ICCJ. Decizia nr. 2540/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2540/2013
Dosar nr. 1020/91/2012
Şedinţa publică din 25 iunie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenta F., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Vrancea a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.375.366 RON, plus dobânda legală datorată de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului, reprezentând contravaloarea nedecontată a facturilor din 31 ianuarie 2012 şi din 31 ianuarie 2012, emise de reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 274 din 5 aprilie 2012 Tribunalul Vrancea a admis acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă F. şi a obligat pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Vrancea la plata dobânzilor calculate la suma reprezentând debitul, calculate conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/3011.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la termenul din 5 aprilie 2012, părţile au arătat că suma pentru care a fost promovată acţiunea a fost achitată, situaţie în care reclamantul şi-a restrâns pretenţiile la plata dobânzilor legale calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Vrancea, criticând hotărârea instanţei de fond având în vedere că, în mod eronat a respins excepţia de necompetenţă invocată în raport cu prevederile art. 22 din contractul încheiat de părţi, solicitând ca soluţionarea cauzei să fie declinată Comisiei Centrale de Arbitraj Bucureşti.
Curtea de Apel Galaţi, secţia I c ivilă, prin decizia civilă nr. 63/A din 19 septembrie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Vrancea, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 23 din contractul încheiat de părţi, litigiile legate de încheierea, derularea şi încetarea ori alte pretenţii decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de soluţionare pe cale amiabilă.
În alin. 2 al aceluiaşi articol se precizează că, litigiile nesoluţionate dintre furnizori şi casele de asigurări de sănătate conform alin. (1) se soluţionează de către Comisia de Arbitraj care funcţionează pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sau de către instanţa de judecată.
În acest context s-a reţinut că este vorba de o competenţă alternativă care dă dreptul reclamantului să aleagă între instanţele competente, reglementare prevăzută de dispoziţiile art. 12 C. proc. civ., potrivit căruia reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Casa Asigurări de Sănătate Vrancea, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, admiterea excepţiei de necompetenţă generală a Tribunalului Vrancea, a Curţii de Apel Galaţi şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei către Comisia Centrală de Arbitraj Bucureşti, iar în subsidiar solicită admiterea recursului, desfiinţarea deciziei şi a sentinţei, iar pe fond respingerea acţiunii ca nefondată.
Criticile aduse deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că, în mod greşit instanţa de apel a respins excepţia de necompetenţă generală, întrucât în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 12 C. proc. civ., care prevăd o competenţă alternativă, în raport de prevederile art. 22 din contractul părţilor.
Această apreciere a recurentei este susţinută de faptul că textul de lege este foarte clar, respectiv, „litigiile nesoluţionate de către părţi, conform art. 1 sunt de competenţa Comisiei de Arbitri, sau după caz a instanţelor de judecată", iar sintagma „sau după caz" nu conduce la o competenţă alternativă, întrucât competenţa prevăzută de art. 12 din C. proc. civ. se referă la competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti şi nu la competenţa generală, care este o competenţă de ordine publică.
O altă critică se referă la plata dobânzilor calculate în baza OG nr. 13/2011, sens în care recurenta consideră că acestea nu sunt datorate, atâta timp cât furnizorul de servicii a acceptat ca plata serviciilor medicale să se facă în funcţie de trimestrializarea bugetului.
Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondatâ, urmând ca recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea să fie respins, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. poate fi invocat în recurs pentru a solicita modificarea sau casarea unei hotărâri, atunci când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.
În acest sens, sunt de evidenţiat câteva din situaţiile ce pot constitui o depăşire a atribuţiilor instanţelor judecătoreşti, în sensul dispoziţiilor mai sus-evocate, cum ar fi, realizarea unui act care intră în sfera exclusivă de activitate a organelor executive sau legislative, aplicarea unor texte abrogate, refuzul de a recunoaşte valoare juridică unor dispoziţii normative în vigoare sau aplicarea unei legi înainte de intrarea ei în vigoare.
În acest context, se constată că recurenta Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea face o confuzie între motivul invocat, care vizează nesocotirea normelor de competenţă generală şi cel privitor la încălcarea competenţei unei alte instanţe, prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Deosebirea dintre cele două motive este fundamentală, astfel, cel de-al treilea motiv de recurs vizează nesocotirea normelor de procedură privitoare la atribuţiile judecătoreşti din cadrul aceluiaşi sistem sau în raport cu alte organe având sarcini jurisdicţionale, în schimb, cel de-al patrulea motiv de recurs vizează respectarea unor competenţe constituţionale în cadrul întregului sistem al autorităţilor statale.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, se constată că nu poate fi primită critica recurentei referitoare la faptul că, în mod greşit a fost respinsă excepţia de necompetenţă generală a instanţelor care au soluţionat prezenta cauză.
Aceasta deoarece, prin art. 22 din contractul de furnizare servicii medicale spitaliceşti, părţile au convenit asupra unei competenţe alternative de soluţionare a litigiilor născute în legătură cu pretenţiile decurgând din contract, aceasta aparţinând fie Comisiei de Arbitraj, fie instanţelor de judecată.
Astfel, faţă de împrejurarea că, reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţa Focşani a înţeles să se adreseze direct instanţei de judecată, nu există nici un argument legal care să justifice scoaterea cauzei de pe rolul instanţei de judecată şi înaintarea acesteia spre soluţionare Comisiei de Arbitraj, având în vedere faptul că, în speţă, sunt aplicabile regulile în materie de competenţă materială şi teritorială, prevăzute de dispoziţiile art. 1 şi 7 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte critica recurentei, potrivit căreia, aceasta nu poate fi obligată la plata dobânzilor calculate în baza OG nr. 13/2011, atâta timp cât furnizorul de servicii a acceptat ca plata serviciilor medicale să se facă în funcţie de trimestrializarea bugetului, se constată că este nefondată, urmând a fi respinsă.
Această susţinere a recurentei nu poate fi primită, având în vedere faptul că, plata efectuată de către pârâtă în ceea ce priveşte debitul echivalează cu recunoaşterea obligaţiei, iar potrivit art. 5 lit. b) şi f) din contractul din 18 iulie 2011 pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea avea obligaţia de a deconta integral spitalului facturile, în primele 10 zile ale lunii următoare celei pentru care se face plata, obligaţie care nu a fost respectată, astfel că, în mod corect instanţele au apreciat că acţiunea, aşa cum a fost restrânsă, este întemeiată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea împotriva deciziei civile nr. 63/A din 19 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2545/2013. Civil. Reziliere contract.... | ICCJ. Decizia nr. 2538/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
