ICCJ. Decizia nr. 1675/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1675/2013
Dosar nr. 77087/3/2011
Şedinţa publică din 26 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Mehedinţi, la data de 05 septembrie 2011, sub nr. 4813/101/2011, completată prin cererea modificatoare din 3 octombrie 2011 şi reînregistrară, în urma disjungerii prin încheierea din de şedinţă din 17 octombrie 2011 dată în dosarul iniţial, sub nr. 7670/101/2011 la acelaşi Tribunal, reclamanta S.A. a chemat în judecată pe pârâtul SC O.R. SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 4.000.000 lei, reprezentând prejudiciul adus ca urmare a încălcării dreptului său la imagine, ca artist interpret şi a difuzării şi folosirii fără drept a operei sale, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de judecată modificate, reclamanta a arătat că pârâta a postat reclame pe Internet care erau asociate cu clipuri video ce reprezentau melodii compuse şi interpretate de reclamantă, respectiv „Veni iar Sf. Marie Vino neico la Ponoare” şi altele.
Prin Sentinţa civilă nr. 8/ PI, de la data de 14 noiembrie 2011, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mehedinţi şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
La Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 20 decembrie 2011, sub nr. 77087/3/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 176 din 01 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost anulată ca netimbrată, cererea reclamantei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamantă, prin decizia nr. 95/ A din 19 iunie 2012, a admis calea de atac, a anulat sentinţa şi, evocând fondul, a respins acţiunea ca neîntemeiată pentru considerentele ce succed.
La fila 6 din dosarul Tribunalului Bucureşti se află chitanţa din 29 septembrie 2011 emisă de Primăria Orşova ce face dovada achitării de către apelanta reclamantă a taxei de timbru datorate în conformitate cu prevederile art. 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997 pentru cererea de chemare în judecată disjunsă, aşa încât sunt fondate criticile formulate de către aceasta referitoare la împrejurarea că Tribunalul a admis eronat excepţia netimbrării apelului. Procedând astfel, actul de procedură atacat este lovit de nulitate în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ, Tribunalul producându-i apelantei, o vătămare a intereselor sale procesuale ce nu se poate înlătura decât prin anularea sentinţei.
Evocând fondul, Curtea a reţinut că reclamanta căreia îi incumbă sarcina probei, nu a făcut în cauză dovada întrunirii în persoana pârâtei, a condiţiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a acesteia, în condiţiile în care nu a făcut dovada săvârşirii de către pârâtă a pretinsei fapte ilicite constând în încălcarea de către aceasta din urmă a dreptului său moral şi patrimonial exclusiv de autor şi interpret al melodiilor „Veni iar Sf. Marie Vino neico la Ponoare”, faptă ce ar fi constat în postarea de reclame pe Internet care erau asociate cu clipuri referitoare la melodiile în discuţie, drept care este prevăzut de dispoziţiile art. 10, 12 şi 13 şi a art. 96 şi 98 din Legea nr. 8/1996, după cum nu a făcut dovada calităţii sale de autor şi de interpret al melodiilor menţionate.
Mai mult, Curtea a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada suferirii vreunui prejudiciu produs ca urmare a faptei pârâtei, a vinovăţiei acesteia şi a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, modificarea hotărârii recurate şi admiterea acţiunii, cu consecinţa obligării pârâtei la plata despăgubirilor solicitate.
Dezvoltând motivul de modificarea invocat, întemeiat pe aplicarea greşită a art. 139 şi 10, 12 şi 13 din Legea nr. 8/1996, se învederează că recurenta este autor şi interpret de muzică populară.
Pârâta SC O.R. SA a postat reclame pe internet care erau asociate cu clipuri video ce reprezentau melodii compuse şi interpretate de recurentă „Veni iar Sf. Marie Vino neico la Ponoare” şi altele.
Se afirmă că este necontestat că recurenta este autorul şi interpretul melodiilor postate pe site-ul pe care apare reclama la produsul pârâtei.
Se creează o asociere care nu poate fi tăgăduită. Reclama pârâtei are scop comercial, vinovăţia existând chiar sub forma culpei.
Publicitatea societăţii pârâte este realizată prin simpla vizualizare a creaţiei reclamantei, ceea ce înseamnă de asemenea o nesocotire a dreptului său de autor.
În acest fel se creează o asociere nelegală şi nereală cu creaţiile şi interpretările reclamantei.
Această atingere a drepturilor sale de autor precum şi dreptul la propria sa imagine au creat un prejudiciu incontestabil având în vedere că este vorba despre site-uri care sunt accesate de foarte multe persoane.
Dreptul de autor presupune dreptul de recunoaştere a paternităţii operei precum şi respectarea tuturor drepturilor care decurg din calitatea sa de autor şi artist interpret.
Se apreciază că prejudiciul este incontestabil şi dă naştere la despăgubiri care se compun din daunele materiale care constau în drepturile pe care le-ar fi obţinut în cazul în care pârâta încheia legal un contract cu reclamanta, precum şi despăgubiri morale constând în prejudiciul moral încercat, văzându-şi creaţia difuzată fără a i se recunoaşte dreptul de autor şi, din acest motiv, daunele morale devin o compensaţie a prejudiciului moral, a lezării valorii personale.
În acest sens, hotărârea instanţelor de fond în sensul că nu s-a dovedit producerea unui prejudiciu este nelegală deoarece a solicitat încuviinţarea unei expertize care să dovedească existenţa şi întinderea prejudiciului, dar această probă nu a fost încuviinţată fără niciun fel de motivare legală.
Înalta Curte, verificând decizia prin referire la criticile formulate, constată caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Recurenta invocă încălcarea drepturilor sale autor şi de artist interpret ce decurg din postarea de către intimată a unor reclame care erau asociate cu clipuri video ce conţineau melodii compuse şi interpretate de aceasta.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe cu referire şi la art. 998-999 C. civ.
Situaţia premisă a art. 139 este existenţa unui titular recunoscut şi protejat prin legea dreptului de autor şi a drepturilor conexe.
Recurenta arată că este autoarea melodiilor indicate precum şi faptul că tot ea este cea care interpretează aceste opere muzicale.
În absenţa oricăror dovezi referitoare la paternitatea operelor muzicale pretins a fi postate ilegal de intimată, cele afirmate rămân simple aserţiuni.
Aşadar, cum recurenta nu face dovada, ce îi incumbă a fi administrată conform art. 1169 C. civ., că este autoarea operelor muzicale menţionate precum şi a faptului că este artistul interpret al operelor muzicale, analiza angajării răspunderii civile delictuale devine irelevantă.
Osebit de aceasta, acceptând ipoteza lansată de reclamantă în sensul că este titular al unui drept recunoscut şi protejat prin legea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, aceasta avea obligaţia, faţă de dispoziţiile art. 998-999 C. civ. să dovedească îndeplinirea cumulativă a condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale şi anume: săvârşirea faptei ilicite, constând în încălcarea drepturilor de autor şi interpret de către pârâtă, existenţa unui prejudiciu şi întinderea acestuia, vinovăţia societății comerciale precum şi existenţa raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
În nicio etapă procesuală recurenta nu a administrat vreun mijloc de probă, conform art. 1169 C. civ., din care să rezulte, săvârşirea unei fapte ilicite de către intimată ce ar fi condus la încălcarea drepturilor de autor şi artist interpret aparţinând reclamantei.
Criticile recurentei referitoare la neadministrarea de către instanţă a probei cu expertiză tehnică judiciară prin care s-ar fi putut dovedi existenţa unui prejudiciu sunt incompatibile cu actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., ce permite analiza deciziei pronunţate de instanţa superioară de fond doar pentru motive de nelegalitate, conform alin. (1) al articolului menţionat.
Aceasta, întrucât motivele de recurs ce permiteau analiza temeiniciei unei decizii, punctele 10 şi 11, au fost abrogate prin art. I pct. 1111 şi respectiv art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.A. împotriva deciziei nr. 95/ A din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1672/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1676/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
