ICCJ. Decizia nr. 2898/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2898/2013
Dosar nr. 1801/2/2011
Şedinţa publică de la 28 mai 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. 41504/3/2006 la data de 05 decembrie 2006, reclamanta Z.K.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună modificarea Ordinului din 03 noiembrie 2006 emis de Curtea de Conturi şi să se dispună restituirea către reclamantă a imobilului situat în Baia Mare, judeţul Maramureş, înscris în CF a localităţii Baia Mare iar dacă se va aprecia că nu este posibilă restituirea în natura a bunului, s-a solicitat să se dispună ca despăgubirile să-i fie acordate reclamantei, motivat de faptul că ceilalţi solicitanţi nu au făcut dovada calităţii de moştenitori ai fostei proprietare tabulare D.I..
În motivarea cererii, s-a arătat că prin Ordinul emis, Curtea de Conturi propune acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Baia Mare, judeţul Maramureş tuturor celor care au formulat notificări în baza Legii 10/2001 respectiv: Z.K.A., V.A.A.M., C.I.E., C.A.V. şi C.I.I.. Soluţia pronunţată este netemeinică şi nelegală, întrucât, în primul rând, reclamanta este singura persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, pentru imobilul situat în Baia Mare, judeţul Maramureş, iar nu şi celelalte persoane care au formulat notificări.
Reclamanta a arătat că, pârâta Curtea de Conturi apreciază că este imposibilă restituirea în natură a imobilului întrucât după apariţia Legii nr. 247/2005, petenţii nu şi-au reconsiderat poziţia în sensul cererii de restituire în natură al imobilului.
Aceasta motivare nu poate fi primită, întrucât reclamanta prin notificarea din 2001 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Baia Mare, judeţul Maramureş, înscris în CF, casa şi teren şi 306 mp teren.
În concluzie, reclamanta a apreciat că preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 "Persoanele ale căror imobile au fost preluate rară titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi".
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 2, art. 16, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
La data de 03 aprilie 2007, contestatoarea a depus o cerere de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi contestatoarea.
În şedinţa publică din data de 15 mai 2007 intervenienţii în interes propriu au depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită conexarea cauzei prezentului dosar cu cauza din Dosarul nr. 40975/312006, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, cerere la care sunt anexate înscrisuri.
Prin încheierea de şedinţă din data de 29 iunie 2007, tribunalul în temeiul art. 164 C. proc. civ., a dispus conexarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 41504/3/2006 la Dosarul nr. 40975/312006, urmând ca toate părţile din Dosarul nr. 41504/3/2006 să fie citate în Dosarul nr. 40975/3/2006, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 164 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că ambele dosare au acelaşi obiect.
Prin sentinţa civilă nr. 186 din 06 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea V.A.A.M.; s-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interes propriu; s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei Z.K.A., ca neîntemeiată; a fost admisă cererea conexă formulată de contestatoarea Z.K.A. în Dosarul nr. 41504/3/2006; s-a dispus modificarea Ordinului din 03 noiembrie 2006 emis de Curtea de Conturi a României, în sensul că s-a dispus restituirea în natură către contestatoarea Z.K.A. a imobilului situat în Baia Mare, judeţ Maramureş.
Împotriva sentinţei civile de mai sus, a formulat apel intimata Curtea de Conturi a României.
În motivarea apelului, se arată că instanţa nu a ţinut cont la pronunţarea sentinţei în cauză de faptul că imobilul face parte din domeniul public al statului, fiind în administrare Curţii de Conturi a României în baza H.G. nr. 654/2004.
Se mai arată că din probele administrate în dosarul cauzei, mai precis înscrisurile depuse în dosarul constituit pe Legea nr. 10/2001, respectiv Nota din 26 martie 2004 a Camerei de Conturi a Judeţului Maramureş şi adresa din 22 septembrie 2004 a Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 constituită pe lângă Prefectura Judeţului Maramureş, reiese faptul că imobilul actual este un imobil nou în raport cu cel preluat de la proprietarul tabular.
La pct. 5 din Nota menţionată a Camerei de Conturi, aceasta comunică apelantei faptul că din informaţiile pe care le deţine, în anii 1950, pe amplasamentul imobilului revendicat, imobil care a fost dezafectat, s-a construit de către fostul Trust de Construcţii, din organizare de şantier o clădire pentru sediu acestuia, iar după terminare în acea clădire a funcţionat Consiliul judeţean al pionierilor, Comitetul Judeţean şi Municipal UTM şi apoi UTC, BTT-uI.
De asemenea, Prefectura Judeţului Maramureş prin adresa sus menţionată privind remiterea spre soluţionare a notificărilor numiţilor Z.K.A. şi C.I.E. ş.a., fiind persoana juridică din a cărei administrare a trecut imobilul în administrarea Curţii de Conturi a României a precizat că nu deţine în arhivele ale acte din care să reiasă structura şi valoarea casei ce s-a preluat de către Statul Român, nefiind identificate astfel de acte nici în Primăria municipiului Baia Mare, ţinând cont de faptul că imobilul actual este un imobil nou în raport cu cel preluat.
Apelanta a solicitat instanţei, să încuviinţeze proba cu expertiză tehnică, având ca obiectiv, în principal, stabilirea cu exactitate a faptului dacă imobilul situat în Baia Mare, judeţul Maramureş, este unul şi acelaşi cu cel asupra căruia contestatorii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, mai precis stabilirea anului de construcţie al clădirii şi a faptului dacă actualul imobil a fost construit după dezafectarea clădirii naţionalizate, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei. În mod greşit prima instanta a respins proba cu expertiza tehnică a clădirii, considerând-o nerelevantă, deşi nu era clară situaţia imobilului a cărui retrocedare s-a dispus prin sentinţa apelata.
Prin sentinţa civilă pronunţată, fără a cunoaşte starea de fapt a imobilului a cărui retrocedare a dispus-o, a obligat practic apelantul de a restitui în natură nu imobilul naţionalizat, care nu mai există, fiind dezafectat, aşa cum rezultă din adresele aflate la dosar, ci un imobil nou construit pe terenul respectiv, în care îşi are în prezent sediul Camera de Conturi a Judeţului Maramureş.
În situaţia dată, apelanta consideră că în mod evident nu se putea dispune restituirea în natură a imobilului, ci doar acordarea de despăgubiri, fiind incidente prevederile înscrise în art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin decizia civilă nr. 512A din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta intimată împotriva sentinţei civile nr. 186 din 06 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 40975/3/2006.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut în ceea ce priveşte necesitatea efectuării unei expertize tehnice în cauză că la instanţa de fond s-a solicitat efectuarea unei expertize topografice, cerere respinsă însă cu motivarea că nu s-a contestat ordinul prefectului.
La instanţa de apel, la termenul din 25 iunie 2009 s-a solicitat amânarea cauzei pentru a se lua cunoştinţă de motivele de apel de către intimata contestatoare, iar apelanta Curtea de Conturi a României a lipsit. La termenul din 08 octombrie 2009, de asemenea, apelanta a lipsit nemotivat, fără a depune o cerere în acest sens.
Rezultă astfel că, deşi în motivele de apel se arată că imobilul în cauză este un imobil noi în raport cu cel preluat, apelanta nu s-a prezentat în instanţă pentru a solicita o expertiză şi nici nu a depus o cerere în acest sens.
Prin decizia civilă nr. 6281 din 24 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva deciziei civile nr. 512 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat întrucât instanţele de fond nu au stabilit şi motivat, prin trimitere la probatoriile apreciate a fi relevante, situaţia de fapt în baza căreia au concluzionat că imobilul construcţie în litigiu este unul şi acelaşi cu cel preluat de stat, în mod abuziv, din patrimoniul autoarei reclamantei Z.K.A. şi că acesta are regimul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, în redactarea iniţială a legii, cu consecinţa restituirii în natură.
De asemenea, s-a constatat că instanţa de apel nu a analizat apărarea formulată de pârâtă potrivit căreia raportului juridic dedus judecăţii în prezenta cauză îi sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât actuala construcţie ar fi un imobil nou, care nu se identifică cu construcţia preluată de stat din patrimoniul autoarei reclamantei, care a fost dezafectată şi pe amplasamentului căreia s-a edificat o construcţie nouă, autorizata, de către fostul Trust de Construcţii al Judeţului Maramureş, în anul 1950 şi nu a răspuns criticii potrivit căreia prima instanţă a refuzat, în mod nejustificat, încuviinţarea probei cu o expertiză tehnică având ca obiectiv clarificarea acestui fapt.
Referitor la administrarea probei cu o expertiză tehnică a imobilului în litigiu, s-a constatat că a fost propusă de pârâtă prin cererea de apel, în conformitate cu prevederile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. şi că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra sa, în condiţiile impuse de dispoziţiile procedurale.
Simplu fapt că pârâta nu s-a prezentat în faţa instanţei de apel la cel de-al doilea termen de judecată pentru a reitera solicitarea de încuviinţare a probei cu expertiză tehnică, formulată prin cererea de apel, nu este de natură să conducă la concluzia reţinută în considerentele hotărârii recurate, relative la lipsa de diligenţă a pârâtei în a-şi dovedi apărările.
Aşa fiind, constatând că împrejurările de fapt ale cauzei sub aspectele criticate pe calea apelului, relative la lipsa de identitate între actuala construcţie a cărei retrocedare se cere - construcţie pretins a fi una nouă - şi cea preluată de stat din patrimoniul autoarei reclamantei Z.K.A. - pretins a fi fost demolată după momentul deposedării - nu au fost verificate şi clarificate de instanţele de fond, în raport de dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat hotărârea instanţei de apel şi a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Aceasta, întrucât o astfel de omisiune echivalează cu o lipsă de cercetare efectivă a fondului pretenţiilor deduse judecăţii şi, respectiv, a apărărilor formulate de pârâtă pe calea apelului şi este de natură să pună instanţa de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar cu privire la aplicarea corectă a legii raportului juridic dedus, în concret, judecării.
Celelalte critici formulate de pârâtă, prin intermediul recursului, au fost găsite nefondate de instanţa supremă.
Prin decizia civilă nr. 351 A de la 11 octombrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul a schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că a admis, în parte, cererea conexă formulată de contestatoarea Z.K.A., a modificat, în parte, Ordinul din 03 noiembrie 2006 emis de Curtea de Conturi a României, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent se vor acorda în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, numai contestatoarei Z.K.A., au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, a fost obligată contestatoarea Z.K.A. la 2.400 RON cheltuieli de judecată către apelantă.
În motivarea deciziei s-au reţinut în esenţă, următoarele.
Referitor la prima critică din apel, vizând încălcarea prevederilor art. 2, art. 10, art. 16 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, respectiv ale art. 136 alin. (4) din Constituţia României, Curtea reţine că această susţinere din apel a făcut obiectul analizei instanţei de recurs, prin decizia civilă nr. 6281 din 24 noiembrie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilind irevocabil că aceste norme nu interzic restituirea către foştii proprietari, în cadrul procedurilor prevăzute de legea de reparaţie - Legea nr. 10/2001 - a imobilelor care, în prezent, aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale, respectiv, care sunt afectate desfăşurării unei activităţi de interes public, fiind irelevant că acestea au fost preluate cu sau fără un titlu valabil, cât timp preluarea a fost una abuzivă. Dimpotrivă, potrivit dispoziţiilor art. 9 din lege, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
De asemenea, prin decizia sus menţionată s-a statuat că potrivit prevederilor cap. 2 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, sintagma "unitate deţinătoare" semnifică entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, în condiţiile legii, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun, astfel cum este şi cazul pârâtei care exercită asupra imobilului în litigiu un drept de administrare.
Prin urmare, analiza astfel realizată de instanţa de recurs a răspuns primului motiv de apel, dezlegarea dată de instanţa supremă acestor chestiuni, intrată în putere de lucru judecat impunându-se instanţei de rejudecare, conform art. 315 din C. proc. civ.
Tot astfel, faţă de împrejurarea că împotriva sentinţei instantei de fond a declarat apel doar apelanta pârâtă, iar potrivit art. 295 din C. proc. civ, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, rezultă că soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de contestatoarea V.A.A.M. şi respingerea ca neîntemeiată a cererii de intervenţie formulată de V.A.A.M., C.I.E., C.A.V. şi C.I.I. ca şi statuarea în sensul că, în raport de puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 6411 din 21 decembrie 20107, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, doar contestatoarea Z.K.A. are calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Baia Mare, judeţ Maramureş, aspecte necontestate în apel, au intrat în putere de lucru judecat.
Referitor la motivul de apel vizând faptul că imobilul actual ce s-a dispus a fi restituit în natură este un imobil nou, în raport cu cel preluat de la proprietarul tabular, Curtea, în aplicarea normei înscrise în art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., a dispus efectuarea, prin comisie rogatorie, a unei expertize de specialitate având ca obiective identificarea imobilului - clădire şi teren - care a fost deţinut în proprietate de autoarea reclamantei, în raport de menţiunile contractului de vindere-cumpărare datat 2 aprilie 1939 şi de menţiunile din cartea funciară, stabilirea identităţii, în tot sau în parte, a imobilului astfel identificat cu imobilul - teren şi clădire - deţinut în administrare de pârâtă, prin predare de către Prefectura judeţului Baia Mare, astfel cum acesta a fost identificat prin H.G. nr. 655/1994, cu analizarea şi a menţiunilor din autorizaţiunea de construire din 19 noiembrie 1953 emisă de Sfatul popular al oraşului de subordonare Baia Mare şi autorizaţia de construire din 22 noiembrie 1994 emisă de Primăria municipiului Baia Mare.
Potrivit expertizei realizate în cauză, imobilul în litigiu, are în prezent o suprafaţa construită la sol de 383,51 mp., iar suprafaţa terenului aflat în folosinţa apelantei este de 663,55 mp.
Construcţia cu funcţiunea general de birouri a fost realizată etapizat astfel: prin autorizaţia de construire din 1953, a fost autorizată şi executată o construcţie având demisol general, parter şi etaj cu o suprafaţă construită la sol identică celei existente şi în prezent, respectiv 383,51 mp.
Prin autorizaţia de construire din 1994, a fost autorizată executarea unor reparaţii capitale, amenajări funcţionale la construcţia D+P+E existentă precum şi realizarea unor lucrări de extindere pe verticală a imobilului cu un etaj şi amenajarea unor spaţii de tip mansardă, în volumul şarpantei.
Potrivit expertizei, imobilul a fost realizat în perioada 1953-1955, sistemul constructiv al clădirii prezentându-se ca având fundaţii continue de zidărie de piatră brută, sub pereţii demisolului, elevaţiile, pereţii demisolului şi ai nivelelor superioare dispuse pe două direcţii perpendiculare au o conformare unitară şi simetrică, urmărindu-se dispunerea pe aceeaşi verticală. De asemenea, demisolul imobilului are o configuraţie unitară cu o înălţime liberă constantă în toate spaţiile zidării portante sau de umplutură uniforme, planşee având grinzi transversale dispuse la o travee constantă de 82,50 cm., pe toată suprafaţa construită a imobilului, clădirea fiind unitară, fără rosturi de tasare.
În temeiul acestor constatări de specialitate a concluzionat că imobilul astfel cum a fost acesta transformat şi care reprezintă actualul sediu al Camerei de Conturi Maramureş nu are nicio legătură cu construcţia casă de locuit notată în din CF Baia Mare.
Referitor la suprafaţa de teren aflată în folosinţa Camerei de Conturi Maramureş, expertul a concluzionat că aceasta este de 663,55 mp.
Potrivit expertizei, există o suprafaţă liberă de construcţii de 193,21 mp, având funcţiunea de platformă de parcare şi spaţiu pentru colectarea şi depozitarea deşeurilor, alei pietonale şi auto, concluzionându-se că terenul liber de construcţii este strâns legată funcţional de clădirea deservită, neputând fi restituită în natură.
Prin decizia de recurs, s-a statuat că în rejudecare, instanţa de trimitere are sarcina de a stabili motivat momentul la care a avut loc deposedarea autoarei reclamantei de imobilul în litigiu.
Întrucât potrivit probelor administrate, construcţia actualmente situată în Baia Mare, realizată pe terenul întabulat în suprafaţa de 270 mp şi pe cel întabulat în suprafaţa de 306 mp (aşa cum se menţionează în chiar cartea funciară conform înscrierii din 1994), în perioada 1953-1955 a fost edificată de către stat, prin Întreprinderea Regională de Construcţii S., Curtea nu poate decât să prezume că deposedarea în fapt a autoarei intimatei s-a realizat anterior acestei perioade de timp.
Curtea reţine că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi.
Potrivit art. 10 alin. (2) Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Prin raportare la situaţia de fapt anterior evidenţiată, Curtea reţine incidenţa acestor norme în cauză, imobilul ce s-a solicitat a fi restituit prin notificarea formulată de intimata Z.K.A., fiind o construcţie nouă, autorizată, iar terenul aferent acesteia este afectat de dotările necesare bunei funcţionări a instituţiei publice care îşi desfăşoară activitatea la adresa menţionată, destinat a deservi aşadar nevoile comunităţii, fiind ocupat şi de platforme pietonale şi auto, astfel că intimata reclamanta este îndreptăţită la a obţine doar măsurile reparatorii în echivalent, pentru imobilul de care a fost deposedată autoarea sa.
În temeiul art. 298 din C. proc. civ. raportat la art. 274 din C. proc. civ., intimata contestatoare Z.K.A., căzând în pretenţii, a fost obligată către apelantă la plata sumei de 2.400 RON cheltuieli de judecată constând în onorariu expertiză, (achitat de către apelantă aşa cum rezultă din decontul expertului: suma de 1.000 RON la data de 28 decembrie 2011 şi suma de 14.000 RON, potrivit ordinului de plata din 20 iunie 2012).
Împotriva deciziei menţionate anterior a declarat recurs contestatoarea, solicitând modificarea în parte a deciziei în sensul de a respinge cererea apelantei de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.400 RON reprezentând onorariu expertului.
În motivarea recursului s-a arătat că nu poate fi reţinută culpa sa procesuală întrucât în ordinul din 3 noiembrie 2006, contestat prin acţiune, nu a fost invocat ca motiv de respingere a cererii de restituire în natură faptul că imobilul este nou faţă de cel preluat de stat, iar motivele invocate în ordin, criticate prin cererea de chemare în judecată, au fost apreciate ca neîntemeiate de către instanţele de judecată.
Recurenta a mai arătat că expertiza a fost efectuată la cererea apelantului.
Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Recurenta în speţă a fost obligată la plata către apelantul pârât a cheltuielilor de judecată efectuate în apel constând în onorariul expertului.
Obiectivul expertizei a fost determinarea dacă imobilul solicitat spre a fi restituit în natură este identic cu cel preluat de stat din patrimoniul autorilor recurentei contestatoare sau este un imobil nou. Prin raportul de expertiză s-a stabilit faptul că este un imobil nou astfel că nu este întemeiată solicitarea contestatoarei de a-i fi restituit în natură imobilul, ceea ce a avut ca efect admiterea apelului. Astfel, sub acest aspect contestatoarea a căzut în pretenţii.
Faptul că susţinerea impedimentului la restituirea în natură, constând în aceea că imobilul în cauză este nou, a fost invocat în faţa primei instanţe, și reluat în apel, ulterior ordinului atacat, nu reprezintă în sine un motiv de respingere a cererii apelantei de a i se acorda cheltuielile de judecată reprezentate de onorariul de expert, atâta timp cât nu s-a constatat că această cerere ar fi tardivă sau formulată cu încălcarea legii.
Condiţiile în care partea care a căzut în pretenţii nu este obligată să plătească cheltuielile de judecată sunt reglementate de prevederile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.
Or, aplicând mutatis mutandis prevederile menţionate anterior, recurenta contestatoare nu a recunoscut pretenţiile apelantei pârâte, în sensul că imobilul solicitat a fi restituit în natură este un imobil nou faţă de cel care a aparţinut autorilor săi, susţinând că imobilul preluat de la autoarea sa nu a fost demolat, și că doar a fost construit un etaj nou și o altă construcţie în curte, fiind necesară efectuarea expertizei pentru a se proba faptul pretins de către apelanta pârâtă.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc.civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea Z.K.A. împotriva deciziei nr. 351 A din 11 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2893/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2970/2013. Civil → |
|---|
