ICCJ. Decizia nr. 1563/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 1563/2013

Dosar nr. 4995/1/2012

Şedinţa publică de la 10 aprilie 2013

Asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, contestatorul B.Ş. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 1868 din 3 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul susţine că deşi în considerentele deciziei atacate s-a reţinut că a făcut o amplă descriere a situaţiei de fapt, fără a indica motivele de nelegalitate, în adresele înaintate instanţei a specificat faptul că acţiunea sa se bazează pe art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., art. 305 şi art. 322 alin. (2) din acelaşi cod.

Arată că recursul său a fost argumentat legal şi „datorită unei greşeli materiale prin omisiune de a cerceta motivele invocate", instanţa de recurs în mod greşit a constatat nulitatea cererii de recurs, critică ce o încadrează în dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată arată că recursul a fost respins fără a mai fi fost judecat în fond, conform art. 317 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând contestaţia în anulare, prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 1868 din 3 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a constatat nulitatea cererii de recurs declarată de reclamantul B.Ş. împotriva Deciziei civile nr. 505 din 14 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă reţinând că reclamantul a formulat critici care nu se subsumează niciunuia dintre motivele de modificare sau de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 317 alin. (2) C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi primită şi în cazul în care au fost invocate prin cererea de recurs motivele prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol, dar instanţa Ie-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Deşi a invocat dispoziţiile legale sus-menţionate, contestatorul nu-şi motivează cererea în sensul prevederilor art. 317 C. proc. civ., nici sub aspectul neîndeplinirii potrivit cu cerinţele legii a procedurii de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina şi nici sub aspectul necompetenţei instanţei.

Art. 318 C. proc. civ. dispune că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Art. 318 teza I C. proc. civ. reglementează drept motiv de contestaţie în anulare specială săvârşirea unei greşeli materiale la dezlegarea recursului.

Textul are în vedere greşelile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Intră în această categorie şi neobservarea de către instanţă a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată şi care a determinat soluţia pronunţată. Când, însă, instanţa a cunoscut existenţa şi conţinutul actului şi a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba despre o greşeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ., ci despre o eventuală greşeală de judecată, care nu intră sub incidenţa art. 318 de judecată, neputând fi valorificată în calea de retractare a contestaţiei în anulare.

În speţă contestatorul invocă pretinse greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural, or, astfel de critici, care presupun o verificare şi reevaluare a probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente raportului juridic dedus judecăţii, se circumscriu sferei greşelilor de judecată şi nu erorilor materiale, în înţelesul dispoziţiei art. 318 C. proc. civ., caz în care nu pot fi verificate pe calea contestaţiei în anulare.

Aceste susţineri dezvoltate cu titlu de motive ale contestaţiei în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în prevederile legale enunţate, ci privesc nemulţumiri generice referitoare la litigiul iniţial din această cauză şi hotărârea pronunţată în recurs, solicitându-se reanalizarea pe fond a cauzei, prin reconsiderarea probatoriului şi reinterpretarea dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.Ş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.Ş. împotriva Deciziei nr. 1868 din 3 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1563/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs