ICCJ. Decizia nr. 2783/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.2783/2013
Dosar nr. 1538/110/2011
Şedinţa publică din 22 mai 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă 508/ D din 6 martie 2012 a Tribunalului Bacău s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
S-a respins acţiunea formulată de către reclamanţii A.A.D. domiciliat în Bacău, str. Luceafărului, nr. 19, jud. Bacău, M.P. domiciliat în Bacău, str. Vişinului, jud. Bacău, M.V. domiciliat în com. Balcani, sat Schitu Frumoasa, jud. Bacău, T.M. domiciliată în com. Balcani, sat Schitu Frumoasa, jud. Bacău şi U.C. domiciliat în comuna Balcani, sat Schitu Frumoasa, jud. Bacău în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială A Municipiului Bacău cu sediul în Bacău, str. Mărăşeşti, jud. Bacău ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei s-a formulat apel de către reclamanţi.
Prin decizia civilă nr. 26 din 12 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A.A.D., M.P., M.V., T.M. şi U.C. împotriva Sentinţei civile nr. 508 din 6 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 1538/110/2011.
Curtea a reţinut următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat ca pârâta să plătească suma de 139.000 euro (585.900 lei) cu titlu de prejudiciu civil material şi moral, reprezentând: 123.500 euro contravaloarea suprafeţei de 1235 mp teren construibil situat în municipiul Bacău, str. Tecuciului, nr. 19 - 21 (în lei = 518.700 lei la cursul 4,2 euro); 10.000 euro, contravaloarea unei case (locuinţe) în suprafaţă de 21,66 mp demolată ca urmare a exproprierii pentru utilitate publică în anul 1961 (În lei = 42.000 lei la cursul de 4,2 lei/ euro); 6.000 euro - daune morale (În lei = 25.200 lei la cursul de 4,2 lei/euro).
În drept, acţiunea s-a întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, H.G. nr. 614/2001, H.G. nr. 498/2003, H.G. nr. 175/2001, O.U.G. nr. 184/2002, art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, art. 998, 999 C. civ.
Ulterior, la termenul din 5 septembrie 2011, s-a arătat că fundamentul juridic îl constituie încălcarea de către pârâtă a dispoziţiilor Legii 10/2001 încălcare sancţionată în civil de art. 41 din Legea 10/2001, art. 401 din H.G. nr. 17/2001 aprobată de Legea nr. 426/2002, art. 33 din H.G. nr. 250/2007.
În fapt reclamanţii s-au adresat la 27 iulie 2001 Primăriei Bacău cu notificare ( prev. de legea 10/2001) în vederea restituirii suprafeţei de 1.600 m.p. şi a unei case, imobile situate în str. Tecuciului, preluate prin Decretul 372/1961.
La 23 ianuarie 2002 Primarul municipiului Bacău a emis dispoziţia 148 prin care a respins cererea de restituire în natură, transmiţându-se oferta de acordare a despăgubirilor băneşti la Prefectura judeţului Bacău, în temeiul art. 36 din Legea nr. 10/2001.
La 10 decembrie 2003 Prefectura judeţului Bacău a restituit Dispoziţia nr. 148/2002 Primăriei municipiului Bacău în vederea reanalizării şi modificării dispoziţiei respective urmând să se procedeze la restituirea în natură a imobilelor solicitate.
Ulterior s-a purtat o amplă corespondenţă între reclamanţi şi Primăria municipiului Bacău, aceasta din urmă solicitând reclamanţilor depunerea certificatului de moştenitor sub sancţiunea respingerii notificării, solicitare constatată în mod irevocabil de către Tribunalul Bacău ca fiind nelegală şi abuzivă (fila 4 din Dosarul nr. 907/ D din 26 mai 2010 a Tribunalului Bacău fila 50 verso dosar I instanţă).
Ulterior, la 10 iunie 2011, (deci după promovarea prezentei acţiuni) în baza Sentinţei nr. 907/D/2010, Comisia Locală de Aplicare a Legii 10/2001 (fila 90 dosar prima instanţă) a trimis dispoziţia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Reclamanţii au solicitat în primă instanţă atât despăgubiri pentru prejudiciul material cât şi pentru cel moral. Ulterior, în apel s-a renunţat la cererea de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
În privinţa cererii subsidiare de acordare a unor daune pentru lipsa de folosinţă, faţă de faptul că această cerere a fost făcută pentru prima oară în apel, în temeiul art. 294 C. proc. civ., aceasta nu poate face obiectul analizei instanţei de apel.
Într-adevăr, reclamanţii - apelanţi, la 10 ani după emiterea dispoziţiei (nu a depunerii notificării) prin care s-a respins cererea de restituire în natură şi s-a transmis oferta de acordare a despăgubirilor băneşti la Prefectura Bacău, se regăsesc în acelaşi stadiu, al stabilirii despăgubirilor, ca urmare a unui comportament abuziv stabilit deja cu putere de lucru judecat prin Sentinţa nr. 907/2010 a Tribunalului Bacău.
Însă, nu se poate, ca în baza art. 33 din Legea nr. 10/2001 republicată în anul 2005, cu modificările ulterioare (fostul art. 41 invocat în acţiune) să fie obligată intimata la plata despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea suprafeţei de teren şi a casei demolate, aceasta echivalând cu substituirea în drepturile şi obligaţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, contrar dispoziţiilor legale.
De altfel, I.C.C.J. prin decizia în interesul Legii nr. 27 din 14 noiembrie 2011 a consacrat: „Acţiunile în acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 13 din această convenţie, sunt inadmisibile.” Mutatis mutandis această consacrare cu caracter de principiu se aplică şi speţei deduse judecăţii, chiar dacă pârâtul este altul, astfel că reclamanţii nu pot pretinde, în mod direct pârâtei, plata contravalorii imobilelor preluate abuziv.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii A.A.D., M.P.P., M.V.V., T.M. şi U.N., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a expus situaţia de fapt şi evoluţia soluţiilor administrative şi judiciare dispuse în cauza privind notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001.
Reclamanţii au susţinut că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.41 din Legea nr. 10/2001.
În condiţiile în care au făcut dovada că entitatea învestită cu soluţionarea notificării nu a respectat prevederile legii, producându-le un evident prejudiciu, sunt incidente dispoziţiile art. 998-999 C. civ., acesta fiind temeiul juridic al acţiunii.
În opinia reclamanţilor, prejudiciul cauzat din nerespectarea prevederilor legii, este reprezentat tocmai de valoarea bunurilor preluate în mod abuziv.
Chiar instanţa de apel a reţinut comportamentul abuziv al pârâtei în soluţionarea notificării, dar nu a sancţionat acest comportament.
Soluţionarea notificării prin Dispoziţia nr. 148/2002 a condus la dobândirea de către reclamanţi a unui „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, de care au fost însă lipsiţi mai mult de 8 ani, fiind astfel îndreptăţiţi la plata contravalorii bunurilor.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Se constată că prin acţiunea formulată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Bacău la plata sumei reprezentând contravaloarea bunurilor preluate în mod abuziv şi pentru care s-a formulat notificare, s-a emis dispoziţia nr. 148/2002 prin care s-a respins cererea de restituire în natură şi s-a propus acordarea de despăgubiri, iar la data de 11 iunie 2011, dispoziţia a fost trimisă Comisiei Centrale pentru aplicarea dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Acţiunea a fost fondată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., raportat la dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 10/2001.
Se constată că reclamanţii beneficiază de prevederile legii speciale pentru obţinerea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar o acţiune întemeiată pe dreptul comun, având aceeaşi finalitate ca şi dispoziţiile legii speciale, respectiv plata contravalorii bunurilor preluate în mod abuziv nu este permisă, în baza considerentelor avute în vedere şi de Decizia nr. 27/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
Se constată că reclamanţii au invocat în mod formal dispoziţiile art.999-998 C. civ., întrucât în raport de scopul acţiunii, precum şi drepturile pretins încălcate,care îşi au izvorul în legea specială, este evident că pârâta nu poate fi obligată la plata directă şi personal a contravalorii bunurilor preluate în mod abuziv şi care nu mai pot fi restituite în natură, legea specială prevăzând o procedură specială de plată şi un alt debitor al obligaţiei decât pârâta.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii A.A.D., M.P.P., M.V.V., T.M. şi U.N. împotriva Deciziei nr. 26 din 12 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2612/2013. Civil. Legea 10/2001. Revendicare... | ICCJ. Decizia nr. 2819/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
