ICCJ. Decizia nr. 447/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 447/2013
Dosar nr. 533/1259/2010*
Şedinţa publică de la 7 februarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 9 martie 2010, pârâta din Dosarul nr. 1282/1259/2009, SC C.M.S.N. SRL, a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei SC E. SRL la plata sumei de 197.889 RON, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei cereri, pârâta a arătat că la data de 13 august 2008 a încheiat cu reclamanta contractul de închiriere din 13 august 2008, privind spaţiul din Piteşti, proprietatea reclamantei.
La data predării imobilului, s-a consemnat în procesul verbal de predare-primire, starea acestuia, iar la data de 16 martie 2009, când imobilul a fost părăsit, în procesul-verbal a fost menţionată situaţia imobilului şi îmbunătăţirile aduse.
Pârâta a arătat că valoarea acestor îmbunătăţiri, reprezentând materiale de construcţii şi manoperă, se ridică la suma de 197.889 RON, sumă reactualizată. De asemenea, pârâta a menţionat că executarea îmbunătăţirilor Ie-a realizat, potrivit contractului de prestări servicii din 1 septembrie 200 de SC C.S. SRL pentru suma de 108.000 RON, iar materialele necesare au fost furnizare de SC N. SRL şi au costat 89.889 RON.
Prin încheierea din 30 martie 2010, Tribunalul Comercial Argeş a dispus, în temeiul art. 165 C. proc. civ., disjungerea cererii reconventionale.
La data de 26 octombrie 2010, reclamanta a depus la dosar cererea administratorului judiciar M.L., prin care şi-a însuşit acţiunea în pretenţii.
S-au administrat probele cu înscrisuri şi expertiză tehnică de specialitate, în vederea identificării lucrărilor şi îmbunătăţirilor aduse imobilului proprietatea pârâtului şi evaluarea acestor lucrări.
Tribunalul Comercial Argeş, prin sentinţa nr. 1321/C/14 septembrie 2011, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta SC E. SRL la plata sumei de 52.782,34 RON, reprezentând contravaloare îmbunătăţiri spaţiu închiriat, şi 5.500 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că pârâta a recunoscut prin procesul-verbal din 16 martie 2009, îmbunătăţirile aduse imobilului.
Locatarul putea aduce îmbunătăţiri spaţiului, altele decât cele esenţiale, pentru care trebuia să obţină acordul scris al locatorului şi era scutit de a le ridica la părăsirea spaţiului, urmând ca de acestea să beneficieze proprietarul.
Instanţa a constatat buna-credinţă a reclamantei la edificarea lucrărilor de îmbunătăţire a spaţiului proprietatea pârâtei şi aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 494 alin. (3) teza a ll-a C. civ.
Expertiza efectuată în cauză a stabilit că lucrările evidenţiate în procesul-verbal din data de 16 martie 2011, raportate la suprafeţele închiriate şi trecute în schiţele anexă la contract, se ridică la suma totală de 52.782,34 RON.
Împotriva sentinţei Tribunalului Comercial Argeş, au formulat apel reclamanta SC C.M.S.N. SRL şi pârâta SC E. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelanta-reclamantă susţine în esenţă că în mod greşit prima instanţă nu a acordat în integralitate despăgubirile în sumă de 197.889 RON, ci doar suma de 52.782,34 RON, ce reprezintă o mică parte a materialelor şi manoperei înglobate în îmbunătăţiri, aceasta şi în contextul în care expertul constructor a identificat doar o mică parte din spaţiul ce a făcut obiectul contractului de închiriere.
Apelanta-pârâtă susţine că prima instanţă interpretează greşit clauzele contractului încheiat între părţi, respectiv art. 6 pct. 6 şi urm. şi totodată se referă la art. 494 C. civ., pentru a reţine că reclamanta ar fi de bună-credinţă deşi art. 494 C. civ. nu se aplică în speţă.
Prin decizia nr. 20/A-COM din 21 martie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondate ambele apeluri.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:
Instanţa de fond a reţinut corect că pârâta a recunoscut, prin procesul-verbal din data de 16 martie 2009, îmbunătăţirile efectuate spaţiului de către reclamantă, că prin întâmpinare pârâta nu a invocat reaua-credinţă a reclamantei în edificarea îmbunătăţirilor la spaţiu, dar a solicitat aplicarea prevederilor contractuale referitoare la readucerea spaţiului la dimensiunile şi aspectul avute anterior modificărilor făcute în timpul locaţiunii. După cum rezultă din constatările expertului cauzei la faţa locului, locatarul a efectuat lucrări de igienizare, securizare şi modernizare a spaţiului pentru a-l face propice unei activităţi lucrative, neefectuând lucrări de modificare a dimensiunilor spaţiului, astfel că nu avea obligaţia de ridicare a lucrărilor şi de aducere a spaţiului la situaţia anterioară.
În ceea ce priveşte contravaloarea îmbunătăţirilor acordate reclamantei, Curtea a reţinut că acestea au fost stabilite corect de către prima instanţă, în baza raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, ele reprezentând contravaloarea materialelor şi manoperei lucrărilor efectuate de către reclamantă la spaţiul pârâtei.
împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal SC E. SRL, cât şi SC C.M.S.N. SRL.
Pârâta SC E. SRL invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine că decizia a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii şi aduce următoarele critici:
Au fost aplicate greşit prevederile art. 494 alin. (3) teza a ll-a C. civ. şi nu a ţinut cont de faptul că reclamanta SC C.M.S.N. SRL, este în culpă deoarece contractul de închiriere fiind încheiat pe timp de 10 ani, acesta a fost reziliat după 6-7 luni de la încheiere, urmare a neplăţii chiriei.
Solicitând contravaloarea acelor lucrări, intimata s-a prevalat de propria culpă spre a obţine un drept.
În mod greşit s-a reţinut buna-credinţă a locatarului, ca şi faptul că nu s-a invocat reaua-credinţă a acestuia prin întâmpinare.
Prin decizia recurată s-a recunoscut dreptul celui în culpă pentru rezilierea contractului de locaţiune, să obţină contravaloarea unor lucrări, reparaţii locative, îmbunătăţiri şi modificări aduse spaţiului închiriat, prin aplicarea greşită a legii şi prevederilor din contractul de închiriere, care este legea părţilor.
SC C.M.S.N. SRL invocă dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi aduce următoarele critici:
Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii.
Astfel, instanţa de apel nu arată în concret la ce expertiză face trimitere atunci când reţine că ar fi fost corect stabilit cuantumul îmbunătăţirilor.
Era suficient ca instanţele anterioare să compare schiţa anexă a lucrării de expertiză cu schiţele anexe ale contractului de închiriere pentru a concluziona că nu a avut loc o identificare integrală a spaţiului închiriat şi în care au fost efectuate îmbunătăţirile la care se referă facturile.
Hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Deşi s-au format obiecţiuni la raportul de expertiză, arătând că prima instanţă Ie-a respins fără motivare, deşi expertul cauzei nu răspunsese acestora, instanţa de apel susţine că prima instanţă ar fi admis aceste obiecţiuni.
Se solicită casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, în vederea completării raportului de expertiză, în sensul obiecţiunilor formulate şi nesoluţionate nici la fond şi nici în apel.
În subsidiar, se solicită modificarea deciziei în sensul admiterii apelului reclamantei împotriva hotărârii primei instanţe, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată în totalitate, pentru suma de 197.889 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor realizate la spaţiul pârâtei.
La 5 februarie 2013, recurenta SC E. SRL a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a solicitat casarea deciziei Curţii de Apel Piteşti motivat de faptul că reclamanta nu achitat taxa de timbru aferentă cererii. Aceasta consideră că instanţa de fond nu a fost legal investită nefiind achitată taxa de timbru, chiar dacă ulterior împotriva acesteia s-a deschis procedura insolvenţei la 20 mai 2010.
Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate şi urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii.
Acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor ori mijloacele lor de apărare potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Criticile recurentei SC C.M.S.N. SRL cu privire la expertiza efectuată în cauză, la obiecţiunile formulate de aceasta referitor la raportul de expertiză efectuat precum şi la completarea lucrării de expertiză sunt critici care vizează netemeinicia hotărârii şi nu sunt motive de nelegalitate care să se circumscrie dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. pentru a face obiectul controlului judiciar pe calea recursului.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii este motivul invocat atât de recurenta-reclamantă SC C.M.S.N. SRL cât şi de recurenta-pârâtă SC E. SRL.
Criticile aduse de recurente şi subsumate acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate.
În cauză nu au fost încălcate dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cărora „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
Recurenta-reclamantă SC C.M.S.N. SRL invocă faptul că instanţa a respins obiecţiunile la completarea raportului de expertiză şi în opinia sa trebuia să dispună din oficiu completarea acestei lucrări, faţă de cuprinsul raportului de expertiză, comparativ cu schitele anexe ale contractului de închiriere.
Astfel, cum a subliniat anterior, Înalta Curte reiterează faptul că aceste critici vizează aprecieri asupra probelor administrate, deci netemeinicia hotărârii atacate, astfel că acestea nu pot face obiectul controlului judiciar pe calea recursului.
Recurenta-pârâtă susţine în argumentarea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că reclamanta s-a prevalat de propria culpă spre a obţine un drept, iar prin hotărârea atacată, instanţa a recunoscut celui în culpă pentru rezilierea contractului de locaţiune, să obţină contravaloarea unor lucrări, reparaţii locative, îmbunătăţiri şi modificări aduse spaţiului închiriat, prin aplicarea greşită a legii şi prevederilor din contractul de închiriere, care este legea părţilor.
Această critică nu este fondată. Curtea de Apel a reţinut în mod corect faptul că locatarul avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. VI pct. 6, ca „la încetarea contractului să predea spaţiul în baza unui proces-verbal de predare-primire luând măsurile cuvenite ca acesta să îndeplinească
toate condiţiile de funcţionalitate avute la preluare, exceptând eventualele modificări provenite din îmbunătăţirile aduse spaţiului...".
Pe de altă parte, locatarul putea aduce îmbunătăţiri spaţiului, altele decât cele esenţiale, pentru care trebuia să obţină acordul scris al locatorului şi era scutit de a le ridica la părăsirea spaţiului, iar de acestea urmează să beneficieze proprietarul.
Aşa fiind, locatarul are dreptul la despăgubiri pentru îmbunătăţirile aduse lucrului închiriat, cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru „în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu".
În cauză, Înalta Curte constată că reclamanta SC C.M.S.N. SRL nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă pretenţiilor deduse judecăţii la 9 martie 2010, obligaţie ce îi revenea potrivit dispoziţiilor Legii nr. 146/1997.
Această societate a intrat în insolvenţă la 20 mai 2010, prin sentinţa comercială nr. 731/F/20 mai 2010, judecătorul sindic a admis cererea creditorului SC E. SRL şi a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SC C.M.S.N. SRL.
Ca urmare, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 şi va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 3.675 RON reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă primei faze procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C.M.S.N. SRL Piteşti prin administrator judiciar C.M.& I. şi de pârâta SC E. SRL Piteşti împotriva deciziei nr. 20/A-COM din 21 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenta reclamantă SC C.M.S.N. SRL Piteşti prin administrator judiciar C.M.&I. la plata sumei de 3.675 RON reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă primei faze procesuale în contul bugetului local al unităţii teritoriale Municipiul Piteşti. Dispozitivul prezentei hotărâri constituie titlu executoriu, urmând a fi transmis Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş în vederea executării.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 394/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1526/2013. Civil. Anulare act. Revizuire - Fond → |
|---|
