ICCJ. Decizia nr. 2891/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2891/2013
Dosar nr. 4216/62/2006*
Şedinţa publică din 28 mai 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Braşov la 1 noiembrie 2004, reclamantele F.M. şi C.M. au chemat în judecată pe pârâtele Primăria Comunei T. şi SC A.Z. SA, solicitând obligarea acestora la emiterea unei dispoziţii de restituire prin echivalent, sub formă de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Judeţul Braşov, comuna T., sat Z..
Prin sentinţa civilă nr. 320 din 14 ianuarie 2005, Judecătoria Braşov, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
La termenul de judecată din 29 aprilie 2005 reclamantele au depus la dosar o cerere prin care au chemat în judecată Prefectura Judeţului Braşov, cu motivarea că solicită şi restituirea în natură a imobilului, conform art. 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001 şi a art. 36 alin. (3) din acelaşi act normativ.
La acelaşi termen de judecată, pârâta SC A.Z. SA a formulat cerere de chemare în garanţie a A.V.A.S., solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenţii, chemata în garanţie să fie obligată să o despăgubească cu contravaloarea imobilului ce face obiectul acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 210/S din 27 mai 2005, Tribunalul Braşov, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, a dispus declinarea în favoarea Judecătoriei Braşov şi sesizarea Curţii de Apel Braşov în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 5F din 23 iunie 2005, Curtea de Apel Braşov, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Continuând judecata pricinii cu care a fost investit, Tribunalul Braşov a pronunţat sentinţa civilă nr. 295/S din 30 septembrie 2005, prin care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.Z. SA, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria comunei T. şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta SC A.Z. SA ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A anulat cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei T. A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Prefectura Judeţului Braşov şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată în contradictoriu cu A.V.A.S.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că pârâta Primăria comunei T. nu are capacitate de folosinţă, iar pârâta SC A.Z. SA nu are calitate procesuală pasivă, întrucât, pentru imobilele aflate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, măsurile reparatorii prin echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau a efectuat privatizarea, această obligaţie revenind în speţă A.V.A.S.
Instanţa a mai reţinut că, în cadrul procedurii judiciare, reclamantele nu pot modifica notificarea pe care au formulat-o iniţial şi prin care au solicitat numai acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în sensul că nu pot solicita restituirea în natură.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, instanţa a considerat că o persoană care nu are calitate procesuală pasivă nu poate formula o atare cerere, neputând uza de dispoziţiile art. 60-63 C. proc. civ.
Instanţa a mai reţinut că, urmare a modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, pârâta Prefectura Judeţului Braşov nu are calitatea de entitate investită cu soluţionarea notificării.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele, apel ce a fost admis prin decizia civilă nr. 211A din 6 martie 2006 a Curţii de Apel Braşov, sentinţa menţionată fiind desfiinţată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, prin soluţia pronunţată instanţa de fond a încălcat dreptul reclamantelor de acces la justiţie, precum şi principiul rolului activ al judecătorului, în condiţiile în care din probele administrate în cauză nu rezultă dacă imobilul în litigiu constituie proprietatea Statului Român sau a pârâtei SC A.Z. SA, nefiind astfel determinat cu exactitate deţinătorul imobilului şi, pe cale de consecinţă, nici debitorul obligaţiei de a răspunde la notificare.
În ceea ce priveşte probele necesar a fi administrate în cauză, instanţa de apel a considerat că se impune efectuarea unei expertize tehnice topografice pentru a se determina care este entitatea investită cu soluţionarea notificării.
În rejudecare, la termenul din 26 iunie 2006, reclamantele au depus la dosar o nouă modificare de acţiune, solicitând chemarea în judecată a pârâţilor Comuna T. prin Primar, A.V.A.S şi C.C.S.D. şi restituirea în natură a imobilului compus din 1000 m.p. teren şi casă P+1, magazie şi garaj, situate în Judeţul Braşov, Comuna T., sat Z., iar în subsidiar, în situaţia în care imobilul nu poate fi restituit în natură, acordarea de despăgubiri la nivelul valorii actuale a acestuia.
Prin încheierea de şedinţă din data de 11 decembrie 2006, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta A.V.A.S. şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor C.C.S.D. şi Prefectura Judeţului Braşov.
La termenul de judecată din 2 iunie 2008, s-a învederat instanţei decesul reclamantei F.M., fiind făcută dovada calităţii de unică moştenitoare a reclamantei C.M., potrivit certificatului de legatar din 2008, emis de notarul public B.E., astfel că instanţa a luat act de transmisiunea calităţii procesuale active.
Prin sentinţa civilă nr. 170 din 21 mai 2010, Tribunalul Braşov, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., invocată de aceasta şi a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată şi modificată de reclamantele C.M. şi F.M., pe parcursul procesului, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Comunei T. şi Comuna T. prin primar şi, în consecinţă, a obligat pârâtele la emiterea dispoziţiei de restituire prin echivalent, în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cu privire la imobilul construcţie demolată ce a fost situat în Comuna T., fost Z., obiect al notificării înregistrate din 16 iulie 2001 la B.EJ. C.S.A., sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantum de 100 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a sentinţei, în caz de neconformare.
A respins restul pretenţiilor formulate în contradictoriu cu pârâtele menţionate şi cu SC A.Z. SA.
A respins cererea formulată, astfel cum a fost precizată şi modificată în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S., Prefectura Judeţului Braşov şi C.C.S.D., ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC A.Z. SA în contradictoriu cu chemata în garanţie A.V.A.S..
A obligat pârâtele Primăria Comunei T. şi Comuna T. prin primar să plătească reclamantei C.M. suma de 4.955,75 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că cererea reclamantelor îmbracă forma unei acţiuni în obligaţie de a face de natura celei cu privire la care secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat prin decizia nr. XX/2007, dată în recurs în interesul legii, fiind esenţial să se stabilească care dintre persoanele juridice chemate în judecată are calitatea de unitate deţinătoare sau de entitate investită cu soluţionarea notificării, în înţelesul dat acestor noţiuni în partea introductivă a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
În prealabil, s-a reţinut că reclamantele au dovedit calitatea lor de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii în virtutea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi că imobilul a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, deci în interiorul perioadei de referinţă a acestui act normativ.
În ceea ce priveşte identificarea imobilului şi situaţia juridică actuală a acestuia, instanţa a reţinut că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că imobilul care a constituit proprietatea autorilor reclamantelor este în prezent înscris în CF, împreună cu alte imobile aduse din alte cărţi funciare.
Expertul a constatat că terenul în litigiu este ocupat în totalitate de hala de producţie şi sediile administrative ale pârâtei, că imobilul construcţie vechi, care a aparţinut autorilor reclamantelor, nu mai există în prezent şi că posesia de fapt este exercitată de pârâta SC A.Z. SA.
S-a considerat că imobilul în litigiu nu poate face obiectul restituirii în natură, ci numai în echivalent, dat fiind că acesta este evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale cu capital privat, pârâta în posesia căreia se află actualmente notificarea reclamantelor şi documentaţia aferentă acesteia având obligaţia de a transmite către A.V.A.S. aceste înscrisuri, în vederea declanşării procedurii de restituire prin echivalent.
În ceea ce priveşte situaţia construcţiei care a fost situată pe terenul ce a aparţinut autorilor reclamantelor, instanţa a reţinut că a fost demolată anterior anului 1989 şi, în consecinţă, obligaţia legală de a se pronunţa prin emiterea propunerii de restituire prin echivalent revine pârâtelor Comuna T. şi Primăria Comunei T..
Cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC A.Z. SA a fost respinsă de instanţă cu motivarea că partea care a formulat cererea nu a căzut în pretenţii, astfel că nu există vreun temei pentru ca aceasta să fie despăgubită.
Apelurile declarate împotriva sentinţei menţionate de reclamanta C.M. şi de pârâtele Comuna T. şi Primăria comunei T., reprezentate prin primar au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 117A din 29 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, în raport cu obiectul acţiunii principale şi conţinutul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 29 august 1997, soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale a A.V.A.S. este întemeiată.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, SC A.Z. SA a fost societate pe acţiuni la care A.V.A.S., ca instituţie publică implicată în privatizare, a fost mandatată să vândă pachetul de acţiuni de stat aferente cotei de participare la capitalul social.
Din conţinutul contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni rezultă că A.V.A.S. a vândut pachetul de 40% din valoarea capitalului social deţinut de stat la SC A.Z. SA şi nu imobile din patrimoniul societăţii comerciale.
Or, în cazul în care contractul de vânzare - cumpărare către o societate comercială are ca obiect acţiuni, iar nu un bun imobil individual determinat, conform art. 64 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, A.V.A.S. nu are calitate procesuală.
S-a considerat, totodată, că faţă de împrejurarea că imobilul construcţie a fost demolat, sunt incidente dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar obligaţia legală de a se pronunţa cu privire la emiterea propunerii de restituire prin echivalent revine entităţii investite cu soluţionarea notificării, potrivit art. 10 şi 11 din actul normativ menţionat.
Sub acest aspect, pârâta A.V.A.S. nu a fost investită legal cu o notificare în vederea propunerii de acordare a despăgubirilor, în condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 10/2001, iar cererea subsidiară privind obligarea pârâtelor Primăria şi comuna T. reprezentate de primar la transmiterea notificării privind imobilul teren către A.V.A.S. reprezintă o cerere inadmisibilă, fiind o cerere nouă în apel în sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
S-a reţinut că apelul pârâtelor Primăria comunei T. şi comuna T. reprezentate prin primar este nefondat deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 215/2001 primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile Consiliului local, dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale localităţii în care funcţionează.
În cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, prin art. 20 alin. (3) din lege.
În raport cu data promovării cererii de chemare în judecată, 1 noiembrie 2004, acest text, anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, stipula că primăria era unitatea obligată la restituire, abilitat prin lege să emită dispoziţia fiind primarul.
În consecinţă, s-a apreciat că, prin art 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unităţii administrativ teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care Primăria a avut-o, conform legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta C.M., susţinând că, în conformitate cu prevederile art. 27-29 din Legea nr. 10/2001, Prefectura Judeţului Braşov, SC A.Z. SA prin Primăria Comunei T., care au înregistrat dosarul reclamantelor, aveau obligaţia să procedeze la direcţionarea notificării către entitatea competentă să o soluţioneze.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia nr. 993 din 16 februarie 2012, a admis recursul reclamantei C.M. şi a casat decizia atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că la termenul de judecată din 26 iunie 2006, când litigiul se afla pe rolul tribunalului, reclamanta a solicitat, în principal, restituirea în natură a imobilului, iar în subsidiar, despăgubiri la nivelul valorii actuale a bunului, îndreptându-şi pretenţiile şi împotriva A.V.A.S..
În condiţiile în care instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat doar restituirea în natură a terenului în litigiu, măsură faţă de care A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă, s-a apreciat că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a se stabili dacă această autoritate poate fi sau nu obligată la emiterea unei dispoziţii privind acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent, în funcţie de situaţia privatizării societăţii în al cărei patrimoniu este evidenţiat imobilul la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Instanţa de recurs a mai reţinut că obiectul criticilor formulate de reclamantă vizează strict suprafaţa de 1000 m.p. din imobilul în litigiu, soluţia asupra pretenţiilor pentru construcţia demolată intrând, astfel, în puterea lucrului judecat.
Procedând la rejudecarea cauzei în limitele statuate prin decizia de casare, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 64/A din 29 mai 2012, a admis în parte apelul reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa nr. 170/S din 21 mai 2010 a Tribunalului Braşov, în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. şi a admis cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată şi modificată, în contradictoriu cu această pârâtă, pe care a obligat-o la emiterea dispoziţiei de restituire în echivalent, în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 1000 m.p., înscris în CF.
Au fost respinse celelalte pretenţii.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi s-a respins apelul declarat de pârâţii Primăria Comunei T. şi Comuna T. prin primar.
A fost obligată reclamanta la plata către pârâta SC A.Z. SA a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel şi recurs, compensându-se restul cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, faţă de distincţiile operate prin art. 29 din Legea nr. 10/2001, modificată şi completată, imobilul în litigiu nu face parte din categoria celor la care se referă art. 21 din legea specială, mai precis a imobilelor-terenuri şi construcţii, preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute, la data intrării în vigoare a legii, de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar în procedura rejudecării, SC A.Z. SA a fost înfiinţată ca societate comercială cu capital de stat, potrivit prevederilor Legii nr. 16/1990, statul, reprezentat de FPS deţinând un procent de 40% din acţiuni.
Aşa cum a rezultat din cererea de menţiuni din 12 noiembrie 1997, înscrisă la registrul comerţului la data de 3 decembrie 1997, F.P.S. - actuala A.V.A.S. - a vândut acţiunile deţinute societăţii L.G. SRL, astfel că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, SC A.Z. SA era societate integral privatizată.
Apelul pârâtelor Comuna T. şi Primăria Comunei T., vizând greşita lor obligare la plata cheltuielilor de judecată, a fost respins cu motivarea că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., pârâtele fiind căzute în pretenţii faţă de solicitarea reclamantei cu privire la construcţia demolată.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanta C.M. şi pârâta A.V.A.S..
Dezvoltând motivele sale de recurs, reclamanta a criticat decizia atacată ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., invocând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 şi nesocotirea dispoziţiilor art. 26, la care fac trimitere dispoziţiile art. 29 alin. (3) potrivit cărora se putea propune acordarea de despăgubiri, în situaţia în care măsura compensatorie nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită (prevederi ce corespund soluţiei Curţii Constituţionale din decizia nr. 830/2008 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005).
În acest context, recurenta reclamantă a invocat greşita respingere ca neconcludentă a probei cu expertiză tehnică de evaluare a bunurilor a căror restituire în natură s-a solicitat.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, reclamanta a criticat decizia recurată pentru greşita respingere a criticii sale asupra cuantumului cheltuielilor de judecată datorate de A.V.A.S., Primăria Comunei T. şi Comuna T..
Reclamanta a precizat că a solicitat cheltuielile de judecată efectuate în recurs şi la instanţa de rejudecare, în cuantum de 5.196 RON, iar în condiţiile în care, urmare a admiterii apelului, a fost obligată A.V.A.S. la soluţionarea notificării, aceasta datorează cheltuielile menţionate.
Reclamanta a susţinut, totodată, greşita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată către SC A.Z. SA, având în vedere că din culpa acestei societăţi litigiul a parcurs mai multe cicluri procesuale.
Prin recursul său, recurenta A.V.A.S. a criticat decizia instanţei de apel pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând greşita interpretare şi aplicare a art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece nu a fost învestită legal cu soluţionarea notificării şi nu a fost finalizată procedura administrativă obligatorie.
Totodată, recurenta A.V.A.S. a învederat că nu are nicio obligaţie legală în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată, privind restituirea în natură a imobilului revendicat, deoarece nu este unitate deţinătoare.
Cea de-a doua critică s-a referit la faptul că A.V.A.S. putea fi obligată numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri, în condiţiile legii speciale (Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr. 247/2005 şi O.U.G. nr. 81/2007), şi nu la plata efectivă a despăgubirilor solicitate.
Intimata SC A.Z. SA a formulat întâmpinare la recursul reclamantei şi la recursul A.V.A.S., solicitând respingerea acestora.
Recurenta C.M. a solicitat la rândul său, prin întâmpinare, respingerea recursului A.V.A.S..
Intimatele Comuna T. şi Primăria Comunei T., reprezentate legal de primar, au solicitat prin întâmpinare, admiterea recursului recurentei C.M. şi respingerea recursului A.V.A.S..
Examinând recursul declarat de pârâta A.V.A.S., raportat la motivul de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
Prin decizia nr. 993/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 şi că posesia asupra acestuia este exercitată de pârâta SC A.Z. SA, terenul fiind ocupat în totalitate de hala de producţie şi sediile administrative ale societăţii.
La termenul de judecată din 26 iunie 2006, când litigiul se afla pe rolul Tribunalul Braşov, reclamanta a precizat că înţelege să solicite, în principal, restituirea în natură a imobilului şi, în subsidiar, despăgubiri, pretenţiile fiind formulate în contradictoriu cu A.V.A.S..
Fată de această situaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut prin considerentele deciziei de casare că solicitarea reclamantei de înaintare a notificării către A.V.A.S. nu reprezintă o cerere nouă în apel şi că, în raport de art. 84 şi 129 C. proc. civ., instanţele aveau obligaţia de a interpreta corect cererea cu care au fost investite (ca pe o cerere de transmitere a notificării către această instituţie).
În baza îndrumărilor obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de a se lămuri cine este titularul obligaţiei de a propune acordarea măsurilor reparatorii, instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, reţinând că titular al obligaţiei menţionate este A.V.A.S..
Din înscrisurile depuse cu ocazia rejudecării apelului a rezultat că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la 14 februarie 2001, SC A.Z. SA, în al cărei patrimoniu era evidenţiat imobilul solicitat de reclamantă, era integral privatizată, împrejurare ce atrage incidenţa art. 29 din Legea nr. 10/2001, cu consecinţa reţinerii calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. şi a legalei obligări a acesteia la emiterea dispoziţiei cu propunerea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a dispoziţiilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă.
Nici cea de a doua critică formulată de recurenta A.V.A.S. nu poate fi primită.
În speţă, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a obligat-o pe pârâta A.V.A.S. la emiterea dispoziţiei de restituire în echivalent pentru imobilul teren n suprafaţă de 1000 m.p. şi nu la plata efectivă a sumei de 678.300 euro.
Prin urmare, sunt lipsite de suport juridic criticile recurentei referitoare la încălcarea art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Referitor la recursul reclamantei C.M., Curtea va constata că motivele invocate sunt fondate, doar în parte pentru considerentele ce succed:
Este neîntemeiată critica formulată prin primul motiv de recurs, vizând încălcarea dispoziţiilor art. 26 la care fac trimitere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Se va retine că reclamanta C.M. nu a solicitat niciodată acordarea de bunuri sau servicii în compensare, astfel încât A.V.A.S. nu putea fi obligată decât la propunerea măsurilor reparatorii pentru terenul de 1000 m.p., în condiţiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin urmare, s-a considerat corect de instanţa de apel că nu era concludentă proba solicitată, cu expertiză tehnică de evaluare a bunurilor solicitate a fi restituite.
Curtea va constata însă ca întemeiat cel de-al doilea motiv de recurs formulat de reclamanta C.M..
Instanţa de apel a aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., respingând solicitarea formulată de reclamantă în apel cu privire la cheltuielile de judecată datorate de A.V.A.S..
Astfel, în condiţiile în care pârâta A.V.A.S. a fost obligată să soluţioneze notificarea şi să emită dispoziţia privind măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, aceasta a căzut în pretenţii.
Nu este lipsită de relevanţă în acest context împrejurarea că această pârâtă a invocat prin întâmpinările depuse pe parcursul mai multor faze procesuale excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, deşi deţinea toate datele necesare soluţionării notificării, respectiv cunoştea calitatea statului de fost acţionar la SC A.Z. SA.
Având în vedere că documentele referitoare la structura acţionariatului SC A.Z. SA au fost depuse doar cu ocazia rejudecării apelului, ulterior casării cu trimitere dispuse prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu se poate imputa reclamantei că nu a înţeles să cheme în judecată A.V.A.S. prin cererea iniţială, în condiţiile în care nu cunoştea deţinătorul imobilului preluat prin Decretul nr. 92/1950.
Prin urmare, A.V.A.S. datorează cheltuielile din primul proces şi rejudecarea apelului, dovedite în parte, cu chitanţele depuse la dosar.
Soluţia obligării reclamantei la plata parţială a cheltuielilor de judecată efectuate de SC A.Z. SA, ca urmare a admiterii în parte a apelului său este legală având în vedere că pârâta nu este în culpă procesuală întrucât acţiunea reclamantei nu a fost admisă şi în contradictoriu cu aceasta.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite recursul reclamantei C.M. şi va modifica în parte decizia recurată, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., în sensul obligării pârâtei A.V.A.S. la 4.500 RON cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă C.M..
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei referitoare la soluţiile date celor două apeluri.
Se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S..
În temeiul art. 274 C. proc. civ. va fi obligată recurenta intimată A.V.A.S. la 1.000 RON cheltuieli de judecată în recurs către recurenta reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de chemata in garanţie A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 64/Ap din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Admite recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică decizia recurată în parte, în sensul că obligă A.V.A.S. la 4.500 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Obligă pe recurenta A.V.A.S. la 1.000 RON cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă C.M..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2867/2013. Civil. încuviinţare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2893/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
