ICCJ. Decizia nr. 1930/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1930/2013
Dosar nr. 59481/3/2010
Şedinţa publică de Ia 16 mai 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 21055 din 10 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 59481/3/2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiată, a admis excepţia prescripţiei dreptului material Ia acţiune pentru perioada 21 martie 2007-1 iulie 2007, a respins cererea reclamantei privind pretenţiile aferente perioadei 21 martie 2007-1 iulie 2007 ca tardiv formulate. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor SC T.R. SA, SC G. SA, G.T. şi a respins acţiunea faţă de pârâţii SC T.R. SA, SC G.G.T. SA ca introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale a chematei în garanţie SC T.R. SA ca neîntemeiată. A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C.N.F.G.N.A.V. SA în contradictoriu cu pârâţii P.M., SC T.R. SA, SC G. SA şi G.T. A obligat pârâta P.M. la plata sumei de 38.333,10 euro echivalent în RON la cursul oficial al Băncii Naţionale Române din data plăţii reprezentând pretenţii, taxa de staţionare şi pază pentru perioada 10 iulie 2007-1 iulie 2010 şi 4.615,04 RON cheltuieli de judecată. A admis cererea de chemare în garanţie a SC T.R. SA şi a obligat chemata în garanţie la plata sumei de 10.000 RON pretenţii şi 715 RON cheltuieli de judecată către pârâta P.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa fondului a constatat întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 998, 999 C. civ., cu privire la fapta ilicită de ocupare a locului reclamantei, fără titlu, culpabil, fără a plăti contravaloarea staţionării şi pazei bunului, situaţie de natură a o prejudicia pe reclamantă, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. S-a reţinut o majorare a patrimoniului pârâtei P.M., fără just titlu, în detrimentul patrimoniului reclamantei, creându-i acesteia o pagubă ce trebuie acoperită.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie s-a arătat că trebuie admisă având în vedere şi faptul că proprietarul se află în litigiu pentru recuperarea pagubei de la persona vinovată de producerea incidentului ce a dus la avarierea ambarcaţiunii, fiind ipoteza prevăzută de art. 60 C. proc. civ., în sensul că partea poate chema în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâtele P.M., SC T.R. SA., G.T. şi SC G. SA.
La data de 12 aprilie 2012 a fost înregistrată la dosarul cauzei o cerere precizatoare prin care avocatul ales al SC T.R. SA, G.T. şi SC G. SA a arătat că SC T.R. SA este singura dintre pârâte care a formulat apel, iar celelalte două pârâte au fost menţionate din eroare în cererea de apel, aceste două entităţi nedeţinând un interes actual în formularea căii de atac întrucât cererea de chemate în judecată a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, iar cererea de chemare în garanţie a fost îndreptată exclusiv împotriva SC T.R. SA.
În şedinţa publică din 7 mai 2012 Curtea a luat act de această precizare, reţinând că în cauză cadrul procesual activ este format din P.M. şi SC T.R. SA.
Prin decizia civilă nr. 243 din 21 mai 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins apelurile formulate de apelanta-pârâtă P.M. şi SC T.R. SA ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, din perspectiva dispoziţiilor art. 998-999 C. civ. Astfel, fapta ilicită a apelantei pârâte P.M. constă în folosirea fără drept a spaţiului de staţionare la ponton pentru nava sa, spaţiu proprietatea SC C.N.F.G.N.A.V. SA. Nu s-a probat de către parte că a încheiat, chiar şi în forma simplificată, o convenţie care să îI permită acest tip de staţionare, în ceea ce priveşte prejudiciul produs, acesta constă în tariful pe care intimata pârâtă ar fi putut să îl încaseze pentru spaţiul ocupat, fără drept, de către nava apelantei. Legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu rezultă neîndoielnic din împrejurarea potrivit căreia, ca efect al acestei ocupări a pontonului, intimata s-a aflat în imposibilitatea de a valorifica spaţiul respectiv prin închiriere şi de a obţine beneficii de pe urma acestuia.
Cu referire la vinovăţie, Curtea a constatat că pârâta cunoştea că nava sa se găseşte acostată la pontonul reclamantei, fără a avea o convenţie în acest sens cu proprietarul pontonului şi fără a achita contravaloarea acestei staţionări,
Pretenţiile reclamantei din litigiul ce face obiectul analizei se referă la staţionarea Ia ponton, operaţiune al cărei cost nu a fost negociat de părţi şi al cărei valoare este cu mult mai mică decât staţionarea pe doc (34,088 euro/zi, iar nu 250 euro/zi).
Împrejurarea potrivit căreia reclamanta nu a emis facturi, or alte documente financiar contabile, nu este de natură a înlătura existenţa prejudiciului determinat de staţionarea fără drept Ia pontonul reclamantei şi nici a modului de evaluare a acestuia. Înscrisurile administrate ca probă de către reclamantă dovedesc perceperea, în mod constant şi pe perioada relevantă cauzei, a tarifului stabilit de conducerea SC C.N.F.G.N.A.V. SA cu privire la staţionarea la ponton.
Chestiunile privind lipsa pazei pe perioada staţionării nu sunt de natură a schimba hotărârea instanţei de fond deoarece aceasta a admis acţiunea reclamantei numai cu privire la sume aferente staţionării, iar nu pazei; aşa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar fond, SC C.N.F.G.N.A.V. SA a solicitat suma de 41.860 euro pentru staţionare, iar nu şi pentru pază, acest tarif fiind cel identificat, punctual, şi în calculul anexat. Ca efect al precizării acţiunii, nu au fost solicitate sume pentru asigurarea pazei ambarcaţiunii.
Instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 187/1958.
Cu privire Ia calitatea procesuală pasiva a SC T.R. SA în cererea de intervenţie formulată de SC C.N.F.G.N.A.F. SA, Curtea a arătat că, în cauză, răspunderea delictuală nu se poate reţine decât în sarcina pârâtei P.M., aceasta fiind proprietarul ambarcaţiunii de agrement şi singura cu drept de dispoziţie asupra navei, aceasta neputând fi transferată de Ia Giurgiu decât la cererea sa, iar nu a altei persoane.
Curtea a constatat că SC T.R. SA se prevalează de neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., fără a dovedii o vătămare şi fără a-şi manifesta voinţa de a rezolva litigiul pe cale amiabilă astfel încât să paralizeze demersul în justiţie al reclamantei. Cererea de intervenţie în interes propriu a SC C.N.F.G.N.A.V. SA a fost formulată în condiţiile în care părţile din acţiunea principală, proprietarul ambarcaţiunii deteriorate, proprietarul ambarcaţiunii vinovate de producerea avariilor şi asigurătorii, nu au căzut de acord asupra cuantumului despăgubirilor datorate numitei P.M. De altfel, chiar reclamanta SC C.N.F.G.N.A.V. SA evidenţiază în acţiunea sa că solicită plata de daune pentru că toate părţile din litigiu au iniţiat repetate expertize privind ambarcaţiunea, însă nimeni nu se interesează şi nu doreşte să achite sumele aferente staţionării. Or, în condiţiile în care părţile din litigiul principal nu cad de acord asupra cheltuielilor de reparaţii, cheltuieli principale, atitudinea părţilor susţine faptul că nici o parte nu este de acord să achite reclamantei SC C.N.F.G.N.A.V. SA cheltuieli accesorii, al căror cuantum sporeşte tocmai prin prelungirea şederii ambarcaţiunii la Giurgiu, pentru expertizări suplimentare în rezolvarea dosarului din care cererea de intervenţie a fost disjunsă.
În ceea ce priveşte greşita admitere a cererii de chemare în judecată, Curtea a arătat că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală în constatarea întrunirii condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale. Curtea a subliniat că fapta de a folosi fără drept spaţiul de stationare la ponton a adus prejudicii reclamantei SC C.N.F.G.N.A.V. SA. Nu s-a reţinut de către instanţa de fond că ambarcaţiunea se află în paza juridică a SC T.R.SA. acesta fiind, de altfel, motivul pentru care instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a SC T.R. SA, SC G. SA şi SC G.T. SA în cererea de intervenţie; În cauza de faţă, prin staţionarea navei proprietatea sa, reclamanta foloseşte pentru bunul său un spaţiu ce nu îi aparţine şi asupra căruia nu are un drept legal ori contractual.
În ceea ce priveşte tarifele practicate de către reclamantă, Curtea a constatat că acestea au fost probate de către parte în condiţiile art. 1169 C. civ., iar acestea nu sunt rezultatul unei evaluări arbitrare, aşa cum susţine apelanta SC T.R. SA. Reclamanta intimată a probat tarifele pe care Ie practica în mod curent pentru operaţiunile de staţionare şi a evidenţiat că aceste tarife au fost achitate de beneficiari ai acestui serviciu. Faptul că pretenţiile sale se situează sub tariful practicat uzual nu este de natură a prejudicia pe pârâtă, fiind fără îndoială că această evaluare profită acestei din urmă părţi.
Curtea a evidenţiat că, prin prisma faptului ca SC T.R. SA este proprietarul ambarcaţiunii vinovate de deteriorarea navei pârâtei P.M., această societate are calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanţie. Pârâta P.M. înţelege să valorifice pe calea acestei cereri drepturi ce au luat naştere în patrimoniul său ca efect al faptei delictuale şi a răspunderii pentru lucru, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ. Curtea a apreciat că în cauză s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre accidentul provocat de ambarcaţiunea SC T.R. SA şi pretenţiile reprezentând costuri de staţionare. Deplasarea navei Ia Giurgiu în vederea expertizării şi staţionarea acesteia sunt urmarea accidentului analizat în cadrul Dosarului nr. 2924/118/2009 şi reprezintă cheltuieli accesorii, derivate din fapta ilicită.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs P.M. şi SC T.R. SA Constanţa.
Recurenta P.M. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său şi respingerea acţiunii reclamantei.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
Decizia instanţei de apel are o motivare contradictorie şi este dată cu aplicarea greşită a legii. Recurenta a arătat că recunoaşterea ofertei de preţ, pentru acele operaţiuni specifice, este reţinută eronat de către instanţa de fond, drept o dovadă de cunoaştere a preţului pentru staţionare şi că ar fi fost şi un început de dovadă pentru pretenţiile ce formează obiectul judecăţii. Reclamanta îşi întemeiază acţiunea pe răspunderea civilă delictuală, dar nu o dovedeşte. Nu există faptă delictuală, nu există o expertiză efectuată în cauză, care să verifice exact unde este ancorată nava şi ce prejudiciu ar fi fost produs. Nava a ajuns o epavă în urma accidentului şi ea este staţionată într-o altă zona într-un cimitir de nave şi pe cale de consecinţă, nu se pot percepe tarifele enorme pe care le percepe reclamanta. Nu s-a comunicat către pârâtă nici o factură, aspect recunoscut şi de către reclamantă prin înscrisurile de Ia dosar, nu există contract încheiat între părţi iar reclamanta a depus la fond facturi adresate altor societăţi, dar care reprezintă staţionare nave comerciale, la pontoane special amenajate. Recurenta a depus facturi emise de şantierul naval Olteniţa unde nava staţiona înainte de avariere prin accidentul produs de SC T.R. SA, prin care a demonstrat atât modul cum percepe o plată de către o societate, prin factură, cât şi valoarea acelei facturi.
Instanţa de fond şi instanţa de apel nu au exercitat rolul activ în aflarea temeiniciei acţiunii, nu există nici răspundere delictuală, nu există nici răspundere civilă contractuală, întrucât nu există contract, nu s-a comunicat nicio factură între părţi. După operaţiunea de andocare în vederea expertizării avariilor navei şi evaluarea avariilor în 2007, SC T.R. SA nu a fost de acord cu reparaţia navei şi s-a apelat la instanţă, iar până Ia soluţionarea litigiului, nava fiind avariată nu se putea transporta decât remorcată sau tractată. Aceasta a rămas la Giurgiu, întrucât SC T.R SA nu a plătit şi transportul retur la Olteniţa, iar în fazele litigioase s-au mai efectuat alte două expertize. Recurenta nu a recunoscut suma pretinsă de reclamantă şi a solicitat ca reclamanta să dovedească costul pentru stagnarea navei şi că această creanţă trebuie plătită de SC T.R. SA, pentru că din cauza acestei societăţi nava se afla la Giurgiu.
Dacă s-ar fi facturat lunar suma, ceea ce nu s-a făcut, ar fi trebuit să se calculeze distinct prescripţia pentru fiecare lună. Dar nu s-a procedat aşa ci s-a solicitat o sumă globală direct în proces. Calculând prescripţia pentru perioada 21 martie 2007-21 martie 2010 acţiunea este prescrisă.
SC T.R. SA are calitate procesuală pasivă. Din actele depuse la dosar (procesul-verbal din 28 februarie 2007 şi dovada plătii efectuate de SC G. SA, asigurătorul Iui SC T.R. SA) rezultă că ei au plătit transportul navei din portul Olteniţa către portul Giurgiu, unde trebuia să se expertizeze nava pentru constatarea şi evaluarea avariilor produse de acest accident. SC T.R. SA a abandonat nava, nu a dus-o în portul de destinaţie, de unde a luat-o şi aceasta trebuie să plătească atât avariile cât şi cheltuielile adiacente ale accidentului până Ia aducerea navei în situaţia anterioară s-a arătat că a chemat în garanţie SC T.R. SA, pentru ca în cazul în care va fi obligată Ia plată către SC C.N.F.G.N.A.V. SA, să fie obligată SC T.R. SA să plătească acesteia suma, pentru că ea a produs avariile şi din această cauză nava a rămas la Giurgiu, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, onorariul de avocat urmând a fi solicitat pe cale separată.
Recurenta SC T.R. SA a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului subscrisei şi schimbării sentinţei civile în sensul admiterii: 1. excepţiei inadmisibilităţii în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată datorită neparcurgerii procedurii concilierii directe prealabile conform art. 7201 şi urm. C. proc. civ.; 2. respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată; 3. în principal admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC T.R. SA în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, iar în subsidiar respingem ca nefondată a cererii de chemare în garanţie, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
În mod nelegal instanţa de apel a apreciat că nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 şi urm. C. proc. civ.
În mod nelegal a apreciat instanţa de apel faptul că temeiul de drept al acţiunii, astfel cum a fost precizat de intimata SC C.N.F.G.N.A.V. SA în virtutea principiului disponibilităţii putea conduce la admiterea acţiunii. Nu se poate susţine faptul că folosirea docului reclamantei şi după efectuarea expertizei extrajudiciare din anul 2008, în condiţiile în care ambarcaţiunea a fost adusă de la Olteniţa la Giurgiu de către un impingător, ar reprezenta o faptă ilicită, care ar atrage răspunderea civilă delictuală aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa. Ambarcaţiunea nu se afla sub paza juridică a recurentei, ci a pârâtei P.M., deci recurenta nu putea răspunde pentru un eventual prejudiciu astfel creat. Referitor Ia tarifele invocate ca fiind practicate de intimata-reclamantă în mod obişnuit, acestea sunt arbitrare, suma obţinută de reclamantă cu titlu de prejudiciu fiind stabilită unilateral, fără administrarea unor probe în acest sens.
Cererea de chemare în garanţie este în principal îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă iar în subsidiar este nefondată.
Sunt neîntemeiate susţinerile apelantei P.M. în conformitate cu care SC T.R. SA ar avea calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată de SC C.N.F.G.N.A.V. SA.
Se impune respingerea cererii de chemare în garanţie, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. privind posibilitatea persoanei care cade în pretenţii de a se îndrepta împotriva recurentei în vederea reparării prejudiciului cauzat.
Având în vedere faptul că proprietarul ambarcaţiunii este pârâta P.M., responsabilă pentru aceste costuri este aceasta, iar nu recurenta. Nu există nici o obligaţie pentru recurentă de a achita contravaloarea transportului ambarcaţiunii înapoi Ia Olteniţa, sau cheltuieli de staţionare în continuare. Nu se poate realiza o legătură de cauzalitate între accident (contravaloarea avariilor făcând obiectul Dosarului nr. 2929/118/2009 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi staţionarea Ia Giurgiu după momentul expertizării iniţiale, fapt care să atragă răspunderea recurentei pentru plata tarifului de staţionare în calitate de chemat în garanţie.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de ambele recurente în conexiunea acestora, Înalta Curte reţine următoarele:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Din analiza deciziei recurate se constată că instanţa a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea instanţei neexistând contradicţii ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor.
Faptul că soluţia pronunţată de instanţa de apel nu a corespuns voinţei părţilor, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea sau casare deciziei recurate.
În limitele motivelor de apel formulate de părţi şi a temeiurilor legale invocate de acestea, de starea de fapt şi drept stabilite în raport de probatoriul administrat, instanţa de apel a analizat condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru dauna produsă reclamantei.
Argumentele în înlăturarea motivelor de apel formulate de parte sunt clare şi concise, nu contradictorii sau străine de natura pricinii.
În realitate, prin criticile formulate de recurente se exprimă nemulţumirea faţă de modul de stabilire de către instanţă a situaţiei de fapt.
Criticile vizează aspecte de apreciere a probatoriului administrat ori de stabilire a situaţiei de fapt în cauză referitoare la fapta cauzatoare de prejudiciu la existenţa prejudiciului determinat de staţionarea fără drept la pontonul reclamantei şi modul de evaluare a acestuia.
Aceste aspecte nu pot fi analizate în recurs, această cale de atac fiind limitată la controlul de legalitate al deciziei de apel, neputându-se proceda la analiza temeiniciei deciziei din perspectiva probatoriului administrat.
Instanţa de apel a verificat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii primei instanţe în limitele motivelor de apel formulate de părţi, stabilind situaţia de fapt sub toate aspectele sesizate şi în raport de probele cauzei, respectând prevederile art. 129 şi 295 C. proc. civ.
Raportat la starea de fapt stabilită, instanţa de apel a apreciat corect că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, din perspectiva dispoziţiilor art. 998-999 C. civ., fapta ilicită a recurentei P.M. constând în folosirea fără drept a spaţiului de staţionare Ia ponton pentru nava sa, spaţiu proprietatea SC C.N.F.G.N.A.V. SA, prejudiciul constând în tariful pe care intimata pârâtă ar fi putut să îl încaseze pentru spaţiul ocupat, fără drept, de nava recurentei legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu rezultând din împrejurarea potrivit căreia, ca efect al acestei ocupări a pontonului intimata s-a aflat în imposibilitatea de a valorifica spaţiul şi de a obţine beneficii de pe urma acestuia şi vinovăţia recurentei care cunoştea că nava sa se găseşte acostată la pontonul reclamantei, fără a avea o convenţie în acest sens cu proprietarul pontonului şi fără a achita contravaloarea acestei staţionări.
Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu invocarea normelor de drept substanţial incidente situaţiei aplicate în litera şi spiritul lor, consecinţa unei interpretări corecte a legii.
Instanţa de apel a reţinut corect că reclamanta a indicat ca sursă a pretenţiilor răspunderea civilă delictuală, că recurenta nu şi-a întemeiat acţiunea pe faptul juridic al îmbogăţirii fără just temei iar analiza instanţei de fond şi apel identifică elementele răspunderii civile delictuale,
În ce priveşte atitudinea SC T.R. SA care nu a asigurat, pe cheltuiala sa, transportul în portul Olteniţa, corect s-a reţinut de instanţa de apel că acest aspect nu prezintă relevanţă în raportul delictual dintre reclamanta şi pârâtă, care în calitate de proprietar al ambarcaţiuni; a beneficiat nemijlocit de staţionarea navei pe proprietatea SC C.N.F. G. N.A.V. SA Giurgiu.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a SC T.R. SA în cererea de intervenţie formulată de SC C.N.F.G.N.A.V. SA Giurgiu instanţa de apel a apreciat corect că în cauză răspunderea delictuală nu se poate reţine decât în sarcina pârâtei P.M., aceasta fiind proprietarul ambarcaţiunii de agrement şi singura cu drept de dispoziţie asupra navei, aceasta neputând fi transferată de la Giurgiu decât la cererea sa, iar nu a altei persoane.
Excepţia prescripţiei dreptului Ia acţiune a fost soluţionată corect reţinându-se că nu se poate considera prescris dreptul SC C.N.F.G.N.A.V. SA Giurgiu de a pretinde despăgubiri reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin fapta de ocupare a pontonului, termenul de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 nu începe să curgă condiţionat de emiterea unei facturi, făcându-se o corectă aplicare a acestor dispoziţii.
Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost formulat formal de recurenta pârâtă P.M., dezvoltarea motivelor nepermiţând încadrarea în acest motiv de nelegalitate, încât nu poate face obiectul controlului judiciar.
Ambele instanţe au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 7201 şi urm. C. proc. civ., reţinând că, în speţă, scopul pentru care legiuitorul a instituit în cazul litigiilor patrimoniale în materie comercială, procedura concilierii prealabile a fost atins.
În mod legal instanţa de apel a avut în vedere, caracterul relativ al vătămării susceptibile a se produce prin omisiunea de parcurgere a acestei etape, constatând că SC T.R. SA se prevalează de neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. fără a dovedi o vătămare şi fără a-şi manifesta voinţa de a rezolva litigiul pe cale amiabilă, astfel încât să paralizeze demersul în justiţie al reclamantei şi în consecinţă, finalitatea procedurii apare a fi pur formală, neexistând voinţa niciuneia dintre părţi de a rezolva amiabil diferendul privind o cheltuielile de staţionare.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că paza juridică a bunului aparţine persoanei care are, în mod independent, puterea, folosinţa, diriguirea, controlul şi supravegherea asupra lucrului, iar în speţă această pază decurge din dreptul de proprietate al pârâtei P.M. şi ea se constituie într-un raport juridic care presupune suportarea cheltuielilor nemijlocite cu referire la acest bun.
În mod corect s-a reţinut de instanţa de apel ca recurenta SC T.R. SA are calitate procesual pasivă în cererea de chemare în garanţie ca urmare a faptului că este proprietarul împingătorului „B. 96”, vinovat de avarierea (deteriorarea) navei pârâtei P.M. şi că este întemeiată cererea de chemare în garanţie făcându-se dovada legăturii de cauzalitate dintre accidentul provocat de ambarcaţiunea SC T.R. SA şi pretenţiile reclamantei reprezentând costuri de staţionare, care sunt urmarea accidentului şi reprezintă cheltuieli accesorii derivate din fapta ilicită.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursurile recurentelor P.M. şi SC T.R. SA ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâta P.M. şi de chemata în garanţie SC T.R. SA Constanta împotriva deciziei civile nr. 243 din 21 mai 2012. pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 16 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1931/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 193/2013. Civil. Nulitate act juridic. Recurs → |
|---|
