ICCJ. Decizia nr. 2555/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2555/2013
Dosar nr. 30001/3/2009
Şedinţa publică de la 13 mai 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, reclamantele E.R.A., E.A.C. şi C.Z.N. au chemat în judecată Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, formulând contestaţie împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 249 din 10 mai 2009, prin care a solicitat obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri de 1.030.000 lei, reprezentând valoarea de circulaţie a terenului, la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de prejudicii cauzate urmare exproprierii, acordarea unui drept de servitute pentru a avea acces la parcelele rămase în proprietate şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că sunt proprietarele terenului de 17.626,48 mp din care face parte şi suprafaţa expropriată conform contractului de partaj voluntar din 30 noiembrie 2007, din care, potrivit H.G. nr. 181/2009 poziţia 194 s-a expropriat terenul în suprafaţă de 2451 mp din comuna Ştefăneştii de Jos, tarlaua 1, parcela A3/26, cu număr cadastral x.
Reclamantele au arătat că sunt de acord cu exproprierea, dar nu şi cu cuantumul despăgubirii, suma stabilită de expropriator nefiind o valoare reală a suprafeţei de teren ce trebuie să fie cât mai apropiată de valoarea de piaţă.
Reclamantele au solicitat a se avea în vedere şi daunele aduse prin expropriere.
La data de 19 ianuarie 2010 reclamanta C.Z.N. a depus la dosar o cerere din care rezultă că nu cunoaşte conţinutul acţiunii, nu a semnat acţiunea şi nici nu a dat mandat vreunei persoane în acest sens, astfel că la termenul din data de 14 aprilie 2010 s-a constatat că reclamanta C.Z.N. nu are această calitate în dosar.
Reclamantele E.R. şi E.A. au precizat că acţiunea este formulată pentru suprafaţa de 1226 mp reprezentând cota de ½ din terenul menţionat în contractul de partaj voluntar.
La termenul din 18 octombrie 2010, tribunalul a dispus, în baza art. 164 C. proc. civ., conexarea la acest dosar a Dosarului nr. 74241/3/2009 al Secţiei a V-a a Tribunalului Bucureşti.
În acest dosar, reclamanta C.Z.N. a formulat contestaţie împotriva hotărârii nr. 249 din 10 mai 2009 în contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând a se dispune reevaluarea despăgubirilor la valoarea reală a terenului.
Cauza a fost înregistrată iniţial la nr. 30743/3/2009 la Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti care prin încheierea din data de 14 octombrie 2009 a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a trimis cauza Secţiei a V a Civilă.
Prin Sentinţa civilă nr. 1220 din 27 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte cererea principală formulată de reclamantele E.R.A., E.A.C. şi C.Z.N., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, a admis cererea conexă, a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 594.455,73 lei cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafaţă de 2.451 mp situat în comuna Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov şi la plata către reclamantele E.R.A. şi E.A.C. a sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a constatat că prin Hotărârea nr. 249 din 10 mai 2009 de stabilire a despăgubirilor, C.N.A.D.N.R. şi Compania pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 jud. Ilfov - Consiliul Local Ştefăneştii de Jos au stabilit că reclamantele sunt proprietarele terenului în suprafaţă de 2.451 mp cu nr. cadastral x (poziţia 194 din H.G. nr. 181/2009) conform actului de partaj voluntar nr. 3492 din 30 noiembrie 2007 întocmit de B.N.P. - T.C. şi că acest teren va fi expropriat pentru suma de 39.063,92 lei, conform raportului de expertiză întocmit la data de 31 mai 2006.
Hotărârea a fost comunicată reclamantelor la data de 29 iunie 2009 astfel cum rezultă din copia de pe plicul de trimitere.
Tribunalul a constatat că reclamantele sunt proprietarele terenului în cauză, în suprafaţă de 17.626,48 mp cu număr cadastral 1090/1 în cote indivize astfel: reclamantele E.R.A. şi E.A.C. câte ¼, iar reclamanta C.Z.N. cota indiviză de 2/4 conform contractului de partaj voluntar autentificat din 30 noiembrie 2007.
Conform actului de dezmembrare autentificat din 30 noiembrie 2007 întreaga suprafaţă de teren de 70.500 mp a fost împărţită în loturi între coproprietari, reclamantelor revenindu-le lotul nr. 1 compus din suprafaţa de teren de 17.626,48 mp. Reclamantele nu au realizat ieşirea din indiviziune cu privire la terenul aflat în proprietatea lor.
Potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de comisia de experţi valoarea unui metru pătrat de teren în zonă este de 56,80 euro/mp.
Prin urmare, tribunalul, în baza art. 26 din Legea nr. 33/1994 a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 594.455,73 lei pentru întreaga suprafaţă de teren expropriată de 2.451 mp.
Tribunalul a avut în vedere această sumă luând în considerare că valoarea unui metru pătrat de teren este 56,80 euro şi că un euro era la data efectuării expertizei 4,27 lei, despăgubirile fiind calculate conform raportului de expertiză prin referire la momentul emiterii hotărârii contestate la nivelul anului 2006.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat proprietarului, tribunalul a constatat că numai reclamantele E.R.A. şi E.A.C. au solicitat obligarea expropriatorului la plata de despăgubiri în cuantum de 100.000 lei fără a preciza care sunt împrejurările care au determinat prejudiciul pentru a fi necesar a se stabili despăgubiri în acest sens.
În raportul de expertiză întocmit în cauză, experţii au arătat că prejudiciul ar consta în diminuarea valorii de piaţă a terenului rămas în proprietate şi care se află în zona de protecţie a drumului naţional.
Calculul efectuat de comisia de experţi a fost apreciat ca nerelevant de către instanţa de fond faţă de obiectul stabilit şi anume acela al diminuării valorii de piaţă a imobilului luându-se în considerare venitul agricol pentru restul suprafeţei.
Prin urmare, acest capăt de cerere a fost respins ca nefondat.
Cu privire la solicitarea reclamantelor E.R.A. şi E.A.C. de a li se acorda un drept de servitute, tribunalul a constatat că la data de 31 ianuarie 2011 avocatul acestora a declarat că acestea vor renunţa la această cerere, însă nu au depus la dosar o cerere sau un mandat special pentru avocat pentru renunţare. Cu toate acestea, tribunalul a constatat că reclamantele nu au solicitat probe în sensul dovedirii pretenţiilor, astfel că şi acest capăt de cerere a fost respins.
Prin urmare, tribunalul a admis în parte cererea principală şi în totalitate cererea conexă în sensul celor arătate mai sus.
În baza art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtul la plata către reclamantele E.R.A. şi E.A.C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 lei reprezentând onorariul de expertiză.
Împotriva sentinţei primei instanţe au formulat apel reclamanta C.Z.N., reclamantele E.R.A., E.A.C., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.
Prin decizia civilă nr. 378/ A din 25 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în calitate de reprezentant al Statului Român şi de reclamanta C.Z.N., împotriva Sentinţei civile nr. 1220 din 27 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că despăgubirile ce se cuvin reclamantelor pentru terenul expropriat sunt în cuantum de 38.325,6 euro, respectiv 19.162,8 euro pentru reclamantele E.R.A. şi E.A.C. şi 19.162,8 euro pentru reclamanta C.Z.N., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantele E.R.A. şi E.A.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Situaţia premisă constă în faptul că prin Hotărârea nr. 249 din 10 mai 2009 de stabilire a despăgubirilor, C.N.A.D.N.R. şi Compania pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 jud. Ilfov - Consiliul Local Ştefăneştii de Jos au stabilit că reclamantelor, în calitate de titulare ale dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 2.451 mp, cu nr. cadastral x, situat în Comuna Ştefăneştii de Jos, tarla 1, parcela A3/26, lot 1, judeţul Ilfov, astfel cum rezultă din actul de partaj voluntar din 30 noiembrie 2007, întocmit de B.N.P. - T.C., li se cuvin pentru partea de teren expropriat suma de 39.063,92 lei conform raportului de expertiză întocmit la data de 31 mai 2006.
Conform contractului de partaj voluntar autentificat din 30 noiembrie 2007 de B.N.P. - T.C., reclamantele sunt proprietarele terenului în cauză, în suprafaţă de 17.626,48 mp cu număr cadastral 1090/1 în cote indivize astfel: reclamantele E.R.A. şi E.A.C. - câte ¼, iar reclamanta C.Z.N. - cota indiviză de 2/4. Reclamantele nu au realizat ieşirea din indiviziune cu privire la terenul aflat în proprietatea lor.
Reclamantele s-au declarat nemulţumite de aceste despăgubiri astfel încât acestea au formulat contestaţie împotriva acestei hotărâri, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Pentru a da posibilitatea apelanţilor să-şi dovedească pretenţiile, la solicitarea acestora, Curtea a încuviinţat efectuarea unei noi expertize în apel.
Curtea a procedat la constituirea comisiei de experţi în condiţiile prescrise de art. 25 din Legea 33/1994 şi a dispus efectuarea unei noi expertize având în vedere că cel efectuat în faţa instanţei de fond nu reflecta criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Instanţa a desemnat, în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru efectuarea expertizei, pe expertul M.A.S., apelantul pârât a solicitat ca la efectuarea expertizei să participe expert P.M., iar intimatele reclamante au indicat pe expert V.E.
În cadrul probei cu acte, apelantul pârât a depus la dosar contracte de vânzare cumpărare privind tranzacţii ce au ca obiect terenuri situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială cu terenul în litigiu.
Experţii au depus la dosarul cauzei un raport de expertiză tehnică cu răspunsul la obiectivele stabilite de instanţă, cu menţiunea că expertul tehnic V.E. a semnat raportul depus cu obiecţiuni, acesta exprimându-şi separat un punct de vedere.
Prin raportul de expertiză, întocmit de aceşti doi experţi M.A.S. şi P.M., semnat de expertul apelantelor reclamante cu obiecţiuni, s-a consemnat că pentru stabilirea valorii terenului la data expertizei în fond au fost selectate trei contracte dintre cele prezentate de părţi, conform anexelor la raport.
S-a concluzionat de către aceştia că valoarea unitară teren expropriat la data expertizei la fond este de 29 euro/ mp, valoarea terenului expropriat fiind de 71.079 euro, echivalent 294.146 lei, cotele părţilor C.Z.N. fiind de 35.539,5 euro, echivalent 147.073 lei, aceleaşi sume revenind în total şi celorlalte două reclamante.
De asemenea, pentru stabilirea valorii de piaţă a terenului la data efectuării raportului de expertiză în apel, au fost selectate alte trei contracte, pe baza acestora experţii stabilind că valoarea unitară a terenului expropriat la data expertizei în apel este de 15,2 euro/ mp, valoarea terenului expropriat fiind de 37.255 euro, echivalent 163.102 lei, cotele părţilor stabilindu-se la 18.627,5 euro, echivalent 81.551 lei pentru C.Z.N. şi la aceleaşi sume pentru celelalte două reclamante, potrivit cotei lor comune.
Totodată, s-a mai precizat în raportul de expertiză semnat de cei trei experţi, cu obiecţiuni de expert V.E., că nu se poate solicita lipsa accesului la proprietatea rămasă neexpropriată, întrucât în Proiectul tehnic este prevăzută realizarea căilor de acces, respectiv că nu se poate solicita prejudiciu în zona de siguranţă a autostrăzii, întrucât această zonă se află în lotul expropriat, fiind parte integrantă din autostradă. Totodată, s-a concluzionat că nu se poate solicita prejudiciu în zona de protecţie a autostrăzii, întrucât conform art. 17 din O.G. nr. 43/1997, în această zonă sunt interzise plantaţii care să provoace înzăpeziri sau să împiedice vizibilitatea. Zona fiind cerealieră, nu se pune problema existenţei acestui prejudiciu. S-a apreciat că lipsa de folosinţă în această perioadă, ca şi prejudiciu calculat, este de 2.276 lei, cotele părţilor fiind de 1.138 lei pentru reclamanta C.Z.N. şi aceeaşi sumă pentru celelalte două reclamante, potrivit cotei lor comune.
Expert V.E. şi-a exprimat separat punctul de vedere, prin comparaţie cu datele stabilite de ceilalţi doi experţi, concluzionând că rezultatele (obţinute în urma analizei comparative succesive şi a corecţiilor impuse de diferenţieri), arată că cea mai apropiată de proprietatea de evaluat este comparabila contractului 2, în comparaţie cu raportul de expertiză în care au căzut de acord ceilalţi doi experţi şi care au concluzionat că cea mai apropiată de proprietatea de evaluat este comparabila contractului 3.
A mai precizat acest expert că cele trei contracte care au fost utilizate în raportul de expertiză au caracteristici total diferite faţă de terenul de evaluat, în privinţa suprafeţelor, precum şi a datei contractelor, făcând dificilă analiza diferenţelor la elementele caracteristice şi estimarea corecţiilor corespunzătoare. Acest expert a prezentat în continuare evaluarea terenului la momentul efectuării expertizei în fond folosind drept comparabile alte contracte.
În lucrarea acestuia s-a stabilit că valoarea unitară a terenului expropriat la data expertizei în fond este de 69,36 euro/ mp, respectiv de 170.001 euro, echivalent 703.515 lei, iar valoarea unitară de piaţă a terenului la data efectuării raportului de expertiză în apel este e 17,35 euro/ mp, respectiv 42.525 euro, echivalent 186.174 lei.
Din analiza lucrării semnate de acest expert propus de reclamante, Curtea a constatat că acesta a apreciat valoarea reală de piaţă a terenului expropriat la momentul efectuării expertizei în fond prin folosirea unei grile care se bazează pe două antecontracte de vânzare cumpărare, antecontracte despre care nu au fost furnizate relaţii în sensul că au fost finalizate, astfel că valorile exprimate în acestea nu pot fi considerate valori de tranzacţionare. Referitor la valoarea de piaţă a terenului la data efectuării expertizei în apel, acest expert a arătat că cea mai apropiată de proprietatea de evaluat este comparabila 2 având corecţia procentuală brută cea mai mică, fapt ce justifică în opinia acestuia alegerea preţului de 17,35 euro/ mp., pentru terenul evaluat.
Apelantele reclamante E.R.A. şi E.A.C. au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză însuşit de cei doi experţi desemnaţi de instanţă şi apelantul pârât, arătând că în mod incorect au fost aplicate corecţii negative, în mod incorect s-a constatat că prejudiciul nu există raportat la restricţiile legale conform O.G. nr. 43/1997 actualizată prin O.G. nr. 7/2010 conform art. 17 raportat la anexa 1 corelat cu art. 37 alin. (11), respectiv că prejudiciul pentru lipsa căii de acces trebuie să fie calculat la momentul efectuării expertizei. S-a mai arătat că în raportul de expertiză prejudiciul este calculat pe lipsă de folosinţă, însă nu se precizează cum s-a ajuns la această concluzie.
Apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a formulat obiecţiuni vizând modalitatea de calcul cu privire la stabilirea despăgubirilor la momentul efectuării expertizei la fond, arătând că experţii au avut în vedere trei contracte de vânzare cumpărare încheiate la nivelul anului 2009, fără să explice motivul pentru care nu au luat în considerare şi înscrisurile depuse de către apelanta pârâtă şi din care rezultă preţuri cuprinse între 1-10 euro/ mp. În ceea ce priveşte stabilirea de către comisia de experţi a prejudiciului în cuantum de 2.276 lei pentru lipsa de folosinţă a terenului pentru o perioadă de 3 ani, a susţinut că este neîntemeiată, întrucât această lipsă de folosinţă nu se datorează culpei apelantei pârâte.
Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că experţii ar trebui să explice de ce au aplicat indicii de corecţie de care fac vorbire apelantele reclamante, iar, pe de altă parte, a considerat că se impune să se precizeze care sunt motivele pentru care nu s-au raportat la preţurile cuprinse în contractele de vânzare cumpărare depuse la dosarul cauzei de către apelantul pârât.
Apelanta C.Z.N. a susţinut că îşi însuşeşte întrutotul punctul de vedere exprimat de expert V.E. arătând că despăgubirile trebuiau să vizeze şi terenul rămas ca neexpropriat, acesta având rolul de zonă de protecţie şi siguranţă.
Curtea a încuviinţat obiecţiunile referitoare la corecţii, iar cât priveşte prejudiciul cauzat de existenţa restricţiilor, s-a dispus ca respectiva comisie de experţi să detalieze aspectele legate de aceste restricţii, precum şi de cuantumul prejudiciului. Referitor la obiecţiunea formulată de apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R., ce vizează neluarea în considerare a contractului de vânzare cumpărare încheiat în martie 2009, fiind anterior chiar propunerii de expropriere, Curtea a respins-o, însă în ceea ce priveşte celălalt contract care a fost avut în vedere de către comisie ca şi comparabila nr. 2 s-a dispus ca respectiva comisie să expliciteze cum s-a ajuns la preţul pe mp, iar în cazul în care a fost o eroare să refacă în mod corespunzător calculele. Cu privire la obiecţiunea ce vizează lipsa de folosinţă, fiind o chestiune de fond, s-a apreciat că instanţa are a se pronunţa o dată cu soluţionarea litigiului.
Expertul desemnat de către instanţă şi cel propus de apelantul pârât au arătat, referitor la neutilizarea contractelor depuse la dosar de apelantul pârât, că acestea nu au fost avute în vedere întrucât două dintre ele sunt de fapt antecontracte, nefiind tranzacţii, neexistând dovezi că s-au finalizat. Mai mult, acestea privesc zone la limita intravilanului, cu utilităţi, deci total diferite. Celelalte contracte nu au fost luate în considerare întrucât privesc zone diferite, şi în plus unul dintre acestea vizează o zonă la limita intravilanului, cu utilităţi. Un alt contract nu a fost avut în vedere deoarece vizează o vânzare a unei cote indivize între fraţi. În ceea ce priveşte prejudiciul, cei doi experţi au arătat că din declaraţiile proprietarilor a rezultat că în perioada 2009 - 2011, aceştia şi-au cultivat terenul, iar la momentul efectuării expertizei, terenul, deşi nu are acces la drumul de exploatare, este cultivat la această dată, accesul cu mijloacele de prelucrare agricolă făcându-se prin terenurile învecinate. Ca urmare, s-a considerat că prejudiciul creat reclamantelor este echivalentul culturii agricole pe perioada 2009, 2010, 2011.
Curtea, prin referire la actele de tranzacţionare depuse la dosar în apel, şi-a însuşit punctul de vedere al celor doi experţi referitoare la actele depuse de apelantul pârât, reţinând că unele dintre tranzacţii au în vedere terenuri situate în zone diferite, şi chiar dotate cu utilităţi, ceea ce nu se poate spune despre terenul expropriat care are categoria de folosinţă teren arabil.
În plus, Curtea a validat punctul de vedere al experţilor în sensul că nu poate constitui o comparabilă obiectivă tranzacţia efectuată între fraţi şi care are ca obiect doar o cotă parte (ceea ce determină existenţa unui dubiu cu privire la alterarea voinţei persoanelor care au tranzacţionat de unele împrejurări extrinseci convenţiei), precum nici antecontracte de vânzare cumpărare cu privire la care nu s-a făcut dovada finalizării lor, pentru a putea fi considerate tranzacţii.
Cei doi experţi au răspuns şi la celelalte obiecţiuni arătând că au făcut corecţiile necesare şi a fost înlocuită comparabila 2. Aceştia au concluzionat că şi în aceste condiţii nu există diferenţe între valoarea estimată în acest răspuns la obiecţiuni şi cea obţinută în raportul de expertiză iniţial, situaţie justificată de faptul că respectiva comparabilă trei, reprezentat de contractul de vânzare autentificat din 12 august 2009 este cea mai apropiată de proprietatea de evaluat, având în vedere corecţia proporţională cea mai mică.
Şi în ceea ce priveşte valoarea de piaţă a terenului la data efectuării raportului de expertiză în apel au fost efectuate corecţiile de către cei doi experţi M.S. şi P.M., în urma acestora stabilindu-se că valoarea unitară a terenului expropriat la acest moment este de 15,6 euro/ mp., valoarea de piaţă a terenului la data efectuării raportului de expertiză în apel fiind de 38.325,6 euro, echivalent 167.395 lei.
Referitor la restricţii, cei doi experţi au arătat că nu se poate solicita prejudiciu în zona de siguranţă a autostrăzii, întrucât această zonă se află în lotul expropriat, fiind parte integrantă din autostradă, respectiv că nu se poate solicita prejudiciu în zona de protecţie a autostrăzii, întrucât conform art. 17 din O.G. nr. 43/1997, în această zonă sunt interzise plantaţii care să provoace înzăpeziri sau să împiedice vizibilitatea. Zona fiind cerealieră, nu se pune problema existenţei acestui prejudiciu, respectiv că se poate aprecia ca prejudiciu, lipsa de folosinţă în această perioadă.
Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, faţă de care, a constatat că experţii au avut la dispoziţie mai multe contracte de vânzare cumpărare, precum şi antecontracte pentru terenuri amplasate în aceeaşi unitate administrativ teritorială (Comuna Ştefăneştii de Jos, tarlaua 1, parcela A3/26, judeţul Ilfov).
Potrivit obiectivelor stabilite în sarcina lor, experţii desemnaţi în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 au determinat valoarea despăgubirilor la cele două momente, respectiv momentul efectuării raportului de expertiză în fond şi cel din apel.
În aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din lege, instanţa a apreciat că „momentul efectuării expertizei" este cel al întocmirii lucrării în apel, întrucât reperul temporal stabilit de norma aplicabilă este data efectuării expertizei în apel, data efectuării expertizei, în contextul acestei norme neputând fi aceea a întocmirii raportului la prima instanţă, câtă vreme şi instanţa de apel este instanţă de fond, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, instanţa de apel realizând o nouă judecată asupra fondului în aceste limite, verificând atât stabilirea situaţiei de fapt, cât şi identificarea, interpretarea şi aplicarea normelor incidente la situaţia de fapt reţinută, sens în care dispune art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
Tocmai datorită caracterului devolutiv al apelului, legea procesuală îngăduie instanţei de apel administrarea probelor în condiţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel putând să dispună refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă ori administrarea unor probe noi în apel.
Pentru determinarea valorii despăgubirilor în cauză nu există nicio raţiune nici de ordin procesual, nici decurgând din vreo normă a legii speciale spre a se opta pentru data întocmirii lucrării la prima instanţă, câtă vreme calea de atac a fost legal exercitată, iar apelanţii au invocat în mod procedural vătămarea ce li s-a produs prin expertiza efectuată cu încălcarea dispoziţiilor legale.
În ce priveşte valoarea de piaţă a terenului la data efectuării raportului de expertiză în apel, Curtea a validat raportul de expertiză al celor doi experţi M.A. şi P.M., având în vedere că expertiza este fundamentată pe contracte de vânzare cumpărare care vizează imobile similare, tranzacţionate la momente apropiate de data efectuării expertizei în apel şi la care s-au aplicat corecţiile necesare.
Totodată, Curtea şi-a însuşit punctul de vedere majoritar în sensul că cea mai apropiată de proprietatea de evaluat este comparabila 3 care are corecţia procentuală totală brută cea mai mică, respectiv de 37,28%, fapt ce justifică alegerea preţului de 15,6 euro/ mp. pentru terenul evaluat.
În ceea ce privesc despăgubirile, Curtea a constatat că, deşi apelantelor reclamante li s-a încuviinţat proba cu acte şi expertiză, dându-le posibilitatea de a-şi dovedi pretenţiile, acestea nu au depus la dosar dovezi în legătură cu prejudiciul încercat care să susţină critica dedusă analizei în prezenta cale de atac, simpla susţinere a existenţei unui prejudiciu - în contrapondere cu constatările celor doi experţi în sensul că terenul a fost cultivat, accesul făcându-se cu mijloace de prelucrare agricolă prin terenurile învecinate - neputând fi luate în seamă.
Apelantele reclamante au solicitat calcularea prejudiciului pentru terenul rămas neexpropriat. Or, potrivit raportului de expertiză întocmit de comisia de experţi nu se poate solicita prejudiciu în zona de siguranţă a autostrăzii, întrucât această zonă se află în lotul expropriat, fiind parte integrantă din autostradă, respectiv că nu se poate solicita prejudiciu în zona de protecţie a autostrăzii, întrucât conform art. 17 din O.G. nr. 43/1997, în această zonă sunt interzise plantaţii care să provoace înzăpeziri sau să împiedice vizibilitatea. Au mai stabilit aceşti experţi că zona în care este situat terenul expropriat este una cerealieră, astfel că nu se pune problema existenţei acestui prejudiciu.
Expertul propus de apelantele reclamante nu a făcut nicio notă separată cu privire la acest obiectiv, în lucrarea sa „obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară” neregăsindu-se nici un punct de vedere distinct cu privire la acest obiectiv, ceea ce conduce instanţa la concluzia că opinia exprimată cu privire la prejudiciul încercat de reclamante urmare exproprierii în sensul arătat mai sus este o opinie însuşită de întreaga comisie.
Reclamantele nu au adus nicio dovadă concretă la dosar în sensul că terenul la care face referire şi pentru care au solicitat despăgubiri nu face parte din zona de siguranţă a autostrăzii. Mai mult, nu au produs nicio dovadă că au fost împiedicate să îşi cultive terenul în perioada 2009 - 2011, constatările expertului privind existenţa culturii la momentul efectuării expertizei fiind evidente.
Apelantele au susţinut că experţii au declarat zona terenului în litigiu ca fiind cerealieră în mod gratuit, în condiţiile în care în apropierea suprafeţei de teren expropriată se află un cunoscut complex rezidenţial precum şi diferite silozuri şi depozite.
Curtea nu a validat această opinie a apelantelor reclamante atâta vreme cât din titlul de proprietate din 21 aprilie 1995 emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, care atestă calitatea acestora de proprietare asupra imobilului în discuţie şi care a stat la baza actului de partaj voluntar rezultă faptul că suprafaţa primită în proprietate în baza Legii nr. 18/1991 este situată în extravilan, având categoria de folosinţă arabil, acestea nefăcând nicio dovadă în sensul schimbării categoriei de folosinţă a terenului în perioada scursă de la data emiterii titlului sus-menţionat.
Faptul că în aproprierea terenului expropriat posibil să se fi ridicat unele construcţii, după cum afirmă reclamantele, nu schimbă categoria de folosinţă a terenului, acestea nefăcând dovada că terenul expropriat era cuprins într-o zonă construibilă.
Împotriva menţionatei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamantele E.R.A. şi E.A.C., precum şi pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.
1. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., recurentele reclamante au formulat următoarele critici:
Instanţa de apel a stabilit în mod greşit data în raport de care se stabileşte contravaloarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, precum şi contravaloarea despăgubirilor.
Recurentele reclamante susţin că în mod greşit instanţa de apel a avut în vedere valoarea terenului la momentul realizării expertizei în faza apelului, întrucât aceasta a fost întocmită ţinând seama de contracte de vânzare cumpărare încheiate în 2011, mult după data formulării contestaţiei şi soluţionarea acesteia în faţa instanţei de fond.
Totodată, decizia recurată conţine dispoziţii contradictorii, iar instanţa nu a soluţionat toate motivele cu care a fost învestită.
Astfel, instanţa de apel se referă la restricţiile impuse de O.G. nr. 43/1997, raportând acest act normativ la dispoziţiile Legii nr. 50/1991, însă aspectul nu are legătură cu natura pricinii şi nici cu aspectele cu care a fost învestită comisia de experţi.
La data achiziţionării terenului, limitările impuse de Legea nr. 50/1991 erau cunoscute proprietarului, însă prin expropriere, acesta a fost afectat de noi restricţii pe care, la momentul achiziţiei, nu le cunoştea şi nu putea să le cunoască.
Solicită admiterea recursului şi, în principal, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii în parte a apelului, iar pe fond, admiterea în parte a acţiunii, iar în subsidiar, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea stabilirii prejudiciului cauzat, raportat la diferenţa dintre valoarea de circulaţie a terenului şi valoarea acestuia, în condiţiile în care este afectat de restricţiile legale.
2. Pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici cu privire la decizia recurată:
Instanţa de apel nu a ţinut seama de dovezile existente la dosar privind preţul de tranzacţionare a terenurilor similare cu cel expropriat.
Astfel, toate comparabilele luate în calcul de experţi au în vedere terenuri care nu sunt similare cu cel expropriat, iar pe de altă parte, din contractele depuse la dosar şi din grila notarilor publici rezulta un preţ inferior celui oferit ca despăgubire.
Totodată, recurentul susţine că în prezent, datorită crizei economice, piaţa imobiliară a scăzut dramatic, influenţând direct preţurile de vânzare ale imobilelor care, în raport cu nivelul anului 2008, s-au înjumătăţit.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar pe fond, respingerea acţiunii.
Structurând criticile din cele două recursuri cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În primul rând trebuie subliniat că nu pot forma obiect al analizei acestei instanţe decât criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
Modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Aşa fiind, criticile care vizează situaţia de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanţei de recurs.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentele reclamante susţin în esenţă faptul că instanţa de apel, având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în faţa instanţei de apel, a reţinut, pe de o parte că prejudiciul cauzat reclamantelor este actual, iar pe de altă parte, că prejudiciul calculat include şi restricţiile impuse de lege, aspect ce nu a fost răsturnat prin probe care să schimbe concluziile raportului omologat în faţa instanţei de fond şi asupra cărora nu au existat obiecţiuni ale pârâtului.
S-a argumentat anterior că în faza procesuală a recursului, instanţa nu are abilitatea legală de a analiza situaţia de fapt.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată.
Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia cât şi netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicţie între considerente şi dispozitiv.
Ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pot fi existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.
Argumentele instanţei de apel în acest sens nu se circumscriu unei motivări contradictorii, deoarece nu contrazic soluţia din dispozitivul deciziei, care este de respingere a căii de atac exercitată de reclamante şi de admitere a celei formulate de pârât. Partea din motivare invocată de recurente implică o interpretare a probelor de către instanţa de apel şi care, în recurs, se constituie într-o critică de netemeinicie a hotărârii atacate, nesusceptibilă de a fi supusă controlului judiciar pe calea de atac dedusă judecăţii, pentru argumentele anterior expuse.
Aşa fiind, şi această critică apare ca nefondată şi nu poate fi primită.
Totodată, recurentele reclamante au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., însă numai formal, întrucât nu au dezvoltat critici care să poată fi încadrate în acest motiv de nelegalitate.
De altfel, la termenul din 13 mai 2013, când instanţa a reţinut cauza în pronunţare, apărătorul recurentelor reclamante a precizat că susţinerile din motivele de recurs încadrate în acest motiv de nelegalitate, urmează a fi avute în vedere ca fiind încadrate în cele reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile din cele două recursuri încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Legea prevede care sunt criteriile în raport cu care instanţele au a stabili cuantumul despăgubirii în caz de expropriere.
Anume, dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Sintagma „ preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Contrar celor susţinute de recurentul pârât, instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experţii ţinând seama de preţul cu care s-au vândut, în mod obişnuit, terenurile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză la fond, cât şi la momentul definitivării raportului în faza apelului.
Calitatea probatoriilor administrate de părţi în susţinerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii şi, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii probatoriilor administrate în acest scop pune în discuţie o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanţei de recurs.
În consecinţă, cât timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar curtea de apel a aplicat si respectat aceste criterii, stabilind o despăgubire proporţională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată de reclamante, hotărârea astfel pronunţată satisface, în opinia instanţei de recurs, exigenţele art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului si ale legislaţiei interne şi nu poate reprezenta o încălcare a normelor naţionale sau convenţionale.
Critica recurentelor reclamante cu privire la momentul stabilirii despăgubirii, respectiv cel al efectuării raportului de expertiză în faza procesuală a apelului, este de asemenea nefondată şi nu poate fi primită.
Astfel, afirmaţiile conform cărora în mod greşit instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor raportându-se la momentul efectuării expertizei în apel, nu au susţinere în dispoziţiile legale aplicabile în cauză, urmând a fi înlăturate, întrucât acest moment este stabilit în mod imperativ de lege, sens în care art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994 dispune: „La calcularea despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză ” …
Textul de lege prevede cu claritate şi fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experţii au a calcula şi instanţele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii, anume momentul „ întocmirii raportului de expertiză”.
În speţă, instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize întrucât a apreciat că cea efectuată la fond nu îndeplinea criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel că, faţă de dispoziţiile legale menţionate, acesta este momentul în raport de care instanţa avea a stabili cuantumul despăgubirilor.
Cum reclamantele au înţeles să-şi asume demersul judiciar prin intermediul căruia a înţeles să conteste cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, acestea trebuie să-şi asume şi momentul în raport de care urma să se stabilească judiciar despăgubirea, neputând solicita, contrar normei de drept, calcularea despăgubirii la un alt moment, sub motivul existenţei unor fluctuaţii ale preţurilor de tranzacţionare a terenurilor similare celui expropriat pe piaţa imobiliară.
Este nefondată şi susţinerea potrivit căreia instanţa de apel a apreciat în mod eronat că reclamantele nu au dreptul la despăgubiri pentru terenul „afectat de restricţii”, respectiv pentru cel aflat în zona de siguranţă a autostrăzii, rămas neexpropriat.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect, având la bază raportul de expertiză întocmit în cauză, că nu se poate solicita prejudiciu în zona de siguranţă a autostrăzii, întrucât această zonă se află în lotul expropriat, fiind parte integrantă din autostradă, respectiv că nu se poate solicita prejudiciu în zona de protecţie a autostrăzii, întrucât conform art. 17 din O.G. nr. 43/1997, în această zonă sunt interzise plantaţii care să provoace înzăpeziri sau să împiedice vizibilitatea, zona în care este situat terenul expropriat fiind una cerealieră, astfel că nu se pune problema existenţei acestui prejudiciu.
Reclamantele nu au adus nicio dovadă în sensul că terenul la care fac referire şi pentru care au solicitat despăgubiri nu face parte din zona de siguranţă a autostrăzii, iar faptul că în aproprierea terenului expropriat posibil să se fi ridicat unele construcţii, nu schimbă categoria de folosinţă a terenului, acestea nefăcând dovada că terenul expropriat era cuprins într-o zonă construibilă.
Critica recurentelor reclamante privind aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 este superfluă şi nu are legătură cu decizia recurată, care nu are nicio referire la acest act normativ.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele E.R.A., E.A.C. şi de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei civile nr. 378/ A din 25 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2524/2013. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 2612/2013. Civil. Legea 10/2001. Revendicare... → |
|---|
