ICCJ. Decizia nr. 2517/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2517/2013

Dosar nr. 3737/94/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 24 aprilie 2013

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 29 martie 2012 sub nr. 3737/94/2012, petenta SC A.T.F. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata CNADNR, anularea procesului verbal de contravenţie seria R 12 nr. 0132814 din 22 februarie 2012 emis de către intimată.

În motivarea cererii s-a arătat că prin procesul verbal seria R12 nr. 0132814 din data de 22 februarie 2012 petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 2750 RON pentru că în data de 12 septembrie 2011, ora 21:12 autoturismul aparţinând petentei a circulat pe raza localităţii Seaca, jud. Vâlcea - DN7 km 188+900m, fără a deţine rovinietă valabilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 4888 din 29 octombrie 2012, Judecătoria Buftea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, reţinând că art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor stabileşte competenţa teritorială în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

La rândul său, Judecătoria Brezoi, prin Sentinţa civilă nr. 854 din 28 februarie 2012 a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Buftea, având în vedere dispoziţiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă, în raport de dispoziţiile art. 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Asupra conflictului negativ de competenţă ivit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Fapta pentru care a fost întocmit procesul-verbal de contravenţie contestat în prezenta cauză este reglementată şi sancţionată de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, conform căruia „fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă".

Potrivit art. 101 din acelaşi act normativ, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 2/2013, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.

Faţă de aceste modificări legislative, care sunt de imediată aplicare şi de faptul că petenta are sediul în oraşul Voluntari, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2517/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond