ICCJ. Decizia nr. 2241/2013. Civil. Nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2241/2013
Dosar nr. 8903/3/2005
Şedinţa publică de la 5 iunie 2013
Prin sentinţa comercială nr. 8001 din 14 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 8903/3/2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC Z. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC R.T. SRL şi Primăria Municipiului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa fondului a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare din 1999, Primăria municipiul Bucureşti prin Primar a vândut pârâtei SC R. SRL spaţiul din Calea G. în suprafaţă de 83,49 mp şi cota indiviză de 12,79 mp, spaţiu deţinut de pârât în baza contractului de asociere din 14 februarie 1994.
Ulterior încheierii acestui contract, SC R. SRL a formulat o acţiune în constatare pentru diferenţa de suprafaţă constatată în plus la măsurătorile efectuate în vederea întocmirii documentaţiei cadastrale, faţă de suprafaţa din actul de proprietate (contract).
A constatat judecătorul fondului că prin sentinţa nr. 6065 din 30 martie 2000, rămasă irevocabilă, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea reclamantei şi a constatat dreptul de proprietate al acesteia şi asupra diferenţei de suprafaţă, în baza acestei sentinţe fiind rectificat şi contractul de vânzare-cumpărare din 30 august 1999 prin încheierea de rectificare din 8 decembrie 2000 în sensul că dreptul de proprietate al pârâtei asupra spaţiului comercial este în suprafaţă utilă de 110,52 mp şi nu de 83,49 mp cum a fost prevăzut iniţial în contractul de vânzare-cumpărare, iar cota indiviză de teren este de 16,93 mp şi nu de 12,79 mp.
Prin încheierea nr. 6219 Judecătorul delegat la Biroul de Carte funciară a rectificat încheierea de intabulare conform sentinţei civile menţionate.
Analizând contractul de vânzare-cumpărare din 1999 din perspectiva cauzelor de nulitate invocate de reclamantă, tribunalul a constatat că niciunul din motive nu este întemeiat.
A apreciat instanţa că nu poate fi vorba în speţă de nevalabilitatea obiectului contractului atâta timp cât obiectul contractului este un spaţiu comercial ce putea fi vândut către pârâtă, în baza H.G. nr. 389/2006, pârâta SC R. SRL deţinând anterior spaţiul în baza contractului de asociere în participaţiune din 14 februarie 1994.
Referitor la susţinerea că acest contract este nul absolut parţial deoarece prin acţiunea în constatare formulată s-a urmărit constituirea unui titlu pe care legea nu l-ar fi permis, s-a arătat că aceasta nu poate fi reţinută de instanţă, pe de-o parte pentru că aşa cum s-a arătat, Primăria municipiului Bucureşti prin Primar putea să vândă spaţiul pârâtei în baza actului normativ menţionat, şi chiar a încheiat acel contract, anterior promovării acţiunii în constatare pentru acea diferenţă de suprafaţă, iar pe de altă parte, în ce priveşte acţiunea în constatare, fiind vorba despre o hotărâre judecătorească irevocabilă, aceasta nu poate fi pusă în discuţie, cele hotărâte de instanţă intrând în puterea lucrului judecat.
Nici condiţia cauzei ilicite a contractului nu este îndeplinită, scopul urmărit de părţi la încheierea contractului fiind în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 389/2006, modificată de H.G. nr. 505/1998 prin care s-au aprobat şi normele metodologice de aplicare a acesteia şi ale hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 1998 privind aprobarea metodologiei pentru punerea în aplicare a prevederilor H.G. nr. 505/1998.
În ceea ce priveşte capacitatea de a cumpăra a SC R. SRL Tribunalul a constatat că motivele invocate de reclamantă sunt cele menţionate şi la celelalte cauze astfel că nu s-a reţinut nici acest motiv.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel SC Z. SRL prin care a solicitat desfiinţarea în tot a hotărârii atacate şi, rejudecând fondul, admiterea acţiunii aşa cum aceasta a fost formulată, obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 108 din 5 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta SC Z. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 8001 din 14 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială.
În motivarea acestei decizii, s-a reţinut că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei şi a reţinut în mod judicios situaţia de fapt, constatând că prin contractul de vânzare-cumpărare 1999, Primăria municipiului Bucureşti prin Primar a vândut pârâtei SC R. SRL spaţiul din Calea G. în suprafaţă de 83,49 mp şi cota indiviză de 12,79 mp, spaţiu deţinut de pârât în baza contractului de asociere din 14 februarie 1994.
Ulterior încheierii acestui contract, SC R. SRL a formulat o acţiune în constatare pentru ca instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre care să constate că suprafaţa construcţiei este mai mare decât cea menţionată în contract.
Ca efect al acestui demers, prin sentinţa nr. 6065 din 30 martie 2000, rămasă irevocabilă, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea reclamantei şi a constatat că suprafaţa construcţiei este de 110,52 mp, iar cota indiviză din terenul aferent construcţiei este de 16,93 mp, prin sentinţă dispunându-se şi rectificarea încheierii nr. 3105 din 1 noiembrie 1999 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, Biroul de Carte Funciară.
Prin încheierea de rectificare din 14 iunie 2000 a fost admisă cererea SC R.T. SRL în sensul ca dreptul de proprietate al pârâtei asupra spaţiului comercial este în suprafaţă utilă de 110,52 mp în loc de 83,49 mp cum a fost prevăzut iniţial în contractul de vânzare-cumpărare, iar cota indiviză de teren este de 16,93 mp în loc de 12,79 mp. În acest mod a fost pusă în executare sentinţa irevocabilă anterior menţionată de către Biroul de Carte Funciară.
Prin încheierea de rectificare din 8 decembrie 2000 notarul public S.S. a dat curs cererii formulate de Primăria municipiului Bucureşti şi SC R.T. SRL şi a rectificat contractul de vânzare-cumpărare în conformitate cu dispozitivul sentinţei civile nr. 6065 din 30 martie 2000 a Judecătoriei sectorului 1.
Pe calea apelului reclamanta SC Z. SRL a contestat temeinicia şi legalitatea hotărârii instanţei de fond, reclamând faptul că în cauză instanţa de fond a analizat cu superficialitate motivele de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC R.T. SRL şi Municipiul Bucureşti.
Cu referire la aceste susţineri, Curtea de Apel a apreciat că ele sunt neîntemeiate.
Cu caracter premergător, instanţa de control judiciar a evidenţiat că finalitatea demersului întreprins de către reclamanta apelantă SC Z. SRL pe cale acţiunii supuse cenzurii instanţei de fond şi cercetării Curţii, este reprezentată de declararea nulităţii absolute parţiale a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 30 august 1999 pentru suprafaţa de 27 mp spaţiu util şi 4,14 mp cotă indiviză de teren.
Din cercetarea probelor administrate în cauză instanţa de apel a observat că actul juridic a cărei nulitate parţială s-a cerut a fi constatată are ca obiect transmiterea dreptului de proprietate de către Primăria municipiului Bucureşti către SC R.T. SRL asupra unui spaţiu comercial în suprafaţă utilă de 83,49 mp şi asupra unei cote indivize din terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 12,79 mp. Ceea ce reclamanta apelantă a contestat nu se referă la aceste suprafeţe, aşa cum ele au fost menţionate în actul de vânzare cumpărare încheiat la data de 30 august 1999, ci numai la diferenţa de suprafaţă ce a fost rectificată de către notarul public prin încheierea nr. 43180 din 8 decembrie 2000, ca efect al sentinţei civile nr. 6065 din 30 martie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, hotărâre irevocabilă.
Instanţa de apel a reţinut că, ceea ce reclamă SC Z. SRL nu se raportează la obiectul contractului de vânzare-cumpărare aşa cum acesta a fost enunţat şi însuşit de părţi la data de 30 august 1999, ci astfel cum el a fost rectificat de către instanţa de judecată Judecătoria sectorului 1 Bucureşti. Împrejurările potrivit cărora cele două intimate pârâte, SC R.T. SRL şi Primăria municipiului Bucureşti, ar fi urmărit fraudarea legii, o cauză ilicită precum şi înstrăinarea unei suprafeţe suplimentare de 27 mp spaţiu util şi 4,14 mp cotă indiviză teren, ce nu puteau face obiectul contractului, pot fi raportate în timp la momentul sesizării instanţei Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti cu acţiunea în constatare ce a făcut obiectul Dosarului nr. 3310/2000, iar nu la momentul 30 august 1999. Or, atât timp cat suprafeţele suplimentare în discuţie au fost incluse în obiectul contractului numai ca efect al sentinţei judecătoreşti irevocabile (ase vedea menţiunile înscrise în încheierea nr. 6219 din 14 iunie 2000 şi încheierea nr. 43180 din 8 decembrie 2000), instanţa nu poate, la acest moment şi în condiţiile de cenzură formulate de reclamantă, să încalce puterea de lucru judecat consfinţită prin sentinţa civilă nr. 6065 din 30 martie 2000.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC Z. SRL Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs indicat, recurenta, făcând o reiterare a motivelor de apel, a arătat că instanţa de fond a analizat cu superficialitate motivele de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare încheiat intre SC R. SRL şi Municipiul Bucureşti: în ceea ce priveşte nevalabilitatea obiectului contractului în litigiu, se arată că prima instanţa face abstracţie tocmai de obiectul cererii introductive de instanţă, în litigiu fiind practic doar o cameră din spaţiul comercial cuprins în contract, respectiv suprafaţa de 27 mp spaţiu util şi 4,14 mp cota indiviză din teren, şi nu întregul spaţiu comercial cuprins în contractul de vânzare-cumpărare autentificat şi rectificat ulterior.
În opinia recurentei susţinerile instanţei de fond pe acest aspect sunt rupte de realitate pentru simplul motiv ca acest spaţiu nu putea fi cumpărat de către pârâtă în anul 1999 tocmai datorită faptului că nu figura în contractul de asociere în participaţiune încheiat de către pârâtă cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti în anul 1994, acest spaţiu figurând în contractul de asociere în participaţiune încheiat între societatea SC I.S. SRL la acea dată, actuală SC Z. SRL şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Se susţine că instanţa de fond respinge cu uşurinţa şi susţinerile pe celelalte motive de nulitate invocate prin cererea introductivă de instanţa. S-a arătat că prin susţinerea fraudării legii se avea în vedere faptul că prin acţiunea în constatare s-a urmărit constituirea unui titlu de proprietate asupra spaţiului reclamantei ce nu ar fi putut fi obţinut pe o altă cale ci doar prin eludarea legii, deoarece capacitatea de a cumpăra a SC R. SRL era condiţionată de existenţa anterioară a calităţii de asociat într-un contract de asociere în participaţiune, calitate pe care SC R.T. SRL nu o îndeplinea pentru suprafaţa în litigiu.
Se susţine că, în ceea ce priveşte nulitatea absolută pentru cauză ilicită în condiţiile art. 966-art. 968 C. civ., aceste norme sunt aplicabile deoarece scopul urmărit la încheierea şi rectificarea contractului de vânzare-cumpărare a fost vădit contrar legilor în materie şi a urmărit prejudicierea reclamantei şi a statului. Cu privire la aplicarea art. 963 şi art. 1310 C. civ. ce reglementează condiţiile de valabilitate ale obiectului contractului de vânzare-cumpărare, printre acestea aflându-se şi condiţia ca lucrul vândut să fie în circuitul civil, se arată că în cazul de fata avem de-a face cu o inalienabilitate relativă în sensul că bunul putea fi cumpărat numai de anumite persoane şi numai în anumite condiţii, în speţa H.G. nr. 389/1996 şi Legii nr. 550/2002. Nefiind respectate prevederile acestor acte normative, actul juridic încheiat cu nerespectarea prevederilor lor este lovit de nulitate absolută parţială. în chiar titlul actelor normative indicate se menţionează că spaţiile comerciale se vând către „actualii deţinători”.
Se reclamă faptul că o altă cauză de nulitate absolută căreia instanţa de fond nu i-a dat nici o atenţie este aceea a încălcării normelor referitoare la capacitatea de a cumpăra a SC R. SRL, având în vedere că pentru suprafaţa de 27 mp nu îndeplinea condiţiile cerute de lege. Tocmai de aceea s-a folosit în mod fraudulos calea unei acţiuni în constatare pentru extinderea titlului de proprietate deoarece capacitatea speciala de a cumpăra a pârâtei SC R.T. SRL era condiţionată de deţinerea anterioară legală a acestor spaţii. Nu trebuie neglijat nici faptul că pentru diferenţa de suprafaţa nu s-a plătit vreo diferenţa de preţ, lucru absolut normal şi necesar în cazul în care s-ar fi modificat obiectul contractului, vânzându-se un spaţiu comercial cu o suprafaţa mai mare. Din acest punct de vedere se consideră că cele două pârâte au prejudiciat statul şi bugetul de stat, prin complicitate şi fraudarea legii.
În opinia recurentei acţiunea în constatare nu poate reprezenta în general şi nici în acest caz titlu de proprietate, dar prin admiterea capătului de cerere accesoriu referitor la rectificarea înscrierii în cartea funciară instanţa de judecată şi-a dat concursul, involuntar, la fraudarea legii şi „constituirea” în mod nelegal a unui titlu.
Recurenta susţine şi faptul că în mod eronat instanţa de apel a reţinut că nu se poate încălca puterea de lucru judecat consfinţită prin sentinţa civilă nr. 6065 din 30 martie 2000 întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile esenţiale ale aplicării puterii de lucru judecat.
Se arată că pe o asemenea aplicare eronată a legii s-a bazat şi pârâta promovând în anul 1999 acţiunea în constatare, în contradictoriu cu reprezentantul Municipiului Bucureşti, hotărâre care în opinia sa nu îi este opozabilă, puterea de lucru judecat operând doar între părţile aflate în cauza respectivă.
Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Prioritar analizării recursului, având în vedere petiţia depusă de intimata-pârâtă SC R.T. SRL Bucureşti prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a recurentei SC Z. SRL având în vedere faptul că aceasta a înstrăinat imobilul în litigiu, Înalta Curte, apreciind-o ca o apărare, constată că nu este întemeiată.
Una dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile este calitatea procesuală activă a reclamantei, iar în condiţiile în care aceasta a arătat că scopul promovării acţiunii constă în păstrarea bunului în litigiu în patrimoniul său, ea justifică un interes legitim, de natură a-i conferi calitate procesuală activă în cauză.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Analizând criticile referitoare la calificarea dată de către instanţe obiectului cererii de chemare în judecată, ca fiind o acţiune prin care reclamanta a solicitat declararea nulităţii absolute parţiale a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 30 august 1999, astfel cum a fost rectificat ulterior, pentru suprafaţa de 27 mp spaţiu util şi 4,14 mp cotă indiviză de teren, Înalta Curte constată că instanţa de fond şi cea de apel au examinat cauza pe baza capetelor de cerere cu care au fost învestite prin acţiune şi au analizat în fond pretenţiile reclamantei, astfel cum au fost formulate.
Totodată, în mod corect instanţa de apel, a raportat motivele de nulitate vizând acest contract (prin care suprafeţele suplimentare în litigiu au fost incluse în obiectul său), respectiv fraudarea legii, cauza ilicită precum şi imposibilitatea înstrăinării suprafeţei suplimentare de 27 mp spaţiu util şi 4,14 mp cotă indiviză teren, la puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 6065 din 30 martie 2000 pronunţată Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, rămasă irevocabilă.
Critica de nelegalitate ce se desprinde din sinteza motivelor de recurs este tocmai cea referitoare la reţinerea eronată de către instanţa de apel a efectelor puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 6065 din 30 martie 2000 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, rămasă irevocabilă, care în opinia recurentei nu îi este opozabilă şi, prin urmare în speţă nu sunt întrunite condiţiile pentru aplicarea acesteia.
Pentru a subzista puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, trebuie întrunită tripla identitate de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ., respectiv părţi, obiect şi cauză, cerinţă care interesează efectele negative ale puterii lucrului judecat. Cu toate acestea, pentru evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii, nu se poate ignora faptul că, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă au fost dezlegate aspecte de fapt şi de drept ce interesează un proces ulterior.
În virtutea efectelor pozitive ale puterii lucrului judecat, constatările instanţei de judecată nu pot fi contrazise într-o judecată ulterioară cu privire la chestiuni litigioase ce au făcut obiectul dezbaterilor şi al verificării jurisdicţionale şi tranşate irevocabil.
În acest caz, nu este necesară întrunirea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient ca în procesul ulterior să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a rezolvat anterior, care reprezintă premisa incontestabilă a analizei în procesul subsecvent, în cadrul căruia hotărârea poate fi valorizată drept mijloc de probă.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate într-o nouă judecată.
Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.
Este ceea ce în mod corect a făcut şi curtea de apel care, raportându-se la considerentele sentinţei civile nr. 6065 din 30 martie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, a dat eficienţă prezumţiei de lucru judecat şi efectelor acesteia în sensul că suprafaţa suplimentară de 27 mp spaţiu util şi 4,14 mp cotă indiviză teren, ce face obiectul litigiului, fiind inclusă în obiectul contractului încheiat de SC R.T. SRL cu Primăria Municipiului Bucureşti, analiza cauzelor de nulitate absolută invocate de recurentă nu-şi mai găseşte justificarea.
Cum, în litigiul anterior s-a constatat în mod irevocabil că SC R. SRL are un drept de proprietate şi asupra diferenţei de suprafaţă, în acest sens fiind rectificat şi contractul de vânzare-cumpărare din 30 august 1999, statuările pe acest aspect se impun în prezenta cauză cu valoarea unei prezumţii absolute de adevăr, nemaiputând fi combătute de către recurentă.
Având în vedere considerentele expuse, raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC Z. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 108 din 5 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC Z. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 108 din 5 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2230/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2248/2013. Civil. Constatare nulitate act... → |
|---|
