ICCJ. Decizia nr. 2524/2013. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2524/2013
Dosar nr. 3073/108/2010
Şedinţa publică din 25 aprilie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Arad şi Municipiul Arad, prin Primar au chemat în judecată pe pârâţii C.M.L., M.G., M.L., D.S., B.P., B.E., C.M., B.M., B.S., R.R., Ministerul Economiei şi Finanţelor şi SC R. SA Arad, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între SC R. SA, în calitate de vânzător şi pârâţii persoane fizice, în calitate de cumpărători, să se dispună rectificarea cărţii funciare în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al statului, să se dispună O.C.P.I. să efectueze cuvenitele menţiuni în cartea funciară, să fie obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la restituirea către cumpărători a sumelor achitate, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi să fie obligată SC R. SA să restituie cumpărătorilor comisionul de 1% din valoarea apartamentelor.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că pentru imobilul situat în Arad, str. Gr. Alexandrescu, înscris în CF Arad, numiţii W.V.R. şi W.C.N. au solicitat restituirea în natură, în baza Legii nr. 10/2001.
Din eroare, în anul 2003 imobilul a fost notat în CF ca fiind situat în str. Gr. Alexandrescu, apartamente au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 către pârâţii persoane fizice.
În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, Cap. 1, pct. 1, lit. a) şi pct. 20.1 din H.G. nr. 498/2003, pct. 50 din Legea nr. 247/2005.
La termenul din 15 octombrie 2007, W.V.R. şi W.C.N. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, capetele de cerere fiind aceleaşi cu cele din cererea principală.
În motivare au invocat că prin notificarea din 15 octombrie 2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, au solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în CF Arad.
Au mai invocat reaua-credinţă a vânzătorului SC R. SA, care cunoştea situaţia juridică a imobilului şi care a procedat la înstrăinarea apartamentelor fără o identificare, prin apartamentare prealabilă şi ignorând uzufructul înscris asupra imobilului.
Prin Sentinţa civilă nr. 2753 din 21 aprilie 2008, Judecătoria Arad a respins cererea formulată de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Arad şi Municipiului Arad, reprezentat prin primar, în contradictoriu cu pârâţii C.M.L., M.G. şi L., D.S., B.P. şi E., C.M., B.M. şi B.S., R.R. (T.), Ministerul Economiei şi SC R. SA Arad; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC R. SA şi a Consiliului Local al Municipiului Arad; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a Municipiului Arad, reprezentat prin primar; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor faţă de primul, al doilea, al treilea şi al cincilea petit din acţiune; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor Publice faţă de cel de-al patrulea petit al acţiunii; a respins excepţiile privind prematuritatea cererii în anularea contractelor de vânzare - cumpărare şi excepţia prematurităţii cererii de restituire a sumelor de bani rezultate din vânzarea imobilului; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor faţă de petitul al patrulea din acţiune şi al cincilea petit; a admis inadmisibilitatea petitului al patrulea şi al cincilea din acţiunea introductivă; a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii W.C.N. şi W.V.R.; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenienţilor; a admis excepţia inadmisibilităţii celui de-al patrulea şi al cincilea petit din cererea de intervenţie; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată; a respins excepţia privind nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor nr. X/2003 eliberat de Biroul Notarului Public - C.A.G. în Dosarul succesoral nr. 31/2003, în ceea ce priveşte calitatea de moştenitoare legală a lui W.A.M. după defunctul W.A.
Împotriva sentinţei au declarat apel Municipiul Arad, prin primar şi intervenienţii W.C.N. şi W.V.R..
Prin decizia civilă nr. 332 din 6 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad a fost admisă excepţia invocată de intimaţii T.R. fostă R., M.G., M.L., B.P., B.E. şi C.M. privind calitatea de moştenitori a apelanţilor W.C.N. şi W.V.R. şi s-a constatat nulitatea absolută parţială a certificatului de calitate de moştenitor nr. X/2003 eliberat de Biroul Notarial public C.A.G.; au fost respinse apelurile declarate de apelantul reclamant Municipiul Arad, reprezentat prin primar şi apelanţii intervenienţi W.C.N. şi W.V.R..
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantul Municipiul Arad, reprezentat prin primar şi intervenienţii W.C.N. şi W.V.R..
Prin Decizia civilă nr. 140/ R din 18 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara recursurile au fost admise, iar decizia casată, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Arad, iar la termenul din 01 octombrie 2009, pârâţii T.(fostă R.) R., M.G. şi M.M.L., B.P. şi B.E. au formulat cerere de aderare la apelurile declarate în cauză, solicitând schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Arad, a nulităţii absolute parţiale a certificatului de calitate de moştenitor nr. x/2003 eliberat de Biroul Notarului Public C.A.G. în Dosarul succesoral nr. x/2003 în ceea ce priveşte calitatea de moştenitoare legală a numitei W.A.M. după defunctul W.A. şi, respectiv, a lipsei calităţii procesuale active a intervenienţilor, respectiv a lipsei calităţii de persoane îndreptăţite să solicite măsuri reparatorii pentru cota de ½ din imobil.
Prin decizia civilă nr. 520/ A din 9 decembrie 2009 Tribunalul Arad a admis apelurile declarate de reclamantul Municipiul Arad prin primar şi de intervenienţii în interes propriu W.C.N. şi W.V.R. împotriva Sentinţei civile nr. 2753 din 21 aprilie 2008, pronunţată de Judecătoria Arad şi a respins cererea de aderare la aceste apeluri, formulată de pârâţii T. (fostă R.) R., M.G., M.L., B.P. şi B.M.
A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că: a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC R. SA Arad privind capătul de cerere vizând restituirea comisionului şi a constatat transmisă calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte către pârâtul Consiliul Local al Municipiului Arad în privinţa capătului de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare; a admis în parte acţiunea reclamantul Municipiul Arad, prin primar împotriva pârâţilor B.M., B.S., C.M., B.E., D.S., M.G., M.L., C.M.L. şi T. (fostă R.) R., precum şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii W.C.N. şi W.V.R.; a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare din 20 ianuarie 2006, din 08 decembrie 2005, din 28 februarie 2005, din 20 ianuarie 2005, din 18 ianuarie 2005, din 22 octombrie 2004 şi din 15 martie 2006 încheiate de pârâta SC R. SA Arad, ca mandatar al Statului Român, în calitate de vânzător şi pârâţii B.M., B.S., C.M., B.E., D.S., M.G., M.L., C.M.L. şi T. (fostă R.) R.; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii M.G. şi M.L., D.S., B.P. şi B.E., C.M., B.M. şi B.S., R. (T.) R. şi C.M.L.
Prin Decizia civilă nr. 320/ R din 31 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara recursul a fost admis cu consecinţa casării ambelor hotărâri şi a trimiterii cauzei spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Arad.
Pentru a dispune astfel, instanţa de recurs a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005 care dau în competenţa tribunalului ca primă instanţă soluţionarea acţiunilor prin care se contestă valabilitatea actelor juridice de înstrăinare ce fac obiect al Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 382 din 30 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Arad a fost admisă excepţia prescrierii dreptului la acţiune al reclamanţilor raportat la art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005; a fost respinsă excepţia prescrierii dreptului la acţiune al intervenienţilor întemeiată pe aceleaşi dispoziţii; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual active a intervenienţilor şi au fost respinse celelalte excepţii.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Arad şi Municipiul Arad prin primar împotriva pârâţilor C.M., D.S., R. (T.) R., B.P. şi B.E., M.G. şi M.L., C.M., B.M. şi B.S., Ministerul Economiei şi Finanţelor prin D.G.F.P. Arad şi SC R. SA Arad; s-a constatat nulitatea certificatului de moştenitor nr. x/2003 eliberat de Biroul Notarului Public – A.G.C. şi a fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii W.C.N. şi W.V.R.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că dreptul la acţiune al reclamanţilor este prescris în raport de prevederile art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005, termenul de prescripţie împlinindu-se la 31 martie 2007.
În ceea ce îi priveşte pe intervenienţi, prima instanţă a constatat că aceştia au luat cunoştinţă de existenţa contractelor de vânzare-cumpărare la data înregistrării de către reclamanţi pe rolul instanţei a prezentei acţiuni (03 mai 2007), iar raportat la această dată, formularea cererii de intervenţie la 15 octombrie 2007 se încadrează în termenul de 12 luni prevăzut de art. III teza finală din Titlul I al Legii nr. 247/2005, aşa încât tribunalul a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune al intervenienţilor.
Faţă de prescrierea dreptului la acţiune al reclamanţilor, ce împiedică soluţionarea în fond a acţiunii formulate de aceştia, instanţa a constatat că au rămas fără obiect celelalte excepţii invocate de pârâţi.
Prima instanţă a mai reţinut că excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie, prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare pe dispoziţiile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, raportat la faptul că aceste dispoziţii legale vizează contractele de vânzare - cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a legii, invocată de pârâţi, nu constituie o excepţie procesuală, fiind o apărare de fond, ce a fost lipsită de conţinut prin Decizia civilă nr. 320/ R din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, ce a casat Decizia civilă nr. 520/2009 a Tribunalului Arad, dar şi Sentinţa civilă nr. 2753/2008 a Judecătoriei Arad, trimiţând cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad, ca primă instanţă, în considerarea prevederilor art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005, ceea ce obligă instanţa de fond, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., să analizeze contractele de vânzare – cumpărare atacate de intervenienţi prin prisma acestor din urmă dispoziţii legale.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenienţilor şi excepţia nulităţii certificatului de moştenitor al acestora, instanţa a reţinut, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) - (3) din Legea nr. 10/2001, că beneficiul repunerii în termen este acordat persoanelor care formulează notificarea, presupunându-se că, neexistând în masa succesorală a defuncţilor autori imobilele preluate de statul român, în absenţa altor bunuri, moştenitorii nu au avut interesul dezbaterii succesorale şi a acceptării moştenirii în termenul prevăzut de art. 700 C. civ. Dar, art. 4 alin. (3) se referă în mod evident doar la succesorii în viaţă la momentul formulării notificării, doar aceştia fiind repuşi de drept în termenul de acceptare a moştenirii, iar nu şi la antecesorii lor decedaţi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi care se interpun între notificatori şi foştii proprietari.
Aşadar, pentru emiterea certificatului de calitate de moştenitor nr. x/2003 intervenienţii trebuiau să dovedească acceptarea de către fiecare dintre antecesorii lor a moştenirii după autorii lor.
Analizând probele administrate, instanţa a reţinut că intervenienţii nu au dovedit acceptarea moştenirii lui W.A. de către W.A.M., expres sau tacit (prin preluare de bunuri din masa succesorală) în termenul de 6 luni de la decesul acestuia, conform art. 700 C. civ. şi, la fel, nu au probat acceptarea, în aceleaşi condiţii, de către W. Antoniu a succesiunii mamei sale W.A.M., precum şi absenţa altor moştenitori. În aceste condiţii, tribunalul a constatat că certificatul de calitate de moştenitor nr. x/2003 este lovit de nulitate, nefăcând dovada calităţii intervenienţilor de acceptanţi ai moştenirii după foştii proprietari înscrişi în CF Arad. Ca atare, intervenienţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite la aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 (art. 4) şi deci nu au legitimarea procesuală activă în procedura prevăzută de art. 46 (actualmente art. 45) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999 modificată şi art. III din Titlul I al Legi nr. 247/2005, aşa încât tribunalul a admis excepţia nulităţii certificatului de calitate de moştenitori nr. x/2003, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenienţilor.
Deşi a reţinut că admiterea celor două excepţii înlătură necesitatea analizării fondului, tribunalul a analizat şi temeinicia cererilor de constatare a nulităţii contractelor de vânzare - cumpărare având în vedere că la dosar există toate probele necesare în acest sens, iar aspecte legate de incidenţa sau nu a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată şi modificată au fost deja relevate în rezolvarea excepţiilor. Examinând situaţia de fapt, pe baza probelor administrate, instanţa a reţinut că nu sunt incidente cauzele de nulitate invocate de intervenienţi.
Împotriva sentinţei au declarat apel intervenienţii, care au criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii cererii de intervenţie.
În motivare, au învederat că prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 au solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în CF Arad, cu adresa administrativă în Arad, str. Grigore Alexandrescu nr. 35, adresă corectată administrativ în anul 2002 (anterior vânzărilor).
Au arătat că în mod greşit a fost reţinută buna credinţă a vânzătorului SC R. SA Arad, având în vedere adresa emisă de instituţie din 14 decembrie 2002 din care rezultă că aceasta cunoştea situaţia exactă a imobilului, precum şi efectuarea vânzărilor fără o apartamentare prealabilă şi cu ignorarea dreptului de uzufruct înscris asupra imobilului.
Au invocat greşita interpretare dată de instanţă conţinutului notificării, în care s-a făcut referire la cartea funciară în care este înscris imobilul revendicat şi numărul topografic.
Au criticat greşita reţinere a bunei credinţe a pârâţilor - persoane fizice la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, aceştia având cunoştinţă despre regimul juridic al apartamentelor, câtă vreme adresa imobilului rezultă din contractele de închiriere în baza cărora le-au ocupat, din extrasul de carte funciară şi din conţinutul adeverinţei din 14 octombrie 2004 eliberată de Administraţia Patrimoniului Local. Apelanţii au susţinut că nu este incident în cauză principiul error communis facit ius.
Au criticat reţinerea lipsei calităţii lor procesual active, certificatul de calitate de moştenitor ce atestă calitatea lor de moştenitori ai defunctei W.A. nefiind declarat în fals.
Au făcut referire la conţinutul cărţii funciare, din care rezultă calitatea nepoatei defunctei W.A. (n. B.) de fiică adoptivă, la decizia de moştenire a Judecătoriei Arad şi la greşita înscriere a preluării de către stat a imobilului de la W.A., câtă vreme acesta a decedat la 21 septembrie 1954, iar W.A. la 12 octombrie 1959.
Au criticat şi greşita interpretare dată dispoziţiilor art. 653 şi art. 700 C. civ.
Prin Decizia nr. 1112/ A din 21 decembrie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de intervenienţi, ca nefondat.
În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Solicitând pe calea cererii de intervenţie în interes propriu formulate în cauză constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la apartamentele din imobil şi rectificarea corespunzătoare a CF Arad precum şi despăgubirea cumpărătorilor apartamentelor, intervenienţii au invocat calitatea lor de moştenitori ai proprietarilor tabulari ai imobilului în litigiu.
Potrivit extrasului de carte funciară (f. 10-12 Dosar nr. 4736/55/2007 al Judecătoriei Arad) imobilul a fost dobândit cu titlu de cumpărare de W.A. şi soţia (născută) B.A. (B 28-29). În anul 1941 asupra cotei părţi a dreptului de proprietate a lui B.A. s-a înscris dreptul de proprietate al numitei W.A. căsătorită W. (B 30). În fine, în anul 1959 se înscrie dreptul de proprietate al statului cu titlu de naţionalizare de la W.A. şi soţia (B 31).
Pentru a justifica propria calitate procesual activă, reclamanţii au depus la dosar certificatul de calitate de moştenitor nr. x din 12 februarie 2003 eliberat de Biroul Notarului Public - C.A.G. (f. 114 Dosar nr. 4736/55/2007).
Potrivit certificatului, W.A. l-a moştenit pe W.A.A. în calitate de fiică, aceasta fiind, la rându-i, moştenită de fiul său W.A.B., acesta avându-i ca moştenitori pe intervenientă (soţie) şi intervenient (fiu).
Faţă de dispoziţiile art. 692 C. civ., intervenienţii erau ţinuţi să facă dovada acceptării succesiunilor succesive de către moştenitori, câtă vreme aceştia au decedat în afara termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii antecesorului lor.
Astfel, W.A. a decedat la 21 septembrie 1954 (f. 325 Dosar nr. 4736/55/2007), W.A.M. la 15 octombrie 1959 (f. 391 dosar), iar W.A.B. la 14 ianuarie 1995 (f. 399 dosar).
Cum termenul de opţiune era expirat, intervenienţii care invocă beneficiul retransmiterii erau ţinuţi să dovedească faptul că fiecare dintre succesorii lui W.A. a acceptat moştenirea antecesorului său.
Or, cum în mod corect a reţinut prima instanţă, din probele administrate nu a rezultat acceptarea succesiunilor succesive şi, deci, transmiterea dreptului de proprietate de la un defunct la altul până în patrimoniul intervenienţilor. În aceste condiţii, este nerelevant dacă adopţia numitei W.A.M. de către W.A.A. şi W.A. a fost finalizată, câtă vreme, aşa cum s-a arătat, dovada acceptării în termen a succesiunilor nu a fost făcută.
Se observă că intervenienţii nici nu critică sentinţa prin prisma reţinerii neacceptării succesiunilor şi nici nu au propus probe în condiţiile art. 287 C. proc. civ. pentru a dovedi contrariul celor reţinute de prima instanţă, ci au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 653 C. civ.
Potrivit acestei norme (alin. (1)) descendenţii şi ascendenţii au de drept posesiunea succesiunii din momentul morţii defunctului.
Reglementând sezina, dispoziţia legală conferă moştenitorilor sezinari posibilitatea de a intra în stăpânirea bunurilor succesorale şi de a exercita drepturile şi acţiunile dobândite de la defunct sau intrate ulterior în moştenire fără a fi necesară atestarea prealabilă a calităţii de succesor pe cale notarială sau judecătorească.
Această aptitudine trebuie, însă, valorificată de sezinar prin manifestarea de voinţă în sensul preluării bunurilor succesorale. Rezultă, aşadar, că şi moştenitori sezinari sunt ţinuţi să facă acceptarea succesiunii; o altă interpretare ar conduce la concluzia că art. 700 C. civ. nu le este aplicabil (or, legea nu face o atare distincţie) precum şi la cea potrivit cu care acestei categorii de moştenitori nu i-ar fi aplicabile dispoziţiilor art. 686 C. civ. potrivit cu care nimeni nu este obligat a face acceptarea unei moşteniri care i se cuvine, simpla calitate de sezinari atrăgându-le calitatea de acceptanţi ai moştenirii.
Or, conform celor mai sus arătate, prima instanţă a reţinut că nu s-a făcut dovada acceptărilor conform art. 700 C. civ.
Pe calea apelului, intervenienţii au invocat validitatea certificatului de calitate de moştenitor până la înscrierea acestuia în fals, susţinând greşita sa anulare.
Aceste susţineri sunt neîntemeiate, câtă vreme pârâţii nu au contestat constatările personale ale notarului în sensul art. 1173 C. civ., ci chiar fondul actului, astfel că este admisibilă cererea în constatarea nulităţii sale.
În consecinţă, în mod legal a fost anulat certificatul de calitate de moştenitor invocat de intervenienţi pentru a face dovada calităţii lor procesual active.
Cum, faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., reţinerea ca fiind întemeiată a lipsei acestei calităţi face inutilă examinarea fondului, instanţa de apel nu mai are a se preocupa de criticile vizând fondul pretenţiilor apelanţilor, respectiv nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la apartamentele din imobil.
Împotriva deciziei nr. 1112/ A din 21 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, au declarat recurs intervenienţii W.C.N. şi W.V.R.. Recurenţii solicită modificarea deciziei recurate şi admiterea cererii lor de intervenţie astfel cum a fost formulată. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii susţin următoarele:
În fapt, au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 la data de 15 octombrie 2001, solicitând restituirea în natură a imobilului cuprins în CF Arad. Nu se poate justifica în niciun fel poziţia pârâtei SC R. SA care invocă buna credinţă şi că nu cunoştea despre ce imobil este vorba, elocventă asupra faptului că nu spune adevărul fiind adresa din 14 decembrie 2002, emisă chiar de pârâtă, unde se poate observa că aceasta cunoştea situaţia juridică a acestui imobil destul de bine. De asemenea, pârâta SC R. SA, la data vânzării, nu a identificat printr-o apartamentare imobilul ce se vinde şi a ignorat cu bună ştiinţă faptul că există un uzufructuar asupra imobilului. Condiţiile în care s-au vândut apartamentele intimaţilor persoane fizice duc la nulitatea absolută a acestora, întrucât au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii în vigoare la data înstrăinării, fiind de asemenea suspendată vânzarea prin dispoziţia primarului.
La data depunerii notificării (15 octombrie 2001) în CF Arad se regăsea ca număr administrativ al imobilului revendicat nr. x, iar în fapt era nr. z, dar cu acelaşi nr. topografic. Abia la 12 februarie 2003 s-a modificat numărul administrativ din cartea funciară prin adeverinţa nr. x în noul număr y, număr administrativ cu care s-a şi vândut şi care este menţionat în fiecare contract de vânzare cumpărare. Instanţa de apel nu a analizat aceste elemente, care relevau lipsa bunei credinţe şi nu a analizat celelalte probe din care rezulta că intimaţii persoane fizice cunoşteau foarte bine ceea ce cumpără.
Instanţa de apel examinează doar excepţia ridicată de către intimaţi, aceea că certificatul de calitate de moştenitor nr. x/2003 este lovit de nulitate, ignorând înscrierea de sub B 30 din CF. Arad, unde se poate observa că la 09 decembrie 1941, prin încheierea nr. 4712, s-a înscris dreptul de moştenire după W.A., născută B. în favoarea autoarei intervenienţilor W.A. măritată cu W.G., deci prin această înscriere certificatul de calitate de moştenitor nr. x/2003 este perfect valid, iar nulitatea nu subzistă.
Instanţa de apel a ignorat prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care îi repune pe intervenienţi în termenul de acceptare a succesiunii, bineînţeles sub condiţia depunerii notificării în termenul legal, condiţie de fapt realizată.
Recurenţii mai susţin că, potrivit încheierii nr. 338/1959, imobilul a fost naţionalizat de la autoarea lor W.A. măritată W. şi de la W.A., care este tatăl adoptiv al autoarei intervenienţilor, de unde rezultă fără echivoc că, în calitate de moştenitoare sezinară, a acceptat moştenirea în mod expres după mama sa adoptivă, fiind înscris dreptul său în cartea funciară sub B30 în anul 1941, şi tacit după tatăl adoptiv, întrucât la data de 30 ianuarie 1959, conform încheierii, s-a preluat imobilul chiar de la aceasta, tatăl său adoptiv fiind decedat din 21 septembrie 1954. Or, în această situaţie, în care este cert faptul că bunul revendicat a fost naţionalizat de la W.A. măritată W. la data de 30 ianuarie 1959 şi ea a decedat la 12 octombrie 1959, nu se mai poate discuta de nicio manifestare de acceptare a succesiunii, întrucât W.A.B., fiul acesteia nu mai putea să accepte succesiunea, bunul fiind naţionalizat în timpul vieţii mamei sale.
Prin întâmpinare, intimata SC R. SA a solicitat respingerea recursului, arătând că în mod corect instanţa de apel a menţinut soluţia de admitere a excepţiei privind lipsa calităţii procesuale active a intervenienţilor. Intimata reiterează prin întâmpinare şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. Intimata susţine că instanţele de fond şi de apel nu s-au pronunţat cu privire la această din urmă excepţie, limitându-se doar la a arăta, la modul general, că respinge celelalte excepţii, fără a motiva această soluţie.
De asemenea, intimaţii persoane fizice au solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul procesului, inclusiv excepţia privind prescripţia dreptului intervenienţilor la acţiune.
Prin întâmpinare, intimatul pârât M.F.P., reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În subsidiar, în condiţiile în care se va trece peste excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenienţilor, intimatul a reiterat excepţiile privind lipsa calităţii sale procesuale pasive şi inadmisibilitatea cererii de intervenţie, această din urmă excepţie fiind motivată prin aceea că prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pe care se întemeiază cererea intervenienţilor, vizează constatarea nulităţii unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Înalta Curte constată că prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al intervenienţilor şi a analizat cu prioritate, în raport cu celelalte apărări, excepţia nulităţii certificatului de moştenitor şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenienţilor, pe care le-a găsit întemeiate, motiv pentru care a respins cererea de intervenţie. De asemenea, în raport de soluţia pronunţată cu privire la acţiunea principală (care a fost respinsă ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor), prima instanţă a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte excepţii invocate de pârâţi.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel exclusiv intervenienţii, iar ca urmare a respingerii apelului, au formulat prezentul recurs.
Având în vedere ordinea de exercitare a căilor de atac, intimaţii pârâţi nu pot invoca omisso medio, direct în recursul intervenienţilor, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al intervenienţilor, pe care prima instanţă a respins-o, şi nici excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie, cu privire la care prima instanţă a reţinut, în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., efectul obligatoriu al deciziei civile nr. 320/ R din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara. De asemenea, intimaţii pârâţi nu pot reitera alte excepţii, asupra cărora prima instanţă nu s-a pronunţat, atâta vreme cât nu au înţeles să exercite calea de atac a apelului împotriva sentinţei şi să critice modul de soluţionare a excepţiilor privind prescripţia dreptului la acţiune al intervenienţilor şi inadmisibilitatea cererii de intervenţie, respectiv, ordinea de soluţionare a celorlalte excepţii.
În măsura în care instanţa de recurs va aprecia că recursul intervenienţilor este fondat, stabilind că aceştia au calitate procesuală activă, soluţia va fi cea prevăzută de art. 312 alin. (5) şi art. 314 C. proc. civ., respectiv, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, sub aspectul cererii de intervenţie (în condiţiile în care soluţia dată de prima instanţă cu privire la cererea principală nu a fost apelată, intrând astfel sub puterea lucrului judecat), urmând ca instanţa de rejudecare, şi nu instanţa de recurs, să analizeze celelalte excepţii rămase nesoluţionate, invocate de intimaţi în raport cu cererea de intervenţie.
Examinând decizia recurată, prin prisma şi în limitele motivelor de recurs invocate de intervenienţi, Înalta Curte reţine următoarele:
Criticile recurenţilor intervenienţi, referitoare la conduita intimatei SC R. SA, în calitate de vânzătoare şi a intimaţilor pârâţi persoane fizice, în calitate de cumpărători, lipsa bunei-credinţe a acestora şi nulitatea actelor juridice încheiate, nu pot fi examinate de instanţa de recurs, în condiţiile în care instanţa de apel nu a examinat cauza pe fond, ci exclusiv sub aspectul criticilor din apel referitoare la calitatea procesuală activă a apelanţilor intervenienţi.
Nu poate fi imputată instanţei de apel neanalizarea acestor critici de fond, deoarece, la rândul său, prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţie şi nu pe fond, argumentele acesteia, expuse în motivarea sentinţei, privind fondul cererii de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, fiind inutile în raport cu soluţia pronunţată.
În ceea ce priveşte nulitatea certificatului de moştenitor şi respingerea cererii de intervenţie pentru lipsa calităţii procesuale active, recurenţii intervenienţi susţin, în esenţă, că certificatul de calitate de moştenitor este valid, deoarece, conform înscrierii operate în cartea funciară în anul 1941, dreptul de moştenire după W.A., născută B. s-a intabulat în favoarea autoarei intervenienţilor, W.A., măritată W., fiind făcută astfel dovada acceptării exprese a moştenirii. Imobilul a fost naţionalizat în anul 1959 de la autoarea lor W.A., măritată W. şi de la W.A., care este tatăl adoptiv al autoarei intervenienţilor. La data naţionalizării imobilul a fost preluat chiar de la W.A., măritată W., tatăl său adoptiv fiind decedat din 21 septembrie 1954, ceea ce dovedeşte acceptarea tacită a moştenirii după W.A. măritată W. a decedat la 12 octombrie 1959, astfel încât nu se mai poate discuta de nicio manifestare de acceptare a succesiunii, întrucât W.A.B., fiul acesteia, nu mai putea să accepte succesiunea, bunul fiind naţionalizat în timpul vieţii mamei sale.
Se mai susţine că prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 îi repune pe intervenienţi în termenul de acceptare a succesiunii, fiind îndeplinit condiţia depunerii notificării în termenul legal.
Înalta Curte constată că prima instanţă, verificând validitatea certificatului de calitate de moştenitor şi calitatea procesuală activă a intervenienţilor, a reţinut că aceştia nu au făcut dovada că W.A.M. ar fi acceptat expres sau tacit succesiunea lăsată de W.A., decedat la 21 septembrie 1954, după cum nu au dovedit nici acceptarea succesiunii lăsate de W.A.M., decedată la 15 octombrie 1959, de către fiul său W.A.B.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit probelor administrate la prim instanţă, în mod corect s-a stabilit că nu s-a făcut dovada acceptării succesiunilor succesive (fiind nerelevant dacă adopţia numitei W.A.M. de către W.A. a fost finalizată), iar pe de altă parte, instanţa de apel a constatat că intervenienţii nici nu au criticat sentinţa prin prisma reţinerii neacceptării succesiunilor şi nici nu au propus probe în condiţiile art. 287 C. proc. civ. pentru a dovedi contrariul celor reţinute de prima instanţă, ci au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 653 C. civ.
Situaţia de fapt stabilită de prima instanţă, cu privire la lipsa de dovezi privind acceptarea succesiunilor succesive, necombătută în apel prin critici şi probe care să susţină contrariul, nu poate fi schimbată de instanţa de recurs, care este limitată în examinarea cauzei exclusiv sub aspectul motivelor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. Invocând menţiunile din cartea funciară şi actele în temeiul cărora a fost naţionalizat şi preluat imobilul de către stat, recurenţii intervenienţi solicită instanţei de recurs să procedeze la o reanalizare a probatoriului, pentru a se ajunge la stabilirea unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută de prima instanţă, ceea ce excede limitelor controlului de legalitate conferit instanţei de recurs.
În ceea ce priveşte invocarea imposibilităţii acceptării succesiunii de către W.A.B., pe motiv că bunul a fost naţionalizat în timpul vieţii mamei sale, Înalta Curte are în vedere faptul că actul de opţiune succesorală are caracter indivizibil, în sensul că nu este posibilă acceptarea în parte a moştenirii. Succesibilul, exercitând dreptul de opţiune, trebuie să se pronunţe în mod unitar cu privire la dreptul său succesoral, indiferent de componenţa masei succesorale. Împrejurarea că un anumit bun, care nu se găsea în patrimoniul succesoral la data morţii lui de cujus, reintră în patrimoniul acestuia după împlinirea termenului de opţiune succesorală, nu poate justifica pretenţiile unui succesibil devenit străin de succesiune prin neacceptare (sau a moştenitorilor acestuia, cum este cazul în speţă), cu privire la acel bun.
Faptul că prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 îi repun pe intervenienţi în termenul de acceptare a succesiunii nu este de natură să suplinească lipsa dovezilor privind acceptarea succesiunilor succesive de către antecesorii intervenienţilor.
Cu privire la limitele de aplicare a prevederilor art. 4 alin. (1) - (3) din Legea nr. 10/2001, prima instanţă a reţinut că beneficiul repunerii în termen este acordat persoanelor care formulează notificarea, adică succesorilor în viaţă la momentul formulării notificării, iar nu şi antecesorilor acestora, decedaţi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi care se interpun între notificatori şi foştii proprietari. Cu privire la modul în care instanţa de fond a interpretat aceste prevederi legale, nu s-au formulat critici de către recurenţi.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de intervenienţi a fost respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienţii W.C.N. şi W.V.R. împotriva Deciziei nr. 1112/ A din 21 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2260/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2555/2013. Civil → |
|---|
