenienţii continuând îmbunătăţirile aduse de R. morii, construind un spaţiu din BCA în locul morii din paiantă aflată în pericol de prăbuşire, înlocuind şi cumpărând diferite utilaje.

Cum unitatea deţinătoare este pârâta A.V.A.S., acesteia fiindu-i de altfel adresată şi notificarea formulată de reclamant, având în vedere implicarea sa în procesul de privatizare, Tribunalul a reţinut că aceasta are calitate procesuală pasivă, celelalte părţi, respectiv Ministerul Finanţelor Publice şi SC R. SA, neavând calitate procesuală pasivă, neincumbându-le nici o obligaţie, prevăzută de Legea nr. 10/2001, Ministerul Finanţelor Publice putând fi parte în cauză doar când nu se cunoaşte unitatea deţinătoare, iar SC R. SA nemaiavând nici un drept asupra imobilului. în consecinţă, tribunalul a constatat că excepţiile invocate de pârâtele Ministerul Finanţelor Publice şi SC R. SA sunt întemeiate în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive.

Cu privire la modalitatea de acordare a despăgubirilor Tribunalul a reţinut că, spre deosebire de vechea reglementare, care prevedea posibilitatea acordării de către instanţă a despăgubirilor băneşti, noile modificări aduse Legii nr. 10/2001 prevăd doar măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale, adică potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Cu privire la restituirea utilajelor morii, Tribunalul a reţinut că, aşa cum rezultă din expertiza depusă la dosar, acestea nu se află în incinta imobilului, utilajele existente în prezent nefiind aceleaşi cu cele preluate în anul 1948. Conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii pentru utilaje se acordă doar dacă acestea nu au fost înlocuite, casate sau distruse. In speţă, nu s-a dovedit că acestea mai există, astfel că solicitarea reclamanţilor privind restituirea utilajelor morii este neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 902/2008, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a IV-a Civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii - reclamanţi C.M., C.A.M. şi C.S. şi apelantul - pârât Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr. 297 din 13 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Giurgiu - Secţia Civilă în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi Ministerul Economiei şi Finanţelor şi SC R. SA prin lichidator judiciar SC M.C. SRL Giurgiu şi intimaţii - intervenienţi C.D. şi C.F.

Prin decizia nr. 6970 din 25 iunie 2009, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanţii C.S., C.M. şi C.A.M. împotriva deciziei nr. 902 din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, pe care a casat-o în parte; a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelului declarat de reclamanţi; a menţinut restul dispoziţiilor deciziei; a respins recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva aceleiaşi decizii.

Pentru a decide astfel, înalta Curte a reţinut că este neîntemeiată critica formulată de recurenţii-reclamanţi în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căreia instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, în sensul că prin decizia recurată nu s-a dat curs cererii principale, în schimb, s-a consfinţit transmiterea proprietăţii pentru imobilul revendicat către intervenienţii C.D. şi C.F. Instanţa, constatând că restituirea în natură a imobilului în litigiu compus din teren în suprafaţă de 700 m.p., moară şi construcţiile anexe, nu este posibilă, deoarece SC R. SA a fost integral privatizată, iar ulterior aceasta l-a înstrăinat prin act autentic de vânzare-cumpărare către intervenienţi, faţă de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, putea constata că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv pentru acest imobil.

Prin urmare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece, în cadrul procedurii de aplicare a Legii nr. 10/2001, este stabilită obligaţia acordării de despăgubiri pentru ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă.

Susţinerea recurenţilor-reclamanţi în sensul că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, este nefondată, faţă de faptul că prima instanţă nu a fost învestită prin acţiune cu un capăt de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 23 martie 2000 de B.N.P U.M., încheiat între SC R. SA şi intervenienţii C.D. şi C.F., prin care s-a înstrăinat către intervenienţi terenul în suprafaţă de 710 m.p., construcţia având destinaţia moară, în suprafaţă de 157 m.p. şi magazii în suprafaţă construită de 14 m.p.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că este nefondată şi critica potrivit căreia Statul Român, atâta timp cât nu s-a stabilit situaţia juridică a terenului rămas liber în suprafaţă de 900 m.p. din totalul de 1.600 m.p., are calitate procesuală pasivă şi trebuie să stea în proces în calitate de pârât, deoarece, în condiţiile Legii nr. 10/2001, Statul Român are calitate procesuală doar în ipoteza reglementată de art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, ceea ce nu este cazul în speţă. Criticile referitoare Ia reţinerea de către instanţa de apel a unei stări de fapt greşite privind construcţia cu destinaţie de moara, în sensul că aceasta nu a fost demolată, vizează greşita apreciere a probatoriului administrat şi nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., sancţiunea fiind aceea a neanalizării lor.

Înalta Curte a considerat că este fondată susţinerea recurenţilor - reclamanţi că, fiind înstrăinată doar o parte din terenul preluat abuziv de către stat, trebuia identificat terenul care nu a făcut obiectul vânzării şi stabilit regimul lui juridic. Astfel, recurenţii - reclamanţi susţin că diferenţa dintre terenul în suprafaţă de 700 m.p., dobândit de intervenienţi, şi 1.600 m.p., teren preluat de la autorul lor, care poate fi restituită în natură în condiţiile Legii nr. 10/2001, este deţinută tot de către intervenienţi, însă în apel nu s-au făcut verificări în acest sens. Prin urmare, deşi terenul solicitat a fi restituit în natură de către recurenţii-reclamanţi cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001, instanţa de apel nu a făcut delimitarea acestuia de terenul ce a făcut obiectul înstrăinării către intimaţii-intervenienţi, în suprafaţă de 710 m.p., şi nu a stabilit regimul juridic al acestui teren la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru a putea verifica posibilitatea restituirii sale în natură sau acordării de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001, ceea ce presupune efectuarea unei expertize tehnice topo, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că este nefondat, întrucât instanţa de apel nu şi-a depăşit limitele învestirii, încălcând dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., cu privire la soluţionarea obiectului cererii de chemare în judecată, pentru că prin acţiunea formulată s-ar fi solicitat restituirea în natură a imobilului, şi nu acordarea de măsuri reparatorii, aşa cum susţine recurenta-pârâtă.

Măsurile reparatorii care se cuvin persoanelor îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001 constau fie în restituirea în natură, fie prin echivalent, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din lege. Măsurile reparatorii fiind prevăzute de lege, de esenţa acesteia este restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada de referinţă prevăzută de această lege, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar, în măsura în care aceasta nu este posibilă, în baza dispoziţiilor acestui act normativ persoanelor îndreptăţite li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent şi, prin urmare, critica formulată de recurenta-pârâtă în sensul că în soluţionarea pricinii instanţele au depăşit limitele învestirii nu este întemeiată.

Înalta Curte a considerat că este nefondată critica formulată de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, potrivit căreia, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, numai intimata SC R. SA are calitate procesuală pasivă în cauză, aşa cum reiese din conţinutul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001. SC R. SA era societate integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar potrivit art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, calitate procesuală pasivă într-un litigiu bazat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în ceea ce priveşte bunurile aflate în patrimoniul acesteia, revine instituţiei care a efectuat privatizarea, iar în speţă aceasta este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Prin urmare, critica potrivit căreia, faţă de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, recurenta-pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecăţii este nefondată, întrucât aceasta stă în proces în calitate de pârâtă în temeiul art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Drept consecinţă, în mod corect instanţele de fond şi apel, în situaţia în care nu a fost soluţionată notificarea prin decizie sau dispoziţie motivată în termenul legal, ceea ce echivalează cu refuzul nejustificat al pârâtei de a răspunde la notificarea acestora, au procedat la soluţionarea acţiunii reclamanţilor, aşa cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. XX/2007 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.

În rejudecare, după casare, prin decizia civilă nr. 133A din 26 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi C.M., C.A.M., C.S. şi apelanta pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr. 297 din 13 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 506/2/2007, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Ministerul Finanţelor Publice, G.N. în calitate de reprezentant al acţionarilor SC R. SA şi intimaţii intervenienţi C.D., C.F.

Analizând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a reţinut următoarele:

Motivul de apel invocat de apelanţii reclamanţi în sensul că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi a SC R. SA este nefondat.

Astfel, prin decizia de casare, obligatorie în privinţa problemelor de drept dezlegate, s-a stabilit că SC R. SA era societate integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar potrivit art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, calitate procesuală pasivă într-un litigiu bazat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în ceea ce priveşte bunurile aflate în patrimoniul acesteia, revine instituţiei care a efectuat privatizarea, iar în speţă aceasta este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. În consecinţă, Curtea a constatat că prin decizia de casare s-a stabilit lipsa calităţii procesuale pasive a SC R. SA

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, Curtea a constatat că această excepţie a fost corect admisă de prima instanţă, având în vedere că acţiunea cu care a fost învestită instanţa este o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cadru procesual în care au calitate procesuală persoana îndreptăţită şi persoana notificată, în speţă, entitatea care a efectuat privatizarea. Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în raportul juridic întemeiat pe Legea nr. 10/2001, acesta putând fi chemat în judecată în calitate de reprezentant al statului în cazul prevăzut de art. 28 alin. (3) din această lege, şi anume în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, ceea ce nu este cazul în speţă.

Criticile referitoare la reţinerea bunei credinţe a intimaţilor intervenienţi C. nu au fost reţinute, având în vedere că, prin decizia de casare, s-a constatat că prima instanţă nu a fost învestită prin acţiune cu un capăt de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 23 martie 2000 de B.N.P U.M., încheiat între SC R. SA şi intervenienţii C.D. şi C.F., prin care s-a înstrăinat către intervenienţi terenul în suprafaţă de 710 m.p., construcţia având destinaţia moară, în suprafaţă de 157 m.p. şi magazii în suprafaţă construită de 14 m.p.

În această situaţie, Curtea a constatat că titlul intimaţilor intervenienţi nu a fost contestat şi, mai mult, dreptul acestora de proprietate a fost constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 273 din 03 februarie 2004 a Judecătoriei Giurgiu, rămasă irevocabilă şi confirmată prin decizia civilă nr. 212 A din 07 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a luat act că în patrimoniul intervenienţilor C.D. şi C.F. se evidenţiază imobilul constând din teren în suprafaţă de 710 m.p. şi construcţie având destinaţie de moară în suprafaţă de 157 m.p. şi magazie în suprafaţă de 14 m.p., reţinându-se că acesta a fost dobândit prin vânzare-cumpărare de la SC R. SA.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că este fondată susţinerea reclamanţilor că, fiind înstrăinată doar o parte din terenul preluat abuziv de stat, trebuia identificat terenul care nu a făcut obiectul vânzării, şi anume, diferenţa dintre terenul în suprafaţă de 700 m.p., dobândit de intervenienti, şi 1.600 m.p., şi stabilit regimul lui juridic, pentru a putea verifica posibilitatea restituirii sale în natură sau acordării de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001.

În consecinţă, în rejudecarea apelului s-a dispus efectuarea unei expertize topo pentru delimitarea terenului solicitat a fi restituit în natură de terenul ce a făcut obiectul înstrăinării către intimaţii intervenienti.

Prin raportul de expertiză depus la filele 40-41 din dosarul Curţii, expertul P.D. a concluzionat că imobilul notificat se află în comuna Goştinu, judeţul Giurgiu şi are o suprafaţă de 1101 m.p., expertul menţionând că nu a putut identifica suprafaţa de teren reprezentând diferenţa dintre terenul în suprafaţă de 700 m.p., dobândit de intervenienti, şi 1.600 m.p.

În această situaţie, la termenul din 10 septembrie 2010, Curtea a dispus efectuarea unei noi expertize. Prin raportul de expertiză depus la filele 154-156 din dosarul Curţii, expert Ş.E. a arătat că terenul solicitat a fi restituit în natură cu o suprafaţă de 1600 m.p. nu se poate identifica cu precizie. Experta a identificat parcela intimaţilor intervenienti de 731 m.p., 721 m.p. în acte, o parcelă de 119 m.p., reprezentând drum de acces, parcela de 898 m.p., reprezentând proprietatea lui D.V., parcela 382 m.p., reprezentând domeniul public.

Prin răspunsul la obiecţiuni de la fila 172, experta a arătat că terenul revendicat se află în zona terenului intimaţilor intervenienti şi a vecinilor acestora şi parte din domeniu public, fără a se putea identifica cu precizie, iar zona în care se află fosta moară cu terenul de 1600 m.p. este afectată în întregime de elemente de sistematizare.

În acest context, prin concluziile scrise apelanţii reclamanţi au arătat că nu a fost identificată o suprafaţă compactă de teren care să poată fi restituită în natură, ci numai două mici suprafeţe de 300 şi 120 m.p., astfel încât, în subsidiar, au înţeles să solicite acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.

Curtea a constatat că, în raport de probele administrate în cauză, nu este posibilă restituirea în natură a diferenţei dintre terenul în suprafaţă de 700 m.p., dobândit de intervenienţi, şi 1.600 m.p., reprezentând terenul notificat, întrucât, pe baza înscrisurilor depuse de reclamanţi şi a expertizelor efectuate nu a fost posibilă identificarea amplasamentului respectivei suprafeţe.

În consecinţă, Curtea a constatat că în mod legal a stabilit tribunalul asupra faptului că măsurile reparatorii care urmează a fi acordate contestatorilor trebuie stabilite prin echivalent sub forma despăgubirilor, pentru imobilul moară ţărănească situat în com. Gostinu, jud. Giurgiu, format din moară, locuinţă cu 4 camere, magazie şi teren aferent în suprafaţă de 1600 m.p., în raport de prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă, restituirea va avea loc prin echivalent, în condiţiile acestei legi.

Motivul de apel referitor la greşita obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată către intervenienţi nu este fondat, întrucât, faţă de intervenienţi, pretenţiile reclamanţilor au fost respinse, situaţie în care aceştia erau îndreptăţiţi la acordarea cheltuielilor de judecată, faţă de prevederile art. 274 C. proc. civ.

În consecinţă, văzând prevederile art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi C.M., C.A.M., C.S. împotriva sentinţei civile nr. 297 din 13 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Giurgiu.

În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Curtea a constatat că, în recurs, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat criticile formulate de această parte, pe care le-a considerat nefondate, cu consecinţa respingerii recursului declarat. în consecinţă, în raport de decizia de casare, criticile formulate de această parte sunt nefondate, situaţie în care Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr. 297 din 13 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Giurgiu.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii C.M. , C.A.M. şi C.S. şi pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

1. Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului critică decizia atacată pentru următoarele motive:

În speţă, A.V.A.S. nu poate fi acuzată de pasivitate având în vedere faptul că de la data înregistrării notificării şi până în prezent această instituţie a uzat de toate prerogativele legale, depunând eforturi susţinute în vederea soluţionării acestei notificări, aşa cum rezultă din actele ataşate la dosarul cauzei.

Prin hotărârile pronunţate în cauză a fost obligată pârâta A.V.A.S. să emită reclamanţilor decizie cuprinzând propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobilul moară ţărănească, situată în jud. Giurgiu, com. Gostinu, format din moară, locuinţa cu 4 camere, magazie şi teren aferent în suprafaţa de 1600 m.p.

În susţinerea recursului formulat se arată că potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 10/2001/R, Legea nr. 247/2005, dispoziţiile O.U.G. nr. 1/2007, A.V.A.S. nu are obligaţia de plată efectivă (obligaţie de a da) a măsurilor reparatorii/despăgubirilor către reclamanţi.

Obligaţiile A.V.A.S., conform Legii nr. 10/2001/R, se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri conform dispoziţiilor din Legea nr. 10/2001/R (obligaţie de a face) şi în condiţiile Legii speciale nr. 247/2005 privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Pe cale de consecinţă, se solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

2. Reclamanţii C.M., C.A.M. şi C.S. critică hotărârea atacată pentru următoarele motive:

1. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

a. În acest sens se susţine că instanţa de apel a interpretat greşit, atât cererea de intervenţie a intervenienţilor C.D. şi C.F., cât şi solicitarea reclamanţilor faţă de această cerere.

Astfel, intervenienţii au depus această cerere într-o fază procesuală anterioară tocmai pentru a le fi consolidat dreptul de proprietate asupra terenului de 721 m.p., moară de cereale şi anexe, dobândite parţial prin contract de vânzare-cumpărare B.N.P. U.M. şi parţial prin cumpărare de acţiuni de la SC R. SA

Cererea reclamanţilor, la primirea cererii de intervenţie, nu a fost aceea de a solicita constatarea nulităţii absolute a contractului autentic de vânzare-cumpărare menţionat, ci de a se proceda la compararea de titluri, solicitând instanţei să constate că titlul autorului acestora, anterior naţionalizării imobilului revendicat, este preferabil şi mai bine caracterizat deoarece emană de la un adevărat proprietar care nu a fost evins, fiind cu mult mai vechi decât cel al intervenienţilor C.

Pe de altă parte, preluarea imobilului teren şi construcţie (moară, locuinţă, anexe gospodăreşti) de către stat s-a făcut în mod samavolnic, astfel încât, chiar dacă aparent a existat o bună credinţă a cumpărătorilor intervenienţi C.D. şi C.F., aceştia au cumpărat în fapt de la un evident neproprietar.

Prin urmare, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra comparaţiei titlurilor, arătând în schimb că nu a fost investită cu constatarea nulităţii actului de vânzare-cumpărare.

b. Prin decizia de casare s-a dispus cercetarea fondului cauzei sub aspectul stabilirii situaţiei juridice a terenului liber, de circa 900 m.p., situat în com. Gostinu, jud. Giurgiu, astfel încât acesta să poată fi restituit în natură, iar pentru restul să fie acordate despăgubiri în echivalent.

Instanţa de apel nu a procedat la o justă analiză, astfel încât nu s-a putut atinge acest obiectiv.

Expertizele efectuate în cauză, criticate de reclamanţi, nu au ajuns la nicio concluzie certă, iar răspunsurile la adresele solicitate şi admise ca probă de instanţa de apel au rămas practic fără răspuns, astfel încât această cale de atac nu a putut stabili drepturile astfel cum s-a stabilit prin decizia ICCJ nr. 6970 din 25 iunie 2009.

2. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În acest sens se arată că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 1, 5 şi 9 ale Legii nr. 247/2005.

De asemenea, nu a fost respectată CEDO, Protocolul 1, dar nici Decizia nr. XX/2007 a I.C.CJ. - Secţiile Unite, astfel încât dreptul de proprietate al reclamanţilor a fost încălcat din nou după decizia de naţionalizare, deoarece în urma proceselor purtate, nu au redobândit în fapt, nici bunurile confiscate abuziv, nici despăgubiri sau alte măsuri reparatorii, hotărârile pronunţate fiind lipsite de conţinut. De fapt, prin hotărârile pronunţate instanţele au procedat la o dezinvestire, deoarece chiar şi părţile din dosar au pierdut în parte din calitatea procesuală, fie prin modificarea cadrului legislativ, fie prin transmiterea drepturilor către terţi în aşa-zisul proces de privatizare.

Se solicită, pentru toate aceste motive, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi pe fond admiterea cererii astfel cum a fost precizată.

Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, înalta Curte a constatat următoarele:

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţii C.M., C.A.M. şi C.S. se constată că nu este fondat.

Prima critică de nelegalitate formulată vizează cazul reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la greşita interpretare a naturii sau a clauzelor lămurite şi vădit neîndoielnice ale unui act juridic, în sens de convenţie sau act juridic material, ci nu la interpretarea greşită a unei cereri depuse la dosar, cum este în speţă, cererea de intervenţie accesorie a intervenienţilor C., cu atât mai puţin, la interpretarea greşită a solicitărilor reclamanţilor fată de această cerere, astfel cum în mod eronat susţin recurenţii reclamanţi.

Prin urmare, motivul de modificare invocat şi susţinut în acest mod nu este incident, urmând a fi respins ca atare.

Se impune precizat faptul că prin apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 297/2007 a Tribunalului Giugiu apelanţii reclamanţi nu au solicitat niciun moment, contrar susţinerilor din recurs, să se pronunţe instanţa pe compararea titlurilor de proprietate, respectiv, să constate că titlul autorului acestora este preferabil, fiind mai vechi şi mai bine caracterizat deoarece emană de la un adevărat proprietar care nu a fost evins, ci au formulat doar critici referitoare la reţinerea bunei credinţe a intervenienţilor C. de către prima instanţă.

În acest sens, curtea de apel în rejudecare a reţinut că instanţa de casare a constatat, cu putere de lucru judecat, că prima instanţă nu a fost învestită prin acţiune cu un capăt de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 23 martie 2000 de B.N.P U.M., încheiat între SC R. SA şi intervenienţii C.D. şi C.F., prin care s-a înstrăinat către intervenienţi terenul în suprafaţă de 710 m.p., construcţia având destinaţia moară, în suprafaţă de 157 m.p. şi magazii în suprafaţă construită de 14 m.p.

O altă critică vizează nerespectarea deciziei de casare, în sensul că nu s-a putut atinge obiectivul trasat, sub aspectul stabilirii situaţiei juridice a terenului liber, de circa 900 m.p., situat în com. Gostinu, jud. Giurgiu, astfel încât acesta să poată fi restituit în natură, iar pentru restul să fie acordate despăgubiri în echivalent.

Înalta Curte constată că instanţa de trimitere a rejudecat în mod corect, procedând numai în sensul şi în limitele stabilite prin hotărârea instanţei superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat.

Astfel, în rejudecarea apelului, s-a dispus efectuarea unei expertize topo pentru delimitarea terenului solicitat a fi restituit în natură de terenul ce a făcut obiectul înstrăinării către intimaţii intervenienţi, sens în care, s-a întocmit raportul de expertiză de către expertul P.D., s-a dispus efectuarea unei noi expertize, întocmindu-se raportul de expertiză depus de expertul Ş.E. şi s-a răspuns la obiecţiunile formulate la acesta de către apelanţii reclamanţi.

În raport de acest probatoriu, prin concluziile scrise apelanţii reclamanţi au arătat că nu a fost identificată o suprafaţă compactă de teren care să poată fi restituită în natură, ci numai două mici suprafeţe de 300 şi 120 m.p., astfel încât, în subsidiar, au înţeles să solicite acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.

Curtea de apel a reţinut, în acest context, în mod justificat, că în raport de probele administrate în cauză, nu este posibilă restituirea în natură a diferenţei dintre terenul în suprafaţă de 700 m.p., dobândit de intervenienţi, şi 1.600 m.p., reprezentând terenul notificat, măsurile reparatorii care urmează a fi acordate contestatorilor trebuind stabilite prin echivalent sub forma despăgubirilor, în raport de prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă, restituirea va avea loc prin echivalent, în condiţiile acestei legi.

Un alt motiv de recurs invocat de recurenţii reclamanţi este cel reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În acest sens se arată că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 1, 5 şi 9 şi ale Legii nr. 247/2005. De asemenea, nu a fost respectată CEDO, Protocolul 1, dar nici Decizia nr. XX/2007 a I.C.C.J. - Secţiile Unite, astfel încât dreptul de proprietate al reclamanţilor a fost încălcat din nou după decizia de naţionalizare.

Critica astfel formulată nu este fondată, instanţa de recurs constatând că nu sunt incidente niciuna din ipotezele vizate de acest motiv de nelegalitate, şi anume, hotărârea să fie lipsită de temei legal, sau să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Recurenţii reclamanţi trebuiau să arate în motivarea căii de atac în ce sens nu au fost respectate dispoziţiile legale invocate, simpla afirmaţie în acest sens nefiind suficientă pentru a se admite recursul. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de nelegalitate, dar şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici pertinente privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.

În cauză, afirmaţia generală conform căreia nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 1, 5 şi 9, ale Legii nr. 247/2005, nu a fost respectată CEDO, Protocolul 1, dar nici Decizia nr. XX/2007 a I.C.C.J. - Secţiile Unite, fără dezvoltarea acestui motiv de modificare, nu permite instanţei de recurs o cenzurare a deciziei curţii de apel care, aşa cum s-a reţinut în considerentele ce preced, a fost pronunţată în limitele stabilite prin decizia de casare, obligatorie în privinţa problemelor de drept dezlegate.

Pentru toate aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca, nefondat, recursul declarat de reclamanţi în cauză.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, înalta Curte constată că este nefondat.

Susţinând că A.V.A.S. nu are obligaţia de plată efectivă (obligaţie de a da) a măsurilor reparatorii/despăgubirilor către reclamanţi, ci conform Legii nr. 10/2001/R, obligaţiile A.V.A.S. se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri (obligaţie de a face), în condiţiile Legii speciale nr. 247/2005 privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, se constată că recurenta pârâtă se află în eroare asupra obligaţiei ce îi incumbă în baza sentinţei civile nr. 297 din 13 decembrie 2007, definitivă, a Tribunalului Giurgiu. Prin dispozitivul acestei hotărâri A.V.A.S. a fost obligată să emită reclamanţilor decizie cuprinzând propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobilul în litigiu şi nicidecum să plătească efectiv despăgubirile către reclamanţi.

Pe de altă parte, prin decizia nr. 6970 din 25 iunie 2009, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanţii C.S., C.M. şi C.A.M. împotriva deciziei nr. 902 din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, pe care a casat-o în parte şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelului declarat de reclamanţi, a menţinut restul dispoziţiilor deciziei şi a respins recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva aceleiaşi decizii.

Aşadar, cu privire la soluţia de respingere a apelului declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr. 297 din 13 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat în recurs criticile formulate de această parte, pe care le-a considerat nefondate, cu consecinţa respingerii recursului declarat, soluţia pronunţată intrând astfel, în puterea lucrului judecat.

În consecinţă, având în vedere aceste considerente, înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii C.M., C.A.M. şi C.S. şi de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 133A din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 959/2013. Civil. Acţiune în constatare....		ICCJ. Decizia nr. 1205/2013. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 1130/2013. Civil. Partaj judiciar. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1138/2013. Civil ICCJ. Decizia nr. 1165/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1205/2013. Civil ICCJ. Decizia nr. 1237/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1265/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1272/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1273/2013. Civil