ICCJ. Decizia nr. 1393/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1393/2013
Dosar nr. 2097/84/2009
Şedinţa publică din 14 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Zalău la data de 28 octombrie 2008, reclamanţii D.I., D.M., O.E., O.T. şi E.P. au chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Zalău, B.I.E. şi B.J.M. solicitând să se dispună anularea dispoziţiilor din 07 decembrie 2007 şi din 22 mai 2008 emise de Primarul Municipiului Zalău, precum şi anularea încheierilor de intabulare din 05 august 2008, privind terenul în suprafaţă de 899 mp, înscris în CF Zalău, din 05 august 2008, privind terenul în suprafaţă de 131 mp, înscris în CF Zalău.
Prin sentinţa civilă nr. 732 din 12 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Zalău s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Zalău, invocată de pârâta Primăria Municipiului Zalău şi s-a declinat competenţa soluţionării cererii formulate de reclamanţi în favoarea Tribunalului Sălaj.
Prin încheierea civilă nr. 555 din 27 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Sălaj s-a admis excepţia de necompetenţă materială a tribunalului privitoare la soluţionarea acţiunii reclamanţilor, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a înaintat dosarul la Curtea de Apel Cluj în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Prin Sentinţa civilă nr. 48 din 14 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a stabilit competenţa favoarea Tribunalului Sălaj.
Prin Sentinţa civilă nr. 2639 din 20 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Sălaj s-a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor, care au fost obligaţi, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei către pârâtele B.I.E. şi B.I.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin notificarea nr. 695 din 02 noiembrie 2001, numitul B.C. a solicitat, în calitate de moştenitor după defuncta I.S., restituirea prin echivalent a imobilelor situate în municipiul Zalău, str. 22 Decembrie 1989, compuse din 2 case şi teren în suprafaţă totală de 3.712 mp, identificate în C.F.
Din C.F. Zalău reiese că în anul 1929 - I.S. (măritată cu B.Ş.) a moştenit de la I.F., devenind astfel proprietară tabulară, imobilele de sub nr. top. 900 şi respectiv 962, imobile compuse din casă de locuit cu anexe gospodăreşti şi teren în suprafaţă totală de 3.712 mp. În 1938 imobilul de sub nr. top. 962 s-a dezmembrat după cum urmează: parcela cu nr. top. x, în suprafaţă de 692 stânjeni pătraţi (2489 mp) s-a readnotat în favoarea proprietarilor existenţi, iar parcela cu nr. x s-a transnotat în CF în favoarea lui T.A., prin cumpărare (în baza contractului de vânzare cumpărare din 14 octombrie 1938).
Prin Decizia nr. 32/1957, în baza Încheierii nr. 267 din 11 mai 1957, terenul notat în CF s-a transcris în favoarea Statului Român în C.F. nr. l Zalău. Construcţiile au fost naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950, după cum reiese din încheierea Tribunalului Popular Raional Zalău din data de 22 mai 1957, iar pentru acestea notificatorul a primit despăgubiri prin Hotărârea nr. 79 din 23 iulie 1996 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
Notificatorul B.C. a fost unicul moştenitor al bunicii sale B.S. (născută I.), conform actelor de filiaţie depuse. Notificatorul a decedat la data de 07 mai 2004, lăsând ca moştenitoare pe soţia B.I.E. şi, respectiv, pe fiica B.J.M., conform certificatului de moştenitor din 20 mai 2004.
Din declaraţia dată în formă autentică din 06aprilie 2005, reiese că pentru casa de locuit cu anexe gospodăreşti s-au primit despăgubiri, iar pentru teren nu au primit nicio despăgubire şi nici un alt teren intravilan în schimb.
Potrivit concluziilor expertului tehnic P.S., prezentate în memoriile tehnice depuse la dosar, în prezent construcţiile sunt demolate, iar terenul expropriat este ocupat parţial de locuinţe particulare şi, ca atare, poate fi restituită în natură doar o suprafaţă liberă de 741 m.p. şi respectiv 655 m.p.
Persoanele îndreptăţite B.I.E. şi B.J.M. au declarat sub semnătură privată în faţa comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 că nu doresc să primească prin compensare vreunul dintre terenurile disponibile aflate pe lista ce le-a fost pusă la dispoziţie şi solicită, totodată, acordarea de despăgubiri conform prevederilor Legii nr. 10/2001.
Având în vedere cele arătate mai sus, Comisia de analiză a notificărilor a propus emiterea unei dispoziţii în favoarea numitelor B.I.E. şi B.J.M., privind restituirea în natură, în cote părţi ideale de ¼ şi respectiv ¾, a parcelelor de sub numerele top. 900 şi respectiv 962/a în suprafaţă de 741 m.p. şi 655 m.p., identificate conform memoriilor tehnice depuse la dosar şi acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor, pentru suprafaţa de teren de 2316 mp, imposibil de restituit în natură.
Urmare a comunicării către persoanele îndreptăţite a dispoziţiei Primarului Municipiului Zalău de restituire în natură din 07 decembrie 2007, B.I.E. a solicitat unităţii emitente, prin cererea din 18 februarie 2008, suspendarea procedurii de soluţionare a notificării nr. 695 din 02 noiembrie 2001, motivând că, la momentul întocmirii documentaţiei de intabulare a terenului restituit în natură prin dispoziţia de mai sus, s-au descoperit erori în documentaţia tehnică executată de expertul P.S., obligându-se, totodată, să depună o nouă documentaţie care să corespundă situaţiei reale a terenului revendicat.
Din memoriul tehnic nr. 15778 din 27 martie 2008 executat de expertul tehnic P.G. a rezultat că parcela de teren în suprafaţă de 741 m.p., situată pe str. 22 Decembrie 1989, este înscrisă în CF; parcela de teren situată pe str. 22 Decembrie 1989 este înscrisă în Cf şi are o suprafaţă totală de 1623 m.p.
În urma măsurătorilor făcute de către expertul tehnic P.G. s-a constatat că parcela situată pe str. 22 Decembrie 1989 are o suprafaţă totală de 1.623 m.p. şi nu 1.439 m.p., cât este înscris în CF Zalău. Această greşeală a fost îndreptată de către expert cu ocazia întocmirii documentaţiei de dezmembrare.
Având în vedere cele arătate mai sus, prin Dispoziţia Primarului Municipiului Zalău nr. 1451 din 22 mai 2008 s-a modificat Dispoziţia nr. 12977 din 07 decembrie 2007 şi s-a dispus în favoarea numitelor B.I.E. şi B.I.M., potrivit cotelor părţi ideale de ¼ şi, respectiv ¾, restituirea în natură a următoarelor parcele identificate conform memoriilor tehnice depuse la dosar: parcela situată în Zalău pe strada 22 Decembrie 1989, înscrisă în CF, în suprafaţă de 741 m.p. (pentru diferenţa de 482 m.p. până la totalul de 1223 urmând a se acorda despăgubiri); parcelele situate în Zalău pe strada 22 Decembrie 1989, înscrise în CF, în suprafaţă de 899 mp şi respectiv 131 m.p. (pentru diferenţa de 593 m.p. până la totalul de 1.623 m.p. urmând a se acorda despăgubiri).
Pârâta Primăria Municipiului Zalău a susţinut că, la restituirea în natură a terenului în favoarea moştenitoarelor notificatorului B.C., s-a lăsat drum de acces la toate construcţiile situate pe terenul ce a făcut obiectul notificării din 02 noiembrie 2001.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză de către expertul topograf D.G., prima instanţă a reţinut că pe terenul restituit se află două magazii din lemn, WC din cărămidă, grajd din cărămidă, plus o magazie şi un garaj din lemn, accesul putându-se face numai pietonal.
Din completarea la raportul de expertiză s-a mai reţinut că accesul la proprietăţile reclamanţilor se poate face doar pietonal datorită faptului că lăţimea cea mai mică este de 1,35 m.
Instanţa de fond a mai avut în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 33 din H.G. nr. 20/1996 privind normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, astfel cum au fost modificate şi completate prin H.G. nr. 11/1997, în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, iar potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995, suprafeţele preluate de stat sau de alte persoane juridice aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, recalificat ca apel, reclamanţii D.I., D.M., O.E., O.L., S.K.F. şi E.P., solicitând casarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare s-a arătat că instanţa de fond a examinat pe larg temeiurile care au stat la baza emiterii dispoziţiilor atacate, omiţând în totalitate să analizeze motivele invocate de reclamanţi în acţiunea formulată.
Reclamanţii nu au contestat dreptul pârâţilor la despăgubiri în natură sau prin echivalent pentru terenurile preluate abuziv, ceea ce s-a contestat fiind amplasamentul terenului oferit de Primăria Municipiului Zalău, teren care în realitate reprezintă curtea comună a reclamanţilor.
Totodată s-a invocat faptul că terenul în litigiu nu putea fi restituit în natură, pe acesta existând construcţii autorizate care, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, nu pot fi restituite în natură.
Prin restituirea în natură a terenului, reclamanţii rămân fără drum de acces la propriile locuinţe, aspect care rezultă din expertiza topografică efectuată în cauză şi din raportul comisiei din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, care s-a deplasat la faţa locului.
La termenul de judecată din data de 07 octombrie 2010 s-a depus de către reclamanţi o completare a motivelor de apel. S-a invocat încălcarea prevederilor art. 10 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 1/2009.
Reclamanţii au arătat că în temeiul Legii nr. 112/1995 au cumpărat casele de locuit situate în Zalău, str. 22 Decembrie 1989, încheind contracte de închiriere pentru terenul aferent construcţiilor. După cumpărarea locuinţelor, aceştia au depus cereri prin care au solicitat atribuirea terenului aferent construcţiilor, conform dispoziţiilor art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, neprimind însă niciun răspuns.
În vara anului 2008 reclamanţii au aflat că terenul aferent construcţiilor a fost restituit în natură în baza dispoziţiei nr. 12977/2007 şi a dispoziţiei nr. 1451/2008 emise de Primarul Municipiului Zalău în favoarea pârâtelor. Prin această restituire, accesul la locuinţele reclamanţilor a rămas numai pietonal, pe porţiunea de teren paralelă cu valea, unde continuă accesul spre locuinţa familiei E., accesul fiind impracticabil, astfel cum rezultă din raportul de expertiză şi completarea la acest raport.
Prin decizia nr. 78/ A din 13 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, invocată de intimatul Primarul Municipiului Zalău, prin întâmpinare, a admis în parte apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea civilă, a modificat parţial dispoziţiile nr. 12.977 din 07 decembrie 2007, respectiv nr. 1451 din 22 mai 2008, în ceea ce priveşte imobilele restituite în natură, stabilind că art. 1 din aceasta va avea următorul conţinut:
„Se restituie în natură următoarele imobile:
- teren în suprafaţă de 741 m.p. înscris în CF situat în municipiul Zalău, str. 22 Decembrie 1989, identificat în memoriul tehnic nr. 15778 din 27 martie 2008.
- teren în suprafaţă de 856 m.p., reprezentând lotul nr. 2, CF Zalău identificat în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul J.T., raport care face parte integrantă din hotărâre.
- teren în suprafaţă de 117 m.p., reprezentând lotul nr. 2 din, CF Zalău, identificat în raportul de expertiză tehnică judiciar întocmit de expertul J.T. raport care face parte integrantă din hotărâre.”
Prin aceeaşi decizie din apel s-a modificat art. 5 din dispoziţia nr. 1451 din 22 mai 2008, în sensul că suprafaţa de teren pentru care se acordă despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, este de 1132 m.p.
S-au menţinut restul menţiunilor dispoziţiilor emise de Primarul Municipiului Zalău, s-a dispus rectificarea CF Zalău şi CF Zalău conform soluţiei dispuse în apel şi au fost obligaţi intimaţii la plata în favoarea apelanţilor a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, suma urmând a fi suportată în mod egal de intimatul Primarul Municipiului Zalău şi, respectiv, intimatele pârâte.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, instanţa de apel a reţinut că nu se poate restrânge sfera persoanelor care pot contesta dispoziţiile emise în temeiul Legii nr.10/2001 la cele menţionate de art.26 alin. (3) din legea specială. Acest text de lege reglementează numai situaţia în care persoanele îndreptăţite (în sensul avut în vedere de art. 3 şi art. 4 din Legea nr.10/2001) sunt nemulţumite de modul de soluţionare a notificărilor formulate, nefiind avută în vedere situaţia terţilor, care pot contesta titlul de proprietate conform dreptului comun.
Pe fond, instanţa de apel a reţinut că prin raportul de expertiză au fost identificate construcţiile existente pe terenul în suprafaţă de 899 m.p., înscris în CF şi de 131 m.p., înscris în CF, restituit pârâtelor în natură în urma modificării dispoziţiei nr. 12977/2007 prin dispoziţia nr. 1451/2008. Este vorba despre construcţii provizorii, într-o vădită stare precară, fiind foarte vechi şi într-o avansată stare de degradare.
S-a mai reţinut că la dosar a fost depusă autorizaţia de construire numai referitor la grajdul identificat prin raportul de expertiză. Este vorba despre autorizaţia pentru executare de lucrări nr. x/1982, prin care se autorizează numai strămutarea grajdului din str. Muncitorilor, pe terenul situat în municipiul Zalău, str. 30 Decembrie.
Având în vedere prevederile art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3, respectiv art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, constatând că toate construcţiile existente pe terenul restituit în natură sunt construcţii neautorizate, uşoare, demontabile, fiind vorba despre construcţii foarte vechi care practic nu mai au nicio valoare economică, instanţa de apel a apreciat că în mod corect şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente s-a dispus restituirea în natură a terenului în favoarea pârâtelor B., a căror calitate de persoane îndreptăţite, în sensul Legii nr. 10/2001, nu a fost contestată.
S-a mai reţinut că sunt incidente prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr.10/2001, care instituie regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, neaflându-ne în niciuna dintre situaţiile de excepţie de la această regulă, situaţii prevăzute expres şi limitativ în cuprinsul Legii nr. 10/2001.
Instanţa de apel a apreciat că prevederile alin. (4) al art. 7 din Legea nr. 10/2001, invocate în cererea de apel de către reclamanţi, au fost introduse prin Legea nr. 1/2009, nefiind aplicabile în cauză, având în vedere principiul neretroactivităţii legii civile noi. Dispoziţiile care fac obiectul cauzei au fost emise în anul 2007, respectiv 2008, deci anterior acestor modificări legislative.
În subsidiar s-a apreciat că, şi dacă textul de lege ar fi aplicabil în cauză, reclamanţii sunt în eroare asupra efectelor pe care acesta le-ar putea produce în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii. La art. 7.3 din H.G. nr. 250/2007 este definită noţiunea de teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, precizându-se că se înţelege terenul pe care este amplasată construcţia, respectiv amprenta construcţiei, cât şi terenul din împrejurimile construcţiei necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosinţă. Stabilirea suprafeţei de teren necesare bunei utilizări a construcţiei urmează a se face, motivat, de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării. Nu se poate deci considera că suprafaţa de teren restituită în natură pârâtelor B. ar putea intra în această categorie a terenului aferent imobilului cumpărat în temeiul Legii nr.10/2001, fiind vorba despre o suprafaţă de peste 1.000 m.p.
De altfel, din schiţa de dezmembrare, parte integrantă a raportului de expertiză întocmit de către expertul P.G., raport în baza căruia au fost emise dispoziţiile atacate şi din rapoartele de expertiză judiciară întocmite în cauză rezultă că s-a avut în vedere de către unitatea deţinătoare terenul aferent construcţiilor cumpărate în temeiul Legii nr.112/1995, teren care nu a fost restituit în natură pârâtelor B.
În ceea ce priveşte problema accesului la locuinţele reclamanţilor, instanţa de apel a avut în vedere situaţia diferită a locuinţelor reclamanţilor O. şi D., faţă de situaţia locuinţei reclamantului E.
Pentru primii doi reclamanţi, a căror locuinţe se află pe terenul notificat, instanţa a avut în vedere propunerea expertului J.T., în sensul delimitării unui drum de acces cu o lăţime de 4 m, urmând a se exclude din suprafaţa terenului restituit pârâtelor suprafaţa identificată de expert ca fiind necesară accesului celor doi reclamanţi la locuinţele proprietatea lor, urmând ca pentru terenul astfel delimitat pârâtele să primească măsuri reparatorii în echivalent.
Instanţa a reţinut că situaţia locuinţei aflate în proprietatea reclamantului E. este diferită, aceasta aflându-se, conform raportului de expertiză întocmit în dosarul Tribunalului Sălaj de către expertul D.G. şi a celui întocmit de către expertul J.T., pe terenul cu nr. cadastral x, care nu a făcut obiectul notificării formulate de către defunctul B.C. în temeiul Legii nr. 10/2001. În aceste condiţii, pârâtele B. nu pot fi prejudiciate prin diminuarea suprafeţei ce poate fi restituită în natură. Oricum, la emiterea dispoziţiilor în favoarea pârâtelor B. a fost avut în vedere accesul pietonal al reclamantului E. la imobilul proprietatea sa, nerestituindu-se în natură porţiunea de teren necesară în acest sens. Faptul că trebuie făcute anumite lucrări de amenajare a drumului de acces, inclusiv cu concursul autorităţilor locale care s-au obligat în acest sens, nu este de natură a conduce la altă concluzie referitor la existenţa şi suprafaţa acestui drum de acces. Instanţa de apel a mai reţinut, în plus, că nici anterior emiterii dispoziţiilor atacate nu rezultă că ar fi existat vreun drum de acces amenajat care să traverseze parcela înscrisă în C.F. Zalău, până la imobilul proprietatea reclamantului E.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanţii şi pârâtul Primarul Municipiului Zalău.
Reclamanţii au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au susţinut următoarele:
Instanţa de apel a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor fără să fie pusă în discuţia părţilor.
Terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură nici măcar parţial, deoarece prin restituirea în natură a terenului aferent locuinţelor reclamanţilor ar deveni imposibilă folosirea acestor imobile. Aşa cum rezultă din jurisprudenţa I.C.C.J., faptul că pe o porţiune de teren nu există construcţii nu este un temei suficient pentru restituirea în natură a acelui teren, atâta vreme cât el face parte dintr-un spaţiu conceput şi amenajat pentru satisfacerea nevoilor comunităţii. Aşadar, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este necesar a se face distincţia între noţiunile de „teren liber” şi „teren liber ce poate fi restituit în natură ” , ştiut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectaţiunii sale.
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanţii sunt proprietarii construcţiilor situate în Zalău, str. 22 Decembrie 1989. În realitate, sunt 3 case într-o curte comună (familia O. deţine 2 apartamente, familia D. un apartament, iar familia E. 1 apartament), iar la data cumpărării apartamentelor au cumpărat şi anexele din curte, aşa cum rezultă din contractele încheiate cu RAGM şi depuse la dosar. Astfel familia O. a cumpărat o locuinţă având 42,45 m.p. şi pivniţa, terasă (9,68 m.p.) şi WC (2,09 m.p.), familia D. a cumpărat o locuinţă cu 45,74 m.p., o magazie de 19,50 m.p. şi WC de 1,02 m.p., iar familia E. a cumpărat locuinţa şi un WC de 1,25 m.p.
Aceste anexe gospodăreşti existau la data cumpărării apartamentelor şi sunt anexe gospodăreşti care sunt indispensabile pentru a putea locui în aceste locuinţe. De exemplu, cu excepţia familiei O., aceste locuinţe nu sunt racordate la reţea de gaz, canalizare, ceea ce înseamnă că aceste Wc-uri din curte sunt folosite şi astăzi, iar magazia de lemne este utilizată pentru depozitarea lemnului de foc.
Aceste construcţii au fost cumpărate de reclamanţi în calitate de chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995, iar pentru terenul aferent construcţiilor au încheiat contracte de închiriere cu Primăria Municipiului Zalău. După cumpărarea locuinţelor au depus la Primăria Municipiului Zalău mai multe cereri prin care au solicitat atribuirea terenului aferent construcţiilor, conform art. 37 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, care prevede expres că, în cazul vânzării către chiriaşi a apartamentelor şi când este cazul a anexelor gospodăreşti aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent;
Dispoziţiile atacate au fost emise cu încălcarea legilor în vigoare, deoarece nu s-a ţinut cont de faptul că terenul restituit în natură pârâtelor constituie practic drumul de acces la cele 3 construcţii deţinute de reclamanţi. Pe de altă parte pe terenul din litigiu există mai multe construcţii autorizate care nu au fost evidenţiate pe schiţa existentă în Memoriul tehnic nr. 157778 din 27 martie 3008 care a stat la baza emiterii dispoziţiei primarului. Astfel, nu au fost evidenţiate construcţiile din curte cum ar fi: grajdul, magazia pentru lemne şi WC.
Art. 10 alin. (2) din Legea 10/2001 prevede expres că „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.
Prin Legea 1/2009 a fost introdus un nou alineat la art. 7 din Legea nr. 10/2001 prin care este prevăzut expres că: „Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.” Chiar dacă dispoziţiile atacate au fost emise anterior modificării legii, intenţia legiuitorului este clară: terenurile aferente imobilelor vândute în baza Legii nr. 112/1995 nu pot fi restituite în natură.
Art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv pct. 7.3 din Normele metodologice de aplicare unitara a acestei legi exceptează de la restituirea în natura „terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995”, noţiune prin care se înţelege „terenul pe care este amplasata construcţia, respectiv amprenta construcţiei, cât si terenul din împrejurimile construcţiei necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosinţa”. Restituind terenul pe care sunt amplasate anexele gospodăreşti, locuinţele apelanţilor nu mai pot fi utilizate.
Aşa cum rezultă din schiţa întocmită de experţi, în curte mai există o casă (identificată S.S.) pentru care nu s-a delimitat un drum de servitute, deoarece nu a fost parte în proces.
Prin restituirea în natură a terenului din litigiu, accesul rămas la locuinţele reclamanţilor este numai pietonal. Pe porţiunea de teren paralelă cu valea, unde continuă accesul spre locuinţa familiei E. accesul este impracticabil. Instanţa de apel în mod greşit a reţinut faptul că familia E. nu avea altă intrare decât cea stabilită pe Valea Zalăului.
În expertiza efectuată de expertul D.G. una dintre variante de drum de servitute reprezintă practic drumul de acces folosit astăzi de reclamant.
Aşa cum rezultă din raportul de expertiză şi din completarea la acest raport, lăţimea accesului (care nu poate fi numit drum) este variabilă, cea mai mică lăţime fiind de 1,35 m.p. iar lungimea accesului până la casa familiei E. este de 45.97 m.
Situaţia la faţa locului a fost verificat şi de o comisie trimisă de Primăria mun. Zalău, care prin referatul nr. 21951/27.04.2009 a constatat că „prima porţiune a drumului de acces spre imobilul proprietate privată a d-lui E. Petru cu o lungime de 19,80 ml şi o lăţime cuprinsă între 1,30 ml şi 1,60 ml este aproximativ practicabil. A doua porţiune cu o lungime de 46 ml este situat pe taluzul format pe Valea Zalăului şi este total impracticabil...” Aşa cum rezultă din pozele anexate, acest drum nu poate fi reparat în aşa fel încât să asigure accesul reclamantului la propria locuinţă, nemaivorbind de accesul pompierilor în caz de incendiu.
Reclamanţii nu contestă dreptul pârâtelor de a redobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor preluate abuziv, nici principiul restituirii în natură, dar în instanţa trebuie să analizeze foarte atent fiecare caz şi să aibă în vedere consecinţele restituirii terenului în natură.
În ceea ce priveşte raportul de expertiză topografică efectuată în apel, loturile formate şi amplasamentul acestor loturi nu sunt soluţii viabile nici pentru reclamanţi, dar nici pentru pârâţi.
Pe de o parte, reclamanţii nu vor putea utiliza locuinţele cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, pe de altă parte pârâţii vor avea câteva loturi de teren (117 m.p. şi 856 m.p.) care nu au valoare economică datorită suprafeţei, formei şi amplasamentului.
Recurentul pârât Primarul Municipiului Zalău invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
După o expunere amănunţită a etapelor prin care a trecut procedura prealabilă emiterii celor două dispoziţii de restituire atacate în prezenta cauză, recurentul pârât arată că, la restituirea în natură a terenului în favoarea moştenitoarelor notificatorului B.C., s-a lăsat drum de acces la toate construcţiile situate pe terenul ce a făcut obiectul notificării nr. 695 din 02 noiembrie 2001 şi că nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată, întrucât nu este în culpă procesuală, atâta vreme cât soluţionarea dosarului depus în temeiul Legii nr. 10/2001 ţine exclusiv de actele depuse de notificator în dovedirea notificării.
În acest sens, invocă prevederile art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi arată că a soluţionat notificarea conform actelor depuse de notificatori, printre care şi expertiza tehnică întocmită de expertul P.S., din care a rezultat suprafaţa liberă care poate fi restituită în natură şi suprafaţa ocupată de construcţii. Primarul Municipiului Zalău nu s-a opus admiterii acţiunii formulate, arătând doar că la soluţionarea notificării s-a avut în vedere actele depuse de notificator precum şi expertiza comandată de acesta.
Din punctul de vedere al aplicării Legii nr.10/2001, Primarul Municipiului Zalău nu putea să refuze atribuirea terenului rămas liber în natură, deoarece era pasibil de anumite sancţiuni clar prevăzute de lege.
Faptul că dintr-o expertiză judiciară reiese o altă stare de fapt asupra terenului lăsat de notificator ca şi cale de acces la toate construcţiile situate pe fostul teren al acestuia nu duce la concluzia că primarul a intenţionat să-i defavorizeze pe reclamanţi.
Examinând decizia recurată în limitele motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
În ceea ce priveşte recursul reclamanţilor, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. sunt invocate formal, întrucât din dezvoltarea acestora nu reiese că instanţa de apel nu şi-ar fi motivat hotărârea sau că motivele sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, nici care ar fi actul juridic dedus judecăţii, căruia instanţa de apel i-ar fi schimbat natura sau înţelesul. Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului trebuie să cuprindă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele prevăzute la art. 304, dar şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportate la motivul de recurs invocat. În lipsa unor critici care să se încadreze în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte este în imposibilitate de a cenzura decizia instanţei de apel din această perspectivă.
Critica referitoare la soluţionarea de către instanţa de apel a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor fără să fi fost pusă în discuţia părţilor (critică ce se poate încadra în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează pretinsa nerespectare a principiilor privind contradictorialitatea şi dreptul la apărare) este nefondată.
Înalta Curte costată, pe de o parte, că excepţia a fost invocată de Primarul Municipiului Zalău prin întâmpinare, act procedural de care părţile, inclusiv recurenţii, au luat cunoştinţă, neintrând în discuţie vreo încălcare a contradictorialităţii sau a dreptului la apărare. Pe de altă parte, chiar dacă ar fi aşa cum pretind recurenţii, aceştia nu pot justifica nicio vătămare, în sensul prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care excepţia ce viza calitatea lor procesuală activă a fost respinsă de instanţa de apel, deci soluţia pronunţată de instanţă cu privire la această excepţie le este favorabilă.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, aceasta a fost stabilită de instanţa de apel pe baza evaluării probatoriului administrat în cauză, situaţie ce nu poate forma obiectul cenzurii instanţei de recurs, în raport de caracterul limitativ al motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, recurenţii susţin că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură nici măcar parţial, deoarece prin restituirea în natură a terenului aferent locuinţelor proprietatea lor ar deveni imposibilă folosirea acestor imobile. Se face trimitere la jurisprudenţa instanţei supreme, în care s-a făcut distincţia între „teren liber" şi „teren liber ce poate fi restituit în natură”.
De asemenea, se arată în motivarea recursului că dispoziţiile atacate au fost emise cu încălcarea legilor în vigoare, deoarece nu s-a ţinut cont de faptul că terenul restituit în natură pârâtelor constituie practic drumul de acces la cele 3 construcţii deţinute de reclamanţi. Se mai susţine că pe terenul din litigiu există mai multe construcţii autorizate care nu au fost evidenţiate pe schiţa existentă în memoriul tehnic nr. 157778 din 27 martie 3008 care a stat la baza emiterii dispoziţiei primarului (grajdul, magazia pentru lemne şi WC).
Aceste susţineri nu pot fi primite, deoarece instanţa de apel, având în vedere expertiza efectuată în această fază procesuală de expertul J.T., a redus suprafaţa de teren restituită pârâtelor, astfel încât să rezulte un drum de acces cu lăţimea de 4 m în favoarea reclamanţilor O. şi D. În dezvoltarea motivelor de recurs, redate mai sus, se face abstracţie de modalitatea în care instanţa de apel a schimbat soluţia primei instanţe, recurenţii raportându-se în susţinerile lor la situaţia de fapt stabilită de prima instanţă. Or, obiectul recursului îl constituie decizia instanţei de apel, astfel încât recurenţii ar fi trebuit să dezvolte critici din care să rezulte pentru care motive această decizie este nelegală.
Susţinerile recurenţilor privind aspectele care ar rezulta din probele administrate în cauză, referitoare la întinderea dreptului lor de proprietate dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995 şi necesitatea utilizării anexelor gospodăreşti existente pe terenul restituit, sunt, de asemenea, excluse din categoria împrejurărilor care pot fi supuse examinării instanţei de recurs.
Cu privire la aceste aspecte, instanţa de apel a explicat în motivarea deciziei sale că, prin expertizele efectuate în cauză, inclusiv prin expertiza întocmită în apel de expertul J.T., au fost identificate construcţiile existente pe terenul restituit în natură, niciuna dintre acestea nefiind de natură a împiedica restituirea în natură a terenului. De asemenea, instanţa de apel a reţinut că, prin expertizele efectuate, atât în faza procedurii administrative prealabile emiterii dispoziţiilor de soluţionare a notificării, cât şi în faza judiciară, s-a avut în vedere terenul aferent construcţiilor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Aceste împrejurări de fapt, pe deplin lămurite de instanţa de apel (în raport şi de criticile formulate în apel de către reclamanţi), nu mai pot fi reanalizate de către instanţa de recurs.
Intenţia reclamanţilor de a dobândi prin cumpărare întreaga suprafaţă de teren, pretinzând că terenul este aferent construcţiilor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, nu poate constitui motiv de respingere a cererii de restituire în natură formulată de moştenitoarele fostului proprietar. Din această perspectivă, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente, nefiind întrunit nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte existenţa unei alte construcţii aparţinând unui terţ, pentru care nu s-a delimitat un drum de servitute, această împrejurare este străină de prezenta cauză, iar pe de altă parte, este invocată omisso medio, direct în recurs.
În ceea ce priveşte situaţia familiei E., în motivarea recursului se fac simple susţineri referitoare la calea de acces impracticabilă şi faptul că instanţa de apel în mod greşit a reţinut faptul că locuinţa acestei familii nu avea altă intrare decât cea stabilită pe Valea Zalăului, fără a se formula vreo critică de nelegalitate încadrabilă în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Referirile la conţinutul raportului de expertiză întocmit de expertul D.G., la dimensiunile drumului de acces şi la constatările comisiei trimise la faţa locului de primărie nu combat în niciun fel argumentele reţinute de instanţa de apel, raportate la situaţia locuinţei în discuţie, şi anume, că aceasta se află amplasată pe un teren care nu formează obiect al notificării, astfel încât (cel puţin în procedura specială a Legii nr. 10/2001), nu se justifică stabilirea unei căi de acces şi, prin aceasta, diminuarea suprafeţei restituite în natură pârâtelor.
În finalul motivelor de recurs recurenţii fac afirmaţii generice, privind caracterul neviabil al soluţiei propuse de expertul care a efectuat expertiza în apel, fără a se contura nicio critică de nelegalitate susceptibilă de încadrare în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Recurentul pârât Primarul Municipiului Zalău invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., însă, ca şi în cazul recurenţilor reclamanţi, prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sunt invocate formal. Pentru aceleaşi argumente expuse anterior, cu ocazia verificării incidenţei în speţă a acestui motiv de recurs invocat de recurenţii reclamanţi, Înalta Curte constată că este în imposibilitate de a cenzura decizia instanţei de apel din acest punct de vedere.
Sub aspectul modului de aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 274 C. proc. civ. (aceasta fiind singura critică de nelegalitate care se degajă din motivarea recursului pârâtului), Înalta Curte nu poate primi solicitarea recurentului, de exonerare a acestui a de la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părţii, culpă dovedită prin aceea că a pierdut procesul.
Prin excepţie de la această regulă, obligaţia pârâtului de a plăti cheltuielile de judecată este înlăturată în situaţia prevăzută la art. 275 C. proc. civ., respectiv, atunci când acesta a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului (cu condiţia să nu fi fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată), ceea ce nu este cazul în speţă. În situaţia dedusă judecăţii, pârâtul nu a recunoscut pretenţiile reclamanţilor la prima zi de înfăţişare, astfel încât este pe deplin aplicabilă regula prevăzută de art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Faptul că recurentul pârât a soluţionat notificarea pe baza actelor depuse de notificator nu înlătură culpa procesuală a acestuia, rezultând din împrejurarea că a pierdut procesul.
Culpa procesuală ce stă la baza reglementării cheltuielilor de judecată este independentă de ideea de „greşeală” în înţelesul prevederilor art. 998 C. civil, sau de ideea de ”rea-credinţă” pentru care art. 723 C. proc. civ. stabileşte alte sancţiuni.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins ambele recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii D.I., D.M., O.E., E.P., O.L. şi S. (n. O.) K.F. şi de Primarul municipiului Zalău împotriva deciziei nr. 78/ A din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1392/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1396/2013. Civil → |
|---|
