ICCJ. Decizia nr. 160/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 160/2013
Dosar nr. 3183/95/2011
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3183/95/2011 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia civilă, reclamanta Societatea Naţională a Lignitului Oltenia SA, în contradictoriu cu pârâtul I.G.D., a solicitat obligarea acestuia la piaţa sumei de 786.216,50 RON, actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, calculată de la data introducerii acţiunii şi până la data achitării efective a sumei datorate, cât şi la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Gorj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 343 din 3 octombrie 2011, a admis acţiunea; a obligat pârâtul la plata sumei de 786.216,60 RON, actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, calculate de la data introducerii acţiunii 22 februarie 2011, până la achitarea efectivă şi la plata sumei de 5986,60 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru; a admis în parte cererea de chemare în garanţie şi a obligat Statul Român la plata sumei de 44.221,34 RON către pârât.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, ca fiind întemeiată cererea reclamantei prin raportarea susţinerilor părţilor şi a materialului probator administrat la dispoziţiile art. 4041 C. proc. civ., incidente în speţă, potrivit cărora, în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu, sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acestuia.
împotriva hotărârii primei instanţe a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice, susţinând că nu a fost legal citat prin D.G.F.P. Gorj, care asigură doar reprezentarea ministerului în faţa instanţei în baza unui mandat expres transmis acestuia şi că acest mandat nu a fost emis deoarece Ministerul Finanţelor Publice nu a fost citat la sediul său din Bucureşti, susţinând că în cauză trebuia citată Administraţie Financiară Târgu Jiu, instituţie care, deşi nu are personalitate juridică, poate să stea în proces, în condiţiile art. 41 C. proc. civ.
Pe cale de excepţie, a invocat lipsa calităţii procesual pasive a Statului Român şi a D.G.F.P. Gorj.
Calea de atac a fost calificată drept apel, în considerarea dispoziţiilor art. 4041 alin. (3) coroborat cu art. 282 alin. (1) C. proc. civ. şi soluţionată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin decizia nr. 20 din 23 februarie 2012 în sensul admiterii apelului; anulării sentinţei civile nr. 343 din 3 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia civilă. Pe fond, instanţa de apel a admis acţiunea formulată de reclamanta Societatea Naţională a Lignitului Oltenia SA împotriva pârâtului I.G.D., pe care l-a obligat la plata sumei de 786.216,60 RON, actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, calculate de la data introducerii acţiunii, 22 februarie 2011, până la plata efectivă şi la 5.986,60 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru; a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul I.G.D. împotriva Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi l-a obligat pe acesta din urmă în favoarea pârâtului la plata sumei de la 44.221,34 RON.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că îndeplinirea procedurii de citare faţă de chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la sediul D.G.F.P. Gorj, fără ca direcţia să dispună de un mandat din partea ministerului în acest sens, echivalează cu necitarea acestei părţi, hotărârea primei instanţe fiind astfel pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 85, art. 87 pct. 1 C. proc. civ. şi cele ale art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, situaţie în raport de care a reţinut incidenţa motivului de apel prevăzut de art. 297 C. proc. civ. şi, admiţând apelul, a anulat sentinţa şi în considerarea faptului că apelantul nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, reţinând-o spre rejudecare, a evocat fondul.
Rejudecând cauza, curtea a apreciat ca fiind întemeiată acţiunea reclamantei, reţinând că aceasta a executat o creanţă în temeiul unui titlu executoriu ulterior desfiinţat, fiind astfel îndreptăţită să pretindă întoarcerea executării, potrivit art. 4041 C. proc. civ.
Instanţa de apel a înlăturat ca nefondate apărările chematului în garanţie privind excepţia lipsei calităţii procesuale a Ministerului Finanţelor Publice şi susţinerea potrivit căreia în proces trebuia să stea administraţia locală care a încasat efectiv impozitul de la pârât, motivat de prevederile art. 25 din decretul nr. 31/1954 şi art. 3 pct. 81 din H.G. 109/2009, care dispun , expres că reprezentantul statului în instanţelor de judecată este Ministerul Finanţelor, iar nu subunităţile sale lipsite de personalitate juridică.
În considerarea celor anterior expuse şi a materialului probatoriu administrat în cauză a admis şi cererea de chemare în garanţie şi a obligat chematul în garanţie în favoarea pârâtului la plata sumei de 44.221,34 RON.
Împotriva deciziei nr. 20 din 23 februarie 2012 pronunţată de purtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în termen legal, a declarat recurs chematul în garanţie Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. GORJ, solicitând admiterea recursului, admiterea excepţiei invocate, iar pe fond respingerea acţiunii îndreptate împotriva sa, arătând că înţelege să subsumeze criticile formulate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor expuse în memoriul de recurs, chematul în garanţie a susţinut că, hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) şi art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în ceea ce priveşte calificarea căii de atac ca fiind apel şi respingerea excepţiei necompetenţei materiale invocate de pârâtul I.G.D.
De asemenea, a criticat soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice susţinând că în această calitate trebuia să stea Administraţia Financiară Târgu Jiu, arătând că din această perspectivă, hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 pct. 97 din H.G. nr. 34/2009 şi art. 4 alin. (2) pct. 37 din H.G. nr. 109/2009.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Excepţia necompetenţei materiale a tribunalului ca primă instanţă a fost invocată iniţial de pârâtul I.G.D. şi respinsă prin încheierea din 9 mai 2011.
Împotrivă sentinţei tribunalului a garanţie Ministerul Finanţelor Publice, fără să invoce soluţionarea greşită a acestei chestiuni.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, învestită cu soluţionarea căii de atac, â calificat-o ca fiind apel în temeiul dispoziţiilor art. 282 şi art. 4041 alin. (3) C. proc. civ. şi prin decizia nr. 20 din 23 februarie 2012 admiţând apelul, a evocat fondul, reţinând că niciuna dintre părţi nu decizia atacată a fost pronunţată de o instanţă de apel in ipoteza reglementată de prevederile art. 297 C. proc. civ.
Totodată, Înalta Curte observă că recurentul nu pune în discuţie recalificarea căii de atac soluţionate prin decizia atacată, în considerarea dispoziţiilor art. 2821 şi 4042 alin. (3) şi art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., argumentele sale în susţinerea acestei excepţii fiind contradictorii în raport de circumstanţele de drept ale cauzei.
Referitor la argumentele expuse de chematul în garanţie în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice în cauză, Înalta Curte reţine că aceasta este nefondată, chiar în considerarea normelor legale pretins încălcate în opinia chematului în garanţie, având în vedere că din economia acestora rezultă expres calitatea de reprezentant al statului a Ministerului Finanţelor Publice, calitate procesuală pasivă în cauză având Statul Român reprezentarea acestuia revenind ministerului menţionat.
Art. 7 din H.G. nr. 43/2009 stabileşte că ministerul are structura organizatorică formată din direcţii generale judeţene, în subordinea cărora funcţionează administraţiile finanţelor publice municipale, aşa cum este prevăzut în anexa 1 din hotărâre. Acestea din urmă sunt instituţii publice care nu au personalitate juridică, activitatea lor fiind stabilită prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului şi presupune realizarea atribuţiilor de administrare a veniturilor bugetare.
Art. 1 şi 2 din H.G. nr. 109/2009 prevăd că: „Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, finanţată din bugetul de stat şi din venituri proprii.” şi că „în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală funcţionează Garda Financiară, Autoritatea Naţională a Vămilor, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti, ca instituţii publice cu personalitate juridică."
Totodată, având în vedere că activitatea de colectare a taxelor şi impozitelor, inclusiv a celor pe venituri, se face de către acest minister, prin organele proprii, una din atribuţiile prevăzute la art. 3 din H.G. 34/2009 fiind aceea de a aplica, prin organele abilitate, modalităţile de executare silită şi măsurile asigurătorii pentru recuperarea creanţelor bugetare, sumele încasate de la contribuabili fiind gestionate de minister, susţinerea chematului în garanţie potrivit căreia cererea pârâtului trebuia îndreptată împotriva Admnistraţiei Financiare Târgu Jiu este vădit lipsită de pertinenţă, fiind evident că pretenţiile pârâtului vizând din restituirea impozitului achitat trebuie opuse Ministerului Finanţelor ca reprezentant al Statului Român pentru şi în numele căruia s-a încasat impozitul a cărui restituire se cere, iar nu unei unităţi fără personalitate juridică din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în condiţiile art. 4 din H.G. nr. 109/2009.
În considerarea celor anterior expuse şi a textelor legale precitate, Înalta Curte reţine că, în mod corect în cauză cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul I.G.D. a fost îndreptată împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Gorj, în condiţiile în care reprezentarea legală a statului este asigurată în baza art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 de către minister, în subordinea căruia conform art. 1 din H.G. nr. 109/2009 îşi desfăşoară activitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care la rândul său are în subordine direcţiile judeţene ale finanţelor publice potrivit art. 2 din H.G. nr. 109/2009.
Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanţie Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. GORJ împotriva deciziei nr. 20 din 23 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, menţinând hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de chematul în garanţie Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. GORJ împotriva deciziei nr. 20 din 23 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1526/2013. Civil. Anulare act. Revizuire - Fond | ICCJ. Decizia nr. 351/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
