ICCJ. Decizia nr. 2002/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2002/2013
Dosar nr. 4854/62/2009
Şedinţa publică din 5 aprilie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 220 din 26 aprilie 2011, Tribunalul Braşov a admis acţiunea formulată de reclamantele F.E.P., P.M. şi P.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. S.A. şi, în consecinţă, a dispus majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin art. 2 al Hotărârii nr. 169 din 1 iulie2008 de stabilire a despăgubirii emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Judeţul Braşov - Consiliul Local Braşov, de la suma de 3.088,80 euro, echivalentul sumei de 11.266,40 lei la suma de 21.332 euro, echivalentul sumei de 91.243 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 102/ AP, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în calitate de reprezentantă a Statului Român, împotriva sentinţei menţionate, pe care a anulat-o, cu consecinţa reţinerii cauzei spre judecare, cu motivarea că expertiza pe concluziile căreia s-a fundamentat soluţia primei instanţe a fost întocmită cu încălcarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, la care făcea trimitere art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, respectiv de un singur expert, în loc de trei experţi, care să-şi exprime concluziile proprii asupra despăgubirilor cuvenite proprietarului expropriat, iar Consecinţa nerespectării cerinţelor impuse de lege este nulitatea raportului de expertiză şi refacerea expertizei.
Prin decizia nr. 102 din 10 iulie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte cererea formulată de reclamantele F.E.P., P.M., în nume propriu şi ca reprezentant legal al reclamantei P.I. şi continuată de reclamanţii P.M. prin curator M.A.D., şi F.C.A., în contradictoriu cu pârâul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. şi în consecinţă:
A majorat cuantumul despăgubirilor acordate prin Hotărârea nr. 169 din 01 iulie 2008, de la suma de 3.088,80 euro, echivalentul sumei de 11.266,40 lei, la suma de 6.907 euro, echivalentul sumei de 30.530 lei şi a respins restul pretenţiilor.
Rejudecând fondul, curtea a reţinut, în aplicarea art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, că valoarea imobilului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză în faza rejudecării este de 3.930 euro adică 17.370 lei, sensibil apropiată de cea stabilită prin Hotărârea nr. 169/2008.
Pentru a stabili această valoare, experţii au avut în vedere o multitudine de oferte de vânzare a unor suprafeţe din aceeaşi zonă, fiind de reţinut că nu au putut în mod obiectiv să aibă la dispoziţie acte de vânzare-cumpărare, faţă de imposibilitatea normativă de a le obţine cum statuează art. 29 din Ordinul nr. 710/1995.
Totuşi nu se poate face abstracţie de caracterul ştiinţific al lucrării de expertiză, însuşită de expertul din partea pârâtei C.N.A.D.N.R., fiind de observat calculele şi elementele luate în calcul riguros de experţi şi nu în ultimul rând cuantumul apropriat de cel stabilit prin hotărârea amintită. Şi în prezent piaţa imobiliară suferă declin încât imposibilitatea de a obţine acte de vânzare-cumpărare capătă atât un caracter obiectiv dar şi subiectiv din moment ce obţinerea era determinată şi de voinţa de a se încheia contracte translative de proprietate în zonă şi de aceea curtea a respins la termenul de dezbateri obiecţiunile pârâtei la raportul de expertiză.
Terenul a fost dintr-un început subevaluat, ştiut fiind că în perioada 2007-2008 piaţa imobiliară era în ascensiune, iar preţul per metru pătrat altul, dovadă fiind un contract de vânzare-cumpărare, pe care experţii au reuşit să-l obţină din iulie 2007, unde preţul este de 35,2 euro/ m.p., cam în aceeaşi perioadă în care se demaraseră lucrările de stabilire prin hotărâre a despăgubirii.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea element al despăgubirii, prejudiciul suferit de proprietarii expropriaţi este compus din evidenta scădere a valorii economice, lotul unitar fiind fracţionat în trei loturi, fiind împiedicat accesul de la o parcelă la alta, întrucât parcela expropriată le separă, este împiedicat racordul posibil la utilităţile existente, este limitată folosinţa şi comasarea, întocmirea PUZ-ului, terenul nu poate fi exploatat pe timpul execuţiei, fără a vorbi că se va institui şi o zonă de siguranţă a autostrăzii care va diminua valoarea proprietăţii rămase. Acest element nu reiese că ar fi fost avut în vedere la stabilirea despăgubirii iniţiale, încât legal trebuie adăugat primului.
Din raportul de expertiză, rezultă că valoarea prejudiciului suferit se ridică la suma de 2.977 euro, care adăugată la valoarea reală, dă o despăgubire totală de 6.907 euro echivalentul a 30.530 lei, pe care instanţa a stabilit-o şi în raport de dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, adică raportat la valoarea oferită de expropriator şi cea pretinsă de reclamanţi.
Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A. şi reclamanţii P.M., M.D.A. şi F.C.A., criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează:
1. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A. a invocat cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în subsidiar, art. 312 alin. (3) prima teză C. proc. civ., în măsura în care se va aprecia că se impune administrarea probei cu o nouă expertiză tehnică judiciară, susţinând următoarele:
- Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în etapa apelului este nul absolut, deoarece unul dintre cei 3 experţi ce au întocmit raportul de expertiză în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 (şi au semnat raportul), respectiv dna R.E. (numită în comisie de către intimaţi), nu are calitatea de expert judiciar, calitate cerută pentru efectuarea unei expertize tehnice dispuse de către instanţa de judecată, potrivit art. 2, 11 şi 14 din O.G. nr. 2/2000.
La data de 4 iulie 2012, ulterior pronunţării deciziei atacate, un reprezentant al Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare Braşov a comunicat pârâtei că onorariul de expert, achitat de către pârâtă, nu poate fi remis acestui expert, întrucât aceasta nu figurează pe listele experţilor acestei instituţii.
În virtutea rolului său activ, instanţa de control avea obligaţia de a verifica dacă d-na. E.R. are calitatea de expert tehnic judiciar.
La apariţia şi perpetuarea acestei erori cu privire la calitatea de expert tehnic judiciar a d-nei. E.R. au contribuit în foarte mare măsură chiar intimatele care, la termenul de probe din data de 11 octombrie 2011, prin reprezentantul legal, au învederat instanţei că doresc să îşi menţină expertul numit la fond, nominalizând-o pe d-na. E.R. în condiţiile în care la fond expertul numit de acestea a fost d-na. E.R.
- Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condiţiile în care stabilirea preţului cu care se vând imobilele presupune utilizarea unor contracte de vânzare-cumpărare autentice, şi nu a unor oferte de vânzare, practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie fiind constantă în acest sens.
Or, în cauză, experţii au anexat raportului, pentru evaluarea la momentul 2012, oferte de vânzare, cu atât mai mult cu cât o parte dintre acestea erau datate 2011.
De asemenea, pentru unul dintre terenuri nu se menţionează categoria de folosinţă, iar două dintre oferte privesc terenuri cu utilităţi, în condiţiile în care terenul de evaluat are categoria de folosinţă păşune extravilan.
Reţinând imposibilitatea obţinerii de către experţi a unor acte de vânzare-cumpărare, instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 29 din Ordinul nr. 710/1995 privind adoptarea Regulamentului emis de Ministerul Justiţiei pentru punerea în aplicare a Legii nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale.
Astfel cum recurentul a arătat prin obiecţiunile la raportul de expertiză, obligaţia notarilor publici de a păstra secretul profesional este îndeplinită în situaţia în care tranzacţiile sunt comunicate cu cenzurarea datelor de identificare ale părţilor. Practic, experţii ar fi putut să solicite Camerei Notarilor Publici Braşov copii ale contractelor de vânzare cu menţiunea ca acestea să aibă cenzurate numele, domiciliul ori sediul părţilor. Elementele care interesează, din perspectiva realizării unei expertize tehnice judiciare sunt preţul, suprafaţa, categoria de folosinţă şi data încheierii de autentificare, prin comunicarea cărora nu s-ar fi încălcat în niciun fel secretul profesional.
Experţii tehnici au propus şi instanţa de apel a omologat, raportat la momentul 2012, valori diferite pentru terenul neafectat de dezmembrare (8,4 euro/mp) şi terenul dezmembrat şi afectat de expropriere (7,7 euro/ m.p.), iar alegerea valorii mai mari pentru suprafaţa de 468 m.p., neafectată de expropriere, nu are nicio justificare.
Expertul numit de către pârât în comisia constituită potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 nu are calitatea de expert parte, cum rezultă din decizia de apel şi, în plus, faptul că acesta şi-a însuşit lucrarea de specialitate nu este de natură a acoperi viciile acestui raport.
- În ceea ce priveşte prejudiciul pretins creat terenului rămas neexpropriat, nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a acestuia: să fie cert, actual şi să nu fi fost reparat.
Intimatele nu au făcut dovada că, anterior exproprierii, ar fi avut în derulare un proiect cu potenţial turistic sau că urmăreau cel puţin trecerea terenului în intravilan în scopul realizării de construcţii, astfel că aceste aspecte au un caracter pur prezumtiv şi nu se circumscriu noţiunii de prejudiciu, astfel cum este definit de lege.
Cât priveşte zona de protecţie, nu se poate lua în considerare la calcularea despăgubirilor, pentru că terenul expropriat nu a fost ocupat şi nu se cunosc limitele autostrăzii, astfel încât nu se poate determina suprafaţa din terenul rămas intimatelor, aflată în zona de protecţie.
Nu se poate reţine vreun prejudiciu prin limitarea posibilităţii de construire după expropriere, deoarece terenul rămas a avut şi are şi în prezent categoria păşune extravilan, deci este neconstruibil. În plus, O.U.G. nr. 43/1997 instituie interdicţia realizării de construcţii în zona de protecţie, iar intimaţii nici nu au produs dovezi că ar fi intenţionat să construiască ori, mai mult, să valorifice potenţialul turistic al zonei.
Dată fiind categoria de folosinţă a terenului, raportarea experţilor la o posibilă schimbare a acesteia şi posibilitatea introducerii terenului în intravilan este nejustificată.
Pentru a stabili prejudiciul, experţii au afirmat că, în urma dezmembrării terenului ca urmare a exproprierii, dintre cele două parcele rămase, doar parcela în suprafaţă de 1.406 m.p. îşi menţine accesul la drumul de exploatare care traversa parcela iniţială, în timp ce parcela în suprafaţă de 2.847 m.p. rămâne fără posibilitate de acces la acest drum, dar cu varianta posibilă de traversare râu şi acces la drumul Valea Cheii.
Or, accesul acestei parcele la drumul de exploatare DE 1005 rezultă atât din titlul de proprietate al reclamantelor, în care DE 1005 este indicat drept imobil învecinat la sud, din documentaţia cadastrală întocmită pentru exproprierea imobilului, cât şi din planul parcelar în zona terenului expropriat.
- Soluţia instanţei de apel, întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză judiciară întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum şi a Standardelor Internaţionale de Evaluare, relevă încălcarea rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 129 C. proc. civ., prin respingerea obiecţiunilor pârâtului şi omologarea raportului de expertiză astfel întocmit.
De asemenea, nu au fost respectate prevederile art. 1169 C. civ., în condiţiile în care reclamanţii nu au depus tranzacţii autentice care să susţină valoarea propusă pentru terenul expropriat, iar pârâtul a dovedit că nu poate exista vreun prejudiciu dat de o pretinsă lipsă de acces a parcelelor rămase.
2. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanţii P.M., M.D.A. şi F.C.A. au arătat, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile 274 alin. (1) C. proc. civ., prin neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate în primul grad de jurisdicţie, chiar dacă raportul de expertiză pentru care reclamanţii au suportat onorariul nu a stat în final la baza deciziei pronunţate de Curtea de Apel Braşov după reţinerea cauzei spre soluţionare pe fond. Motivul pentru care instanţa de apel a invalidat raportul de expertiză efectuat în faţa Tribunalului Braşov nu este imputabil reclamanţilor, vizând aspecte de ordin procedural (modalitatea de constituire a comisiei de experţi, în condiţiile legii speciale).
Chiar şi în ipoteza în care, strict teoretic, Curtea de Apel Braşov ar fi apreciat că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată nu ar fi fost întemeiată, acest aspect nu justifică respingerea cererii de completare a dispozitivului, întemeiată pe dispoziţiile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ. Dat fiind că dispozitivul deciziei nu cuprinde nicio referire la chestiunea cheltuielilor, soluţia legală ar fi fost cea de admitere, iar nu de respingere a cererii de completare, cu posibilitatea ca instanţa să completeze decizia cu o dispoziţie de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
1. În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, sunt fondate susţinerile referitoare la nulitatea raportului de expertiză întocmit în faza evocării fondului, după anularea sentinţei şi reţinerea cauzei pentru soluţionare în primă instanţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 - la care trimite art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local , „ Pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii. ”
Expertiza tehnică pentru evaluarea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate are caracter judiciar, deoarece este dispusă de către instanţa de judecată, care constituie comisia de experţi.
În acest sens, art. 2 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară arată că „Expertiza tehnică efectuată din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătoreşti sau a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale, de către expertul sau specialistul numit de acestea, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie expertiză tehnică judiciară”.
Expertiza tehnică judiciară poate fi efectuată doar de către un expert judiciar, respectiv persoana fizică ce dobândeşte această calitate în condiţiile legii şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari întocmit, pe specialităţi şi pe judeţe, respectiv pe municipiul Bucureşti, astfel cum prevede explicit art. 1 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă.
Din baza de date a Ministerului Justiţiei (în cadrul căruia funcţionează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare), pe care instanţa o poate consulta în baza art. 862 C. proc. civ., rezultă că doamna E.R., cu specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, ce a fost desemnată de către reclamanţi pentru a face parte din comisia de experţi constituită de către instanţa de apel, nu se regăseşte în lista experţilor judiciari.
Dispoziţiile art. 1 şi 2 din O.G. nr. 2/2000 au caracter imperativ, deoarece expertiza tehnică judiciară nu poate fi realizată decât de către experţi judiciari, nu şi de către alte persoane, chiar autorizate pentru efectuarea de expertize tehnice (însă doar extrajudiciare). În acest sens, prin art. 13 din acelaşi act normativ se arată că expertizele tehnice judiciare pot fi efectuate şi de alţi specialişti care nu au calitatea de expert judiciar, dar numai în lipsa experţilor judiciari în specialitatea cerută.
Nerespectarea de către instanţă a acestor dispoziţii legale imperative la constituirea comisiei de experţi în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, în condiţiile în care ar fi trebuit să se asigure că toţi experţii din comisie au calitatea de experţi tehnici judiciari, atrage nulitatea raportului de expertiză întocmit şi de o persoană care nu are această calitate. Nu are relevanţă împrejurarea că ceilalţi doi experţi care au întocmit şi semnat raportul întrunesc această condiţie, ţinând cont de componenţa obligatorie a comisiei, art. 25 prevăzând imperativ întocmirea raportului de expertiză de către trei experţi.
În aceste condiţii, hotărârea instanţei de apel este nulă, pronunţată fiind cu nerespectarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu art. 1 şi 2 din O.G. nr. 2/2000, remediul pentru vătămarea procesuală suferită de parte fiind acela al efectuării unei noi expertize.
Chiar dacă această constatare este suficientă pentru conturarea soluţiei ce se impune a fi adoptată în cauză, respectiv casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, se constată că sunt fondate şi susţinerile recurentului privind criteriile de calcul al despăgubirilor cuvenite reclamantelor în considerarea atât a terenului expropriat, cât şi a suprafeţei de teren rămase în proprietatea acestora, astfel cum se regăsesc în decizia recurată.
Întrucât s-a dispus deja rejudecarea cauzei în vederea efectuării unei noi expertize, criteriile de evaluare a despăgubirilor cuvenite reclamantelor urmează a fi avute în vedere în acel context, cu ocazia stabilirii obiectivelor expertizei, ţinându-se cont de dezlegările din prezenta decizie.
În conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”
Sintagma „ preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” are în vedere preţul consemnat în acte autentice de vânzare - cumpărare, încheiate în perioada de referinţă (data efectuării expertizei).
Doar în măsura în care nu au fost perfectate tranzacţii în acea perioadă, se poate recurge la alte mijloace de probă concludente, din categoria cărora pot face parte şi ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile din anunţurile de mica publicitate din zonele locale.
Prin decizia recurată, prin care s-a valorificat calculul despăgubirilor efectuat de către experţi, s-a arătat că experţii au fost în imposibilitate de a obţine informaţii cu privire la tranzacţii efectuate în anul 2012, faţă de prevederile art. 29 din Ordinul ministrului Justiţiei nr. 710/1995 pentru adoptarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 36/1995.
Această normă reglementează obligaţia notarilor publici de a păstra secretul profesional, în sensul interdicţiei de a da informaţii şi a permisiunii accesului la actele notariale altor persoane „în afara părţilor şi a celor care justifică un drept sau interes legitim.”
Aşadar, această obligaţie nu are caracter absolut, fiind suficientă existenţa unui interes legitim pentru ca o persoană să fie îndreptăţită la obţinerea informaţiilor respective.
Or, în această categorie se încadrează şi reclamantul din acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, nemulţumit de cuantumul despăgubirilor acordate pentru expropriere, căruia îi revine sarcina probei în cadrul evocării fondului - precum în speţă, instanţa de apel reţinând cauza pentru soluţionare în primă instanţă după anularea sentinţei, fiind interesat în obţinerea informaţiilor necesare efectuării expertizei de specialitate.
De altfel, după cum, în mod corect, se arată prin motivele de recurs, obligaţia de păstrare a secretului profesional nu este încălcată prin furnizarea de informaţii privind preţul de vânzare, imobilul tranzacţionat şi data vânzării, cât timp nu se face nicio referire la datele de identificare ale părţilor, titlul de proprietate, încheierea de autentificare.
Pe de altă parte, date cu caracter general privind elementele relevante din perspectiva art. 26 din Legea nr. 33/1994 pot fi obţinute nu numai de la notarii publici, ci şi de la autoritatea administrativă locală ori de la alte instituţii ce ar putea furniza aceste date, care le poate furniza, eventual, prin intermediul instanţei de apel, la solicitarea acesteia.
În cursul judecăţii, se poate uza atât de procedura prevăzută de art. 175 C. proc. civ., dar şi de cea descrisă în art. 176 C. proc. civ., selectându-se mijloacele procesuale adecvate atingerii finalităţii urmărite prin administrarea probei.
În aceste condiţii, se impune efectuarea unei noi expertize topografice, cu respectarea prevederilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, care să se bazeze pe preţurile de vânzare practicate în zona în care este situat terenul expropriat, pentru aceeaşi categorie de folosinţă, astfel cum rezultă din contracte autentice de vânzare - cumpărare încheiate în perioada efectuării expertizei.
Doar în măsura în care nu au fost perfectate tranzacţii în acea perioadă, se poate recurge şi la consultarea ofertelor de vânzare, pe lângă alte mijloace de probă relevante, însă inexistenţa tranzacţiilor trebuie să fie certă, nu prezumată din declinul pieţei imobiliare.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la criteriile de evaluare a prejudiciului pretins a fi fost produs terenului neexpropriat, rămas în proprietatea reclamantelor, se observă că instanţa de evocare a fondului şi-a însuşit calculul făcut de experţi, din care ar rezulta o depreciere a celor două parcele rămase în proprietatea reclamantelor, însă prin aplicarea altor criterii decât cele utilizate de experţi.
Astfel, instanţa a reţinut anumite dezavantaje rezultate din accesul la drumurile existente, zona de protecţie şi de siguranţă, posibilitatea de construire, deşi experţii nu au prezentat aceste aspecte drept elemente ale unui prejudiciu produs reclamantelor. Experţii au stabilit, de fapt, valoarea terenului rămas în proprietatea acestora, raportându-se la oferte de vânzare ale unor terenuri din zonă (altele decât cele luate în considerare la stabilirea valorii terenului expropriat), pe care au comparat-o cu valoarea stabilită pentru terenul expropriat.
Or, modul de calcul aplicat de către experţi şi însuşit de instanţă nu este unul adecvat pentru determinarea despăgubirilor cuvenite pentru terenul neexpropriat, deoarece, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, trebuie stabilit dacă terenul a suferit daune în urma exproprierii, luându-se în considerare şi dovezile prezentate de proprietari.
Se observă, de altfel, că experţii s-au raportat la terenuri situate în zonă turistică şi construibile, aşadar, aşadar, nu au relevat o limitare a posibilităţii de construire, astfel cum s-a reţinut prin decizia recurată.
Recurentul arată, în mod corect, că evaluarea despăgubirilor în acest caz trebuie să aibă în vedere existenţa unui prejudiciu cert, actual şi care nu a fost încă reparat, pornindu-se de la categoria de folosinţă a terenului la momentul expertizării (până în prezent, nu s-a probat că terenul nu ar mai avea destinaţia de „păşune”, întocmai ca terenul expropriat) şi pe baza unei situaţii de fapt pe deplin lămurite, respectiv pe temeiul unor constatări ale comisiei de experţi care să releve elemente ale unui prejudiciu efectiv produs reclamantelor prin expropriere.
De asemenea, acest prejudiciu ar trebui determinat chiar pe baza valorii terenului expropriat, în măsura în care categoria de folosinţă este aceeaşi, la care să se aplice, eventual, corecţii dacă se evidenţiază o afectare negativă, chiar prin expropriere, a terenului rămas, neavând nicio justificare stabilirea unor valori diferite pentru terenuri de acelaşi fel, din aceeaşi zonă.
Ca atare, se impune ca, în cadrul rejudecării, noul raport de expertiză să evidenţieze, pe lângă valoarea terenului expropriat, în raport de preţurile reflectate de contracte de vânzare - cumpărare încheiate în formă autentică, scăderea valorică a terenului rămas în proprietatea reclamantelor, ca urmare a exproprierii, ţinându-se cont şi de susţinerile pârâtului redate în obiecţiunile la raportul de expertiză pe care s-a bazat decizia recurată.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în baza art. 313 teza I - a C. proc. civ., modificarea deciziei nefiind posibilă, deoarece este necesară administrarea de probe noi.
2. În ceea ce priveşte recursul reclamantelor, se reţine că acesta vizează cea de-a doua decizie pronunţată de instanţa de evocare a fondului, cu privire la cererea de completare a dispozitivului primei sentinţe.
Prin cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., reclamantele au solicitat pronunţarea instanţei asupra cheltuielilor de judecată efectuate în faza judecăţii în primă instanţă, în sensul admiterii cererii lor de acordare cu acest titlu a sumei de 1.650 lei, constând în onorariu expert.
Cu toate că instanţa a respins cererea de completare a dispozitivului, a analizat în fond cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, considerând că reclamantele nu sunt îndreptăţite la restituirea onorariului achitat pentru o expertiză ale cărei concluzii nu au fost valorificate la adoptarea soluţiei de admitere a cererii de chemare în judecată.
În aceste condiţii, este lipsită de interes critica referitoare la modul de soluţionare a cererii de completare a dispozitivului, deoarece admiterea acestei cereri doar pentru a se dispune respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată ar fi formală, nerăspunzând finalităţii demersului iniţiat pe temeiul art. 2812 C. proc. civ., care a fost acela de admitere a cererii de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte îndreptăţirea reclamantelor la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate în faţa tribunalului, se constată că, în mod corect, pretenţiile cu acest obiect au fost respinse, chiar dacă cererea de chemare în judecată a fost admisă.
În aplicarea art. 274 C. proc. civ., cheltuielile de administrare a probelor pot fi restituite, la cerere, părţii care a beneficiat de o soluţie favorabilă doar în măsura în care soluţia a fost adoptată pe baza probelor respective, partea suportând ea însăşi celelalte cheltuieli efectuate.
Or, în cauză, despăgubirile au fost acordate în cuantumul stabilit pe baza expertizei administrate în faza evocării fondului, după anularea sentinţei, şi nu a celei administrate în faţa instanţei care a pronunţat sentinţa anulată, iar onorariul de expert în etapa ulterioară anulării sentinţei a fost achitat de către pârât.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul reclamantelor ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.M., M.D.A. şi F.C.A. împotriva deciziei nr. 113/ AP din 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 102/ AP din 10 iulie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1916/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2164/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
