ICCJ. Decizia nr. 2564/2013. Civil. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2564/2013
Dosar nr. 30811/3/2008
Şedinţa publică de la 27 iunie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4907 din 15 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, în Dosarul nr. 3081/3/2008, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a fost admisă în totalitate acţiunea principală a reclamantei SC T.C. SRL şi, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâta SC F.R.R.E. SRL, fiind obligată pârâta-reclamantă la plata sumei de 620.247 RON, contravaloare servicii prestate conform contractului din 12 decembrie 2007, 13.071,55 RON, penalităţi de întârziere calculate până la 13 august 2008 şi, în continuare, până la plata integrală a debitului şi 9.524,70 RON, cheituieli de judecată, iar reclamanta-pârâtă la 54.730,10 RON, daune, şi 2.345,80 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, în baza contractului de execuţie din 12 decembrie 2007, reclamanta, în calitate de antreprenor, a executat o parte din lucrările de construcţie, execuţie şi montaj la showroom-ul pârâtei din Otopeni, pentru un preţ stabilit de 360.096 euro, lucrări ce trebuiau terminate la data de 29 februarie 2008.
Instanţa a constatat că obligaţia constructorului era condiţionată de predarea de către beneficiar a documentaţiei de execuţie şi asigurarea frontului de lucru conform art. 18 lit. a) şi d) din contract, iar, în speţă, documentaţia a fost obţinută doar ca urmare a acţiunii reclamantei, de la proiectantul general în diferite etape de execuţie, predarea amplasamentului şi a frontului de lucru realizându-se ulterior, în mai multe etape (adresa reclamantei din 08 februarie 2008).
Pe de altă. parte, au fost considerate motive care au determinat întârziere în executare şi necesitatea achiziţionării unor materiale suplimentare modificările proiectului intervenite pe parcurs chiar şi la 15 aprilie 2008, cu puţin timp înainte de inaugurarea imobilului conform corespondenţei e-mail, şi s-a arătat că montarea panourilor tip R. a fost executată după ce materialul a fost pus la dispoziţie de distribuitorul cu care a contractat pârâta-reclamantă, obligaţie în sarcina acestuia, ultimul transport fiind efectuat la 05 mai 2008.
Susţinerile reclamantei în sensul că pârâta nu a respectat prevederile H.G. nr. 273/1994 privind situaţia execuţiei şi terminarea lucrărilor (art. 8, 14, 21, 22, 23), iar obiecţiunile i-au fost aduse la cunoştinţă abia în cadrul acestui proces, nu sunt de natură a împiedica pârâta să formuleze obiecţiuni, care, în funcţie de natura lor, trebuie dovedite, ceea ce nu s-a realizat.
Atitudinea pârâtei a fost analizată de instanţa de fond în contextul în care s-a emis notificarea din 25 mai 2008, prin care pârâta anunţa rezilierea contractului, după ce în prealabil, i-a fost notificată finalizarea lucrărilor. Relaţiile comerciale s-au derulat între societăţile implicate în proces conform corespondenţei părţilor, prin reprezentanţii acceptaţi de părţi, corespondenţă în care s-au folosit denumiri prescurtate, cum a reţinut şi expertul în răspunsul la obiecţiuni.
Referitor la cererea reconvenţională, s-a reţinut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 20 noiembrie 2007, între SC F.R.R.E. SRL şi SC O.S.S. SRL, materialul tip R. urma a fi achiziţionat de pârâtă, care achita contravaloarea.
Nereţinându-se culpa reclamantei în întârziere, aceasta nu a fost obligată la plata contravalorii lipsei de folosinţă, de vreme ce pârâta nu a predat la timp frontul de lucru, nefiind datorate nici penalităţi.
Potrivit atribuţiilor părţilor şi constatărilor expertului, s-a reţinut că termenul de finalizare a lucrărilor de închidere cu panouri tip R. era condiţionat de finalizarea lucrărilor la structura de rezistenţă, lucrări întârziate ca urmare a nepredării la termen a frontului de lucru, aprovizionarea cu astfel de materiale în sarcina beneficiarului efectuându-se cu întârziere.
Expertiza a constatat, în urma verificărilor efectuate, că achiziţionarea unor materiale suplimentare a fost determinată de modificările aduse pe parcurs proiectului iniţial, dar valoarea ofertată nu s-a depăşit, astfel că soluţia s-a pronunţat în funcţie de modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor contractuale de către părţi rezultată din întregul probatoriu.
S-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale în sarcina pârâtei reclamante, privind fapta ilicită constând în neîndeplinirea obligaţiilor contractuale corelative, aferente prestaţiilor reclamantei, de natură a o prejudicia pe această, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul, vinovăţia, nefiind dovedite situaţii exoneratoare, acţiunea principală a fost considerată întemeiată cu privire la contravaloarea pretinsă şi penalităţi potrivit clauzei penale - art. 19 din contract.
Împotriva soluţiei ambele părţi au declarat apel, solicitând schimbarea în parte a sentinţei atacate.
Apelanta-reclamantă SC T.C. SRL a solicitat schimbarea soluţiei în sensul respingerii în totalitate a cererii reconvenţionale, susţinând că întârzierea în finalizarea executării lucrărilor, ce a antrenat şi decizia unilaterală a pârâtei de a apela la executarea parţială a unor lucrări cu alte societăţi, nu-i este imputabilă.
Apelanta-pârâtă SC F.R.R.E. SRL a solicitat schimbarea în parte a sentinţei în sensul respingerii acţiunii principale şi admiterii în totalitate a cererii reconvenţionale.
Prin întâmpinarea depusă la data de 08 septembrie 2010, intimata-pârâtă SC F.R.R.E. SRL a solicitat respingerea apelului reclamantei, reluând afirmaţiile privind incapacitatea acesteia de a finaliza obiectivul şi a asigura utilajele şi echipamentele necesare, precum şi necesitatea contractării altor societăţi pentru executarea unor lucrări ce fuseseră contractate de reclamantă sau remedierea unor deficienţe la lucrări deja executate.
Prin întâmpinarea depusă la data de 08 octombrie 2010, intimata-reclamantă SC T.C. SRL a solicitat respingerea apelului pârâtei, subliniind faptul că notificarea rezilierii contractului a avut loc după finalizarea lucrărilor şi convocarea în vederea recepţiei acestora şi în ciuda întârzierilor pricinuite de nepredarea la termen a documentaţiei şi a frontului de lucru.
Intimata-reclamantă a susţinut corectitudinea răspunsului expertului în raport de înscrisurile prezentate şi situaţia de fapt reţinută.
Totodată, a arătat că pretenţiile privind garanţia de bună execuţie nu pot fi solicitate direct în apel, că prevederile art. 19 şi 22 din contract nu sunt incidente în cauză, iar certificatele de garanţie şi de bună execuţie au fost înaintate către pârâtă, dar restituite, fiind depuse ulterior la dosar.
Curtea a respins cererea apelantei-pârâte de refacere a expertizei tehnice în construcţii, apreciind că, în raport de cadrul procesual şi probele deja administrate, aceasta nu este utilă cauzei.
În ceea ce priveşte cererea apelantei-pârâte de efectuare a unei noi expertize, deşi aceasta nu viza în totalitate obiective noi, instanţa de apel a constatat că aceasta a fost formulată tardiv, nefiind respectate dispoziţiile art. 292 C. proc. civ., iar necesitatea acesteia nefiind rezultatul unor dezbateri anterioare, ci unor apărări noi neinvocate în apel sau în întâmpinarea depusă faţă de apelul părţii adverse.
Prin decizia nr. 89/A din 16 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă SC T.C. SRL şi, în consecinţă:
A fost schimbată în parte sentinţa comercială nr. 4907 din 15 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, în Dosarul nr. 3081/3/2008, în sensul că a fost respinsă cererea reconvenţională ca neîntemeiată şi a fost înlăturată dispoziţia de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată fond.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
A fost obligată intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 1.385 RON.
A fost respins apelul declarat de pârâtă.
S-a reţinut că părţile au încheiat contractul de execuţie din 12 decembrie 2007 având ca obiect executarea unor lucrări de construcţie la obiectivul show-room şi service auto situat în Otopeni, în valoare totală de 360.096 euro.
Părţile şi-au invocat reciproc excepţia de neexecutare a contractului în condiţiile nefinalizării în bune condiţii a obiectivului până la data prestabilită de 29 februarie 2008.
Instanţa de apel a avut în vedere faptul că, în cadrul judecăţii apelului, apelanta-pârâtă a încercat să formuleze apărări şi chiar cereri noi nededuse judecăţii instanţei, pe care nu Ie-a examinat, dat fiind că în apel nu pot fi formulate noi cereri.
Astfel, obligaţia de deducere a garanţiei de bună execuţie a fost invocată doar pe calea apelului, cererea de plată a acestei sume fiind formulată explicit pe calea concluziilor scrise depuse în apel.
Totodată, subcontractarea lucrărilor de către reclamantă şi dubla facturare a unor lucrări a fost invocată doar în cursul judecăţii apelului, în susţinerea cererii de efectuare a unei noi expertize.
Totodată, apelanta-pârâtă a recunoscut că a fost de acord cu prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor până la 20 aprilie 2008 (deşi în concluziile scrise de la fond, recunoscuse implicit prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor chiar până la momentul inaugurării construcţiei) şi că inaugurarea obiectivului s-a realizat la data anunţată, 06 mai 2008.
La rândul său, reclamanta a recunoscut că nu a executat în totalitate lucrările iniţial contractate, deducând suma de 20.905 euro.
Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 26 mai 2008, semnat, în prezenţa reprezentanţilor autorităţii publice locale, de pârâtă şi antreprenorul general SC E. SA, a evidenţiat finalizarea lucrărilor de construcţii la întreg obiectivul conform proiectului, pârâta nemaiputând invoca în favoarea sa graba în semnarea acestuia şi inaugurarea construcţiei, orice alte deficienţe constatate ulterior depăşind sfera excepţiei de neexecutare şi intrând în cea a garanţiei pentru lucrările executate.
În ceea ce priveşte expertiza în construcţii efectuată în cauză, s-a constatat că aceasta a răspuns obiectivelor fixate de instanţă, ţinând cont şi de specificul lucrărilor şi de distanţa scursă de la momentul inaugurării obieotivului şi până la efectuarea cercetărilor de expert, iar apelanta-pârâtă nu a contestat decât parţial concluziile acestuia.
Atitudinea oscilantă a apelantei pârâte a vizat şi modalitatea de respectare a procedurii de plată şi decontare a lucrărilor stabilită de părţi prin contract în condiţiile în care a contestat nesemnarea situaţiilor de lucrări anterior emiterii facturilor, dar nu a fost în măsură să indice modalitatea în care dirigintele de şantier a urmărit realizarea propriilor atribuţii, despre acesta expertul reţinând că nu a existat pentru avizarea situaţiilor de lucrări, neavând relevanţă modalitatea în care acesta şi-ar fi realizat atribuţiile în raport cu alţi cocontractanţi.
Pe de altă parte, expertul a confirmat realizarea de către reclamantă a unor lucrări de o valoare ce corespunde cu pretenţiile reclamantei din prezenta cauză.
Aşa fiind, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt în raport de probele administrate în cauză şi a înlăturat apărarea pârâtei privind neexecutarea contractului de către reclamantă, în limita aspectelor evidenţiate prin întâmpinare, ce se menţin şi în apelul motivat, obligând-o pe aceasta la plată, în temeiul art. 969, 1073 C. civ.
În legătură cu suma de 5.000 euro, reprezentând valoarea unui proiect, indicată în actul adiţional şi inserată în factura solicitată la plată, pârâta a invocat caracterul pro causa al acestui act, deşi a avut cunoştinţă de existenţa lui prin acceptarea şi plata facturii fiscale din 07 martie 2008, care cuprindea valoarea suplimentară a-unor materiale stabilită prin acelaşi act.
Cu privire la penalităţi, pârâta nu a contestat modul de calcul şi eficienţa în cauză a clauzei penale inserate în contract.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, deşi prima instanţă a reţinut culpa exclusivă a pârâtei în nefinalizarea la termen a lucrărilor contractate, a obligat şi reclamanta la plata unor sume în temeiul răspunderii contractuale.
Referitor la criticile pârâtei formulate în cererea reconvenţionaiă, instanţa de apel a reţinut că în mod corect au fost respinse de instanţa fondului. Astfel că cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate la fond, a fost considerată lipsită de finalitate în raport de soluţia asupra cererii reconvenţionale, menţiunea corespunzătoare din dispozitivul sentinţei atacate a fost înlăturată.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, pârâta a declarat recurs în motivarea căruia a reiterat criticile formulate în apel, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, aplicarea greşită a art. 292 alin. (1) C. proc. civ. şi hotărârea instanţei de apel cuprinde o motivare contradictorie în sensul art. 304 pct. 7 din acelaşi cod.
La data de 08 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a suspendat judecata recursului în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, dat fiind că recurenta-pârâtă a intrat în procedura insolvenţei.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 05 aprilie 2013, când din verificările efectuate în sistemul ECRIS instanţa de recurs a constatat că la data de 07 mai 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vll-a civilă, a soluţionat cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. 76376/3/2011, în sensul că s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei deschise împotriva societăţii recurente, situaţie în raport cu care s-a repus cauza pe rol şi s-a dat termen pentru soluţionarea recursului la data de 27 iunie 2013, cu citarea obligatorie a părţilor.
Pentru termenul de astăzi, s-au luat relaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, din sistemul ECRIS, din conţintul cărora rezultă că recurenta-pârâtă SC M.P.M.I. SRL Bucureşti a fost radiată la 20 noiembrie 2012, ca urmare a închiderii procedurii falimentului.
Părţile au depus la termenul de azi o tranzacţie potrivit căreia au înţeles să stingă litigiul pe cale amiabilă, pe care Înalta Curte nu o poate examina în raport de faptul că recurenta-pârâtă a fost radiată aşa cum s-a arătat mai sus.
Înalta Curte rămâne în pronunţare pe această chestiune şi urmează să respingă recursul reclamantei ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de exerciţiu, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 - în prezent abrogat prin intrarea în vigoare a noului C. civ. prin Legea nr. 711/2011 şi în vigoare la data soluţionării pricinii - capacitatea de folosinţă este capacitatea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii, capacitatea procesuală de folosinţă apare ca fiind aptitudinea unei personae de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual. Cu alte cuvinte, ea este capacitatea de a sta în justiţie. Persoana care are capacitate de folosinţă în sens material, are şi capacitatea procesuală în legătură cu drepturile şi obligaţiile sale.
Persoanele juridice dobândesc diferit capacitatea de folosinţă, după cum sunt supuse sau nu înregistrării. Cele care sunt supuse înregistrării dobândesc capacitate de folosinţă de la acest moment, iar celelalte de la data actului de dispoziţie care le înfiinţează, de la data recunoaşterii ori autorizării lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.
Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice este guvernată de principiul specializării consacrat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954.
Potrivit textului, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut, constituite în favoarea ei şi îndeplinirea obligaţiilor şi a oricăror măsuri preliminare ce ar fi necesare.
Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă se invocă pe cale de excepţie în orice stare a pricinii, întrucât este o excepţie de fond, peremptorie, absolută, nu numai în primă instanţă, ci chiar direct în apel sau recurs. Mai mult, excepţia poate fi ridicată nu numai de partea ale cărei interese sunt ocrotite prin consacrarea sancţiunii, dar şi de cealaltă parte, care nu poate fi obligată să accepte o judecată în care actele de procedură ale adversarului, inclusiv hotărârea stau sub semnul nesiguranţei dedusă din riscul anulării lor. După cum, pot invoca excepţia procurorul şi instanţa din oficiu.
În speţă, aşa cum rezultă din înscrisul eliberat de la registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, societatea recurentă-pârâtă a fost radiată ca urmare a închiderii procedurii de insolvenţă, aşa încât această societate nu mai are capacitatea procesuală de exerciţiu. În consecinţă, Înalta Curte, constatând lipsa capacităţii de exerciţiu a societăţii pârâte, urmează să respingă recursul declarat de pârâtă ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de folosinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC M.P.M.I. SRL (fostă SC F.R.R.E. SRL) Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 89/A din 16 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de folosinţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2560/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2566/2013. Civil → |
|---|
