ICCJ. Decizia nr. 224/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.224/2013
Dosar nr. 5665/30/2011
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2083 din 16 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 5108/30/2007, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de către reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a constatat că prin cererea introductivă, P.I. a solicitat transformarea daunelor cominatorii stabilite prin decizia civilă nr. 143 din 22 februarie 2002 a Tribunalului Timiş în daune compensatorii, aferente perioadei 23 aprilie 2002 - 01 ianuarie 2004.
Anterior, prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 9988/C/2003, acelaşi reclamant a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC P. SA transformarea daunelor cominatorii stabilite prin Sentinţa civilă nr. 143 din 22 februarie 2002 a Tribunalului Timiş în daune compensatorii, în sumă de 145.000.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 1126 din 22 noiembrie 2002, acţiunea civilă promovată de reclamantul P.I. împotriva pârâtei SC P. SA a fost respinsă, însă prin decizia civilă nr. 552 din 17 martie 2003, a fost admis recursul declarat şi a fost modificată în parte soluţia primei instanţe, în sensul că pârâta SC P. SA Timişoara a fost obligată să plătească reclamantului daune compensatorii aferente perioadei 22 aprilie 2002 - 22 martie 2003, în cuantum de 16.436.000 lei, reprezentând diferenţa de salariu neîncasat.
Cu privire la diferenţa solicitată, s-a constatat că reclamantul a solicitat 61.000 RON, reprezentând 610 zile x 100 RON/ zi.
Pe de o parte, daunele cominatorii au fost instituite în primul rând pentru îndeplinirea obligaţiilor cu caracter strict personal (intuitu personae). Obligaţia de plată a sumei de bani ce a fost stabilită de instanţă poate fi executată în natură, iar dacă plata s-ar fi făcut cu întârziere, creditorul reclamant putea solicita daune moratorii.
Pe de altă parte, din copiile CEC aflate la dosar, rezultă că pârâta a avansat sumele reprezentând drepturi salariale. Prin decizia civilă nr. 43/2002 a SC P. SA s-a decis că începând cu data de 1 iunie 2001 reclamantul P.I. se încadrează cu un salariu de bază de 2.100.000 lei, iar începând cu data de 1 martie 2002 reclamantul se încadrează cu un salariu de 2.625.000 lei.
Din aceste considerente s-a apreciat ca neîntemeiată solicitarea reclamantului de transformare a daunelor cominatorii în daune compensatorii.
Prin sentinţa civilă nr. 3462 din 15 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 136/30/2011, Tribunalul Timiş a admis excepţia autorităţii de lucru judecat.
A respins acţiunea formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, examinând excepţia invocată de către pârâta prin întâmpinare, anume autoritatea de lucru judecat, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 1201 C. civ., a apreciat-o ca întemeiată şi a admis-o, pentru următoarele considerente:
Pretenţiile solicitate de reclamant în prezentul dosar vizează obligaţiile stabilite prin sentinţa civilă nr. 143 din 22 februarie 2002 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 9989/C/2001, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1098bis din 23 aprilie 2002 a Curţii de Apel Timişoara în Dosar nr. 2367/C/2002 în sarcina pârâtei SC P. SA.
Ceea ce diferă în prezentul dosar este doar suma cuantificată de reclamant la nivelul sumei de 61.700 lei faţă de suma 39.700 lei, pretenţii asupra cărora instanţa de judecată s-a mai pronunţat irevocabil atât în Dosarul nr. 5108/30/2007, cât şi în Dosarul nr. 7039/30/2009, ambele ale Tribunalului Timiş.
Sub aspectul obiectului, din verificarea cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a constatat că perioada solicitată la plată este cea cuprinsă în intervalul 23 aprilie 2002 - 01 ianuarie 2004, perioadă identică cu cea indicată în Dosarul nr. 7039/30/2009 al Tribunalului Timiş. împrejurarea potrivit căreia reclamantul solicită un cuantum diferit al pretenţiilor nu înseamnă că obiectul acţiunii este diferit faţă de obiectul Dosarului nr. 7039/30/2009 al Tribunalului Timiş.
Este evident că identitatea de părţi şi cauză subzistă, aceste elemente nefiind, de altfel, contestate de părţi.
Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept, tribunalul a constatat că sunt întrunite condiţiile cerute de art. 1201 C. civ. pentru a opera autoritatea de lucru judecat, anume identitatea de părţi, obiect şi cauză. în consecinţa, excepţia de fond, peremptorie şi absolută a autorităţii de lucru judecat a fost admisă şi a fost respinsă acţiunea declanşată de reclamant ca atare.
Având în vedere soluţia acordată excepţiei autorităţii de lucru judecat, faţă de ordinea de soluţionare a excepţiilor impusă de art. 137 C. proc. civ., tribunalul a constatat că nu se mai impune analiza excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă.
Prevalându-se de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul P.I. a promovat calea de atac extraordinară a revizuirii, motivat de faptul că au fost pronunţate două hotărâri definitive potrivnice, respectiv sentinţa civilă nr. 2083 din 16 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 5108/30/2007 de către Tribunalul Timiş şi Sentinţa civilă nr. 3462 din 15 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 136/30/2011, prin care Tribunalul Timiş a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA (astfel cum hotărârile au fost identificate de către revizuient), de faptul că hotărârile au fost date de către instanţa de acelaşi grad, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Înainte de a verifica îndeplinirea cerinţelor impuse de prevederile art. 322 pct.7 C. proc. civ., îndeosebi cea referitoare la existenţa unor hotărâri judecătoreşti contradictorii, s-a observat că cea de a doua hotărâre judecătorească indicată de către revizuient, respectiv sentinţa civilă nr. 3462 din 15 iunie 2011 din Dosarul nr. 136/30/2011, al Tribunalului Timiş, a fost pronunţată ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat. Din considerentele acestei hotărâri judecătoreşti rezultă că la soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, instanţa a avut în vedere hotărârea pronunţată în Dosarul nr. 5108/30/2007. Practic prin soluţia din cel de al doilea dosar, nu a fost pronunţată o soluţie diferită, tocmai ca urmare a reţinerii excepţiei absolute peremptorii, care nu a permis analizarea celei de a doua cereri a reclamantului, pe fond. Prin urmare revizuirea este inadmisibilă în condiţiile în care cel de al doilea litigiu s-a soluţionat prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat.
În condiţiile în care reclamantul a fost nemulţumit de modalitatea de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, acesta avea posibilitatea de a promova calea de atac a recursului împotriva sentinţei civile nr. 3462 din 15 iunie 2011 pronunţată de către Tribunalului Timiş în Dosarul nr. 136/30/2011.
Având în vedere aceste considerente, instanţa a admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins revizuirea formulată de către revizuentul P.I. având ca obiect anularea Sentinţei civile nr. 3462 din 15 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 136/30/2011, în contradictoriu cu intimata SC P. SA, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinţei nr. l din 9 mai 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a declarat recurs revizuentul P.I. care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:
Se consideră că în mod greşit s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul P.I., în condiţiile în care cele două cauze s-au soluţionat între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.
Se solicită a se casa decizia civilă atacată şi, cu ocazia rejudecării, instanţa să se pronunţe asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauza dedusă judecăţii, Curtea de Apel Timişoara, în mod corect a admis excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire formulată şi a respins această cerere de revizuire prin interpretarea justă a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Criticile formulate de recurentul - revizuient sub acest aspect sunt nefondate. Se susţine de către recurentul - revizuient că nu s-a avut în vedere că cele două cauze sunt soluţionate între aceleaşi părţi, au acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, susţineri ce nu pot conduce însă la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate.
Dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. prevăd acest caz de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, însă cu îndeplinirea anumitor condiţii cumulative şi anume: identitatea de obiect, cauză şi părţi, dar şi condiţia ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat existenţa primei hotărâri, ori ca instanţa să fi omis să discute excepţia autorităţii de lucru judecat.
Astfel, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca în cadrul celui de-al doilea proces să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra obiecţiilor în legătură cu existenţa acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluţionat excepţia puterii de lucru judecat.
Or, în speţa supusă judecăţii, în al doilea proces s-a invocat şi s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art.312 C. proc. civ. se va menţine decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de revizuentul P.I. împotriva sentinţei nr. l din 9 mai 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 223/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 222/2013. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
