ICCJ. Decizia nr. 1305/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1305/2013
Dosar nr. 2210/3/2008
Şedinţa publică din 12 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V - a civilă, la 18 ianuarie 2008, reclamantul S.H., în contradictoriu cu pârâta SN Î.F. SA, a formulat contestaţie împotriva refuzului tacit al pârâtei de restituire în natură a imobilului, teren şi construcţie, situat în comuna M. Kogălniceanu, fostă Cara Murat, judeţul Constanţa, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 2.511 m.p. şi a construcţiei edificate pe acesta compusă din trei camere, antreu, anexă, grajd şi bucătărie de vară cu beci, magazie, suprafaţa construită fiind de 98,65 m.p., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 22, 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001 şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul a arătat că, în calitate de moştenitor al fostului proprietar, Stoian Gheorghe, a depus la data de 5 noiembrie 2001 la Primăria Comunei M. Kogălniceanu, notificarea din 5 noiembrie 2001, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului şi construcţiei edificate pe acesta.
A precizat că Primăria Comunei M. Kogălniceanu i-a comunicat că imobilul se află în patrimoniul SN Î.F. SA şi că a trimis către aceasta dosarul spre competentă soluţionare.
A mai arătat că, având în vedere dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, absenţa răspunsului persoanei juridice deţinătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acesta trebuie cenzurat de instanţa competentă, tot în condiţiile acestei proceduri speciale.
Prin sentinţa civilă nr. 989 din 12 iulie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul Stoian Horia în contradictoriu cu pârâta SN Î.F. SA, a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la restituire pentru imobilul teren în suprafaţă de 2511 m.p. şi construcţiile edificate pe acesta, situate în Comuna M. Kogălniceanu, judeţul Constanţa şi a dispus restituirea în natură.
A fost obligată pârâta la 3.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că, având în vedere dispoziţiile obligatorii ale deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se impune analizarea fondului cererii de restituire formulate de reclamant, în calitate de unic moştenitor al fostului proprietar, S.G., decedat la 24 februarie 2003, conform certificatului de moştenitor din 16 iunie 2003 eliberat de B.N.P. - A.F.
Tribunalul a constatat că este întemeiată cererea de restituire în natură, imobilul fiind identificat prin raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert ing. S.T., ca fiind situat în prezent în partea de sud a comunei M. Kogălniceanu, judeţul Constanţa, Şoseaua principală Constanţa – Bucureşti, în sensul de mers spre Bucureşti, în partea stângă, la circa 700 m.p., şi se compune din: casă cărămidă în suprafaţă construită de 98,65 m.p., anexă din chirpici lipită de casa veche, în suprafaţă de 90 m.p., construcţie nouă BCA nefinisată, în suprafaţă de 14,50 m.p., magazie din chirpici de 13,50 m.p., bucătărie de vară de 17,10 m.p., beci de 15 m.p. şi teren în suprafaţă de 2511 m.p.
S-a reţinut că imobilul este înscris în lista mijloacelor fixe ale SN I.F. SA - Sucursala Constanţa şi că nu s-au efectuat măsurătorile topografice în vederea obţinerii certificatului de proprietate, precum şi faptul că atâta timp cât pârâta nu a putut invoca în favoarea sa un titlu legal cu privire la imobilul înscris în patrimoniul său, se prezumă că acesta a fost preluat de stat fără titlu valabil, prezumţie ce nu a fost răsturnată în speţă.
S-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, care consacră principiul restituirii în natură.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâta SN I.F. SA, susţinând că nu s-a clarificat calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului şi că s-au depăşit limitele cererii formulate, având în vedere că suprafaţa menţionată în notificare este mai mică decât cea a cărei restituire s-a dispus.
S-a invocat, totodată, de către apelantă excepţia autorităţii de lucru judecat, raportat la sentinţa civilă nr. 2188 din 9 noiembrie 2006 a Tribunalului Constanţa, prin care s-a constatat nerespectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 257/ A din 18 iunie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SN I.F. SA şi a obligat-o pe aceasta la 2.400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, referitor la calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului, că aceasta a fost justificată cu actele de stare civilă depuse la dosar şi certificatul de donaţie nr. 113 din 4 aprilie 1913.
De asemenea, s-a constatat că este neîntemeiată critica referitoare la restituirea a mai mult decât s-a solicitat prin notificare (2.511 m.p. şi construcţiile edificate pe teren).
Instanţa de apel a reţinut că este neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, nefiind întrunită identitatea de părţi, obiect şi cauză.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 octombrie 2012 s-a admis cererea de îndreptare, întemeiată pe art. 281 C. proc. civ., formulată de petentul reclamant S.H. şi s-a dispus îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul deciziei nr. 257/ A din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în ceea ce priveşte domiciliul apelantului, indicat ca fiind în Bucureşti, sectorul 3, Aleea Şcolarilor şi cuantumul cheltuielilor de judecată de 5.400 lei.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SNIF SA, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată în scris atât la data de 7 noiembrie 2011, cât şi la termenul din 30 ianuarie 2012, neavând în vedere concluziile expertizei tehnice judiciare efectuate în cauză, în sensul că terenul revendicat se afla în extravilanul Comunei M. Kogălniceanu şi putea face obiectul unei acţiuni de retrocedare, conform prevederilor Legii nr. 18/1991.
S-a învederat că din adresa din 25 septembrie 2009, comunicată de Primăria M. Kogălniceanu reclamantului S.H., rezultă că autorii acestuia au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 169/1997, situaţie ce face incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Totodată, recurenta pârâtă a susţinut că notificarea din 5 noiembrie 2001 a fost comunicată în mod greşit de către B.M.A. din Constanţa către Primăria M. Kogălniceanu şi nu către persoana juridică deţinătoare, astfel cum este prevăzut în dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Într-o ultimă critică, pârâta - recurentă a solicitat să se constate că dispozitivul deciziei atacate nu se poate pune în aplicare, întrucât toate construcţiile edificate pe terenul revendicat figurează în inventarul societăţii, având valoare contabilă, astfel că sunt incidente disp. art. 10 pct. 5 din Legea nr. 10/2001.
Intimatul reclamant S.H. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile invocate de recurenta pârâtă, Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Deşi recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor aduse deciziei recurate rezultă că acestea se circumscriu parţial dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că se invocă nemotivarea hotărârii.
Imobilul a cărui restituire în natură s-a solicitat de către reclamantul intimat, S.H., a fost dobândit de autorul G.S. prin actul de donaţie autentificat la Grefa Tribunalului Judeţului Constanţa sub nr. 1131 din 4 aprilie 1913, fiind compus dintr-o casă de locuit, corp compus din trei odăi, antreu şi bucătărie cu cameră şi un alt corp - bucătărie de vară cu beci, împreună cu curtea, toate în suprafaţă de 2000 m.p., situate în comuna Cara Murat, judeţul Constanţa.
Prin notificarea din 5 noiembrie 2001 înregistrată la BEJ – M.A. din Constanţa, S.G.G., S.V. şi S.M., în calitate de moştenitori ai defunctului S.V. au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului situat în localitatea M. Kogălniceanu, judeţul Constanţa, compus din construcţii, cu destinaţia fermă şi teren aferent în suprafaţă de 3.333 m.p., imobil dobândit în baza actului de partaj voluntar întocmit la 25 noiembrie 1946 între G., I., A., M., V., V. şi R.S.
Prin cererea înregistrată la BEJ - P.S. din 6 octombrie 2005, adresată pârâtei SN I.F. SA, reclamantul S.H. a înţeles să revină la notificarea din 5 noiembrie 2001, în sensul precizării că solicită restituirea casei de locuit şi a terenului în suprafaţă de 2.000 m.p., ce a aparţinut autorului său S.G., conform actului de donaţie autentificat sub nr. 812 din 4 aprilie 1913 de Grefa Tribunalului Judeţului Constanţa.
La solicitarea pârâtei SN I.F. SA, reclamantul S.H. a anexat solicitării sale de restituire raportul de expertiză tehnică imobiliară extrajudiciară întocmit de expertul ing. S.T. şi declaraţia notarială a numiţilor Ş.G. şi P.I., autentificată din 29 noiembrie 2006, în sensul că imobilul în litigiu, compus din locuinţă şi terenul aferent în suprafaţă de aproximativ 2.000 m.p., situat în localitatea Cara Murat, în prezent M. Kogălniceanu, judeţul Constanţa, a aparţinut lui G.S. şi a fost abandonat în anul 1945, în urma invaziei ruseşti.
Expertiza extrajudiciară a identificat imobilul, precizând că acesta se află în partea de sud a comunei M. Kogălniceanu, Şoseaua principală Constanţa - Bucureşti, pe partea stângă (de la Constanţa spre Bucureşti), la circa 700 m.p., menţionând vecinătăţile şi compunerea acestuia: trei camere, antreu, anexă, grajd, bucătărie de vară cu beci şi o construcţie nouă şi magazie din BCA, învelit cu azbociment.
Contrar expertizei depuse în faţa primei instanţe, expertiza tehnică judiciară efectuată în faza apelului a concluzionat că imobilul a cărui restituire s-a solicitat se află în extravilanul comunei M. Kogălniceanu la circa 5 km depărtare de comună, pe partea stângă a Şoselei Naţionale 2 A (parcela A 656) şi că o parte din anexele casei sunt construcţii noi (numerotate în anexa la expertiză cu nr. 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 şi 16).
Ca urmare a obiecţiunilor formulate de părţi, s-a depus la dosar o completare la raportul de expertiză a expertului tehnic, ing. O.V., care a arătat că terenul identificat se află în folosinţa SN I.F. SA.
La solicitarea reclamantului, Primăria comunei M. Kogălniceanu i-a comunicat acestuia că imobilul Canton M. Kogălniceanu este situat în intravilanul comunei, conform Hotărâri C.L. 15 din 26 ianuarie 2012.
Într-adevăr, prin obiecţiunile la raportul de expertiză tehnică C.M. depuse la 25 octombrie 2011, pârâta SN I.F. SA a solicitat respingerea pe fond a cererii reclamantului S.H. ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, invocând în susţinerea acestei excepţii concluziile expertizei efectuate în apel.
Excepţia menţionată a fost reiterată prin notele scrise depuse de pârâta apelantă SN I.F. SA la 20 ianuarie 2012.
Curtea va constata că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei, hotărârea recurată fiind practic nemotivată în ceea ce priveşte apărarea pârâtei SN I.F. SA cu privire la incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001, având în vedere situarea imobilului în extravilanul Comunei M. Kogălniceanu.
Se impune, astfel, lămurirea amplasamentului imobilului în litigiu, eventual prin suplimentarea probatoriului, pentru a se stabili dacă acesta este situat în extravilanul sau intravilanul Comunei M. Kogălniceanu, având în vedere concluziile contradictorii ale expertizelor efectuate în cauză şi adresa Primăriei acestei localităţi.
De asemenea, Curtea va constata că în cauză nu a rezultat cu certitudine modul de preluare de către Stat a imobilului în litigiu, spre a se putea verifica caracterul abuziv al preluării, singura probă în acest sens constituind-o declaraţia autentică în sensul că ar fi fost abandonat ca urmare a invaziei ruseşti.
Urmează ca, în soluţionarea acestei chestiuni, instanţa de apel să aibă în vedere răspunsul Primăriei comunei M. Kogălniceanu, către SN I.F. SA, în sensul că nu deţine în arhivă registre de rol fiscal anterioare anului 1959, iar în cele ulterioare anului 1959 nu figurează numitul S.G.
Ca atare, urmează să se verifice incidenţa art. 2 din Legea nr. 10/2001, raportat la dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) şi 23, spre a se verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a se putea dispune restituirea în natură, cu atât mai mult cu cât o parte din construcţiile edificate pe teren sunt construcţii noi, ce nu au aparţinut autorului reclamantului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SN Î.F. SA împotriva deciziei nr. 257/ A din 18 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1302/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1306/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
