ICCJ. Decizia nr. 1676/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1676/2013
Dosar nr. 2752/3/2009
Şedinţa publică din 26 martie 2013
Asupra recursului de faţă:
Prin decizia nr. 303/ A din 20 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul I.M. împotriva Sentinţei civile nr. 1914 din 09 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă C.N.A.D.N.R. SA - în calitate de reprezentant al Statului Român.
S-a admis apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA - în calitate de reprezentant al Statului Român împotriva aceleiaşi sentinţe, dispunându-se după cum urmează:
S-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de expropriator la suma de 23.948 euro (103.764 lei).
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost obligată apelanta pârâtă la plata către apelantul reclamant a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, s-au reţinut următoarele considerente:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 26 ianuarie 2009, reclamantul I.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată aceasta la plata despăgubirilor în cuantum de 400 euro/mp pentru terenul său expropriat, situat în str. Odăi.
Pârâta a invocat prin întâmpinare excepţia de tardivitate a cererii în raport de disp. art. 9 din Legea nr. 198/2004, modificată în anul 2008 prin Legea nr. 184/2008, care prevede faptul că expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor se putea adresa instanţei în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată excepţia reţinând că, anterior Legii nr. 184/2008, persoana expropriată avea la dispoziţie două termene alternative (3 ani de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului sau 15 zile de la data comunicării hotărârii de respingere, în tot sau în parte a cererii de despăgubire), iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 184/2008 (publicată în M. Of. din 31 octombrie 2008), un termen unic de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii.
Având în vedere că hotărârea din prezenta cauză a fost comunicată persoanei expropriate la data la care 26 septembrie 2008, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 184/2008 şi dat fiind principiul neretroactivităţii legii, la data pronunţării hotărârii atacate era în vigoare Legea nr. 198/2004, deci termenul de 3 ani, ceea ce face ca excepţia invocată să nu fie fondată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1914 din 09 decembrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte cererea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 32.905,8 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii cu titlu de despăgubiri şi 3.800 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei s-au reţinut următoarele:
Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 26 din 24 septembrie 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a dispus exproprierea şi s-a aprobat acordarea prin consemnare a despăgubirilor aferente imobilului teren cu suprafaţă totală de 248,82 m.p. având nr. cadastrale x şi nr. z situat în comuna Bucureşti Şos. Odăi - acestea fiind stabilite la suma de 24.882 euro.
Ulterior, prin Hotărârea nr. 261 din 26 martie 2010 s-a rectificat hotărârea anterioară, în sensul că s-a reţinut că suprafaţa expropriată de la acesta este de 182,81 m.p., întrucât diferenţa de 66,015 m.p. fusese înstrăinată de reclamant în anul 2005 către SC L.S. SRL.
Prin această ultimă hotărâre s-au stabilit despăgubiri de 18.281 euro (în echivalent lei 67.072,99 lei) pentru terenul de 182,81 m.p. situat în Şos. Odăi cu numerele cadastrale x, z şi y.
Situaţia de fapt constatată prin hotărârea nr. 261 din 26 martie 2010 a fost confirmată în cauză de raportul de expertiză topografică efectuat de expert A.D. şi de copia contractului de vânzare cumpărare autentificat din 28 noiembrie 2005 încheiat între reclamant şi soţia şi SC L.S. SRL.
În ceea ce priveşte valoarea de piaţă a terenului, la data întocmirii raportului de expertiză (24 septembrie 2009), aceasta este în sumă de 180 euro/ m.p.
Prejudiciul suferit de reclamant prin expropriere este reprezentat exclusiv de scoaterea din patrimoniul său a terenului de 182,81 m.p. Niciun alt prejudiciu nu mai este suferit de reclamant, iar susţinerile sale privind prejudiciul reprezentat de veniturile ce ar fi putut fi obţinute din exploatarea terenului expropriat nu pot fi reţinute cu acest titlu, deoarece singura pierdere din patrimoniu suferită de acesta prin expropriere este pierderea dreptului de proprietate asupra terenului a căruia valoare este de 180 euro/ m.p.
Obiecţiunile formulate de pârâtă, în sensul că nu au fost avute în vedere preţurile de tranzacţionare pentru terenuri din zonă, ci ofertele pe piaţă au fost încuviinţate faţă de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, însă în cauză nu s-a dovedit existenţa unor vânzări pentru imobile similare celui expropriat în perioada septembrie 2008, când s-a expropriat terenul reclamantului.
În consecinţa, având în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994 şi art. 44 alin. (4) din Constituţie şi articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi concluziile raportului de expertiză, tribunalul a admis cererea şi a stabilit valoarea despăgubirilor pentru terenul de 182,81 m.p. expropriat la suma de 32.905,8 euro adică 180 euro/ m.p.
Asupra apelurilor declarate în cauză, s-au reţinut următoarele:
Cu privire la apelul declarat de pârât:
a. Critica formulată de apelantul pârât referitoare la soluţionarea excepţiei tardivităţii formulării cererii este neîntemeiată, dar pentru alte considerente decât cele care au fundamentat soluţia primei instanţe şi care vor substitui motivarea încheierii din data de 11 martie 2009.
Hotărârea de stabilire a despăgubirilor contestată în prezenta cauză a fost emisă la data de 24 septembrie 2008.
La data respectivă, textul art. 9 din Legea 198/2004 prevedea că expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire.
Termenul de 3 ani, respectiv termenul de 15 zile prevăzute de textul legal enunţat mai sus, nu pot fi considerate ca fiind alternative în sensul de a fi lăsate la alegerea expropriatului, astfel cum a reţinut tribunalul. O asemenea interpretare ar permite părţii care de pildă, a pierdut termenul de 15 zile, să formuleze contestaţia în termenul mai mare, de 3 ani, ceea ce ar lipsi de conţinut reglementarea a două termene diferite.
Aceste termene au fost prevăzute ca fiind alternative în sensul că incidenţa unuia sau a altuia în cazurile particulare depinde de situaţia în care partea a formulat sau nu cerere pentru plata despăgubirilor.
Având în vedere că apelantul reclamant nu a formulat cerere de despăgubire, nu este aplicabil în cauză termenul de 15 zile, care curge de la data comunicării hotărârii comisiei prin care s-a respins în tot sau în parte cererea de despăgubire, raportarea la acest termen presupunând aşadar, prin ipoteză formularea unei cereri de restituire.
Nefiind depusă o asemenea cerere de restituire, în cauză se aplică termenul alternativ prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, respectiv termenul de 3 ani, care curge de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) (şi anume H.G. nr. 828/2008).
Cum acţiunea a fost introdusă pe rolul instanţei la data de 26 ianuarie 2009, termenul menţionat nu a fost depăşit, în mod corect fiind respinsă excepţia tardivităţii invocată de pârâtă.
b. Critica invocată de apelantul pârât, referitoare la stabilirea valorii terenului expropriat în baza unui raport de expertiză care nu respectă criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că acesta a fost întocmit pe bază de oferte de vânzare şi nu preţuri de tranzacţionare efective, este fondată.
Art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994, la care face trimitere art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială” la care face referire art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare cumpărare, şi nu oferte de preţ extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mică publicitate.
Or, examinând raportul de expertiza întocmit în faţa primei instanţe s-a constatat că stabilirea despăgubirii propusă a fi acordată reclamantului s-a realizat prin metoda comparaţiei vânzărilor, având la bază oferte de vânzare extrase din anunţurile de publicitate imobiliară de pe internet, motiv pentru care Curtea a încuviinţat proba cu o nouă expertiză.
Raportul de expertiză, refăcut în urma obiecţiunilor formulate de pârât, a stabilit o valoare a despăgubirii pentru terenul expropriat la data efectuării raportului de expertiză (astfel cum prevăd dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994) în sumă de 103.764 lei, respectiv 23.948 euro (131 euro/ m.p.).
Această valoare corespunde criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea fiind raportată la preţuri de tranzacţionare efectivă a unor terenuri similare rezultate din contractele de vânzare cumpărate încheiate în cursul anului 2011, cu aplicarea corecţiilor corespunzătoare, în raport cu caracteristicile terenurilor folosite drept comparabile.
Cu privire la apelul declarat de reclamant:
Faţă de cele reţinute mai sus, cu privire la nelegalitatea raportului de expertiză întocmit în faţa primei instanţe, nu poate fi primită critica referitoare la stabilirea valorii terenului la suma de 182 euro/ m.p., cum s-a menţionat în respectivul raport, iar nu 180 euro/ m.p., cum a reţinut tribunalul.
Critica referitoare la neacordarea unei despăgubiri şi pentru prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii este nefondată.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu a solicitat stabilirea unui alte despăgubiri în afara acordării unei sume mai mari, reprezentând valoarea terenului expropriat, pe care acesta a estimat-o la suma de 400 euro/ m.p. Nici prin motivele de apel acesta nu a menţionat expres în ce constă acest prejudiciu, arătând doar că este îndreptăţit să obţină, pe lângă valoarea de circulaţie a terenului şi o sumă reprezentând prejudiciul suferit prin expropriere, independent de existenţa sau neexistenţa unor dovezi suplimentare de investiţii realizate de proprietar pe terenul expropriat.
O asemenea interpretare nu poate fi primită, deoarece, potrivit art. 1169 C. proc. civ, cel ce face o propunere în faţa judecăţii trebuie să o dovedească, iar apelantul reclamant, căruia îi revenea sarcina probei sub acest aspect, nu a probat în cauză faptul că a suferit un alt prejudiciu în afara celui reprezentat de scoaterea terenului din patrimoniul său şi pentru care i se cuvin despăgubiri corespunzător valorii terenului.
Apelantul reclamant nu a dovedit faptul că pe terenul expropriat ar fi fost amenajate locuri de parcare, pentru a se putea vorbi de existenţa unui prejudiciu cert prin exproprierea terenului, nefiind invocată în cauză şi cu atât mai mult dovedită, nici măcar o intenţie de amenajare a unor locuri de parcare pe terenul respectiv.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, criticând-o pentru greşita obligare la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în apel.
Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 33/1994, întrucât dispoziţiile invocate se aplică în situaţia în care instanţa este sesizată şi se pronunţă pe cererea de expropriere şi nu în situaţia în care exproprierea s-a făcut conform procedurilor speciale prevăzute de Legea nr. 198/2004, iar reclamantul sesizează instanţa doar cu privire la cuantumul despăgubirilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, acţiunea prin care se contestă cuantumul despăgubirilor se soluţionează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, iar potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004, dispoziţiile legii se completează cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.
Cererea privind cheltuielile de judecată se soluţionează astfel potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că ele se suportă de partea care a căzut în pretenţii şi nu de către expropriator.
Analizând decizia în raport de critica formulată, ce se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:
Art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, sub imperiul căreia s-a născut raportul juridic dedus judecăţii, prevedea că acţiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Art. 18 din aceeaşi lege prevedea că d ispoziţiile legii se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu prevăd altfel.
Aceste dispoziţii au fost reluate, de altfel, de art. 22 alin. (3) şi art. 34 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, prin care s-a abrogat Legea nr. 198/2004.
Legea nr 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede în art. 38 că toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare, inclusiv înaintea instanţelor judecătoreşti, se suportă de expropriator. Norma legală se referă deci la toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere, iar contestarea cuantumului despăgubirilor, la care face trimitere art. 9 din Legea nr. 198/2004, reprezintă numai o parte din acestea.
Având în vedere că în stabilirea cuantumului despăgubirilor procedura de expropriere era cea reglementată de legea cadru în materia exproprierii (în parte deci) şi ţinând cont de dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 198/2004, precum şi că această lege nu cuprindea dispoziţii contrare privind cheltuielile aferente, Înalta Curte constată că sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 33/1994.
Nefiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 împotriva deciziei nr. 303/ A din 20 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1675/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1759/2013. Civil → |
|---|
