ICCJ. Decizia nr. 1313/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1313/2013
Dosar nr. 2279/108/2010
Şedinţa publică din 12 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 aprilie 2010 pe rolul Tribunalul Arad reclamanţii T.G.A., P.I. şi P.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Arad reprezentat prin primar, anularea Dispoziţiei nr. 1633 din 16 martie 2010 emisă de Primarul municipiului Arad în temeiul Legii nr. 10/2001 şi obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri pentru imobilul ce a fost situat în Arad, str. Horia, înscris în CF, respectiv diferenţa între valoarea despăgubirilor primite în baza Legii nr. 112/1995 şi valoarea imobilului în prezent.
Prin Sentinţa civilă nr. 510 din 7 iulie 2010, Tribunalul Arad a respins acţiunea reţinând, în esenţă că reclamanţii se află în posesia unui titlu executoriu prin care acestora li s-a recunoscut dreptul de a încasa despăgubiri, fiind vorba despre sentinţa civilă nr. 37 din 27 ianuarie 1999 a Tribunalului Arad rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 76 din 29 iunie 2000 a Curţii de Apel Timişoara. Recursul declarat în cauză de Consiliul local al Municipiului Arad a fost constatat ca fiind nul prin decizia civilă nr. 1151 din 4 aprilie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie.
2. Instanţa de apel
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii solicitând admiterea căii de atac şi schimbarea în totalitate a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii.
Apelanţii au solicitat şi admiterea cererii de repunere în termenul de apel, cu motivarea că sentinţa nu le-a fost comunicată la domiciliul lor, ci au ridicat-o de la Tribunal abia în data de 02 mai 2012.
Prin decizia civilă nr. 145 din 19 septembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins, ca tardiv, apelul reclamanţilor T.G.A., P.I. şi P.E., în contradictoriu cu pârâţii intimaţi Municipiul Arad, prin Primar şi Primarul Municipiului Arad.
Pentru a decide astfel, Curtea s-a pronunţat cu prioritate asupra cererii de repunere în termenul de apel, aşa cum reiese din practicaua deciziei şi a apreciat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că potrivit dovezilor de la dosar (filele 44, 45 şi 46 dosar fond) sentinţa atacată le-a fost comunicată reclamanţilor la domiciliile acestora, indicate prin acţiune.
Din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii declarării apelului, pe care a admis-o, cu motivarea că sentinţa apelată le-a fost comunicată reclamanţilor la data de 3 august 2010, iar apelul a fost înregistrat cu mult peste termenul legal de 15 zile prev. de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., respectiv la data de 17 mai 2012.
3. Recursul
Împotriva deciziei mai sus menţionate au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii T.G.A., P.I. şi P.E., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor, reclamanţii au arătat că în mod greşit instanţa de apel a considerat că apelul este tardiv formulat atâta vreme cât sentinţa apelată nu le-a fost comunicată la domiciliul acestora.
Recurenţii consideră că sentinţa apelată le-a fost comunicată la data de 02 mai 2012, dată la care au luat cunoştinţă de conţinutul sentinţei.
Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului formulat împotriva hotărârii primei instanţe.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, potrivit celor ce succed.
Instituţia repunerii în termen permite înlăturarea sancţiunii decăderii din dreptul de a mai efectua un act de procedură pentru care partea a depăşit termenul imperativ prevăzut de lege pentru efectuarea sa valabilă.
Premisa analizării unei cereri de repunere în termen este aceea a valabilităţii actului de procedură de care legea leagă începutul termenului pentru a cărui nerespectare intervine sancţiunea decăderii.
În speţă, instanţa de apel a fost învestită cu o cerere de repunere în termenul de declarare a căii de atac, astfel că, în acest caz, premisa anterior menţionată presupunea valabilitatea actului de procedură al comunicării sentinţei tribunalului.
Aşadar, în mod corect s-a constatat de către instanţa de apel că potrivit dovezilor de la dosar (filele 44, 45 şi 46 dosar fond) sentinţa atacată le-a fost comunicată reclamanţilor la domiciliile indicate prin acţiunea introductivă de instanţă (fila 2 dosar fond).
Reclamanţii, prin susţinerile reluate şi prin motivele de recurs, tind să justifice nevalabilitatea actului de procedură al comunicării, ceea ce este incompatibil cu dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., pentru că, dacă actul de procedură al comunicării sentinţei tribunalului este lovit de nulitate, rezultă că acesta nu are aptitudinea de a declanşa în mod valabil curgerea termenului de declarare a apelului, consecinţa fiind că reclamanţii ar fi fost în termen legal de formulare a apelului, în absenţa unei comunicări a hotărârii primei instanţe.
Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel a stabilit că hotărârea primei instanţe a fost comunicată reclamanţilor, actul de procedură al comunicării soluţiei fiind valabil, acesta îndeplinind toate cerinţele legale.
În aceste condiţii, susţinerea recurenţilor din cuprinsul motivelor de recurs în sensul că nu le-a fost comunicată sentinţa instanţei de fond decât la data de 02 mai 2012, este nefondată.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii T.G.A., P.I. şi P.E. împotriva Deciziei nr. 145 din data de 19 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1307/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1350/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
