ICCJ. Decizia nr. 1307/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1307/2013
Dosar nr. 25062/3/2011
Şedinţa publică din 12 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 6 aprilie 2011, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat instanţei să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunţa, obligarea pârâţilor în solidar la restituirea preţului pentru imobilul situat în Bucureşti, Str. Şcoalei, sector 2, stabilit la nivelul valorii de circulaţie conform standardelor internaţionale de evaluare.
În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 501 alin. (21) din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamanta a arătat că, prin contractul de vânzare - cumpărare din 18 martie 1997, autorii săi au dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995, dreptul de proprietate asupra imobilului cu destinaţia de locuinţă, situat la adresa menţionată, validitatea titlului autorilor săi fiind confirmată urmare a formulării unei acţiuni în justiţie de către S.M., privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare, acţiune perimată prin sentinţa irevocabilă nr. 1316 din 25 februarie 2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2.
S-a mai arătat că la data de 7 august 2007, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2, S.M. a solicitat ca reclamanta să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în litigiu, acţiunea fiind admisă prin sentinţa civilă nr. 1000 din 6 februarie 2008 a Judecătoriei Sectorului 2.
Prin decizia civilă nr. 1774 din 19 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei menţionate şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.M., recurs ce a fost admis prin decizia civilă nr. 1398 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Rejudecând cauza, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 4868/ R din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, a admis recursul declarat de recurenta - reclamantă S.M. împotriva Deciziei nr. 592 din 26 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V - a civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă B.M. şi a modificat în tot decizia, în sensul că a respins apelul ca nefondat.
Urmare a pronunţării acestei hotărâri, reclamanta a pierdut orice drept asupra imobilului în cauză, imobil pe care autorii săi, Ş.V.V. şi P.C.T., l-au cumpărat prin contractul de vânzare - cumpărare din 18 martie 1997, în baza Legii nr. 112/1995.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize construcţii, care a avut ca obiectiv stabilirea valorii imobilului în litigiu, aceasta fiind întocmită de către expertul A.N.
Prin sentinţa civilă nr. 266 din 13 februarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a III - a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin aceeaşi hotărâre s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 501 din Legea nr. 10/2001, introdus în conţinutul acestei legi prin art. 18 din Legea nr. 1/2009, proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, iar plata acestor sume se face de către Ministerul Finanţelor Publice.
S-a reţinut, astfel, că are calitate procesuală pasivă în cauză Ministerul Finanţelor Publice şi nu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, tribunalul a constatat că, având în vedere considerentele reţinute cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 4868/ R din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII - a civilă, reclamanta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 501 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin art. 18 din Legea nr. 1/2009), întrucât contractul de vânzare - cumpărare din 8 martie 1977 nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, ci cu încălcarea acestor dispoziţii, întrucât, la data încheierii lui, se formulase de către fostul proprietar o cerere de restituire în natură sau despăgubiri, iar, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 1 pct. 4, 5 şi 6 din Hotărârea nr. 20/1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, contractul nu ar fi trebuit încheiat decât după clarificarea situaţiei juridice a imobilului respectiv.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta B.M., fără a arăta motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină cererea sa, conform art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă, prin decizia civilă nr. 249/ A din 19 iunie 2012, examinând apelul prin prisma dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., l-a admis şi a schimbat sentinţa apelată în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice. S-a admis acţiunea şi au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 178.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând preţul de piaţă al imobilului din Bucureşti, Str. Şcoalei.
Prin considerentele deciziei menţionate, instanţa de apel a apreciat că tribunalul a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 şi ale art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care identifică sursa din care se va achita preţul actualizat sau preţul de piaţă, ceea ce nu echivalează cu lipsa calităţii procesuale pasive a Statului, singurul responsabil pentru pierderea de către chiriaşul cumpărător a apartamentului dobândit în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995.
S-a considerat că reţinerea calităţii procesuale pasive a acestui intimat pârât în apel nu atrage soluţia desfiinţării sentinţei primei instanţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât calitatea de reprezentant a statului o are Ministerul Finanţelor Publice, iar tribunalul a analizat fondul pretenţiilor deduse judecăţii în contradictoriu cu acesta.
Pe fondul pretenţiilor reclamantei, curtea de apel a reţinut că prima instanţă a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 501 din Legea nr. 1/2009, întrucât, în cauză, a intervenit desfiinţarea titlului de proprietate al apelantei reclamante ca urmare a admiterii acţiunii în revendicare prin comparare de titluri, iar nu a nerespectării dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
S-a avut în vedere, faptul că, mai mult, validitatea titlului apelantei reclamante a fost contestată în justiţie de către S.M., care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 18 martie 1997, contract cea reprezentat titlul reclamantei în acţiunea în revendicare, iar această acţiune a fost perimată prin sentinţa irevocabilă nr. 1316 din 25 februarie 2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2.
În această situaţie, s-a apreciat că sunt întrunite cele două condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 1/2009, apelanta fiind îndreptăţită să primească preţul de piaţă calculat conform standardelor internaţionale de evaluare.
Acesta a fost evaluat în apel, prin expertiza tehnică de specialitate administrată în această fază procesuală, valoarea de piaţă a apartamentului, calculată de expert tehnic judiciar ing. A.N. fiind de 178.000 euro.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâţii au invocat, într-o primă critică, greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere că au fost ignorate dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 112/1995 şi ale art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care se referă la Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu, în calitatea sa de titular al fondului extrabugetar, iar nu aceea de reprezentant al Statului Român.
S-a susţinut, astfel, că s-a făcut confuzie între Statul Român şi Ministerul Finanţelor Publice, persoane juridice distincte, fără a se avea în vedere că justificarea calităţii procesuale pasive presupune existenţa identităţii, între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic.
De asemenea, recurenţii au invocat ca argument în susţinerea primului motiv de recurs, împrejurarea că deposedarea cumpărătorului de apartamentul ce face obiectul litigiului, ca urmare a admiterii acţiunii, în revendicare, întruneşte condiţiile unei tulburări de drept prin fapta unui terţ, de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicţiune totală a locatorului, respectiv Municipiul Bucureşti prin Primarul General, astfel că nu poate fi antrenată răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat modul de interpretare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 501 şi 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, în raport de care trebuie să se realizeze distincţia dintre preţul actualizat şi preţul de piaţă al imobilului.
În acest context, s-a susţinut că, în speţă, contractul de vânzare - cumpărare s-a încheiat cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, fapt ce rezultă din decizia civilă nr. 4868/ R din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII - a civilă, prin care s-a reţinut că, încă din anul 1993, fosta proprietară a imobilului în litigiu, S.M., înregistrase sub nr. X cererea prin care solicita obligarea Primăriei Municipiului Bucureşti de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul preluat abuziv de stat şi că autorii reclamantei B.M., cu minime diligenţe, au cunoscut sau puteau cunoaşte că vânzătorul nu este proprietarul imobilului obiect al contractului, astfel încât acesta nu ar fi trebuit încheiat decât după clarificarea situaţiei juridice a bunului respectiv.
S-a învederat că soluţia instanţei de apel a golit de conţinut prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001, considerând că simplul aspect al preluării fără titlu de către stat e suficient pentru a da dreptul chiriaşului la plata preţului de piaţă, în condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei sentinţe definitive şi irevocabile în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare.
Prin urmare, s-a susţinut că reclamanta este în drept să solicite cel mult preţul plătit, reactualizat cu indicele de inflaţie.
Examinând criticile invocate de pârâţii recurenţi raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
În ceea ce priveşte prima critică vizând modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în sensul că dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 conferă calitate procesuală pasivă Ministerului Finanţelor Publice, iar nu Statului Român reprezentat de acest minister, Curtea va constata că aceasta nu poate fi primită.
Coroborând dispoziţiile art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, care dispune în sensul că acesta reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, precum şi în orice situaţie în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ, cu dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte va constata că această critică este formală.
Obligaţia proprie a Ministerului Finanţelor Publice de restituire a preţului sau a valorii de circulaţie, după caz, este instituită ca urmare a constituirii unui fond extrabugetar special la dispoziţia acestui minister.
Astfel, Ministerul Finanţelor Publice este obligat la restituirea preţului sau a valorii de circulaţie a imobilului în considerarea calităţii sale de reprezentant general al Statului Român, iar executarea obligaţiei revine acestei unităţi, independent de împrejurarea că a stat în judecată în nume propriu, ori în calitate de reprezentant. De altfel, această interpretare a instanţei de apel este în acord cu spiritul legii de reparaţie, care consacră obligaţia Statului Român de a repara prejudiciile suferite de persoane ca urmare a abuzurilor săvârşite de stat, prin instituţiile sale.
Mai mult, Curtea va reţine că, în speţă, în raport de obiectul acţiunii reclamantei, tinzând la angajarea răspunderii vânzătorului pentru evicţiune totală, instanţa de apel a reţinut în mod judicios calitatea procesuală pasivă a Statului Român, art. 511 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, reprezentând o aplicaţie a instituţiei răspunderii pentru evicţiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 11 decembrie 1989 şi înstrăinate de stat chiriaşilor în baza Legii nr. 112/1995.
Nici critica vizând fondul cauzei, formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, nu este întemeiată.
Recurenţii au învederat faptul că ar fi fost eludate prevederile Legii nr. 112/1995 prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare din 18 martie 1997.
Contrar susţinerilor recurenţilor, prin considerentele deciziei nr. 4868/ R din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a reţinut că imobilul a fost cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 de către autorii reclamantei, Ş.V. şi P.C., conform contractului de vânzare - cumpărare indicat, ce a fost menţinut printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 a modificat art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, referindu-se la „restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (21) de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Tot astfel, după art. 50, prin acelaşi act normativ s-a introdus un nou articol, art. 501, cu următorul cuprins: „proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilului stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare; valoarea despăgubirilor se stabileşte prin expertiză”.
Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, trebuie făcută distincţia între preţul actualizat şi preţul de piaţă al imobilului, după modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul fie prin desfiinţarea contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu rea - credinţă, ca o consecinţă a admiterii acţiunii în nulitate, fie prin admiterea acţiunii în revendicare prin comparare de titluri, ipoteză ce presupune existenţa unor titluri valabile de proprietate.
În acest context, instanţa de apel a apreciat corect că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 republicată, întrucât titlul de proprietate al reclamantei B.M. a format obiectul unui litigiu, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1000 din 6 februarie 2008 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, în cadrul căruia, urmare a comparării titlurilor părţilor, s-a constatat preferabilitatea titlului fostei proprietare S.M., faţă de titlul intimatei, având în vedere împrejurarea că aceasta din urmă a dobândit imobilul de la un non dominus.
În speţă, imobilul a fost cumpărat de autorii intimatei reclamante în temeiul Legii nr. 112/1995, conform contractului menţinut prin Decizia nr. 1018/1997 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, astfel că situaţia acesteia de cumpărător de bună - credinţă este protejată prin art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul pârâţilor este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 249/ A din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1306/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1313/2013. Civil → |
|---|
