ICCJ. Decizia nr. 2171/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2171/2013
Dosar nr. 2994/85/2007
Şedinţa publică din 15 aprilie 2013
Prin Sentinţa civilă nr. 1114/2007 a Tribunalului Sibiu, s-a respins acţiunea reclamantei P.M. împotriva Statului Român, prin Municipiul Sibiu prin Primar, prin care s-a solicitat constatarea caducităţii parţiale a efectelor Decretului prezidenţial de expropriere nr. 98/1974, în ce priveşte imobilul înscris în CF 2487 Şelimbăr, nr. top. 1134/2/5/4/1, transcris în CF 2185 Şelimbăr, şi pe cale de consecinţă să fie menţinută situaţia de CF.
Instanţa, pentru a pronunţa hotărârea, a constatat că autorul reclamantei a fost proprietarul imobilului ce a făcut obiectul decretului prezidenţial de expropriere. Ca urmare a exproprierii, imobilul a fost dezmembrat, două din cele trei corpuri funciare fiind afectate de construirea unui bloc de locuinţe. S-a mai reţinut că neefectuarea înscrierii dreptului de proprietate şi în CF 2185 Şelimbăr, care a rămas pe vechiul proprietar, făcând posibil contractul de donaţie nr. 1296/1992, în baza căreia reclamanta şi-a întabulat dreptul de proprietate asupra acestuia este doar o eroare, ca urmare a operaţiunilor de dezmembrare, transcriere în alte cărţi funciare şi înfiinţarea unei alte cărţi funciare provizorii. Câtă vreme înscrierea dreptului de proprietate al statului s-a făcut sub imperiul art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938, dreptul de proprietate al statului este justificat chiar fără înscrierea în CF, indiferent care era motivul pentru care nu a avut loc înscrierea în foaia funciară originară, şi din care bunul a fost transcris în CF 2487 Şelimbăr. Caducitatea decretului atacat, chiar nepublicată în M. O, în speţă şi-a produs efectele, iar împrejurarea că reclamanta se află în posesia bunului expropriat, pune în discuţie dacă exproprierea şi-a produs sau nu efectul, conduce la incidenţa dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001. În raport de acestea, făcând aplicarea art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului prevăzut pentru declanşarea procedurilor de retrocedare a imobilelor preluate abuziv de stat, atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent.
Instanţa a respins acţiunea, considerând că dreptul de acces la tribunale nu este unul absolut, şi că acest drept poate imputa o reglementare din partea statului, supus unor limitări sau condiţionări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta P.M. iar prin Decizia civilă nr. 325 din 29 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, s-a admis apelul şi a desfiinţat hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se următoarele considerente:
Instanţa de fond nu a dat eficienţă stării de fapt din care rezultă că practic imobilul în litigiu nu a fost preluat de stat, şi ca urmare a dezmembrării imobilului iniţial preluat de la antecesorii reclamantei, parcela în litigiu s-a aflat întotdeauna în posesia faptică a expropriatului, şi nici în cartea funciară în care a fost transcris nu s-a operat exproprierea. În acest context, este discutabil atât modul de preluare abuziv prescris de art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, eroarea invocată de instanţa de fond cu privire la operaţiunile juridice de carte funciară după dezmembrarea imobilului în mai multe parcele, şi intabularea dreptului statului numai asupra unora este insuficientă în lipsa oricăror verificări ce duce la concluzia inaplicabilităţii prevederilor art. 22 din aceiaşi lege.
Faţă de cele expuse, întrucât instanţa de fond nu a examinat acţiunea pe fondul cauzei, apelul urmează să fie admis, iar sentinţa a fi desfiinţată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, cu îndrumarea verificării prin probe a situaţiei terenului cu atât mai mult cu cât pe acesta s-au edificat construcţii autorizate în baza verificărilor în fapt şi a emiterii certificatului de urbanism.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Sibiu solicitând modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii apelului.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii faţă de obiectul dedus judecăţii şi faţă de faptul că din cuprinsul cărţilor funciare nr. 2104, 2487, 2488, 2489 rezultă că imobilul din litigiu (teren) se află în proprietatea Statului Român încă din 1974.
Or, susţine recurentul, faţă de obiectul acţiunii, este incidentă excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la dispoziţiile art. 480 C. civ. şi ale art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Judecarea recursului a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. la 20 martie 2009 până la soluţionarea irevocabilă a litigiului având ca obiect anularea Dispoziţiei nr. 15650 din 12 noiembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Sibiu.
Prin actul depus la fila 24 (7 februarie 2013) reclamanta P.M. a învederat instanţei că Dispoziţia nr. 15650 din 12 noiembrie 2007 a format obiectul Dosarului nr. 3730/85/2007 a Tribunalului Sibiu finalizat prin Sentinţa civilă nr. 605 din 2 iunie 2008 prin care s-a anulat dispoziţia sus arătată fiind obligat Primarul municipiului Sibiu să emită dispoziţie prin care să dispună restituirea în natură ca măsură reparatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001 a imobilului înscris în CF 2185 Şelimbăr nr. top. 1134/2/5/4/2 teren în suprafaţă de 1055 m.p.
S-a mai arătat că Sentinţa nr. 605 din 2 iunie 2008 a Tribunalului Sibiu a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 153 din 10 octombrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia şi respectiv Decizia civilă nr. 5167 din 5 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că decizia fiind irevocabilă a fost pusă în executare fiind emisă o nouă dispoziţie de către Primarul Municipiului Sibiu conform sentinţei Tribunalului Sibiu.
Faţă de situaţia învederată de reclamantă şi de faptul că situaţia imobilului din prezentul litigiu - imobilul înscris în CF 2185 Şelimbăr înscris iniţial în CF 2487 Şelimbăr, a format obiectul litigiului din Dosarul nr. 3730/85/2007 a Tribunalului Sibiu soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 505 din 2 mai 2008 a Tribunalului Sibiu definitivă prin Decizia civilă nr. 153 din 10 octombrie 2008 a Curţii de Apel Sibiu şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5167 din 5 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Dosarul nr. 1223/57/2008, Înalta Curte reţine că acţiunea reclamantei din prezentul litigiu a rămas fără obiect în condiţiile în care situaţia juridică a imobilului revendicat a fost clarificată irevocabil prin hotărârile judecătoreşti sus menţionate prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului către reclamantă.
Or, faţă de această situaţie urmează a se admite recursul, a se modifica în parte decizia recurată în sensul că schimbă sentinţa apelată şi în consecinţă urmează a se respinge acţiunea ca rămasă fără obiect, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Municipiul Sibiu împotriva Deciziei civile nr. 325A din data de 29 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că schimbă sentinţa apelată şi, în consecinţă, respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2113/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2867/2013. Civil. încuviinţare executare... → |
|---|
