ICCJ. Decizia nr. 2535/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2535/2013
Dosar nr. 4001/84/2011
Şedinţa publică din 25 iunie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3133 din 18 mai 2012 a Tribunalului Sălaj, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta H.O.
S-a respins ca nefondată acţiunea civilă intentată de reclamanţii L.L.V. şi L.I.C., având ca obiect pretenţii.
S-a admis cererea pârâtei pentru obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că la data de 1 septembrie 2005, între părţi s-a încheiat un contract de vânzare - cumpărare sub semnătură privată, prin care pârâta H.O. s-a obligat să le transmită reclamanţilor L.L.V. şi L.I.C., proprietatea asupra unui teren în suprafata de 1.503 m.p. înscris in CF nr. XX, nr. top RR nr. cadastral YY , pentru preţul de 34.000 euro achitat la data încheierii contractului, stabilindu-se că încheierea actului în formă autentică va avea loc la data de 23 septembrie 2005, iar în cazul depăşirii acestui termen din vina vânzătoarei, aceasta are obligaţia să le restituie cumpărătorilor suma de 50.000 euro în termen de 5 zile şi să le plătească penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, dacă se depăşeşte termenul de restituire.
Tot la aceeaşi dată de 1 septembrie 2005, între aceleaşi părţi s-a mai încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu privire la suprafaţa de 470 mp teren intravilan înscris în CF nr. XXX Zalău, nr. top RRR, cu privire la care între părţi există un litigiu pe rolul Tribunalului Sălaj.
Pârâta a prezentat un al treilea contract de vânzare-cumpărare încheiat tot la data de 1 septembrie 2005, între aceleaşi părţi, cu privire la suprafaţa cumulată din celelalte două contracte, adică 1.973 mp, pentru preţul de 44.650 euro, din care a mai rămas de achitat suma de 4.650 euro cu scadenţă la data intabulării în cartea funciară, acest contract nemaiconţinând nicio clauză sancţionatorie în caz de nerespectare a obligaţiilor contractuale.
A mai reţinut instanţa că, actul care consfinţeşte voinţa părţilor este cel din urmă, reclamanta recunoscând acest aspect, contractul fiind încheiat în anul 2006, pentru suprafaţa de 470 mp.
Ultimul contract încheiat în ordine cronologică, nu conţine nicio clauză care să prevadă un termen pentru încheierea actului autentic sau vreo clauză penalizatoare, iar reclamanţii nu se pot prevala de un act pentru a obţine intabularea în cartea funciară, şi de alte două acte care să le asigure despăgubiri mai mari chiar decât preţul terenului, situaţie în care acţiunea s-a apreciat ca nefondată.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, tribunalul a constatat că este neîntemeiată, deoarece pe parcursul desfăşurării procesului având ca obiect prestaţie tabulară, cursul prescripţiei s-a întrerupt, dat fiind faptul că actele prezentate de reclamanţi se referă la exigibilitatea penalităţilor în funcţie de data încheierii contractului autentic.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii L.L.V. şi L.I.C., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Cluj, secţia I c ivilă, prin decizia civilă nr. 109/A/2012 din 17 octombrie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii L.L.V. şi L.I.C., fiind obligaţi să îi plătească intimatei H.O. suma de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, prin încheierea celui de-al treilea antecontract de vânzare-cumpărare, în realitate părţile le-au desfăcut prin primele două antecontracte de vânzare-cumpărare, astfel că, în mod neîntemeiat consideră reclamanţii că s-ar fi păstrat clauzele penale, deşi întreaga suprafaţă de teren a făcut obiectul celui de-al treilea antecontract de vânzare-cumpărare, în acest fel urmărind să se îmbogăţească fără justă cauză, deoarece au devenit proprietarii terenului obiect al convenţiei şi nu au făcut dovada că au suferit vreun prejudiciu prin executarea cu întârziere a celui de-al treilea antecontract de vânzare-cumpărare, care nu mai cuprinde nici o clauză penală.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanţii L.I.C. şi L.L.V. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei instanţei de apel, în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.
Criticile aduse deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că, instanţele, în mod greşit au considerat că cel din urmă act încheiat este cel care consfinţeşte învoiala părţilor, acestea neluând în considerare motivul încheierii celui de al treilea contract, respectiv introducerea celor două terenuri într-un singur act, tocmai pentru ca acesta să facă obiectul unei singure prestaţii tabulare.
Prin urmare, conform prevederilor legale în materie, se impunea luare în considerare a voinţei reale a părţilor la încheierea celui din urmă contract de vânzare-cumpărare, unde clauza penală a fost stabilită prin acordul părţilor, iar în lipsa unei stipulaţii exprese, nu se poate considera că părţile au renunţat tacit la clauzele penale.
Astfel, apare nejustificată reţinerea instanţei de apel, în sensul că prin încheierea celui de-al treilea contract de vânzare-cumpărare nu s-ar fi păstrat clauzele penale şi pe cale de consecinţă s-ar urmări o îmbogăţire fără justă cauză a reclamanţilor, de vreme ce nu sunt îndeplinite condiţiile acestui fapt juridic.
O altă critică vizează faptul că, în mod greşit a reţinut instanţa de apel necesitatea dovedirii de către reclamanţi a culpei pârâtei, întrucât, în materia răspunderii contractuale, în caz de neexecutare a obligaţiilor asumate prin contract există o prezumţie relativă de vină în sarcina celui obligat, aceasta putând fi răsturnată de pârâtă, căreia îi revenea sarcina demonstrării existenţei unei cauze străine spre a fi exonerată de răspundere.
Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul declarat de reclamanţii L.I.C. şi L.L.V. să fie respins, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelanţi în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, sens în care, sub acest aspect nu poate fi reţinută nelegalitatea întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Potrivit art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Acest motiv de casare îşi găseşte aplicaţiunea numai în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susţinerile părţilor ar rezulta un dubiu asupra conţinutului actului supus judecăţii, iar judecătorii s-ar substitui părţilor contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat.
Această ipoteză nu se regăseşte în criticile aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel, câtă vreme instanţele au reţinut, ca temei al respingerii cererii introductive, faptul că, ultimul contract încheiat între părţi şi prin care s-a convenit la înstrăinarea suprafeţei totale de 1973 mp, este singurul act de natură să producă consecinţe juridice.
În acest sens, acest din urmă înscris, urma să aibă finalitate în ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate, reprezentând acordul final de voinţă între părţile contractante, iar prin redactarea unui nou contract, care nu conţinea clauze sancţionatorii, s-a apreciat în mod corect că a avut loc revocarea primelor două antecontracte.
În ceea ce priveşte critica ce vizează faptul că, în mod greşit a reţinut instanţa de apel necesitatea dovedirii de către reclamanţi a culpei pârâtei, se constată că aceasta este nefondată, având în vedere faptul că, în cauză este vorba de o răspundere civilă contractuală, astfel că, pentru acordarea despăgubirilor constând în daune-interese moratorii, reclamanţii aveau obligaţia să dovedească prejudiciul suferit, vina pârâtei şi raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, în sensul art. 1169 C. civ., care prevede că acela care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, iar reclamanţii nu şi-au dovedit acţiunea.
Faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor vizează greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză, aspecte ce nu mai pot face obiectul analizei în această fază procesuală, având în vedere caracterul nedevolutiv al recursului şi împrejurarea că recurenţii au avut la dispoziţie calea de atac a apelului, în care toate chestiunile invocate au fost puse în discuţie şi soluţionate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii L.I.C. şi L.L.V., pe care îi va obliga, potrivit art. 274 C. proc. civ. să achite intimatei-pârâte H.O. suma de 3.560 RON cheltuieli de judecată, conform notei de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii L.I.C. şi L.L.V. împotriva deciziei civile nr. 109/A/2012 din 17 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I c ivilă.
Obligă recurentii-reclamanţi L.I.C. şi L.L.V. să-i achite intimatei-pârâte H.O. suma de 3.560 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2590/2013. Civil. Procedura insolvenţei.... | ICCJ. Decizia nr. 3483/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
